DECIZIA nr. 691 din 7 noiembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. (5) lit. g), art. 260 alin. (2) lit. g) și art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniela Dobrilă în Dosarul nr. 2.428/121/2016/a1.1 al Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.134D/2016. … 2.La apelul nominal răspunde autoarea excepției, prin doamna avocat Sonia Almaș din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea a depus un memoriu, prin care solicită admiterea excepției. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantei părții prezente, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Se arată că, prin memoriul depus la dosarul cauzei, autoarea excepției a solicitat extinderea controlului de constituționalitate asupra celorlalte articole din Codul de procedură penală referitoare la citare, fiind, astfel, invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259,art. 261 alin. (4), art. 261^1 și art. 264 din Codul de procedură penală. Se susține că dispozițiile legale anterior menționate, luate separat, dar, mai ales, în coroborare cu art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, încalcă prevederile constituționale ale art. 16, 21 și 24, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se precizează că prezenta excepție este prima excepție de neconstituționalitate invocată, care vizează dispozițiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma lor modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la citare și, în mod special, la Decizia nr. 507 din 5 iulie 2016, paragrafele 20-25. Se arată că autoarea excepției se găsește într-o situație diferită de cele invocate până acum și că, practic, toate remediile indicate de Curtea Constituțională în decizia anterior menționată, ca fiind eficiente și ca permițând accesul la justiție unei persoane trimise în judecată, nu se mai regăsesc în actuala reglementare, din cauza felului în care a fost modificat art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se susține că practica judiciară, ulterioară pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, a condus la ideea că trebuie să existe o procedură de citare indiferent dacă se formulează sau nu cereri și excepții în procedura de cameră preliminară, pentru ca persoanele interesate, odată ce au avut la cunoștință că sunt părți ale unui proces penal și le-a fost comunicat rechizitoriul, să își poată exercita dreptul de a formula cereri și excepții. Or, textul criticat vine în contradicție cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014. Se arată că singurul argument în susținerea constituționalității dispozițiilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală este celeritatea. Însă, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că standardele dreptului la apărare nu pot fi restrânse din motive de celeritate. Pentru acest motiv, se arată că textul criticat, coroborat cu prevederile Codului de procedură penală referitoare la citare, sunt neconstituționale, aducând atingere accesului la justiție. Se susține că inculpatul are cunoștință de existența procesului penal doar prin comunicarea rechizitoriului, spre deosebire de regimul juridic reglementat potrivit Codului de procedură penală din 1968, care prevedea prezentarea materialului de urmărire penală, act procedural ce inducea ideea începerii unui proces penal. Se arată că, întrucât Codul de procedură penală în vigoare nu reglementează un remediu, prin care să se verifice dacă procedura de comunicare a rechizitoriului este legal îndeplinită, inculpatul care nu a primit rechizitoriul nu are nicio posibilitate legală de a formula cereri și excepții. Se mai arată că nici judecătorul care este sesizat cu o astfel de situație nu beneficiază de un cadru legal care să îi permită să verifice legalitatea procedurii de citare sau în care să fie prezent un procuror sau un apărător din oficiu, care să poată atrage atenția instanței cu privire la un eventual viciu privind citarea sau asupra necesității efectuării unor demersuri suplimentare pentru a se verifica dacă, într-adevăr, inculpatul este cel care manifestă o atitudine de delăsare față de cauză sau, dimpotrivă, nu s-a realizat o comunicare eficientă a rechizitoriului. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 17 ianuarie 2017, pronunțată în Cauza Carbochim și alții împotriva României, prin care instanța europeană a analizat procedurile realizate prin afișare. Se susține că procedura existentă înaintea modificărilor legislative operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 era una echitabilă. Se susține că textele criticate consacră o ficțiune juridică menită să asigure celeritatea procesului penal, însă viciile privind citarea, care sunt sancționabile cu nulitatea relativă, trebuie discutate în contradictoriu. Se arată că ele nu pot fi remediate în cadrul procedurii privind contestația în anulare, la acel moment procesual persoana interesată nemaifiind în drept să formuleze cererile și excepțiile pe care le poate invoca în cadrul procedurii camerei preliminare. Se conchide că prevederile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, coroborat cu dispozițiile legale din cuprinsul aceluiași cod referitoare la procedura de citare, nu conferă garanțiile constituționale arătate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014. … 4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se susține că dispozițiile legale criticate reglementează o procedură subsidiară, prevăzută pentru ipoteza în care toate demersurile făcute de organele judiciare pentru îndeplinirea unei proceduri de citare eșuează, neputând fi identificate, prin niciunul dintre mijloacele aflate la dispoziția lor, domiciliul sau locul de muncă al destinatarului, respectiv pentru situația în care destinatarul refuză primirea citației. Se arată că ceea ce se afișează este o încunoștințare, și nu citația, aceasta din urmă înmânându-se în plic închis, la împlinirea termenului prevăzut în cuprinsul înștiințării, citația fiind considerată comunicată. Cu privire la ipoteza în care, în procedura de cameră preliminară, nu sunt invocate cereri sau excepții, se susține că textul criticat prevede pronunțarea încheierii corespunzătoare, fără citarea părților și în lipsa procurorului, întrucât nu există aspecte juridice care să poată fi dezbătute. Se mai susține că, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, destinatarul normei are dreptul să formuleze contestație împotriva acestei încheieri, prin care să evoce, inclusiv, lipsa procedurii de citare. Se conchide că dispozițiile legale criticate oferă suficient de multe garanții, nefiind încălcate dispozițiile constituționale invocate de autoarea excepției. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 11 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.428/121/2016/a1.1, Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 259 alin. (5) lit. g),art. 260 alin. (2) lit. g) și art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Daniela Dobrilă într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul. … 6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 259 alin. (5) lit. g) și art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală, se arată că soluția juridică a considerării citației ca fiind comunicată, la împlinirea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația, în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica respectiva citație, încalcă accesul liber la justiție și dreptul la apărare al persoanelor care nu primesc citațiile sau celelalte acte procedurale din motive neimputabile lor, fără a refuza sau a se sustrage de la comunicarea acestora. Se arată că, într-o astfel de situație, inculpatul se află în imposibilitatea de a lua cunoștință de existența citației și, în consecință, de existența procesului penal și a termenului la care este citat și, totodată, judecat. Se face trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 10 din 10 iunie 2013, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire“. Se susține că scopul legiuitorului nu a fost acela al asigurării realizării unei proceduri de citare formale, ci al aducerii la cunoștința inculpatului a informațiilor din cuprinsul citației. Se mai arată că, potrivit Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, statele membre au obligația de a garanta oricărei persoane cercetate îndeplinirea procedurii de citare și informare despre cercetarea judecătorească. Se conchide că soluția considerării comunicate a citației la împlinirea termenului legal arătat în cuprinsul textelor criticate reprezintă o ficțiune juridică, ce nu asigură, în realitate, citarea inculpatului, în ipotezele invocate în susținerea excepției. … 7.Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, se susține că acestea nu asigură contradictorialitatea, oralitatea și egalitatea armelor în cadrul procesului penal, întrucât lipsesc inculpatul de posibilitatea de a fi citat. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la hotărârile din 15 ianuarie 2005, 8 februarie 2005, 31 martie 2005, 28 februarie 2006 și 7 februarie 2006, pronunțate în cauzele Philippe Pause împotriva Franței, Lucas împotriva Franței, F. W. împotriva Franței, Tosun împotriva Turciei, Halis Doğan împotriva Turciei și Sahin Cağdaș împotriva Turciei. Se susține că scopul urmărit de legiuitor, prin reglementarea soluției juridice criticate, nu numai că nu a fost atins, dar aplicarea dispozițiilor legale criticate, în anumite situații procesuale, poate duce ea însăși la prelungirea inutilă a procesului penal. Se susține că, în acest fel, instituția camerei preliminare afectează însuși actul de justiție, generând situații care nu pot fi soluționate într-un mod echitabil. În acest sens se arată că dispozițiile legale ce reglementează procesul penal sunt inferioare celor din cuprinsul Codului de procedură penală din 1968, în privința capacității de a asigura celeritatea soluționării cauzelor. Se mai susține că legalitatea administrării unor probe nu se referă strict la aspecte formale, ci trebuie puse în discuție și aspecte de fapt conexe respectivelor probe, care nu pot fi relevate decât prin administrarea unor noi probe. Se arată că lipsa de la dosar a anumitor înscrisuri și imposibilitatea judecătorului de a le solicita îl obligă pe acesta să procedeze la o așa-zisă verificare a probelor fără să aibă o imagine completă asupra situației, motiv pentru care nu numai inculpatul este afectat de această procedură, dar și judecătorul și actul de justiție, în ansamblul său. Se conchide că textul criticat, în forma în vigoare la data invocării excepției, reprezintă un real regres față de forma sa anterioară, constatată ca fiind neconstituțională, legiuitorul lăsând neacoperită verificarea îndeplinirii procedurii de citare. Se susține, de asemenea, că regresul instituției criticate poate fi constatat și prin raportare la legislația similară din perioada postbelică, ce reglementa ședința pregătitoare. Se mai arată că, prin judecarea cauzelor penale fără citarea părților, se creează un dezechilibru între acuzare și apărare, în favoarea acuzării, aceasta având cunoștință de toate actele și demersurile procedurale realizate față de inculpat, care este în necunoștință de cauză, aspect ce constituie o încălcare a principiului egalității armelor. … 8.Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 21 și art. 24 din Constituție. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că prevederile art. 259 alin. (5) lit. g) și art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 și art. 24, soluțiile juridice prevăzute de acestea fiind de natură a asigura prezența în fața organelor judiciare a persoanelor citate, în situațiile în care înmânarea citației sau a altor acte de procedură nu a fost posibilă. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că judecătorul dispune, prin încheiere, începerea judecății, din motive de celeritate și având în vedere faptul că inculpatul a luat cunoștință de trimiterea sa în judecată, despre rechizitoriu și despre actele de urmărire penală, încheierea astfel pronunțată urmând a fi comunicată părților și persoanei vătămate. … 11.Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituționale. Se susține că obligația legală a prezentării la organul judiciar a persoanei citate, pentru a i se comunica citația, în cazul în care nu se cunoaște nici adresa la care aceasta locuiește și nici locul său de muncă, sau în cazul în care aceasta refuză să primească citația, este constituțională, ea nefiind de natură a încălca accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Se susține că, dimpotrivă, dispozițiile legale criticate sunt de natură a asigura îndeplinirea condițiilor procedurale necesare pentru soluționarea litigiului dedus judecății. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 110 din 24 februarie 2005,nr. 400 din 5 octombrie 2004 și nr. 71 din 15 ianuarie 2009, precum și la punctele de vedere transmise și reținute prin deciziile Curții Constituționale nr. 631 din 8 octombrie 2015, nr. 784 din 17 noiembrie 2015 și nr. 36 din 9 februarie 2016. … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 259 alin. (5) lit. g),art. 260 alin. (2) lit. g) și art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 259 alin. (5) lit. g): „Dacă nu se cunosc nici adresa unde locuiește suspectul sau inculpatul și nici locul său de muncă, la sediul organului judiciar se afișează o înștiințare care trebuie să cuprindă: […] g) mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; […]“;  … – Art. 260 alin. (2) lit. g): Dacă persoana citată refuză să primească citația, persoana însărcinată să comunice citația va afișa pe ușa destinatarului o înștiințare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înștiințarea trebuie să cuprindă: […]g)mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen. […]; …  … – Art. 346 alin. (1): „Dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și (3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.“.  …  … 15.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 referitor la dreptul la apărare. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 259 alin. (5) lit. g) din Codul de procedură penală reglementează o procedură de citare aplicabilă atunci când nu sunt cunoscute nici adresa unde locuiește suspectul sau inculpatul și nici locul său de muncă. Această procedură de citare are un caracter subsidiar, aspect ce rezultă din interpretarea gramaticală și sistematică a prevederilor art. 259 anterior menționat, urmând a fi aplicată doar în situația prevăzută la alin. (1) al art. 259 din Codul de procedură penală, respectiv dacă adresa unde locuiesc persoanele citate și adresa locului lor de muncă nu sunt cunoscute. Astfel, pentru ca procedura de citare să poată fi realizată și în ipoteza anterior arătată, legiuitorul a reglementat înștiințarea suspectului, a inculpatului, a părților, precum și a altor persoane, prin afișarea, la sediul organului judiciar, a unei asemenea înștiințări. Aceasta trebuie să cuprindă, alături de alte informații, prevăzute la art. 259 alin. (5) din Codul de procedură penală, mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația – termen în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația – citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen.  … 17.În mod similar, dispozițiile art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală reglementează o procedură de înmânare a citației, aplicabilă în situația în care persoana citată refuză să primească citația, al cărei caracter subsidiar rezultă din aplicarea acelorași metode de interpretare, mai sus invocate. Astfel, conform dispozițiilor art. 260 alin. (1) din Codul de procedură penală, care constituie regula în materia înmânării citației, citația se înmânează celui citat, personal, oriunde este găsit, acesta semnând dovada de primire. Totodată, conform art. 260 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru situația în care persoana citată refuză să primească citația, persoana însărcinată să comunice citația va afișa pe ușa destinatarului o înștiințare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înștiințarea trebuie să cuprindă, alături de alte informații, mențiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului stabilit de organul judiciar care a emis citația – termen în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația – citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen. … 18.Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că procedurile judiciare reglementate prin art. 259 alin. (5) lit. g),art. 260 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală sunt de natură a asigura prezența în fața organelor judiciare a persoanelor citate, constituind, în acest fel, o garanție a dreptului de acces liber la justiție și a dreptului la apărare, și nu o încălcare a drepturilor fundamentale anterior menționate.  … 19.Referitor la invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 10 din 10 iunie 2013, pronunțată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire și, de asemenea, că cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal, Curtea constată că aplicarea deciziei anterior menționate, prin analogie, cu privire la prevederile art. 259 și art. 260 din Codul de procedură penală, nu este posibilă, dar nici necesară. Aceasta întrucât caracterul subsidiar al procedurii de citare supuse analizei, realizate prin afișarea unei înștiințări la sediul organului judiciar, și, respectiv, caracterul subsidiar al procedurii afișării unei înștiințări pe ușa destinatarului, în situația în care acesta refuză primirea citației, poate fi dedus, în mod direct, din modalitatea de reglementare a celor două articole anterior invocate.  … 20.Mai mult, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citare constituie cauză de nulitate relativă, conform art. 282 alin. (1) coroborat cu art. 281 din Codul de procedură penală. Acestea din urmă, fiind norme cu caracter general, prevăzute de legiuitor în partea generală a Codului de procedură penală, sunt aplicabile în privința tuturor cazurilor de nerespectare a dispozițiilor procesual penale care pot interveni pe tot parcursul procesului penal. Așa fiind, ele pot fi invocate, conform alin. (4) al aceluiași art. 282: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății. Acest mecanism juridic de sancționare a nelegalei citări constituie o altă formă de garantare a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 și art. 24 din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 507 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 11 noiembrie 2016, paragraful 23). … 21.În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, într-adevăr, textul criticat reglementează o procedură, specifică etapei camerei preliminare, ce se desfășoară în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate, precum și fără participarea procurorului. Această procedură are însă în vedere situația în care, în urma sesizării instanței prin rechizitoriu, inculpatul, celelalte părți sau persoana vătămată nu formulează cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în termenul prevăzut la art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală. Având în vedere că obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, tocmai soluționarea unor cereri și excepții din categoriile anterior menționate, în ipoteza lipsei formulării sau invocării lor, apare ca fiind firească continuarea procedurii în camera preliminară, prin constatarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și prin dispunerea începerii judecății. Această procedură se realizează fără citarea părților și a persoanei vătămate, întrucât, conform dispozițiilor art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, inculpatului îi este comunicată o copie certificată a acestuia și, după caz, traducerea sa autorizată, fiindu-i adusă, astfel, la cunoștință acuzarea. Totodată, atât inculpatului, cât și celorlalte părți și persoanei vătămate li se aduc la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Așa fiind, persoanele anterior enumerate au cunoștință de existența dosarului penal, cunoscând că este în desfășurare procedura în camera preliminară. Totodată, aceste dispoziții legale trebuie coroborate cu cele ale art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora, în situația formulării unor cereri sau excepții specifice procedurii în cameră preliminară ori dacă judecătorul de cameră preliminară ridică excepții din oficiu, se stabilește termenul pentru soluționarea acestora, procedând la citarea părților și a persoanei vătămate. Per a contrario, în lipsa primirii unor citații, conform dispozițiilor legale anterior menționate, părțile pot deduce fie că judecătorul de cameră preliminară va dispune începerea judecății, potrivit prevederilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în vederea desfășurării acesteia în mod legal, aceleași persoane mai sus enumerate să fie citate, conform prevederilor art. 353 alin. (1) din Codul de procedură penală, fie că judecătorul de cameră preliminară, ca urmare a exercitării competenței sale, prevăzute la art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, de a invoca, din oficiu, excepții referitoare la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, a restituit cauza la parchet, întrucât a reținut existența uneia dintre situațiile prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. Și în această ultimă ipoteză, părțile urmează a fi citate, conform procedurii de citare corespunzătoare etapelor procesuale subsecvente, respectiv a urmăririi penale și a camerei preliminare, fiindu-le asigurată, astfel, posibilitatea de a lua la cunoștință despre desfășurarea procedurii penale în dosarele în care au calitatea anterior menționată și de a-și apăra interesele procesuale. … 22.Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că desfășurarea procedurii în camera preliminară, în ipoteza neinvocării de către inculpat, de către celelalte părți sau de către persoana vătămată a unor cereri sau excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, oferă tuturor subiecților procesuali anterior enumerați posibilitatea de a cunoaște etapele desfășurării acestei proceduri și de a-și apăra interesele procesuale, nefiind, astfel, de natură a le încălca dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare. În acest sens, referitor la dreptul fundamental reglementat la art. 21 din Constituție, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puțin o dată, unei instanțe judecătorești, independente și imparțiale (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 și Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). În ceea ce privește dreptul la apărare, astfel cum este prevăzut la art. 24 din Constituție, prin aceeași jurisprudență, s-a arătat că acesta este asigurat de fiecare dată când o persoană interesată are posibilitatea de ași formula apărările pe care le consideră necesare, în fața unei instanțe, în cadrul unei proceduri caracterizate prin contradictorialitate și oralitate, personal sau prin intermediul unui avocat (a se vedea Decizia nr. 429 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220 din 20 decembrie 2004). … 23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniela Dobrilă în Dosarul nr. 2.428/121/2016/a1.1 al Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 259 alin. (5) lit. g), art. 260 alin. (2) lit. g) și art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește