DECIZIA nr. 70 din 15 decembrie 1993

cu privire la constituţionalitatea art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor



Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 25 noiembrie 1993, de către 51 deputaţi, respectiv de domnii : Ervin Zoltan Szekely, Gheorghe Tokay, Ludovic Rakoczi, Ferenc Asztalos, Benedek Nagy, Ioan Nemeth, Akos Birtalan, Arpad-Francisc Marton, Istvan Antal, Francisc Pecsi, Ştefan Sinko, Lazar Madaras, Eugen Matis, Romulus Ioan Joca, Ion Dobrescu, Ioan Victor Pica, Calin Emil Anastasiu, doamna Teodora Bertzi, domnii Gheorghe Todut, Teodor Vintilescu, Laszlo Zsigmond, Iosif Alfred Mazalik, doamna Smaranda Dobrescu, domnii Emil Livius Nicolae Puţin, Valentin Vasilescu, Ion Berciu, Mihail Nica, Mircea Ioan Popa, Mihail Bucur, Viorel Pavel,Ion Hui, George Stanescu, Petre Dugulescu, Ioan Sorin Marinescu, Matei Barna Elek, Constantin Gheorghe Avramescu, Constantin Ionescu, Alexandru Konya Hamar, Gheorghe Raducanu, Ion Dinu, Sorin Victor Lepsea, Emeric Dumitru Borbely, Constantin-Şerban Rădulescu Zonner, Gheorghe Gorun, Attila Varga, Karoly Kerekes, Imre Andras, Iuliu Vida, Francisc Baranyi, Alexandru Sassu, Dumitru Ifrim, asupra neconstitutionalitatii prevederilor alin. (1) şi (2) ale art. 11 din Legea privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor.În sesizare, grupul de deputaţi susţine ca prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior contravin principiului egalităţii, înscris în art. 16 din Constituţie, deoarece statuează o discriminare vădită între studenţii învăţământului particular şi cei de la învăţământul de stat, prin aceea ca studenţii instituţiilor de învăţământ de stat care îşi încetează activitatea pot să-şi continue studiile la orice instituţie acreditata, fie de stat, fie particulară, în timp ce studenţii instituţiilor de învăţământ particular care îşi încetează activitatea nu pot continua studiile decît la o instituţie de învăţământ particular.De asemenea, se apreciază ca dispoziţiile legale atacate contravin şi prevederilor art. 41 şi art. 135 din Constituţie, care acorda proprietăţii private o protecţie egala, indiferent de titular. Prin statuarea unor drepturi mai restrânse pentru studenţii care frecventează instituţiile de învăţământ particular, în mod implicit se restrâng şi drepturile instituţiilor de învăţământ particular.Curtea Constituţională constata ca sesizarea s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere în legătură cu sesizarea formulată.În punctul de vedere al Guvernului se arata ca cele doua texte – alin. (1) şi (2) ale art. 11 – sunt constituţionale, întrucît acestea dau satisfactie principiului drepturilor câştigate, în sensul că un tinar care, în urma sustinerii unui examen de admitere, a fost declarat reuşit într-o instituţie de învăţământ superior de stat, potrivit art. 32 alin. (4) din Constituţie, învăţământul este gratuit, nu-şi poate pierde acest drept prin faptul ca, din motive independente de voinţa lui, instituţia de învăţământ superior de stat şi-a încetat activitatea. În urma încetării activităţii unei instituţii de învăţământ particular studenţii acesteia nu pot obţine dreptul de a urma o instituţie de învăţământ superior de stat la care nu au dat examen de admitere, deoarece în felul acesta li s-ar crea un privilegiu, ceea ce ar fi contrar principiului egalităţii. Cu referire la cel de-al doilea temei al sesizării, Guvernul precizează ca textele atacate, prin sfera raporturilor juridice pe care le reglementează, nu au nici o legătură cu principiul constituţional al egalităţii de tratament juridic, al dreptului de proprietate privată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.La termenul din 15 decembrie 1993, înainte de a se intră în dezbaterea sesizării, domnul judecător Florin Bucur Vasilescu a solicitat să se examineze cererea sa de abţinere de la soluţionarea acestei cauze. Curtea, examinînd motivul invocat – faptul ca are un fiu student la o instituţie de învăţământ superior particular şi exista posibilitatea de a i se reprosa că nu a fost impartial -, a admis cererea de abţinere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd sesizarea grupului de deputaţi, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul raportor, precum şi concordanta dintre prevederile atacate şi dispoziţiile constituţionale, retine următoarele:Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării prevăd:"(1) Studenţii instituţiei de învăţământ superior de stat care îşi încetează activitatea pot să-şi continue studiile în cadrul oricărei instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu, cu acordul instituţiei de învăţământ superior primitoare şi cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite de senatul universitar al acesteia.