DECIZIA nr. 705 din 5 noiembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 din Codul penal, excepție ridicată de Paul Valentin Varga în Dosarul nr. 2.400/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureș – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.123D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că dispozițiile art. 371 din Codul penal prevăd expres ipotezele în care se perturbă ordinea și liniștea publică, fără a exista suprapuneri cu contravenția reglementată de prevederile art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991. De asemenea, arată că sintagma „prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor“ trebuie înțeleasă prin prisma infracțiunilor referitoare la lovire și vătămare – în cazul persoanelor, respectiv la distrugere – atunci când este vorba de bunuri. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea penală din 21 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.400/320/2016/a10, Judecătoria Târgu Mureș – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Paul Valentin Varga în Dosarul nr. 2.400/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureș – Secția penală, cu ocazia soluționării unei cauze penale în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe [art. 193 alin. (2) din Codul penal] și de tulburare a ordinii și liniștii publice (art. 371 din Codul penal). … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 371 din Codul penal încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul legalității incriminării și pedepsei, întrucât „nu se poate stabili sub nicio formă care sunt activitățile sau inactivitățile“ care intră sub incidența normei de incriminare criticate. Consideră că dispozițiile art. 371 din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, deoarece „nu poate fi determinată cu exactitate sintagma «prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor», deci conduita care definește elementul material al infracțiunii, și nici sintagma «tulbură ordinea și liniștea publică», care constituie consecința presupusei activități infracționale“. Arată că nu este posibil ca normele de incriminare să fie formulate cu o precizie absolută, astfel că o marjă de interpretare trebuie recunoscută judecătorului, însă această marjă trebuie să se încadreze în limite normale și să fie de natură să asigure securitatea juridică. Susține că dispozițiile de lege criticate au „un caracter ambiguu, de natură a genera în mod arbitrar calificarea unei fapte ca fiind infracțiune, contravenție sau pur și simplu un delict civil. […] Coexistența a două texte legale cu aceeași formulare, unul contravențional și unul penal, constituie o reminiscență a vechii politici penale comuniste care, dincolo de standardele exprimate azi în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, permitea autorităților de aplicare a legii un anume «șantaj» pentru «recunoașterea adevărului» de către cel suspectat, șantaj care jongla între încadrarea faptei ca infracțiune sau cercetarea acesteia sub aspect contravențional“. Consideră că la incriminarea faptei de tulburare a ordinii și liniștii publice legiuitorul ar fi trebuit „să folosească elemente descriptive de natură să conducă la elucidarea conținutului constitutiv al acestei infracțiuni“. Or, dispozițiile de lege criticate „au un caracter ambiguu, existând posibilitatea ca aceeași conduită să primească valențe diferite, fie de natură penală, fie de natură contravențională, fără să existe un criteriu de determinare“. Menționează că în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului „legiuitorul a prevăzut criterii de delimitare extrem de clare, în raport de care fapta săvârșită constituie fie infracțiune (când îmbibația alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge), fie contravenție (în situația în care îmbibația alcoolică este de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge)“. Faptul că „legiuitorul nu a indicat în mod expres care sunt «violențele» care pot determina o tulburare a ordinii și liniștii publice și în ce condiții se poate tulbura ordinea și liniștea publică (condiție imperativă prevăzută de norma de incriminare)“ creează premisele unor interpretări subiective și abuzive. Susține că „din modul de interpretare a sintagmelor «prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor» și «tulbură ordinea și liniștea publică» de către procurori rezultă că există o modalitate ideală, perfectă de participare la un scandal în locuri sau localuri publice (care nu constituie infracțiune), cunoscută doar de procurorul de caz, care ar putea sau nu să fie împărtășită de judecătorul cauzei, dar care nu este cunoscută de persoana implicată în scandal. Astfel, cetățenii nu cunosc conduita ideală pe care ar trebui să o urmeze în situația în care ajung să fie implicați într-un scandal într-un loc sau local public și căreia ar trebui să i se conformeze pentru a suporta doar consecințele legii contravenționale […]. Potrivit reglementării actuale, exercitarea în public de violențe asupra persoanei poate fi deopotrivă, fără a exista criterii obiective de diferențiere, contravenție (provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice – art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991) sau infracțiune (tulburarea ordinii și liniștii publice)“. Menționează și Decizia nr. 9 din 12 aprilie 2016, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru existența infracțiunii, violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violențele, amenințările ori atingerile grave aduse demnității, care tulbură ordinea și liniștea publică, să fie săvârșite, în public, împotriva unei persoane. De asemenea, invocă Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care Curtea Constituțională a reținut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrarului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie. În fine, invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalității incriminării și pedepsei, prevăzut de dispozițiile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 6.Judecătoria Târgu Mureș – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece vizează interpretarea și aplicarea unui text de lege. Or, potrivit prevederilor art. 126 din Constituție, această atribuție intră în sfera de competență a instanțelor judecătorești. De asemenea, arată că argumentele referitoare la concurența de norme juridice, și anume dintre dispozițiile de lege criticate și prevederile art. 2 din Legea nr. 61/1991, au fost analizate pentru prima dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 541 din 9 aprilie 2009, prin care s-a reținut că aceste dispoziții de lege nu sunt similare, deși apără aceleași valori sociale, iar diferențierea între cele două forme ale ilicitului, determinată de intensitatea și gravitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite, este atributul exclusiv al legiuitorului. Instanța de judecată apreciază că, în reglementarea elementului material al unei infracțiuni, în anumite cazuri, nici nu este indicat ca legiuitorul să enumere expres cazurile în care o faptă este infracțiune sau să definească anumiți termeni, întrucât s-ar crea și mai multe obstacole, știut fiind că situația faptică a fiecărei cauze penale în parte este diferită, cu atât mai mult în situația infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, unde cazuistica este mereu complexă. Consideră că trebuie avute în vedere mai multe elemente atunci când este invocată o încălcare a principiului egalității, și anume: un tratament diferențiat aplicat (1) unor situații egale (2) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă (3) sau fără a exista proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop (4). Or, în cazul de față nu există un tratament diferențiat, norma de incriminare criticată aplicându-se fără discriminare tuturor persoanelor care comit infracțiuni. Astfel, instanța consideră că nu este încălcat principiul egalității în fața legii, întrucât stabilirea elementului obiectiv al unei infracțiuni ține de optica legiuitorului, fiind un element de politică legislativă. De altfel, noțiunea de săvârșire a faptei „în public“ este explicitată de Codul penal, noțiunea de „violențe“ este definită în doctrină, iar – prin Decizia nr. 9 din 12 aprilie 2016 – Înalta Curte de Casație și Justiție a intervenit cu privire la interpretarea textului de lege criticat. … 7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate sunt formulate în mod clar, fluent și inteligibil – fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce – și reglementează cu claritate conduita de urmat de către destinatarul normei penale. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerințe calitative, printre care și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 146 din 12 martie 2015). Desigur, este dificil să se adopte legi redactate cu o precizie absolută și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit. Arată că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Așadar, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-și reprezenta aspectele în funcție de care este obligat să își modeleze conduita. Apreciază că este de așteptat ca orice destinatar al normei penale criticate să cunoască sensul sintagmelor folosite în cuprinsul acesteia, să înțeleagă intenția legiuitorului și să își poată adapta conduita exigențelor legii. Arată că încadrarea juridică a faptei care constituie infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice și diferențierea acesteia de alte forme de ilicit se fac de către organele judiciare de la caz la caz, acest aspect fiind valabil pentru orice faptă prevăzută de legea penală care este adusă în atenția organelor judiciare. … 9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 371 din Codul penal sunt constituționale. Arată în acest sens că principiul legalității, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, implică o obligație pozitivă a legiuitorului, aceea de a reglementa prin texte clare și precise. Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În cauza de față, apreciază că elementele infracțiunii nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea, în acord cu prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consideră că sintagmele „prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor“ și „tulbură ordinea și liniștea publică“, care dau conținut infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, sunt previzibile, astfel că textul de lege criticat este suficient de precis și de clar. În ceea ce privește dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, arată că acestea nu au incidență în cauză, prevederile de lege criticate fiind de drept material, iar nu de drept procedural. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 371 din Codul penal, având următorul cuprins: „Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“ … 13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității pedepsei, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că legiuitorul a incriminat în noul Cod penal – în conținutul art. 371 al capitolului I („Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice“) al titlului VIII („Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“) – tulburarea ordinii și liniștii publice astfel: „Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“ … 15.De asemenea, Curtea observă că prevederile art. 375 din noul Cod penal reglementează infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, în sensul că: „Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârșește acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“ … 16.În ceea ce privește vechea reglementare, Curtea reține că dispozițiile art. 321 din Codul penal din 1969 incriminau ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice astfel: „Fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea și ordinea publică, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniștea și ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.“  … 17.Așadar, Curtea constată că în noul Cod penal legiuitorul a procedat la disjungerea conținutului constitutiv al infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de dispozițiile art. 321 din Codul penal din 1969, în două infracțiuni distincte, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 371) și ultrajul contra bunelor moravuri (art. 375), precizând într-o manieră clară felul acțiunilor care constituie elementul material al laturii obiective a acestor infracțiuni. Totodată, în noua redactare a normei de incriminare, infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice se prezintă într-o singură variantă, renunțându-se la forma agravată din legea veche, care presupunea producerea unei tulburări grave a liniștii publice, astfel că legea penală nouă constituie o lege mai favorabilă. … 18.Curtea reține că, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a vieții cotidiene, cu toate activitățile economice și social-culturale pe care le implică aceasta, precum și pentru promovarea unor relații civilizate în cadrul societății, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială. Pașnica coexistență dintre membrii unei societăți este un element esențial pentru evoluția acesteia, iar oamenii, formând societatea, au renunțat la o parte din libertățile lor pentru a putea conviețui. Această pașnică coexistență are nevoie de norme care să o asigure, norme care fără sancțiuni ar fi absolut ineficiente. Sancțiunile pot fi penale – pentru faptele cele mai grave – sau contravenționale – pentru faptele de o gravitate mai redusă, care însă sunt tot reprobabile în conștiința majorității membrilor societății. … 19.Astfel, Curtea constată că incriminarea faptei de tulburare a ordinii și liniștii publice, așa cum este prevăzută aceasta de dispozițiile art. 371 din Codul penal, reprezintă o continuare a preocupării legiuitorului român pentru asigurarea unui climat social de conviețuire civilizată, bazată pe respect reciproc între cetățeni.  … 20.Conținutul constitutiv al infracțiunii cuprinde latura obiectivă – elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate – și latura subiectivă. Curtea observă că elementul material al laturii obiective a infracțiunii analizate se realizează doar prin acțiuni, tulburarea ordinii și liniștii publice fiind o infracțiune comisivă. Ca o deosebire semnificativă față de incriminarea corespondentă din Codul penal din 1969, Curtea constată că în noua reglementare sunt precizate clar modalitățile prin care pot fi afectate ordinea și liniștea publică. Astfel, în textul de incriminare sunt enumerate violențele comise împotriva persoanelor sau bunurilor, amenințările și atingerile grave aduse demnității persoanelor ca modalități alternative prin care poate fi realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii. O astfel de determinare nu se regăsește în norma corespondentă din Codul penal din 1969, unde erau indicate, cu titlu exemplificativ, anumite modalități de a aduce atingere ordinii și liniștii publice (acte sau gesturi, proferarea de cuvinte sau expresii), pentru ca în final să fie folosită expresia „orice alte manifestări“. Așadar, Curtea reține că, dacă sub imperiul Codului penal din 1969 fapta de tulburare a ordinii și liniștii publice putea fi realizată printr-o gamă extrem de variată de modalități, în noua reglementare au fost determinate și, totodată, restrânse modalitățile de comitere a faptei. … 21.Curtea constată că prima modalitate de realizare a faptei o reprezintă actele de violență îndreptate împotriva persoanelor sau bunurilor. Atunci când sunt vizate persoane, violența poate fi atât fizică (loviri sau orice acte de violență specifice infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 193 și ale art. 194 din Codul penal), cât și verbală – ceea ce înseamnă toate acele manifestări agresive verbal care nu pot fi încadrate în categoria amenințărilor sau a faptelor de lezare a demnității persoanei. Atunci când actele de violență realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de loviri sau alte violențe sau vătămare corporală (art. 193 și art. 194 din Codul penal), se aplică regulile concursului de infracțiuni. Violența împotriva bunurilor nu poate fi decât fizică și, atunci când realizează conținutul infracțiunii de distrugere (art. 253 și art. 254 din Codul penal), aceasta intră în concurs cu infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.  … 22.De asemenea, Curtea observă că amenințările au înțelesul definit de prevederile art. 206 alin. (1) din Codul penal, care incriminează fapta prin care i se aduce unei persoane la cunoștință că urmează să i se întâmple un rău ce constă în săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere. Atingerile grave aduse demnității persoanelor semnifică acele acțiuni cu caracter ofensator care sunt de natură să vatăme sentimentul de prețuire pe care persoana îl are față de ea însăși sau considerația, aprecierea de care aceasta se bucură din partea celorlalți membri ai societății. Deși legiuitorul nu a mai considerat demnitatea persoanelor ca fiind o valoare ce trebuie protejată prin incriminarea faptelor de insultă și calomnie, totuși, atunci când prin atingerea gravă adusă demnității persoanelor se tulbură ordinea și liniștea publică, fapta constituie infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 371 din Codul penal. Astfel, insultele, expresiile triviale, injuriile, chiar dacă nu sunt adresate unei persoane determinate, ci publicului în general, pot realiza elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.  … 23.Curtea reține că actele arătate mai sus, prin care se realizează acțiunea făptuitorului, trebuie să se săvârșească „în public“. Această cerință esențială este îndeplinită atunci când fapta este comisă în condițiile art. 184 din Codul penal. … 24.În privința urmării imediate a infracțiunii analizate, Curtea constată că nu au intervenit modificări față de reglementarea anterioară, urmarea imediată constând într-o tulburare a ordinii și liniștii publice. Astfel fiind, Curtea observă că liniștea publică este acel atribut al vieții sociale în care raporturile dintre oameni, comportarea lor și, în general, activitățile lor, atunci când participă la forme de viață în comun, în public, se desfășoară în mod pașnic, după normele de respect reciproc, de securitate personală, de încredere în atitudinea și faptele celorlalți oameni. Liniștea și ordinea publică, în sensul textului incriminator, constituie acel atribut, acea caracteristică a vieții sociale în care comportarea oamenilor în public are loc după reguli scrise și nescrise, potrivit cărora întreaga viață socială se desfășoară pe baza respectului reciproc, a decenței, a bunului-simț, într-un cuvânt, pe baza unei conviețuiri civilizate. Actele săvârșite, lezând o valoare imaterială – ordinea și liniștea publică -, nu pot constitui decât o infracțiune de pericol concret, urmarea pretinsă de lege constând în apariția unei stări de pericol efectiv pentru relațiile de conviețuire socială, care se cere a fi probată prin reacția publicului față de asemenea manifestări. Așadar, pentru existența laturii obiective a infracțiunii este necesar ca acțiunea descrisă în norma de incriminare să aibă ca urmare imediată tulburarea efectivă a ordinii și liniștii publice, în sensul că fapta produce opiniei publice o neliniște persistentă, creează o stare gravă de insecuritate în sfera relațiilor de conviețuire socială. Latura obiectivă a infracțiunii este realizată numai dacă între elementul material și urmarea imediată există o legătură ca de la cauză la efect. Legătura de cauzalitate rezultă implicit din săvârșirea acțiunii descrise în textul incriminator. … 25.Având în vedere faptul că valoarea socială protejată prin incriminarea prevăzută de textul de lege criticat vizează apărarea climatului social general de conviețuire civilizată, afectat prin ecoul social al faptei, iar nu valorile individuale ale persoanei (integritate corporală, sănătate, libertate psihică etc.), Curtea reține că nu acțiunea violentă, amenințarea sau atingerea gravă adusă demnității, descrisă de legiuitor ca element material al infracțiunii, trebuie să se îndrepte împotriva mai multor persoane, ci urmarea imediată trebuie să fie aptă să se producă față de mai multe persoane. În doctrina penală s-a arătat, de altfel, că nu în natura sau atributele proprii manifestărilor trebuie căutat caracterul lor infracțional, ci în urmarea pe care acestea o produc. … 26.Prin urmare, Curtea constată că infracțiunea reglementată de dispozițiile art. 371 din Codul penal subzistă indiferent de numărul actelor de violență și de numărul indivizilor care sunt supuși violențelor, esențial fiind ca acestea să depășească contextul unui conflict personal și să devină manifestări de lipsă de respect pentru colectivitate. Împrejurarea că violența este îndreptată împotriva unei singure persoane nu exclude posibilitatea ca – dat fiind locul unde se comite (în public), numărul și vârsta celor care asistă etc. – aceasta să reprezinte în același timp un act care periclitează valoarea socială ocrotită prin norma de la art. 371 din Codul penal, și anume ordinea și liniștea publică. Tocmai din acest considerent este posibil ca infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice să intre în concurs ideal cu o infracțiune contra persoanei, valorile sociale ocrotite prin normele de incriminare fiind diferite. … 27.În acest sens, prin Decizia nr. 9 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 10 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru existența infracțiunii, violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violențele, amenințările ori atingerile grave aduse demnității, care tulbură ordinea și liniștea publică, să fie săvârșite, în public, împotriva unei persoane. … 28.În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, Curtea constată că aceasta se săvârșește atât cu intenție directă, cât și indirectă, culpa, ca formă de vinovăție, fiind exclusă. Făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea că acțiunea sa se săvârșește în public, în una dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 184 din Codul penal. Pentru existența infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, legea nu prevede condiții speciale de mobil și scop, însă la aplicarea pedepsei pot fi avute în vedere pentru individualizarea acesteia. … 29.Totodată, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 și 24 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1000 de lei săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice“ (pct. 1) și „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice“ (pct. 24). … 30.Comparând conținutul normativ al contravențiilor mai sus menționate și cel al infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, Curtea constată că, deși condiția esențială este ca toate aceste fapte să fie comise în public, există diferențe semnificative de conținut normativ. … 31.Din această perspectivă, Curtea observă că autorul excepției – trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe [art. 193 alin. (2) din Codul penal] și de tulburare a ordinii și liniștii publice (art. 371 din Codul penal) – critică faptul că exercitarea, în public, de violențe fizice asupra persoanei poate constitui, în lipsa unor criterii obiective de diferențiere, atât contravenție potrivit Legii nr. 61/1991, cât și infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. Curtea nu poate reține o atare susținere, întrucât în cazul contravenției reglementate de dispozițiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 este necesară și suficientă amenințarea cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, pe când în cazul infracțiunii analizate violența fizică se referă la loviri sau orice acte de violență specifice infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 193 și ale art. 194 din Codul penal. … 32.Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia sintagmele „prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor“ și „tulbură ordinea și liniștea publică“ nu îndeplinesc cerințele cu privire la calitatea legii, și anume claritatea și previzibilitatea, pe motiv că legiuitorul nu precizează, în mod concret, care sunt violențele care pot determina o tulburare a ordinii și liniștii publice, ceea ce ar avea drept consecință faptul că destinatarii normei penale nu și-ar putea conforma conduita prescripțiilor acesteia. … 33.Curtea observă că, prin natura ei, incriminarea criticată nu permite o enumerare exhaustivă a tuturor formelor de violență care pot fi comise, în public, împotriva persoanelor sau bunurilor și care au drept consecință tulburarea ordinii și a liniștii publice, interpretarea textului de lege revenind organelor judiciare. Principiul legalității incriminării și pedepsei – consacrat de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție – impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii și formule generale. … 34.Întrucât dispozițiile art. 371 din Codul penal au o formulare clară și previzibilă, inclusiv pentru persoanele care nu dispun de pregătire juridică, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă cerințele de claritate și previzibilitate a legii impuse de prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 23 alin. (12) din Constituție, respectiv de cele ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 35.În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa, că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) – pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni – instituie și cerința ca legea penală să nu fie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Așadar, legea penală trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în temeiul acestora. Astfel, printr-o bogată jurisprudență, Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91]. … 36.Curtea de la Strasbourg a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (cauzele Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). … 37.Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a reținut că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 38.În ceea ce privește critica autorului excepției raportată la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, Curtea observă că prevederile invocate nu sunt aplicabile în cauza de față, obiectul excepției de neconstituționalitate fiind o normă de drept penal substanțial, și anume o normă de incriminare, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidență în materia garanțiilor procesului echitabil. … 39.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Paul Valentin Varga în Dosarul nr. 2.400/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureș – Secția penală și constată că dispozițiile art. 371 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește