DECIZIA nr. 7 din 11 februarie 2019

Redacția Lex24
Publicat in ICCJ: DECIZII, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 6 mai 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 516
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 517
ActulINTERPRETARELEGE 330 05/11/2009 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE 330 05/11/2009
ActulREFERIRE LALEGE 330 05/11/2009 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE 231 06/07/2007
ActulINTERPRETAREOG 10 31/01/2007 ART. 1
ActulREFERIRE LAOG 10 31/01/2007
ActulREFERIRE LAOG 10 31/01/2007 ART. 1
ActulREFERIRE LAREGULAMENT (R) 21/09/2004 ART. 27
ActulREFERIRE LAOUG 24 30/03/2000
ActulREFERIRE LALEGE 154 15/07/1998 ANEXA 2
ActulREFERIRE LALEGE 154 15/07/1998 ANEXA 3
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 56 17/09/2018
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 36 16/07/2018
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 9 29/05/2017
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 794 15/12/2016
ART. 1REFERIRE LALEGE 250 17/12/2016
ART. 1REFERIRE LAOUG 43 31/08/2016
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 23 26/09/2016
ART. 1REFERIRE LAOUG 20 08/06/2016
ART. 1REFERIRE LALEGE 71 03/04/2015
ART. 1REFERIRE LAOUG 57 09/12/2015
ART. 1REFERIRE LAOUG 57 09/12/2015 ART. 3
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 23 29/06/2015
ART. 1REFERIRE LAOUG 83 12/12/2014
ART. 1REFERIRE LAOUG 83 12/12/2014 ART. 1
ART. 1REFERIRE LAOUG 83 12/12/2014 ART. 5
ART. 1REFERIRE LALEGE 36 07/04/2014
ART. 1REFERIRE LALEGE 28 19/03/2014
ART. 1REFERIRE LAOUG 103 14/11/2013
ART. 1REFERIRE LAOUG 84 12/12/2012
ART. 1REFERIRE LALEGE 283 14/12/2011
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 25 14/11/2011
ART. 1REFERIRE LALEGE 285 28/12/2010
ART. 1REFERIRE LALEGE 284 28/12/2010
ART. 1REFERIRE LALEGE 284 28/12/2010 ART. 2
ART. 1REFERIRE LALEGE 284 28/12/2010 ART. 7
ART. 1REFERIRE LAOUG 80 08/09/2010
ART. 1REFERIRE LAOUG 1 25/01/2010
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 514
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 515
ART. 1REFERIRE LALEGE 330 05/11/2009
ART. 1REFERIRE LALEGE 330 05/11/2009 ART. 1
ART. 1REFERIRE LALEGE 330 05/11/2009 ART. 2
ART. 1REFERIRE LALEGE 330 05/11/2009 CAP. 4
ART. 1REFERIRE LAOUG 37 26/03/2008 ART. 11
ART. 1REFERIRE LALEGE 231 06/07/2007
ART. 1REFERIRE LALEGE 45 06/03/2007
ART. 1REFERIRE LALEGE 45 06/03/2007 ART. 1
ART. 1REFERIRE LAOG 10 31/01/2007
ART. 1REFERIRE LAOG 10 31/01/2007 ART. 1
ART. 1REFERIRE LALEGE 323 14/07/2006
ART. 1REFERIRE LAOUG 27 29/03/2006
ART. 1REFERIRE LAOUG 27 29/03/2006 ART. 39
ART. 1REFERIRE LAOG 3 12/01/2006
ART. 1REFERIRE LAHG 1275 18/10/2005
ART. 1REFERIRE LANORMA 18/10/2005
ART. 1REFERIRE LANORMA 18/10/2005 ART. 7
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 303 28/06/2004
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 303 28/06/2004 ART. 82
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 303 28/06/2004 ART. 86
ART. 1REFERIRE LALEGE 347 10/07/2003
ART. 1REFERIRE LAOUG 177 06/12/2002
ART. 1REFERIRE LALEGE 383 10/07/2001
ART. 1REFERIRE LAOUG 24 30/03/2000
ART. 1REFERIRE LALEGE 154 15/07/1998 ANEXA 2
ART. 1REFERIRE LALEGE 154 15/07/1998 ANEXA 3
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 50 21/06/1996 ANEXA 2
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 50 21/06/1996 ANEXA 4
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 1 17/01/1995
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 1REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948
ART. 1REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 281
ART. 1REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 401
ART. 78REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 514
ART. 78REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 517
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 4 11/03/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 3 11/03/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 215 09/04/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 78 27/11/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 512 05/10/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 6 31/01/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 34 06/06/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 12 06/06/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 81 05/12/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 678 15/12/2022
ActulREFERIT DECOMUNICAT 12/11/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 29 17/05/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 56 13/09/2021
ActulSESIZARECOMUNICAT 04/05/2021





Dosar nr. 2.807/1/2018