(2) Studenţii instituţiei de învăţământ particular care îşi încetează activitatea pot să-şi continue studiile în cadrul oricărei instituţii de învăţământ superior particular acreditate sau autorizate provizoriu, cu acordul instituţiei de învăţământ superior primitoare şi cu respectarea condiţiilor şi criteriilor stabilite de senatul universitar al acesteia." … Textul din Constituţie invocat – art. 16 alin. (1) – dispune ca "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".În sesizare se considera ca discriminarea este vădită din moment ce studenţii unei instituţii de învăţământ superior de stat pot să-şi continue studiile atât la instituţii de stat, cît şi la instituţii particulare, în timp ce studenţii unei instituţii de învăţământ superior particular nu pot să-şi continue studiile decît la instituţii de aceeaşi natura, adică particulare.În analiza acestei aprecieri, trebuie observat ca, prin conţinutul sau, art. 16 alin. (1) din Constituţie se corelează cu prevederile art. 4 alin. (2) din legea fundamentală, care determina criteriile nediscriminarii, acestea fiind rasa, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială. În acest sens, art. 1 pct. 1 din Convenţia privind lupta împotriva discriminarii în domeniul învăţământului – ratificată de România prin Decretul nr. 149 din 14 decembrie 1960 – prevede că "termenul de discriminare cuprinde orice distincţie, excludere, limitare sau preferinta care, intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, situaţie economică sau naştere, are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte învăţământul şi mai ales: a) înlăturarea unei persoane sau a unui grup de la accesul la diverse tipuri sau grade de învăţământ; b) limitarea la un nivel inferior a educaţiei unei persoane sau a unui grup; c) sub rezerva celor stabilite în art. 2 al prezentei convenţii, instituirea sau menţinerea unor sisteme sau instituţii de învăţământ separate pentru persoane sau grupuri; d) plasarea unei persoane sau grup într-o situaţie incompatibilă cu demnitatea umană". Pe de altă parte, art. 2 lit. c) din convenţie prevede că nu este considerată discriminare, în sensul art. 1, în cazul în care este admisă de către stat, "crearea sau menţinerea de instituţii de învăţământ particulare, dacă aceste instituţii au drept obiect nu asigurarea excluderii unui grup oarecare, ci sporirea posibilităţilor de învăţământ pe care le oferă puterea publică, dacă funcţionarea lor corespunde acestui tel şi dacă învăţământul predat este conform cu normele care ar fi putut fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente, în special pentru învăţământul de acelaşi grad".După cum lesne se poate observa, dispoziţiile legale atacate nu sunt în contradictie cu aceste criterii, deoarece apartenenţa la o categorie sau alta de instituţie de învăţământ superior este rezultatul voinţei persoanelor în cauza, care au optat în mod liber, fără nici o discriminare, pentru învăţământul de stat sau pentru cel particular. O dată ce au intrat în sistemul ales se supun regulilor proprii fiecărui sistem. Deci, în realitate, dispoziţiile atacate nu instituie nici o discriminare, ci oferă soluţii diferite pentru situaţii diferite:a) studenţii instituţiilor de învăţământ de stat – care au optat liber pentru acest tip de învăţământ, care presupune, potrivit legii şi în condiţiile legii, concurs de admitere, gratuitate (a se vedea şi art. 32 alin. (4) din Constituţie), burse de stat -, în caz de desfiinţare a instituţiei de învăţământ la care au fost declaraţi reusiti, pot să-şi continue studiile la o alta instituţie de stat, beneficiind de aceleaşi drepturi, sau pot renunţa la acestea şi pot opta pentru o instituţie particulară, unde nu vor beneficia de burse de stat, vor plati taxe etc. Prin aceasta nu li se creează un privilegiu, deoarece ei renunţa la drepturile care le erau conferite de lege în calitate de studenţi la instituţii de stat; … b) studenţii instituţiilor de învăţământ particular – care au optat liber pentru acest tip de învăţământ, fiind declaraţi înscrişi sau admişi după reguli stabilite de fiecare instituţie şi cunoscând ca plătesc taxe şi nu beneficiază de burse de stat -, în caz de desfiinţare a instituţiei pot să-şi continue studiile într-o alta instituţie de învăţământ particular, care funcţionează pe baza aceloraşi criterii. Dacă li s-ar îngădui sa treacă la o instituţie de stat s-ar crea pentru ei un privilegiu, deoarece, deşi nu au parcurs un concurs de admitere ca toţi ceilalţi studenţi de la instituţia de stat, ar beneficia de drepturile pe care aceştia le au. … Situaţiile deosebite în care se găsesc studenţii de la cele doua tipuri de instituţii de învăţământ superior au determinat şi soluţiile diferite ale legiuitorului, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalităţii, care, după cum bine se ştie, nu înseamnă uniformitate. Altfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport de persoane care se găsesc în situaţii deosebite. Ideea este intarita de faptul ca, sub aspectele care sunt comune, şi soluţia legiuitorului este identică. Astfel, faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (6) din Constituţie, care prevăd ca "Autonomia universitară este garantată", atât în alin. (1), cît şi în alin. (2) al art. 11 se înscrie aceeaşi regula, în sensul că primirea studenţilor se face "cu acordul instituţiei de învăţământ superior primitoare şi cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite de senatul universitar al acesteia".Faţa de aceste considerente, Curtea constata ca dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.În acelaşi timp însă, Curtea apreciază ca în viitor, după ce vor exista numai instituţii de învăţământ superior acreditate şi se va produce o apropiere între instituţiile de stat şi cele particulare în privinta admiterii, conţinutului învăţământului, standardului de pregătire, finalizarii studiilor, legiuitorul va putea sa reexamineze soluţiile cuprinse astăzi în art. 11 din lege şi, dacă ajunge la concluzia că nu mai este vorba de deosebiri esenţiale între cele două categorii, să permită transferul în ambele sensuri, chiar şi în ipoteze în care nu este vorba de desfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior.Cu privire la aprecierea din sesizare, în sensul că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) ar contraveni art. 41 şi art. 135 din Constituţie, este de observat ca deşi sesizarea se referă, în general, la art. 41 şi art. 135, este evident ca sunt avute în vedere dispoziţiile din alin. (2) al art. 41 – "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular",- şi, respectiv, alin. 6 al art. 135 – "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă". Şi de această dată sesizarea se margineste sa arate ca încălcarea principiului înscris în cele doua texte este vădită, aspect ce ar rezultă din faptul ca "prin statuarea unor drepturi mai restrânse pentru studenţii care frecventează instituţiile de învăţământ particular, în mod implicit se restrâng şi drepturile instituţiilor de învăţământ particular". În realitate, este vadit faptul ca prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) nu au nici o legătură cu dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, subiectele dispoziţiilor atacate fiind studenţii, fără nici o incidenţa asupra proprietăţii instituţiilor particulare. În consecinţa, Curtea constata ca nici sub acest aspect sesizarea nu este intemeiata.Având în vedere considerentele expuse,vazind şi dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (6), art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor sunt constituţionale.2. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în MONITORUL OFICIAL al României, Partea I.Deliberarea a avut loc la data de 15 decembrie 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru şi Victor Dan Zlatescu, judecători. PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALEprof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește