DECIZIA nr. 694 din 6 octombrie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 8 ianuarie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ActulREFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 1REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 1REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 11
ART. 2RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 11
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 104 28/02/2019
ART. 4REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 8
ART. 4REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 4REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 11
ART. 5REFERIRE LAOG 15 24/01/2002
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 5REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LALEGE 424 27/06/2002
ART. 10REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 10REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 11
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 104 28/02/2019
ART. 12REFERIRE LADECIZIE 345 11/05/2017
ART. 12REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 13REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 14REFERIRE LAOUG 55 14/09/2016 ART. 1
ART. 15REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 1
ART. 15REFERIRE LAOG 15 24/01/2002 ART. 12
ART. 15REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 6
ART. 16REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 21
ART. 16REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 20
ART. 17REFERIRE LAOG 15 24/01/2002
ART. 17REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 21
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 1313 04/10/2011
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 143 25/02/2010
ART. 20REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 11
ART. 21REFERIRE LAOG (R) 43 28/08/1997 ART. 11
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 25 30/01/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 351 26/05/2022





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Bianca Drăghici – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și ale art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Petre Nicolae în Dosarul nr. 36.090/212/2016 al Tribunalului Constanța – Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 965D/2018.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența instanței de contencios constituțional în materie, concretizată prin Decizia nr. 104 din 28 februarie 2019.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Decizia civilă nr. 1.039 din 9 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 36.090/212/2016, Tribunalul Constanța – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și ale art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Excepția a fost ridicată de Petre Nicolae într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de contravenție prin care autorul excepției a fost sancționat contravențional, în baza dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, întrucât a circulat fără rovinietă valabilă.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prin dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, cetățenii care circulă pe drumurile naționale din intravilanul municipiilor sunt privilegiați, în raport cu obligația plății tarifului de utilizare a drumurilor naționale, față de cei care circulă pe drumurile naționale din intravilanul altor categorii de localități, cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României.6.Tribunalul Constanța – Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție care prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și nimeni nu este mai presus de lege.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins normativ:– Art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002: „Tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum este definită la alin. (1) lit. d), cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea.“;– Art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997:(1)Drumurile de interes național, județene și comunale își păstrează categoria funcțională din care fac parte și sunt considerate continue și atunci când traversează localitățile, servind totodată și ca străzi.(2)Modificarea traseelor acestora în traversarea localităților se poate face numai cu acordul administratorului drumului considerat continuu, în concordanță cu planul urbanistic aprobat. În cazul drumurilor de interes național se va obține acordul Ministerului Transporturilor.11.În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, din perspectiva unor critici asemănătoare, au mai format obiect al controlului de constituționalitate și prin Decizia nr. 104 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 3 iunie 2019 și Decizia nr. 345 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 3 august 2017, a statuat conformitatea acestor norme cu prevederile Legii fundamentale.13.Astfel, Curtea a reținut că textul de lege criticat prevede că tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, „cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor […]“. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, tariful de utilizare este „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.“14.Curtea a observat că, prin art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 28 septembrie 2016, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. își schimbă denumirea în Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.15.Totodată, Curtea a reținut că rețeaua de drumuri naționale este definită la art. 1 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 ca fiind „drumurile de interes național definite conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare“. Potrivit art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, „Drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale, care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine […]“. În conformitate cu art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, „Sumele încasate în urma aplicării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. a tarifului de utilizare și a tarifelor de trecere se constituie venit la dispoziția acesteia și vor fi utilizate pentru proiectarea, repararea, administrarea, întreținerea, exploatarea și modernizarea drumurilor de interes național, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor.“16.Cu privire la administrarea drumurilor, Curtea a reținut că, potrivit art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, „Ministerul Transporturilor este organul administrației publice centrale care exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul drumurilor de interes național“, iar, potrivit art. 21 alin. (1)-(3) din aceeași ordonanță a Guvernului, „(1) Ministerul Transporturilor este administratorul drumurilor de interes național, direct sau prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., care își realizează atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță în condițiile contractului de concesiune încheiat între acestea. Pentru drumurile naționale și autostrăzile nou-construite, administrarea se poate realiza de către Ministerul Transporturilor și prin alte persoane juridice, pe baza contractului de concesiune încheiat în condițiile legii. (2) Sectoarele de drumuri naționale, incluzând și lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, situate în intravilanul municipiilor sunt în administrarea consiliilor locale respective. (3) Pe sectoarele de drumuri naționale aflate în administrarea consiliilor locale nu se pot impune restricții de mase sau dimensiuni fără avizul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. și acordul poliției rutiere.“17.Având în vedere toate aceste reglementări în domeniu, Curtea a observat că tariful de utilizare a drumurilor naționale instituit de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 reprezintă o sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România aflate în administrarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.). Sumele încasate în urma aplicării de către această companie a tarifului de utilizare se constituie venit la dispoziția acesteia. Or, așa cum prevăd dispozițiile art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, sectoarele de drumuri naționale situate în intravilanul municipiilor sunt în administrarea consiliilor locale și, prin urmare, nu se află în administrarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.). Ținând cont de acestea, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate – care prevăd că tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor – ar institui discriminări între persoanele care domiciliază în municipii și persoanele care domiciliază în alte localități.18.Ca atare, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, textul de lege criticat nu instituie discriminări între persoanele care domiciliază în municipii și persoanele care domiciliază în alte localități, deoarece tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România se aplică pentru orice vehicul care circulă pe drumurile aflate în administrarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (fosta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.).19.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză.20.Referitor la dispozițiile art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, Curtea reține că, în jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a stabilit că excepția de neconstituționalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului legal criticat. Curtea a reținut că excepția este inadmisibilă în situația în care nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie datorită generalității sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate, în sensul constituțional al termenului. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate „motivate“ într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. De asemenea, prin Decizia nr. 143 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepție este inadmisibilă în cazul în care autorul acesteia „se mărginește numai la a invoca în susținerea acesteia o prevedere constituțională, precum și o afirmație cu caracter absolut generic“.21.Prin urmare, având în vedere că în cauza de față autorul excepției nu argumentează pretinsa contrarietate a art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 cu prevederile constituționale invocate, Curtea constată că excepția nu este motivată, fiind încălcate prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“, și, ca atare, este inadmisibilă.22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petre Nicolae în Dosarul nr. 36.090/212/2016 al Tribunalului Constanța – Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Constanța – Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x