Gabriela Elena Bogasiu – vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici – președintele Secției I civile
Eugenia Voicheci – președintele Secției a II-a civile
Corina-Alina Corbu – președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Daniel Grădinaru – președintele Secției penale
Adreia Liana Constanda – judecător la Secția I civilă
Carmen Elena Popoiag – judecător la Secția I civilă
Lavinia Dascălu – judecător la Secția I civilă
Alina Iuliana Țuca – judecător la Secția I civilă
Mihaela Paraschiv – judecător la Secția I civilă
Cristina Petronela Văleanu – judecător la Secția I civilă
Virginia Florentina Duminecă – judecător la Secția II-a civilă
Minodora Condoiu – judecător la Secția II-a civilă
Marian Budă – judecător la Secția II-a civilă
Roxana Popa – judecător la Secția II-a civilă
Paulina Lucia Brehar – judecător la Secția II-a civilă
Carmen Trănica Teau – judecător la Secția II-a civilă
Daniel Gheorghe Severin – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Horațiu Pătrașcu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Virginia Filipescu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Adriana Florina Secrețeanu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Luiza Maria Păun – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Marius Ionel Ionescu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Marius Dan Foitoș – judecător la Secția penală
Dan Andrei Enescu – judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.La ședința de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^3 din Regulamentul Î.C.C.J.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea referitor la următoarea problemă de drept:În interpretarea prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007(Ordonanța Guvernului nr. 10/2007), și art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), să se stabilească momentul până la care reclamanții – magistrați sunt îndreptățiți să beneficieze de plata drepturilor bănești majorate cu indexările în procent de 18%, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, respectiv dacă aceste indexări puteau fi acordate numai până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 sau, dimpotrivă, acestea ar fi trebuit acordate și plătite reclamanților și după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Magistratul-asistent prezintă referatul privind obiectul recursului în interesul legii, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și punctul de vedere formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Președintele completului de judecată, constatând că nu există chestiuni prealabile sau excepții, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general.Doamna procuror pune concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale vizate, în sensul că sunt neîntemeiate cererile de lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârilor judecătorești irevocabile prin care s-au acordat magistraților indexările în procent de 18%, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, în sensul de a se stabili dacă aceste indexări puteau fi acordate numai până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 sau și după intrarea în vigoare a acestei legi; în susținerea acestei interpretări a făcut referire la argumentele expuse în punctul de vedere exprimat în scris, aflat la dosar.Președintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:I.Problema de drept care a generat practica neunitară1.Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea vizează stabilirea momentului până la care reclamanții – magistrați, care au obținut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile acordarea drepturilor bănești majorate cu procentele de 18% (5% + 2% + 11%), prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, sunt îndreptățiți să beneficieze de plata acestor drepturi, mai exact, dacă aceste majorări puteau fi acordate numai până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 sau, dimpotrivă, ar fi trebuit acordate și plătite reclamanților și după intrarea în vigoare a acestei legi.II.Dispozițiile legale supuse interpretării2.Ordonanța Guvernului nr. 10/2007: + 
Articolul 1În anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:a)cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;b)cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;c)cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
3.Legea-cadru nr. 330/2009: + 
Articolul 1(1)Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2)Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.(3)Partea a II-a a prezentei legi reglementează sistemul unitar de salarizare pentru o perioada tranzitorie, până când sistemul va fi simplificat și îmbunătățit în conformitate cu partea a III-a a prezentei legi.
III.Examen jurisprudențial – principalele coordonate ale divergențelor de jurisprudență4.Autorul sesizării arată că problema de drept supusă dezlegării a apărut în cadrul procesual al unor cereri de lămurire a dispozitivului unor hotărâri judecătorești prin care reclamanților, magistrați, li s-au acordat majorările prevăzute de dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, cereri având ca obiect stabilirea în concret a momentului până la care beneficiarii sunt îndreptățiți la acordarea respectivelor majorări, în condițiile în care în marea majoritate a cazurilor dispozitivul hotărârilor judecătorești indică exclusiv momentul de la care se acordă creșterea salarială, fără nicio altă limitare temporală.5.În raport cu jurisprudența care a stat la baza promovării recursului în interesul legii, autorul sesizării a arătat că examinarea jurisprudenței la nivel național relevă faptul că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, după cum urmează:A)Într-o primă orientare, majoritară, au fost admise cererile de lămurire a dispozitivului, stabilindu-se că majorările salariale acordate în baza Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 au fost și rămân incluse în indemnizația lunară brută de încadrare a reclamanților; în sprijinul acestei soluții, au fost invocate următoarele argumente:6.Potrivit legilor de salarizare a magistraților, astfel cum acestea s-au succedat în timp, indemnizația de încadrare a judecătorilor este rezultatul valorii de referință sectorială înmulțite cu coeficientul de multiplicare specific nivelului instanței la care aceștia funcționează și funcției pe care o ocupă.7.În acest sens, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002), prevedea, în art. 2, că „Indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență“ [alin. (1)], că „Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. (1) constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților“ [alin. (2)] și că „Ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare ce corespund coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 1 și valorii de referință sectorială stabilite potrivit alin. (1), rotunjite din mie în mie de lei în favoarea personalului“ [alin. (3)].8.Ulterior, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006), a prevăzut, în art. 3 alin. (1), că „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență“.9.S-a apreciat că majorările salariale acordate în baza Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 pot rezulta numai din majorarea valorii de referință sectorială, raportat la prevederile art. 39 dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 18 dinLegea nr. 45/2007 pentru aprobarea acestei ordonanțe de urgență, potrivit cărora „Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 2,4 și 5 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu majorările și indexările ulterioare, se majorează cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006, față de nivelul din luna martie 2006 și cu 5% începând cu data de 1 septembrie 2006, față de nivelul din luna august 2006“.10.Or, de vreme ce coeficientul de multiplicare este variabil în funcție de nivelul instanței la care funcționează judecătorul, în raport cu algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite judecătorilor potrivit legilor succesive de salarizare a acestora, s-a reținut că ceea ce rămâne constantă este valoarea de referință sectorială, astfel încât apare evident faptul că procentele prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 cu titlu de majorări salariale se aplică la această valoare de referință sectorială.11.Instanțele de judecată au apreciat, așadar, că majorarea salarială acordată în baza Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 nu constituie un venit salarial cu acordare temporară, ci reprezintă un sistem de referință pentru toate creșterile salariale ulterioare, cum au fost ele prevăzute în acte normative, acest drept existând neîntrerupt.B)Într-o altă orientare jurisprudențială s-a stabilit că reclamanții – posesori ai titlurilor executorii sunt îndreptățiți să beneficieze de plata indexărilor salariale acordate în baza Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.12.S-a susținut în sprijinul acestei soluții că drepturile bănești s-au acordat în aplicarea principiului egalității de tratament în domeniul salarizării magistraților, prin raportare la salarizarea celorlalte categorii de personal bugetar, și că discriminarea a încetat la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv la 1.01.2010, dată de la care drepturile salariale ale întregului personal din sistemul bugetar, inclusiv ale magistraților salarizați anterior potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, „sunt și rămân în mod exclusiv“ cele prevăzute în această lege [art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009].C)Într-o a treia orientare, instanțele de judecată au respins cererile de lămurire a dispozitivului, reținând, în esență, că dispozitivul unei hotărâri judecătorești nu poate fi lămurit decât în raport cu elemente existente la momentul pronunțării acesteia, iar invocarea de către reclamanți a legilor ulterioare privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt aspecte noi, care nu existau la data pronunțării hotărârilor, astfel că raportarea la acestea excedează limitelor cu care a fost învestit judecătorul în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea al cărei dispozitiv se solicită a fi lămurit.13.