DECIZIA nr. 695 din 28 octombrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, excepție ridicată de Laurențiu Marius Udriște în Dosarul nr. 9.282/63/2017 al Tribunalului Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 300D/2019. … 

2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.154D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) și ale art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și ale art. 10-17 și ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, excepție ridicată de Sorin Mihai în Dosarul nr. 3.609/105/2016 al Tribunalului Prahova – Secția penală. … 4.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 5.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.681D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, excepție ridicată de Luminița Pasăre, și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, excepție ridicată de Ion-Francisco Pasăre în Dosarul nr. 682/114/2019 al Tribunalului Buzău – Secția penală. … 6.La apelul nominal se prezintă autorul excepției IonFrancisco Pasăre, asistat de domnul avocat Cristinel Alin Popina, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc autoarea excepției Luminița Pasăre și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 7.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.154D/2019 și nr. 1.681D/2019 la Dosarul nr. 300D/2019, care a fost primul înregistrat. … 8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Susține că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, întrucât nu reglementează, în mod clar, dacă autorul faptei principale din care provin banii murdari poate fi și subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor, situație în care destinatarii normei juridice nu își pot adapta conduita în fața legii penale, în deplină cunoștință de cauză. De asemenea, susține că prevederile criticate sunt neconstituționale, contravenind și principiului legalității incriminării și a pedepsei. Precizează că motivele de neconstituționalitate sunt formulate din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituție, cu referire la art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, și, totodată, invocă și dispozițiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. … 9.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. În acest sens, face referire la Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018 în considerentele căreia instanța de control constituțional a reținut că modul de reglementare a dispozițiilor criticate corespunde scopului reglementării infracțiunii de spălare a banilor, acela de combatere a acțiunilor de ascundere și disimulare a provenienței bunurilor rezultate din săvârșirea de infracțiuni. Face referire și la practica constantă a Curții Constituționale, potrivit căreia nu există o dublă incriminare și nu se încalcă principiul ne bis in idem. Arată că tragerea la răspundere penală atât pentru săvârșirea infracțiunii predicat, cât și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în modalitatea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 nu presupune o încălcare a principiului ne bis in idem, întrucât nu implică judecarea și pedepsirea subiectului activ al infracțiunii de două ori pentru aceeași faptă, ci pentru fapte diferite, comise la un interval de timp diferit. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 și ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, precum și ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004, precizează că autorul excepției nu face trimitere la vreo dispoziție constituțională pretins încălcată și nu arată care este neconcordanța dintre textele de lege criticate și Legea fundamentală, astfel că, în temeiul art. 10 din Legea nr. 47/1992, apreciază că instanța de control constituțional nu se poate subroga autorului în formularea unor motive de neconstituționalitate, cererea acestuia fiind nemotivată. Reține că instanța de control constituțional nu s-a considerat învestită cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 și ale art. 12-17 din Legea nr. 304/2004, ci doar cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004. Cu privire la acestea din urmă, în raport cu criticile potrivit cărora la nivelul legislației primare nu există un principiu de distribuire aleatorie a cauzelor în faza de urmărire penală, invocă dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a susține că instanța de control constituțional nu poate completa prevederile de lege supuse controlului său, astfel că solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Susține că textul criticat se referă la activitatea de judecată și nu se poate aplica prin analogie în faza de urmărire penală. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:10.Prin Încheierea din 19 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.282/63/2017, Tribunalul Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului. Excepția a fost ridicată de Laurențiu Marius Udriște. Autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Codul penal raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din Codul penal, participație improprie la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 52 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, tentativă la infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din Codul penal, o infracțiune de tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 din Codul penal, în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. … 11.Prin Încheierea din 1 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.609/105/2016, Tribunalul Prahova – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) și ale art. 23 din Legea nr. 656/2002, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și ale art. 10-17 și ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată. Excepția a fost ridicată de Sorin Mihai într-o cauză penală în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, a infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, și complicitate la infracțiunea de spălare a banilor. … 12.Prin Încheierea din 30 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 682/114/2019, Tribunalul Buzău – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, și ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, a fost ridicată de Luminița Pasăre, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 a fost ridicată de Ion-Francisco Pasăre. Autorii excepției au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002. … 13.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 300D/2019 susține, în esență, că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate și aplicate contrar celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 418 din 19 iunie 2018, potrivit căreia subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile dobândite, deținute sau folosite nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. … 14.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, precum și a dispozițiilor din Legea nr. 304/2004, autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 1.154D/2019 reține că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituție, „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“. Referitor la aceste prevederi din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat că ele „stabilesc o obligație generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv puterii executive, care, în activitatea de legiferare, trebuie să respecte Constituția țării și să asigure calitatea legislației. Este evident că, pentru a fi aplicat în înțelesul său, un act normativ trebuie să fie precis, previzibil și totodată să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi“ (invocă, în acest sens, Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013). Totodată, referindu-se la atributele esențiale ale unei norme legale, Curtea Constituțională a subliniat în jurisprudența sa că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se claritatea, precizia și previzibilitatea, ce presupun ca acesta să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin mai multe hotărâri, că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale, adică să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. Tot astfel, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă. Plecând de la aceste imperative, arată că Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 6 alin. (1) următoarele: „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară, și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului“. Referitor la modul de redactare, art. 8 alin. (4) din aceeași lege prevede că „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor“. Cu privire la stil, art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 dispune că „Actele normative trebuie redactate întrun limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie“. … 15.Având în vedere toate cele precizate, autorul excepției susține că dispozițiile criticate nu satisfac aceste exigențe, întrucât acestea utilizează formulări generale și nu instituie la nivelul legislației primare un principiu obiectiv, aleatoriu, de distribuire a dosarelor în faza de urmărire penală. Cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale privind dreptul la un proces echitabil, reține că, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituție, „Părțile au dreptul la un proces echitabil (…)“. De asemenea, art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil (…) de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî (…) asupra temeiniciei oricărei acuzații penale îndreptate împotriva sa“. Reține că activitatea de judecată este guvernată de principiul distribuirii aleatorii a dosarelor, însă procedura derulată în fața organelor de urmărire penală, deși este o componentă a procesului penal, nu este supusă regulii repartizării aleatorii, ci se prevede repartizarea după criterii obiective, fără a se exemplifica aceste criterii. În opinia autorului, câmpul de acțiune al imparțialității vizează toate activitățile întreprinse în legătură cu instrumentarea unei cauze penale, din momentul înregistrării acesteia la organul judiciar și până la momentul finalizării sale definitive. Așa încât, susține că, inclusiv în activitatea incipientă de repartizare a dosarului la procurorul de caz, este necesar să existe garanții, care să asigure efectivitatea acestui principiu constituțional. … 16.În ceea ce privește dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, și ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, forma anterioară republicării, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), ale art. 23 alin. (12), ale art. 20 cu trimitere la art. 7 paragraful 1 din Convenție, învederând că lipsa de precizie, claritate și previzibilitate a textelor criticate are în vedere faptul că se creează premisa unei agravări a răspunderii penale a subiectului activ al infracțiunii predicat în situația în care prin modalitatea de comitere a infracțiunii predicat se contribuie implicit și la ascunderea sau disimularea provenienței ilicite a bunurilor. … 17.În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 1.681D/2019 susține, în esență, că acestea sunt neconstituționale, întrucât nu reglementează, în mod clar, dacă autorul faptei principale poate fi și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani, situație în care destinatarii normei juridice nu își pot adapta conduita în fața legii penale, în deplină cunoștință de cauză. De asemenea, susține că aceleași prevederi sunt neconstituționale, contravenind și principiului legalității incriminării și a pedepsei, întrucât autorul faptei principale poate fi și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani, situație în care se poate ajunge ca acesta să fie tras la răspundere de două ori pentru comiterea aceleiași fapte, fiind astfel încălcat principiul ne bis in idem. … 18.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, autoarea acesteia din Dosarul Curții nr. 1.681D/2019 susține, în esență, că sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“ este neconstituțională, fiind lipsită de claritate și predictibilitate, întrucât nu reglementează în mod clar criteriile pe baza cărora judecătorul pronunță o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Susține, totodată, că această soluție legislativă dă posibilitatea judecătorului ca, pe baza unor elemente de ordin subiectiv (cum ar fi intima convingere), și nu pe bază de probe, să pronunțe o soluție de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. … 19.Tribunalul Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori opinează, în Dosarul Curții nr. 300D/2019, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, reține că, în considerentele Deciziei Curții nr. 418 din 19 iunie 2018, la paragraful 26, se menționează că primele două modalități normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracțiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acțiunilor de ascundere și disimulare a provenienței unor bunuri care provin din săvârșirea de infracțiuni. Arată că varianta normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni. Reține, totodată, că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse analizei instanței constituționale prin raportare la critici similare, fiind pronunțate deciziile nr. 299 din 23 martie 2010, nr. 889 din 16 octombrie 2007, nr. 1.410 din 20 octombrie 2011 și nr. 215 din 12 aprilie 2016. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 215 din 12 aprilie 2016, paragraful 20, Curtea a reținut, cu privire la critica referitoare la aspectul lipsei de claritate și previzibilitate, că dispozițiile art. 29 stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracțiune. De asemenea, reține că „ascunderea“ ori „disimularea“ sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracțiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acțiuni distincte de cele care formează elementul material al infracțiunii predicat. Aceste acțiuni pot fi săvârșite de același subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracțiunii predicat. Prin urmare, apreciază că o asemenea reglementare în privința elementului material al infracțiunii nu ridică probleme din perspectiva respectării dispozițiilor art. 1 alin. (5) și ale art. 23 alin. (12) din Constituție. … 20.Tribunalul Prahova – Secția penală, exprimându-și opinia în Dosarul Curții nr. 1.154D/2019, apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. … 21.Tribunalul Buzău – Secția penală apreciază, în Dosarul Curții nr. 1.681D/2019, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, este neîntemeiată. În acest sens, reține că textul criticat stabilește criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracțiune. Menționează că, pentru ca principiul non bis in idem să își găsească aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. Or, existența infracțiunii de spălare de bani nu este condiționată de pronunțarea unei soluții de condamnare pentru fapta din care provin banii investiți în bunurile ulterioare. Reține, de asemenea, că faptele de schimbare sau transfer de bunuri și cele de ascundere sau disimulare sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracțiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acțiuni distincte de cele care formează elementul material al infracțiunii predicat. Apreciază că aceste acțiuni pot fi săvârșite de același subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracțiunii predicat. Totodată, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, este neîntemeiată. În acest sens, reține că soluția la care ajunge instanța are la bază aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana inculpatului și aceasta trebuie să se întemeieze pe probe. Soluția trebuie motivată, cu trimitere la probele din care rezultă situația de fapt, gradul de vinovăție. Apreciază că principiul nemijlocirii administrării probelor impune ca instanța de judecată care soluționează cauza să ia cunoștință direct și nemijlocit de probele administrate, deoarece, percepând direct probele, judecătorii au o mai mare capacitate de a afla adevărul. De asemenea, arată că principiul contradictorialității ședinței de judecată asigură egalitatea de arme între învinuire și apărare, participanții la proces având dreptul de a face cereri, de a-și spune cuvântul cu privire la orice chestiune de care depinde soluționarea justă a cauzei. … 22.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 23.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:24.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 25.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în raport cu motivele de neconstituționalitate formulate de autori, dispozițiile art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, precum și ale art. 11 și ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare. Ulterior invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, această lege a fost abrogată prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019. De asemenea, anterior invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, această lege a fost abrogată prin art. 27 din capitolul V al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Textele de lege criticate au următorul conținut:– Art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală: „(2) Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. (3) Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 80-82 din Codul penal. (4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 83-90 din Codul penal.“; … – Art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată: „(1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani: […] b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni. […]“; … – Art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, forma anterioară republicării: „(1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani: […] b)ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;“;– Art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004: „(1) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are următoarele atribuții: a) efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege și în legile speciale;“; … – Art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016: „(1) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are următoarele atribuții: a) efectuarea urmăririi penale pentru infracțiuni prevăzute în competența direcției prin prezenta ordonanță de urgență și prin legi speciale;“; … – Art. 11 din Legea nr. 304/2004: „Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.; … – Art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004: „Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuții: a) efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și participă, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative; […]“. …  …  …  … 26.Prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 25 august 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea și a stabilit că (i) acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a),b) și c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea sunt modalități alternative ale elementului material al infracțiunii unice de spălare a banilor; (ii) subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile; (iii) infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă, nefiind condiționată de existența unei soluții de condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile. … 27.Autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții nr. 300D/2019 susține că prevederile criticate, în interpretarea instanței supreme, sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității și principiul securității juridice și ale art. 23 alin. (12) potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, cât și dispozițiilor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 28.În Dosarul Curții nr. 1.154D/2019, autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, precum și prevederile din Legea nr. 304/2004, criticate, contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3), conform căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, și art. 132 alin. (1), potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 47 alin. (2) teza întâi din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totodată, autorul susține că prevederile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, și ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, forma anterioară republicării, sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și ale art. 23 alin. (12), cât și prevederilor art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale raportat la art. 20 din Legea fundamentală. … 29.Cât privește dispozițiile art. 396 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, autoarea din Dosarul Curții nr. 1.681D/2019 susține că sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității și principiul securității juridice, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 23 alin. (11) și (12) privind prezumția de nevinovăție și potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, cât și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, susține că prevederile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea instanței supreme, sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității și principiul securității juridice și ale art. 23 alin. (12), potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. … 30.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la infracțiunea de spălare a banilor, Curtea observă că acestea au mai făcut obiectul unor critici similare, în acest sens fiind pronunțată Decizia nr. 116 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 29 iunie 2020, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. … 31.În considerentele deciziei menționate, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 19 iulie 2018, a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituționale. S-a reținut, totodată, că, în soluția pronunțată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atunci când a stabilit că subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile, nu a distins între modalitățile normative alternative ale infracțiunii de spălare a banilor, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a),b) și, respectiv, c) din Legea nr. 656/2002. Însă instanța de contencios constituțional, în cuprinsul Deciziei nr. 418 din 19 iunie 2018, paragraful 14, a făcut o distincție referitoare la varianta normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, arătând că, în ipoteza săvârșirii faptelor de spălare a banilor și a infracțiunii din care aceștia provin de către același subiect activ, organele judiciare sunt chemate să aprecieze, în fiecare situație în parte, dacă infracțiunea de spălare a banilor este suficient de bine individualizată față de infracțiunea predicat și dacă se impune reținerea unui concurs de infracțiuni sau a unei infracțiuni unice. … 32.Analizând dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, Curtea Constituțională a reținut că varianta normativă prevăzută la alin. (1) lit. a) constă în fapte de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul ajutării persoanei care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; varianta normativă reglementată la alin. (1) lit. b) constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni; iar varianta infracțională prevăzută la alin. (1) lit. c) din aceeași lege constă în dobândirea, depunerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni. Curtea a stabilit că primele două modalități normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracțiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acțiunilor de ascundere și disimulare a provenienței unor bunuri rezultate din săvârșirea de infracțiuni, în timp ce modalitatea normativă prevăzută la art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, este neconstituțională în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii. … 33.Cu referire la prevederile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, Curtea a constatat că acestea reglementează o modalitate de săvârșire a infracțiunii de spălare a banilor, al cărei element material constă în fapte de ascundere sau disimulare care, prin natura lor, nu pot fi decât subsecvente dobândirii bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și, totodată, diferite de acțiunile sau inacțiunile care formează elementul material al infracțiunii predicat. Prin urmare, tragerea la răspundere penală a aceleiași persoane pentru comiterea infracțiunii predicat, dar și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în modalitatea prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, nu presupune o încălcare a principiului ne bis in idem, neimplicând judecarea și pedepsirea subiectului activ al infracțiunii de spălare a banilor de două ori pentru aceeași faptă, ci, dimpotrivă, sancționarea acestuia pentru fapte diferite, săvârșite la un anumit interval de timp, fapte care constituie elementul material al infracțiunii predicat și, respectiv, al celei de spălare a banilor. … 34.Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea a constatat că interpretarea dată prevederilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a hotărât, printre altele, că subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile, este în acord cu dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție și cu cele ale art. 7 din Convenție. Mai mult, noțiunile de „ascundere“ și „disimulare“ folosite în cuprinsul textului criticat, precum și sintagma care arată obiectul faptelor de ascundere sau disimulare, respectiv adevărata natură „a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora“, sunt clare, precise și previzibile, norma de incriminare analizată fiind în acord cu exigențele ce rezultă din prevederile constituționale și convenționale referitoare la calitatea legii și la principiul legalității incriminării. … 35.Totodată, prin Decizia nr. 215 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 3 iunie 2016, paragraful 20, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, constatând că textele criticate stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracțiune. … 36.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 37.Curtea constată că argumentele anterior reținute sunt valabile și în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, forma anterioară republicării, care reglementează o soluție legislativă identică prevederilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012. … 38.Cât privește dispozițiile art. 396 alin. (2),(3) și (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „îndoială rezonabilă“, Curtea reține că, prin deciziile nr. 217 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 31 iulie 2017, și nr. 778 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, a constatat că aceasta este de sorginte jurisprudențial-europeană, înțelesul fiind regăsit, de exemplu, în Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunțată în Cauza Boicenco împotriva Republicii Moldova, paragraful 104, potrivit căreia standardul de probă „dincolo de un dubiu rezonabil“ permite deducerea sa și din coexistența unor concluzii suficient de întemeiate, clare și concordate sau a unor prezumții de fapt similare și incontestabile. … 39.De asemenea, prin Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 27 aprilie 2016, Curtea a reținut că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă își are originea în modul de reglementare a sistemului probator, referitor la care doctrina identifică două orientări majore: cea a capacității probelor de a convinge, respectiv de a conduce la formarea convingerii intime a judecătorului aflat în situația de a soluționa o cauză penală, orientare specifică sistemului de drept continental, și cea a capacității probelor de a demonstra vinovăția, dincolo de orice îndoială rezonabilă, specifică sistemului de drept anglo-saxon și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Din analiza sistematică a întregului Cod de procedură penală rezultă înlocuirea de către legiuitor, în cuprinsul noii reglementări, a orientării specifice dreptului continental bazate pe formarea convingerii intime a judecătorului, care a existat în Codul de procedură penală din 1968, cu cea de-a doua orientare, preluată în legislația românească din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. … 40.Acest aspect a fost reținut și în expunerea de motive a Codului de procedură penală, care subliniază că „proiectul noului Cod de procedură penală își păstrează caracterul predominant continental european, dar, ca noutate, introduce multe elemente de tip adversarial, adaptate corespunzător la propriul nostru sistem legislativ“. Așadar, judecătorul trebuie convins „dincolo de orice dubiu rezonabil“ de către procuror sau de către părți, el neavând sarcina de a administra probe pentru aflarea adevărului, așa cum se întâmpla sub imperiul vechiului cod, decât în mod subsidiar pentru formarea convingerii sale, astfel cum rezultă din prevederile art. 100 alin. (2) din Codul de procedură penală. … 41.Preluarea în sistemul continental a standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, specific sistemelor adversariale, este rezultatul tendinței de obiectivizare a standardului convingerii intime a judecătorului care, în esența sa, presupune un grad apreciabil de subiectivitate. Acest standard poate fi pe deplin înțeles doar prin raportare la standardul in dubio pro reo, care, la rândul său, constituie o garanție a prezumției de nevinovăție și reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat la art. 5 din Codul de procedură penală, este aplicat în materia probațiunii. El se referă la aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, instanțele judecătorești nu își pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să îl achite. … 42.Această modificare de viziune a fost pusă de legiuitor în acord cu modificarea textului privind sarcina probei, care prevede că aceasta aparține, în special, procurorului, iar, în acțiunea civilă, părții civile sau, după caz, procurorului, care exercită acțiunea civilă, în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, potrivit art. 99 alin. (1) din Codul de procedură penală. Așa fiind, standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă din cuprinsul dispozițiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală constituie o garanție procesuală a aflării adevărului și, implicit, a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, acest standard asigură respectarea prezumției de nevinovăție până la momentul asumării de către judecător a convingerii cu privire la vinovăția inculpatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă, asumare concretizată prin pronunțarea hotărârii judecătorești de condamnare. … 43.Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 44.În ceea ce privește dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, precum și ale art. 11 și ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004, Curtea reține că, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, analizând critici similare celor formulate în prezenta cauză cu privire la dispozițiile art. I pct. 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora „La articolul 8 se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins: «(2) Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparțial și independent. Repartizarea tuturor cauzelor către judecători sau procurori se face aleatoriu».“, a admis obiecția și a constatat că acestea sunt neconstituționale în ceea ce privește sintagma „sau procurori“ din conținutul tezei a doua a acestei norme. Critica autorilor a constat, între altele, în aceea că introducerea repartizării aleatorii a cauzelor, inclusiv în privința procurorilor, ignoră specializarea acestora și constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, precum și a principiului controlului ierarhic. … 45.Ținând seama de importanța domeniului reglementat, Curtea a reținut în considerentele deciziei precitate, paragrafele 285-291, că repartizarea aleatorie a dosarelor constituie una dintre garanțiile legale ale imparțialității justiției. … 46.Analizând statutul judecătorului, Curtea a reținut că acesta este reglementat la nivel constituțional în secțiunea 1 – Instanțele judecătorești a capitolului VI – Autoritatea judecătorească din titlul III – Autoritățile publice. În art. 126 alin. (1) se prevede că „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, iar art. 124 – Înfăptuirea justiției, la alin. (3), prevede că „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“. Din coroborarea normelor constituționale, rezultă că independența justiției, principiu fundamental consacrat de Constituție, care, potrivit art. 152 alin. (1), constituie una dintre limitele materiale ale revizuirii Legii fundamentale, are două componente: componenta instituțională, care se referă la autoritatea care înfăptuiește justiția – instanța judecătorească, și componenta individuală, care se referă la persoana care este învestită cu puterea de a spune dreptul, jurisdictio, respectiv judecătorul. Ambele componente implică existența unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ, în afară de instanțe, nu poate decide asupra competențelor lor specifice prevăzute prin lege, existența unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătorești, existența unor fonduri bănești suficiente pentru desfășurarea și administrarea activității de judecată, procedura de numire și promovare în funcție a magistraților și, eventual, perioada pentru care sunt numiți, condiții de muncă adecvate, existența unui număr suficient de magistrați ai instanței respective pentru a evita un volum de muncă excesiv și pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerarea proporțională cu natura activității, repartizarea imparțială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociații ce au ca principal obiect protejarea independenței și a intereselor magistraților etc. (în același sens, a se vedea Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 95). … 47.Curtea a reținut, totodată, că repartizarea aleatorie a cauzelor este o chestiune care ține de organizarea judiciară, însă principalul său scop – garantarea dreptului părților la un proces echitabil – justifică opțiunea legiuitorului de a îngloba această garanție în cuprinsul principiilor Codului de procedură penală. … 48.Pe de altă parte, Curtea a constatat că statutul procurorului este determinat de dispozițiile art. 132 din Constituție, care, în alin. (1), stabilesc că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Din acest text constituțional rezultă, fără dubiu, o legătură a Ministerului Public cu puterea executivă, care este determinată de faptul că aceasta din urmă reprezintă interesele societății în mod permanent și continuu, iar Ministerul Public, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție, reprezintă și el în activitatea judiciară interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. „Este adevărat că Ministerul Public face parte, potrivit Constituției, din «autoritatea judecătorească». Totuși, el reprezintă o magistratură specială, care nu îndeplinește atribuții de natură jurisdicțională. În sensul prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituție, procurorii își desfășoară activitatea «sub autoritatea ministrului justiției», organ esențialmente executiv, fiind, pe cale de consecință, ei înșiși agenți ai autorității executive“ (Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, sau Decizia nr. 259 din 24 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 23 octombrie 2002). … 49.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, pe terenul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în România, procurorii, acționând în calitate de reprezentanți ai Ministerului Public, subordonați, mai întâi, procurorului general, apoi ministrului justiției, nu îndeplinesc condiția de independență în raport cu puterea executivă; or, independența față de executiv este inclusă printre garanțiile pe care le presupune noțiunea de „magistrat“, în sensul art. 5 paragraful 3 din Convenție (Hotărârea din 22 mai 1998, pronunțată în Cauza Vasilescu împotriva României, paragrafele 40 și 41, sau Hotărârea din 3 iunie 2003, pronunțată în Cauza Pantea împotriva României, paragraful 238); mai mult, această jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului a fost reflectată și în jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragraful 17). În consecință, Curtea a constatat că procurorii nu pot invoca o poziție de independență, asemenea judecătorilor, cu privire la care art. 124 alin. (3) prevede expres că „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, din moment ce activitatea acestora se desfășoară sub control ierarhic și sub autoritatea ministrului justiției. … 50.În temeiul Constituției și al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului respectiv, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție (art. 65 din lege). Potrivit prevederilor art. 64 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 304/2004, dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine; soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, iar lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror (i) în cazul suspendării sau încetării calității de procuror; (ii) în absența sa, dacă există cauze obiective care justifică urgența și care împiedică rechemarea sa; (iii) când lasă cauza în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile. În temeiul art. 64 alin. (5) din lege, procurorul poate contesta la Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, măsura dispusă de procurorul ierarhic superior. … 51.Totodată, Curtea a reținut că procurorii nu pot invoca o poziție de independență, asemenea judecătorilor, din moment ce activitatea acestora se desfășoară sub control ierarhic și sub autoritatea ministrului justiției (Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 89). Prin urmare, având în vedere că procurorul nu este independent în structura Ministerului Public, ci subordonat ierarhic, Curtea a reținut că nu se pot reglementa garanții aferente imparțialității obiective care ar afecta în substanța sa conceptul constituțional de control ierarhic. … 52.În aceste condiții, Curtea a constatat că repartizarea aleatorie a cauzelor transgresează autonomia funcțională de care beneficiază procurorul și afectează însăși esența controlului ierarhic. Curtea nu a exclus însă posibilitatea ca legiuitorul să reglementeze măsuri care să crească gradul de imparțialitate obiectivă a procurorului, însă, în structurarea acestora, privite global, să nu afecteze substanța controlului ierarhic, fiind necesar să se mențină un just echilibru între garanțiile legale de imparțialitate obiectivă astfel reglementate și esența controlului ierarhic. Totodată, Curtea a subliniat că tensiunea normativă dintre un concept constituțional și cel legal nu poate să ducă la denaturarea normei constituționale, astfel încât normele legale trebuie să se modeleze în funcție de exigențele constituționale. … 53.Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că soluția legislativă privind repartizarea aleatorie a cauzelor în ceea ce îi privește pe procurori contravine principiului constituțional al subordonării ierarhice, statuat la art. 132 alin. (1) din Constituție, care îndrituiește procurorul ierarhic superior să dispună cu privire la modul în care sunt administrate cauzele la nivelul parchetului pe care îl conduce, inclusiv sub aspectul repartizării lor, în funcție de numărul de cauze aflate în cercetare pe rolul parchetului, de complexitatea lor, precum și de specializarea procurorilor din subordine. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art. I pct. 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu privire la art. 8 alin. (2) din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale în ceea ce privește sintagma „sau procurori“ din conținutul tezei a doua a acestei norme. … 54.În raport cu criticile formulate de autori, Curtea reține că cele constatate în Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, precitată, sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză. … 55.De asemenea, Curtea reține, în baza studiului de drept comparat realizat în cauză, că repartizarea dosarelor penale și a altor lucrări se realizează de către procurorul ierarhic superior, având în vedere diverse criterii obiective ce privesc specializarea procurorilor, respectiv aptitudinile, experiența acestora, numărul de dosare aflate în lucru, gradul lor de complexitate, specificul fiecărui caz în parte etc. … 56.Astfel, în Croația, art. 35 alin. 3 din Legea Parchetului statuează că procurorii adjuncți lucrează la cauzele care le-au fost repartizate într-o manieră obiectivă și independentă. Distribuirea dosarelor este reglementată prin Regulamentul Parchetului. Potrivit art. 115 din aceeași lege, însărcinările Parchetului sunt distribuite la începutul fiecărui an calendaristic, în funcție de tipul de cazuri, ținând cont de diviziunea proporțională a muncii. În Finlanda, secțiunea 5 alin. 1 din Legea nr. 32/2019 privind Parchetul General menționează că dosarele penale pot fi repartizate către parchetele locale într-o manieră care deviază de la împărțirea pe districte, dacă acest lucru este necesar pentru a echilibra volumul de muncă, pentru a facilita o soluționare mai rapidă a cauzelor, pentru a valorifica specializarea procurorilor ori din alte motive speciale. Secțiunea 20 din aceeași lege statuează că dosarele penale trebuie distribuite între procurori într-un mod care să garanteze dreptul părților de a li se analiza cauza într-o manieră independentă, imparțială și promptă. Procurorul general poate stabili ca mai mulți procurori să lucreze la același caz, determinând și diviziunea sarcinilor între aceștia. La fel, și procurorul-șef poate stabili ca mai mulți procurori din subordinea sa să lucreze la același caz. Secțiunea 7 alin. 1 din Decretul Guvernului nr. 798/2019 privind Parchetul General stabilește că dosarele penale trebuie distribuite între procurorii stagiari ținând cont de stadiul pregătirii lor și de gradul de dificultate al speței. În Letonia, conform definiției din secțiunea 30 alin. 1 din Legea de procedură penală, un membru al unui organ de cercetare penală este un procuror sau un agent al unui organ de cercetare penală autorizat să efectueze urmărirea penală care a fost inclus în cadrul unui organ de cercetare penală printr-o decizie a unui agent competent al unui astfel de organ sau a unui procuror ierarhic superior. Secțiunea 31 alin. 1 stipulează că supraveghetorul direct al unui agent de cercetare penală este șeful organului de cercetare penală sau al unei secții a acestuia ori adjunctul șefului, care a fost desemnat, în conformitate cu regulile de distribuire a îndatoririlor sau printr-un ordin individual, să controleze desfășurarea urmăririi penale. Potrivit alin. 3 pct. 2 din aceeași secțiune, supraveghetorul direct are îndatorirea de a lua decizii organizatorice importante, cum ar fi să determine criteriile de repartizare a însărcinărilor, să transfere aceste sarcini către alte persoane care coordonează procedura și să conducă urmărirea penală. Secțiunea 37 alin. 1 stabilește că procurorul care supraveghează ancheta este cel căruia i-a fost repartizată investigația în conformitate cu regulile parchetului privind distribuirea îndatoririlor sau printr-un ordin dat într-o anumită anchetă penală. Secțiunea 46 alin. 