În cadrul acestei orientări, unele instanțe de judecată au reținut și caracterul clar și lipsit de echivoc al dispozitivului hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate drepturile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, apreciind că nu se impune nicio lămurire sub aspectul momentului până la care au fost acordate creșterile salariale.IV.Opinia autorului sesizării14.Autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea, nu a formulat un punct de vedere și nici nu și-a exprimat opinia cu privire la problema de drept supusă dezlegării.V.Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție15.Prin Adresa nr. 2.725/C/3.939/III-5/2018 din 20 decembrie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că cea de-a treia orientare jurisprudențială este în litera și spiritul legii, în sensul că sunt neîntemeiate cererile de lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârilor judecătorești irevocabile prin care s-au acordat magistraților majorările în procent de 18%, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, în sensul de a se stabili dacă aceste indexări puteau fi acordate numai până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 sau, dimpotrivă, acestea ar fi trebuit acordate și plătite reclamanților și după intrarea în vigoare a acestei legi.16.În sprijinul acestei opinii au fost prezentate următoarele argumente principale:17.Scopul și limitele cererii de lămurire, dar și ale contestației la titlu se rezumă la explicitarea necesară în legătură cu ceea ce s-a judecat și se reflectă în dispozitivul titlului executoriu; aceste proceduri nu pot viza ceea ce nu s-a soluționat (omisiune care deschide alte mijloace de acțiune) și nici ceea ce a fost invocat și tranșat în orice fel, aspecte care intră în puterea lucrului judecat.18.Reclamanții din cauzele analizate dețin hotărâri judecătorești irevocabile, anterioare publicării Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011.19.În contextul schimbării sistemului de salarizare a personalului plătit din fondurile publice, începând cu data de 1 ianuarie 2010 și ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme, precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, reclamanții au învestit instanțele cu cereri pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivelor acestor titluri executorii, solicitând instanțelor care le-au pronunțat să stabilească fie că aceste indexări au fost incluse în indemnizația de încadrare, începând cu datele din sentințe și pe viitor, până la intervenția unei norme legale exprese de modificare sau de înlăturare, fie că acestea au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare lunară ori că trebuiau incluse și păstrate în această indemnizație, fiind datorate lună de lună.20.Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, s-a stabilit că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările, și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.21.De asemenea, prin Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea privind interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, în forma indicată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește acordarea aceleiași valori de referință sectorială pentru toți angajații din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“, de la data punerii acesteia în plată pentru salariați făcând parte din aceeași familie ocupațională.22.Instanța supremă a concluzionat cu acest prilej în sensul că practica judiciară înregistrată la nivelul instanțelor naționale denotă o interpretare unitară a dispozițiilor legale în discuție, fiind valorificate, totodată, deciziile relevante ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții Constituționale. În acest context, instanța supremă a arătat că, în concret, stabilirea legii aplicabile unui raport juridic, incidența și analizarea prescripției dreptului la acțiune, inclusiv stabilirea începutului cursului prescripției, sunt atributele completului de judecată, nefiind circumscrise domeniului de interes al dezlegării chestiunilor de drept de către instanța supremă.23.În aplicarea actelor normative de salarizare unitară a personalului bugetar ce s-au succedat în perioada 2010-2016, pe calea jurisprudenței constituționale și de unificare evolutivă, s-a statuat în sensul egalizării indemnizațiilor la un nivel maxim, ce are în vedere și majorările, și indexările prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“, începând cu data de 9 aprilie 2015, când au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Legea nr. 71/2015) și, la art. 1 din actul normativ aprobat, s-a introdus alin. (5^1), potrivit căruia: „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“24.În această jurisprudență unificată s-a recunoscut că personalul din familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“, căruia, prin hotărâri judecătorești irevocabile, i-au fost acordate majorările salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, poate beneficia de aplicarea unei valori de referință sectorială majorate care să includă procentele de 2%, 5% și 11%, de la data punerii acesteia în plată, inclusiv pentru perioada anterioară datei de 9 aprilie 2015, cu respectarea termenului de prescripție a acțiunii.25.Se observă astfel că, în jurisprudență, dreptul reclamanților de a beneficia de majorările salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, recunoscut prin hotărârile judecătorești irevocabile, anterioare publicării Deciziei nr. 25/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu este negat.26.În măsura în care, după data de 1 ianuarie 2010, ordonatorii de credite au procedat la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților fără luarea în considerare a acestor majorări, pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, aceștia aveau posibilitatea de a solicita, în cadrul termenului de prescripție, obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu au fost recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite (Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 13 decembrie 2017).27.Astfel, cauza cererilor de lămurire nu este dată de eventuale neclarități sau ambiguități ale redactării dispozitivelor hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii, prin raportare la cauza juridică dedusă judecății în epoca pronunțării lor, deci cu privire la ceea ce instanțele au dezbătut în considerente, ci a fost determinată de evenimente juridice ulterioare – intervenții legislative și conduite juridice ale ordonatorilor principali de credite în aplicarea cadrului normativ de salarizare a personalului din justiție.28.Lămurirea unei hotărâri judecătorești se face prin raportare la cererile formulate de părți în litigiul inițial, la considerentele hotărârii, situația de fapt și normele legale avute în vedere de instanță, iar limitele în care a avut loc judecata în cauza în care s-a pronunțat hotărârea ce se cere a fi lămurită se impun și instanței învestite cu cererea formulată în temeiul art. 281^1 din Codul de procedură civilă din 1865 sau, după caz, art. 400 alin. 2 și art. 401 alin. 1^1 din același act normativ. Pe această cale nu pot fi formulate cereri noi, nu pot fi modificate obiectul și cauza cererii principale, inițial dedusă judecății, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.VI.Jurisprudența Curții Constituționale29.În jurisprudența Curții Constituționale a fost identificată Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^1)-(1^4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, care, prin considerentele pe care le conține, poate prezenta relevanță în dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării supuse analizei de față. 30.Astfel, prin decizia sus-menționată, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și a constatat că acestea sunt neconstituționale.31.Următoarele considerente ale deciziei pronunțate de instanța de contencios constituțional apreciem că sunt relevante pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii analizat:26.Curtea reține că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).27.Întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a «Justiției», aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate. Însă, dispozițiile de lege criticate exclud recunoașterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența constituțională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice, afectează art. 124 și art. 126 din Constituție.28.De asemenea, dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea hotărârilor judecătorești definitive, respectiv definitive și irevocabile, emise de puterea judecătorească.29.Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 din Constituție, Curtea reține că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil – salariul de bază/indemnizația de încadrare – trebuie să fie același, nefiind permis, spre exemplu, ca magistrați de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii, să aibă indemnizații de încadrare diferite.30.Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente. Așadar, dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalități în ceea ce privește calculul indemnizației/salariului de bază al magistraților, respectiv personalului asimilat, cu același grad, gradație, condiții de vechime și de studii, și, prin urmare, contravin art. 16 din Constituție.31.Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.32.În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.VII.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție32.Instanța supremă s-a pronunțat cu privire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, stabilindu-se că:În interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de «indemnizație avută» și vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților.33.S-a reținut în considerentele acestei decizii că:74.Majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoașterii și acordării lor printro hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câștigate, care sunt protejate de principiul neretroactivității efectelor deciziilor pronunțate în interesul legii.75.Deciziile pronunțate în interesul legii produc efecte numai pentru viitor, ca și deciziile Curții Constituționale, care sunt, la rândul lor, obligatorii pentru instanțe, pentru a da eficiență principiului constituțional al neretroactivității, ceea ce înseamnă că efectele lor nu pot aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, cum sunt în cauză drepturile acordate magistraților prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare.34.De asemenea, recent, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, stabilind că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.VIII.Raportul asupra recursului în interesul legii35.Raportul analizează sesizarea, apreciind că, în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, s-a făcut dovada existenței unei jurisprudențe neunitare referitoare la problema de drept ce constituie obiectul recursului în interesul legii și că autorul sesizării este legitimat procesual, potrivit prevederilor art. 514 din același cod.36.În ceea ce privește fondul problemei de drept supuse dezbaterii, prin raport se apreciază că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, indexările în procent de 18%, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare.IX.Înalta Curte de Casație și JustițieA)Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii37.Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analizarea condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“, precum și ale art. 514 din același cod, referitoare la obiectul recursului și la titularul dreptului de sesizare.38.Analiza implică, așadar, mai multe aspecte:– cel al cerinței de ordin formal prevăzute de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă – dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii; această cerință de admisibilitate se constată a fi îndeplinită, având în vedere jurisprudența anexată sesizării, ilustrată prin hotărâri judecătorești definitive, din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curți de apel din țară;– sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, întrucât finalitatea acestei instituții juridice o constituie asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii, condiție care se constată a fi îndeplinită, de asemenea;– sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea, se regăsește printre titularii dreptului de sesizare prevăzuți de art. 514 din Codul de procedură civilă.B)Analiza problemei de drept soluționate în mod neunitar de instanțele judecătorești39.Problema de drept ce se solicită a fi dezlegată este aceea a momentului până la care reclamanții – magistrați, care au obținut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile acordarea drepturilor majorate cu procentele prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, sunt îndreptățiți să beneficieze de plata acestor drepturi, având în vedere intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.40.Prin Legea-cadru nr. 330/2009 s-a stabilit un sistem unitar de salarizare pentru personalul bugetar plătit din bugetul general consolidat [art. 1 alin. (1) din lege].41.Cu excepțiile indicate în art. 2 alin. (2) dinLegea-cadru nr. 330/2009, sistemul de salarizare instituit prin acest act normativ a vizat categoriile de personal (salariați, funcționari publici, magistrați, demnitari de nivel central sau local) care lucrează în autorități sau instituții finanțate de la buget – total sau parțial – ori finanțate integral din venituri publice, sistem care cuprinde, potrivit art. 11 alin. (2) din lege, următoarele elemente de bază: salariile de bază, soldele funcțiilor de bază, indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, primele, stimulentele și alte drepturi corespunzător fiecărei categorii.42.Capitolul IV din partea a II-a din Legea-cadru nr. 330/2009 cuprinde reguli de stabilire a salariilor în primul an de aplicare.43.Reîncadrarea în noile funcții, grade, trepte și gradații nu a fost însoțită însă și de o calculare a salariilor prin utilizarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009.44.În acest scop, prin art. 30 alin. (5) s-a prevăzut că: „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut …“.45.Pentru primul an de aplicare a Legii-cadru nr. 330/2009, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010) s-a prevăzut obligativitatea reîncadrării în funcție a unor categorii de personal din sectorul bugetar, salariile fiind însă stabilite potrivit regulilor precizate în capitolul IV partea a IIa din Legea-cadru nr. 330/2009.46.Legea-cadru nr. 330/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 au fost abrogate prin art. 39 lit. w) și x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), care are ca obiect, de asemenea, stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul plătit din bugetul consolidat.47.Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, „Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcție a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice.“48.Legea-cadru nr. 284/2010 a fost succedată, în perioada 2011-2016, de legi anuale de salarizare, astfel: Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 285/2010); Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, prin care s-a stabilit salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016.49.Legile de salarizare anterioare – Legea-cadru nr. 330/2009 și Legea-cadru nr. 284/2010 și, implicit, Legea nr. 285/2010 – au prevăzut că se vor aplica tuturor categoriilor de personal plătit din bugetul general consolidat al statului, prin urmare inclusiv sistemului judiciar.50.Atât Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cât și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), sunt legi anuale de salarizare aplicabile personalului bugetar, inclusiv celui din sistemul judiciar.51.Deși salarizarea personalului bugetar apare ca fiind reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010, de la data aprobării acesteia nu au fost aplicate nici valoarea de referință și nici coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele legii-cadru, fiind adoptate, în mod succesiv, amânări ale aplicării Legii-cadru nr. 284/2010, pe motivul constrângerilor financiare, împrejurări ce au determinat ca salarizarea personalului bugetar să se realizeze la nivelul anului 2009.52.În nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 a fost menționată necesitatea adoptării în regim de urgență a actului normativ pentru a elimina discrepanțele existente în materie de salarizare între persoanele care își desfășoară activitatea în condiții identice, având același nivel de pregătire profesională, vechime în muncă și în funcție, dar un nivel diferit de salarizare.53.Potrivit art. 3^1 alin. (1) dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016: „Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“54.Anterior, aceleași prevederi se regăseau transpuse în conținutul art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, care stabilea că: „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“55.Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 794/2016, a constatat că dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.56.Prin aceeași decizie, instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art. 3^1 alin. (1^1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.57.Curtea Constituțională a reținut că, „prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim“.58.De asemenea, instanța de contencios constituțional a constatat că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice afectează art. 124 și art. 126 din Constituție, precum și principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea hotărârilor judecătorești definitive, respectiv definitive și irevocabile, emise de puterea judecătorească.59.În plus, s-a arătat că, din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil – salariul de bază/indemnizația de încadrare – trebuie să fie același, nefiind permis, spre exemplu, ca magistrați de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii să aibă indemnizații de încadrare diferite.60.Totodată, a reținut Curtea Constituțională, dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă; dimpotrivă, prevederile legale criticate lipsesc de sens și chiar anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente.61.În concluzie, a reținut Curtea Constituțională, „Ca efect al neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică“.62.În privința dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea Constituțională a arătat că acestea stabilesc definiția sintagmei „fiecare funcție“ ca fiind „funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare“ și definiția „instituției sau autorității publice“ ca fiind „acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite“. Totodată, în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.63.În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că, „în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică“.64.Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) dinLegea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.65.S-a reținut, în considerentele deciziei sus-menționate, că „(…) personalul din «celelalte autorități și instituții publice» la care se referă textul supus interpretării sunt: Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi), precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.“66.Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.67.Forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, se atașează dispozitivului și considerentelor pe care se întemeiază raționamentul din punct de vedere juridic. În acest sens este relevant faptul că, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină soluția adoptată, în verificarea conformității textelor legale analizate cu prevederile Constituției României. Astfel, Curtea Constituțională reține că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.68.Deși în decizia prezentată mai sus Curtea Constituțională a interpretat un alt text de lege decât cel supus interpretării prin sesizarea ce formează obiectul prezentei analize, totuși se observă că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, prin introducerea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanța constituțională se verifică și în privința acestui text de lege.69.Prin urmare, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conținut raționamentul avut în vedere în decizia mai sus citată și să fie negat rolul Curții Constituționale de așezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.70.Din acest motiv, opinia exprimată de unele instanțe în sensul că majorarea salarială a avut un caracter temporar nu poate fi împărtășită. A aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2008 este greșit și golește de conținut reglementările în materie de salarizare și indemnizare.71.Chiar dacă hotărârile judecătorești pronunțate pentru obținerea unor drepturi salariale au efecte doar între părțile care au luat parte la judecată, totuși se observă că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.72.Prin urmare, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.73.O altă interpretare ar fi contrară scopului și substanței normei juridice, menținând inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, implicit, discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări.74.Hotărârile judecătorești pronunțate, constitutive de drepturi salariale (conform paragrafului 55 din Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), au fost puse în executare în mod diferit de ordonatorii principali de credite, fără majorările stabilite prin hotărâri judecătorești și fără să se efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.75.Practica neuniformă și contradictorie a ordonatorilor principali de credite a determinat intervenția legislativă pentru înlăturarea inechităților de salarizare și lămurirea noțiunii de „indemnizație“, fiind astfel adoptată Legea nr. 71/2015.76.Este evident că au existat neclarități și ambiguități în redactarea dispozitivelor hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii, prin raportare la cauza juridică dedusă judecății, ce au fost constatate chiar de către legiuitor și statuate chiar de către instanța de control constituțional.77.Evenimentele juridice ulterioare – intervenții legislative și conduite juridice ale ordonatorilor de credite principali – nu pot fi apreciate ca fiind străine cauzei juridice de la momentul judecății, fiind într-o strânsă legătură, evidențiată de intervențiile legislative și statuările instanței de control constituțional.78.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 514 din același cod,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea și, în consecință, stabilește că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.Obligatorie potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2019.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Aurel Segărceanu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x