2 pct. 2 precizează că procurorul ierarhic superior are dreptul de a desemna un procuror care să supravegheze ancheta, dacă este necesar să se devieze de la principiile de distribuire a dosarelor care au fost aprobate anterior. În Lituania, conform raportului din septembrie 2011 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, conducerea Departamentului pentru investigarea crimei organizate și a corupției desemnează procurori să desfășoare ancheta preliminară în cadrul organelor specializate de cercetare penală. Asemenea ordine pot fi date și de procurorul general, precum și de adjunctul său. Aceștia pot încredința sarcina de a investiga o cauză unui procuror din cadrul Departamentului pentru investigarea crimei organizate și a corupției. Totuși, pentru a asigura o distribuire echilibrată a dosarelor între procurorii departamentului, organizarea anchetei preliminare este de obicei încredințată procurorului-șef al departamentului. Criteriile de repartizare a dosarelor între procurorii departamentului includ, printre altele, CV-ul procurorului, volumul de muncă al acestuia, experiența sa, precum și complexitatea și volumul dosarului în cauză. În Luxemburg, art. 130 din Legea organizării judiciare prevede că procurorul împarte sarcinile de serviciu între el și adjuncții săi. El poate schimba oricând această repartizare și poate îndeplini, atunci când consideră necesar, însărcinările pe care le-a delegat în mod special unui adjunct. În Olanda, secțiunea 132 alin. 1 din Legea privind structura judiciară și organizarea sistemului de justiție prevede că Biroul procurorilor-șefi trebuie să repartizeze îndatoririle între procurorii-șefi. Secțiunea 41 alin. 2 din Legea privind statutul magistraților stabilește că șeful parchetului distribuie munca între magistrații care lucrează în parchetul său. Secțiunea 46 definește noțiunea de „muncă adecvată“ ca fiind orice sarcină care este încredințată magistraților ținând seamă de abilitățile și cunoștințele acestora, cu excepția cazului în care magistratului nu i se poate cere să accepte însărcinarea din motive de natură fizică, mintală sau socială. În Polonia, art. 37 alin. 2 din Legea Parchetului stipulează că procurorul care conduce un parchet hotărăște în detaliu distribuirea sarcinilor de serviciu din cadrul acelui parchet, luând în considerare necesitatea de a asigura o repartizare echilibrată a responsabilităților, precum și experiența profesională a procurorilor în abordarea fiecărei categorii specifice de cauze. Conform raportului din septembrie 2011 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, ținând cont de natura specifică a dosarelor privind corupția, acestea sunt distribuite de către șefii parchetelor numai procurorilor cu un nivel garantat de competență. Sunt luate în considerare experiența dobândită în soluționarea acestui tip de spețe, pregătirea profesională anterioară, seriozitatea și experiența în ceea ce privește cooperarea cu alte organe competente în domeniul anticorupției. În Portugalia, art. 57 alin. 1 din Legea nr. 68/2019 privind Statutul Ministerului Public definește Departamentul central de investigații și acțiuni penale ca fiind un organ care coordonează și dirijează ancheta și prevenirea infracțiunilor violente, economico-financiare, extrem de organizate sau deosebit de complexe. Art. 58 alin. 1 enumeră competențele de investigare ale departamentului, menționând la lit. h infracțiunile de corupție pasibile de pedeapsă cu închisoarea mai mare de 2 ani. Art. 59 alin. 1 stipulează că departamentul este condus de un procuror general adjunct, care, printre altele, este responsabil și de distribuirea sarcinilor de serviciu în conformitate cu reglementările departamentului (lit. b). Art. 68 alin. 1 lit. m stabilește că procurorul general regional distribuie sarcinile de serviciu între procurorii generali adjuncți din cadrul parchetului său, fără a aduce atingere prevederilor legii procesuale. Lit. g precizează că procurorul general regional poate să transfere un dosar, prin ordonanță motivată, de la un magistrat la altul, atunci când această măsură este justificată prin motive semnificative de specializare, complexitate procesuală sau repercusiuni sociale. Art. 75 alin. 1 prevede că procurorul-șef coordonează activitatea parchetului din district, adoptând ordine și instrucțiuni. Conform lit. f, acesta distribuie sarcinile de serviciu între procurori, în conformitate cu reglementările parchetului din district și fără a aduce atingere prevederilor legii. La lit. m se precizează că procurorul-șef poate propune procurorului general regional, prin ordin motivat, să transfere un dosar de la un magistrat la altul, atunci când această măsură este justificată prin motive semnificative de specializare, complexitate procesuală sau repercusiuni sociale. Art. 76 stipulează că metodele de gestionare a activității procesuale trebuie să vizeze o distribuire echilibrată a volumului de muncă, să îmbunătățească funcționarea serviciilor, să fie adaptate specificului acestor servicii și să respecte principiul specializării. Printre aceste metode se numără și repartizarea dosarelor. Consiliul Superior al Magistraturii adoptă și publică criteriile generale pe care trebuie să se bazeze aceste decizii, având în vedere principiul proporționalității, regulile de echilibru în distribuirea volumului de muncă și posibilele daune grave pe care aceste măsuri le-ar cauza vieții personale și familiei magistratului. Potrivit art. 78, dosarele pot fi redistribuite altui magistrat, în mod aleatoriu sau prin repartizare, în condițiile care urmează să fie reglementate de Consiliul Superior al Ministerului Public. Art. 90 prevede că distribuirea dosarelor se face cu respectarea condițiilor statutului menționat, ale legilor de procedură, ale legilor ce reglementează organizarea sistemului judiciar și ale normelor ce reglementează organizarea parchetului. Magistratul căruia îi este repartizat dosarul poate fi asistat de alți procurori, din aceleași unități sau din unități diferite, prin decizie a superiorului ierarhic comun, atunci când această măsură este justificată prin motive procedurale sau complexitate procesuală. În Slovenia, art. 144 din Legea procurorilor stabilește că distribuirea dosarelor este reglementată prin Regulamentul procurorilor. De regulă, dosarele se repartizează în ordinea sosirii lor, ținând seama de organizarea muncii, specializarea procurorilor și diviziunea proporțională a muncii. În conformitate cu Regulamentul procurorilor, programul anual poate specifica regulile de repartizare a cauzelor. În caz de concediere, absență prelungită, detașare sau demisie a unui procuror, dosarele acestuia pot fi repartizate altui procuror, prin ordin motivat al procurorului-șef. În funcție de natura și complexitatea cauzei individuale, procurorul-șef poate numi alți procurori care să coopereze cu titularul dosarului, determinând și modul de cooperare. Regulile concrete de repartizare a dosarelor sunt detaliate în Regulamentul procurorilor din 2012. Conform art. 50 din acesta, la distribuirea dosarelor între procurorii din cadrul Parchetului Specializat se iau în considerare specializarea, cunoștințele, calificările și experiența fiecărui procuror, nevoia de muncă în echipă, distanța locală și sarcinile deja existente ale procurorului. Art. 53 prevede că șeful Centrului de informații pentru experți pregătește un proiect anual de plan de lucru al procurorilor. Înainte de a atribui o sarcină vreunui procuror, șeful Centrului de informații pentru experți trebuie să se consulte cu șeful parchetului în care lucrează acesta. Dacă șeful parchetului se opune în scris atribuirii sarcinii din cauza altor obligații urgente ale procurorului în cauză, procurorul general trebuie să decidă în această privință. Potrivit art. 67, în cazul în care procurorul este repartizat în mai multe departamente sau lucrează cu fracțiune de normă, programul anual trebuie să determine cota aproximativă a cazurilor soluționate în cadrul unui anumit departament. Dacă în programul anual este stabilită și specializarea, trebuie indicată și ponderea aproximativă a cazurilor din domeniile respective. Dacă în cursul anului se observă că nu există suficiente dosare într-un anumit domeniu de specializare, procurorul specializat este desemnat să soluționeze alte cazuri. Programul anual stabilește tipurile de cauze, redistribuirea dosarelor, metodele de repartizare, însă programul mai detaliat va fi stabilit de șeful parchetului. Conform art. 68, șeful parchetului decide cu privire la distribuirea dosarelor, în conformitate cu programul anual de lucru. Șeful parchetului îl poate autoriza pe adjunctul său ori pe unul dintre șefii de departamente sau de alte unități organizatorice interne să decidă cu privire la repartizarea dosarelor către departamente sau alte unități organizatorice interne. Volumul de muncă uniform al procurorilor se asigură ținând seama de timpul estimat necesar pentru soluționarea cauzei, în conformitate cu criteriile privind calitatea muncii procurorilor și succesul urmăririi penale, precum și de programul de lucru și cauzele pre conizate ale procurorului. Șefii de parchet, adjuncții acestora, șefii de departamente sau de alte unități organizatorice interne pot primi doar dosare care sunt de competența unității pe care o conduc, în conformitate cu graficul anual. De regulă, un caz în care s-au efectuat investigații în timpul serviciului de gardă va fi atribuit procurorului care a efectuat actele respective. Totuși, pentru a asigura o repartizare uniformă a sarcinilor de serviciu, o parte proporțională din aceste cazuri este distribuită și procurorilor care nu sunt de serviciu. La soluționarea unui dosar pot coopera și alți procurori. Art. 70 stabilește că, atunci când se anticipează că un procuror va fi supraîncărcat din cauza repartizării unui dosar complex și dificil, distribuirea cauzelor poate fi suspendată pentru o anumită perioadă de timp. În acest caz, dosarele vor fi atribuite altor procurori, dintr-un alt departament sau din altă unitate organizatorică internă. Dacă dosarul menționat necesită o analiză mai îndelungată și concentrată, șeful parchetului poate dispune să li se distribuie altor procurori un număr adecvat de dosare deja repartizate procurorului în cauză. Redistribuirile de dosare, indiferent de motive, trebuie efectuate în conformitate cu programul de lucru, cu principiul egalității volumului de muncă al procurorilor, precum și cu natura și semnificația cauzei. În toate cazurile de redistribuire, ordinele prin care se efectuează acestea trebuie să fie înregistrate în jurnal sau în dosar, indicând data, motivul și persoana care a dispus redistribuirea. În Suedia, conform Raportului de evaluare adoptat de GRECO la data de 18 octombrie 2013, procurorul-șef care conduce parchetul distribuie dosarele penale. Criteriile de repartizare pot fi competența specială sau specializarea, dar se ține cont și de volumul de muncă al fiecărui procuror. În Ungaria, în raportul din septembrie 2011 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică se menționează că dosarele care ajung la Parchetul Național pentru Investigații sunt distribuite de șeful parchetului. În principiu, toți procurorii au rang egal, dar în practică șeful parchetului ține cont de experiența, specializarea și abilitățile fiecărui procuror în parte. În general, activitățile nu se împart; procurorul căruia i-a fost repartizată cauza este responsabil de aceasta de la început până la sfârșit. … 57.În mod similar legislației statelor europene menționate anterior, la art. 7 lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.643/C din 15 mai 2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că „Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție îndeplinește următoarele atribuții: […] b) urmărește repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze, în raport cu criterii obiective, precum: specializarea și pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea și operativitatea soluționării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilitățile în exercitarea funcției; […]“, iar, potrivit art. 8 lit. e), „Procurorii șefi adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție au următoarele atribuții: […] e) ori de câte ori se impune, efectuează repartizarea cauzelor către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nivel central;“, art. 30 lit. b) din același regulament prevăzând că „Procurorul șef secție are următoarele atribuții: […] b) urmărește și răspunde de repartizarea cauzelor, pe criterii obiective, potrivit legii și prezentului regulament; […]“. … 58.În aceste condiții, având în vedere și jurisprudența instanței de control constituțional potrivit căreia procurorii nu pot invoca o poziție de independență, asemenea judecătorilor, întrucât activitatea acestora se desfășoară sub control ierarhic și sub autoritatea ministrului justiției, astfel că legiuitorul nu poate reglementa cu privire la activitatea procurorului garanții aferente imparțialității obiective care ar afecta în substanța sa conceptul constituțional de control ierarhic, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate formulate de autori sunt neîntemeiate, excepția urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. … 59.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Laurențiu Marius Udriște în Dosarul nr. 9.282/63/2017 al Tribunalului Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori, de Sorin Mihai în Dosarul nr. 3.609/105/2016 al Tribunalului Prahova – Secția penală și de Ion-Francisco Pasăre în Dosarul nr. 682/114/2019 al Tribunalului Buzău – Secția penală și constată că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate; excepția de neconstituționalitate ridicată de Sorin Mihai în Dosarul nr. 3.609/105/2016 al Tribunalului Prahova – Secția penală și constată că dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, forma anterioară republicării, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și ale art. 11 și ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate; excepția de neconstituționalitate ridicată de Luminița Pasăre în Dosarul nr. 682/114/2019 al Tribunalului Buzău – Secția penală și constată că dispozițiile art. 396 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj – Secția penală și pentru cauze cu minori, Tribunalului Prahova – Secția penală și Tribunalului Buzău – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 octombrie 2021.PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește