DECIZIA nr. 690 din 7 noiembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 alin. (1) teza a doua din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Nicușor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 17.805/3/2014 al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.932D/2016. … 2.La apelul nominal răspund părțile Adrian George Gâmbuțeanu și Marian Turbatu, prezente personal. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții Marian Turbatu, care arată că are calitatea de avocat în Berlin (Germania) și că se reprezintă în cauza dedusă judecății în fața Curții Constituționale, făcând trimitere, în acest sens, la dispozițiile Directivei 1977/249/CEE referitoare la facilitarea exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați și la dispozițiile art. 98,art. 110 și art. 111 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care prevăd libertatea prestării serviciilor de către avocați la nivel intracomunitar, în ceea ce privește prestarea unor servicii ocazionale. Arată că noțiunea de „servicii ocazionale“ a fost definită prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969, susține că aceasta este inadmisibilă, întrucât dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale impun ca prevederile legale care constituie obiectul excepției de neconstituționalitate să fie în vigoare. Or, dispozițiile art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969 au fost abrogate la data de 1 februarie 2014. Chiar dacă s-ar aprecia că există o ultraactivitate a textului criticat, acesta nu îndeplinește o altă condiție de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzută la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea a legăturii obiectului excepției cu soluționarea cauzei. Susține că o eventuală constatare a neconstituționalității textului criticat nu ar determina o soluționare mai favorabilă a cauzei, din perspectiva autorului excepției, întrucât încadrarea faptelor săvârșite de aceștia a fost realizată de către parchet conform dispozițiilor Codului penal în vigoare. Subliniază faptul că nu se poate ști, la data susținerii excepției, dacă faptele anterior menționate vor fi încadrate de către instanța de judecată conform dispozițiilor art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969. Cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate, susține că sintagma „tulburare însemnată“ este clar definită de către jurisprudența actuală. Arată că definițiile doctrinare ale acestei sintagme, la care autorul face referire, sunt diferite, dar că acestea sunt legate de locul și timpul în care se aplică. Mai arată că o normă juridică nu poate fi considerată neclară doar pentru faptul că este lăsată la latitudinea jurisprudenței definirea anumitor termeni din cuprinsul său. Susține că definirea legală a tuturor termenilor folosiți în cuprinsul normelor juridice ar duce la rigidizarea acestora. Apreciază că textul criticat este clar. Arată, de asemenea, faptul că însuși petentul face o referire foarte largă la acest termen, îl definește și arată că știe exact care este sensul lui, folosindu-se de aceste elemente procedurale pentru a tergiversa soluționarea dosarului. La dosarul cauzei sunt depuse note scrise, în susținerea acesteia. … 4.În continuare, președintele acordă cuvântului părții Adrian George Gâmbuțeanu, care susține, în totalitate, excepția de neconstituționalitate invocată de autorul excepției. Afirmă că, în prezenta cauză, se încearcă încadrarea unor abateri, care constituie cel mult contravenții, drept infracțiuni, întrucât încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi se sancționează, conform art. 63 din aceeași lege, cu amendă. Susține că faptele săvârșite de autorul excepției ar fi putut fi sancționate potrivit dispozițiilor dreptului civil sau conform prevederilor dreptului administrativ. … 5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că sintagma „tulburare însemnată“ nu este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât doctrina și jurisprudența corespunzătoare Codului penal din 1969 sunt unanime în a aprecia că prin aceasta se înțelege orice știrbire sau orice atingere adusă activității instituțiilor enumerate în textul criticat, iar aprecierea intensității acestei perturbări revine instanțelor de judecată. Se susține totodată că nu poate fi vorba despre o dezincriminare a faptelor prevăzute prin textul criticat, întrucât prevederile art. 297 din Codul penal au preluat conținuturile constitutive ale tuturor formelor de abuz în serviciu prevăzute în Codul penal din 1969, existând, astfel, o continuitate în reglementarea infracțiunii de abuz în serviciu. Se susține că, în cuprinsul art. 297 din Codul penal, sintagma criticată este înlocuită cu cea de vătămare care trebuie adusă intereselor legale ale unei persoane, fără să fie prevăzută o intensitate a vătămărilor produse prin faptele săvârșite. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 și nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 56-57, prin acestea instanța de contencios constituțional prevăzând, în mod expres, obligația legiuitorului de a stabili un prag valoric al pagubei produse prin săvârșirea faptelor de abuz în serviciu, respectiv de a proceda la o circumstanțiere a intensității vătămării aduse drepturilor și libertăților fundamentale prin astfel de fapte, pentru ca ele să poată fi încadrate conform prevederilor legale ce reglementează infracțiunea de abuz în serviciu. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6.Prin Încheierea din 28 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.805/3/2014, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 alin. (1) teza a doua din Codul penal din 1969, excepție invocată de Nicușor Daniel Constantinescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva unei sentințe penale prin care autorul excepției a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice și de complicitate la infracțiunea anterior menționată. … 7.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că norma de incriminare prevăzută la art. 248 din Codul penal din 1969 este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât presupune două moduri alternative de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv cauzarea unei „„tulburări însemnate“ sau „a unei pagube patrimoniului“ uneia dintre persoanele juridice prevăzute la art. 145 din Codul penal din 1969. Se susține că textul criticat descrie o situație absurdă, cel puțin prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, întrucât aceasta se referă la comportamentul unui funcționar public lipsit de discernământ, care, cu intenție, produce, prin fapta sa, un prejudiciu sau o tulburare unei instituții, prevăzând, așadar, că acest rezultat se va produce, fără ca, în schimbul atitudinii sale abuzive sau defectuoase, să urmărească obținerea unui beneficiu, pentru el sau pentru altul. Prin urmare, se susține că, prin textul criticat, este prefigurat comportamentul unui funcționar public care săvârșește fapte de o anumită gravitate, cu intenție, doar de plăcere sau pentru a testa forța de reacție a statului. În continuare, autorul excepției critică sintagma „tulburare însemnată“ din cuprinsul art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969, arătând că aceasta este neclară, motiv pentru care permite încadrarea, de către organele judiciare, a oricărei activități ce produce o simplă afectare a activității unei instituții drept infracțiune de abuz în serviciu, chiar dacă respectiva afectare nu este una însemnată. Se susține că, în realitate, sensul sintagmei „tulburare însemnată a bunului mers“ nu este similar cu cel al expresiei „de vătămare a intereselor legitime“ din cuprinsul art. 297 din Codul penal. Se arată că, potrivit Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, care face parte, în urma ratificării, din dreptul intern, „Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție, faptei unui agent public de a abuza de funcțiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească, în exercițiul funcțiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obține un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate“, abuzul de funcții fiind, astfel, reglementat ca o infracțiune de scop, care poate fi săvârșită doar cu intenție directă, nu și indirectă. Se susține că actul internațional anterior menționat reprezintă o convenție referitoare la drepturile omului, motiv pentru care, conform art. 20 din Constituție, acesta se aplică cu prioritate față de dreptul intern. Revenind la sintagma „tulburare însemnată“ din cuprinsul textului criticat, autorul arată că, potrivit doctrinei, o astfel de tulburare trebuie să afecteze semnificativ eficiența și buna funcționare a unei instituții sau organizații dintre cele prevăzute la art. 145 din Codul penal din 1969, trebuie să aibă anumite proporții și să fie de o anumită gravitate. Or, așa cum s-a afirmat prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, elementele constitutive ale infracțiunii trebuie să rezulte din norma primară care o reglementează, și nu din interpretarea pe care judecătorul o oferă acesteia. Se arată că viciul de reglementare a infracțiunii, anterior menționat, conduce la pronunțarea unor soluții de condamnare pentru infracțiuni care nu sunt reglementate în nicio altă legislație națională. Se susține că, în lipsa unei reprezentări clare a laturii obiective și a laturii subiective a infracțiunii, judecătorul este pus în dificultate, fiind în situația de a opta între mai multe variante de interpretare a textului criticat și de a face aprecieri subiective, putând constata că nu a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu sau, dimpotrivă, putând dispune condamnarea, pentru fapte similare. Se mai susține că, potrivit actualei reglementări, aceeași faptă poate fi încadrată ca abatere disciplinară, neglijență în serviciu sau abuz în serviciu, în funcție de aprecierea judecătorului. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, respectiv la deciziile nr. 166 din 17 martie 2015,nr. 553 din 16 iulie 2015 și nr. 573 din 3 mai 2011 și la hotărârile din 22 noiembrie 1995, 15 noiembrie 1996, 22 iunie 2000, 25 ianuarie 2007 și 25 iunie 2009, pronunțate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, Cantoni împotriva Franței, Coëme și alții împotriva Belgiei, Sissanis împotriva României și Liivik împotriva Estoniei, fiind redate, din această ultimă hotărâre menționată, paragrafele 92-95, 97, 100-101 și 104. Se mai susține că, față de argumentele mai sus arătate, în prezenta cauză, este incidentă mutatis mutandis Decizia Curții Constituționale nr. 196 din 4 aprilie 2013. Mai este invocată Opinia Comisiei de la Veneția exprimată în Raportul din 11 martie 2013, conform căreia „majoritatea țărilor care incriminează abuzul în serviciu consideră că o condiție necesară este beneficiul personal sau al altei persoane sau prejudiciul în intenția de a le cauza. Se poate deduce din numărul foarte limitat de cazuri aduse în fața curților că, în genere, prejudiciile sunt considerate pasibile de pedeapsă numai când sunt intenționate, adică dacă autorul intenționează să facă un rău“.  … 8.Curtea de Apel București – Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se susține că sintagma „tulburare însemnată“ din cuprinsul prevederilor art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969 este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, contravenind dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3). Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 și la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 iunie 2009, pronunțată în Cauza Liivik împotriva Estoniei, paragraful 97. De asemenea, este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 390 din 2 iulie 2014, prin care s-a statuat că o noțiune legală poate avea un conținut și un înțeles autonom, diferit de la o țară la alta, cu condiția definirii acestor termeni prin actele normative în care sunt folosiți. Se arată că, în caz contrar, destinatarul normei este cel care va stabili înțelesul acelei noțiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere, care nu poate fi decât una subiectivă și discreționară. Se mai susține că legiuitorul a înlocuit textul legal criticat, prin prevederile art. 297 alin. (1) din Codul penal, care nu mai conțin sintagma „tulburare însemnată“. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 497 din 19 aprilie 2011, prin care a fost detaliat sensul noțiunii de „tulburare însemnată“, dar și la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii. Sunt invocate, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 146 din 12 martie 2015, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 și 9 noiembrie 2006, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Leempoel S.A. Ed. CineRevue împotriva Belgiei, paragraful 59. … 11.Avocatul Poporului apreciază că textul criticat este constituțional. Arată că își menține punctele de vedere care au fost reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 400 din 15 iunie 2016 și nr. 405 din 15 iunie 2016.  … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins: „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani“. … 15.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil și art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei, precum și prevederilor art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și la legalitatea incriminării și a pedepsei.  … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că sintagma „tulburare însemnată“ din cuprinsul prevederilor art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969 a mai fost supusă controlului de constituționalitate, fiind pronunțate, în acest sens, mai multe decizii, dintre care, cu titlul exemplificativ, Curtea reține Decizia nr. 497 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 12 iulie 2011, și Decizia nr. 1.051 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 29 octombrie 2010, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. … 17.Prin Decizia nr. 497 din 19 aprilie 2011, Curtea a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din Codul penal din 1969, este o infracțiune de serviciu, și nu o infracțiune contra patrimoniului, motiv pentru care valoarea socială ocrotită prin norma incriminatoare este, în principal, bunul mers al activității unităților prevăzute la art. 145 din Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a mai statuat că această infracțiune reprezintă cea mai gravă formă de abuz în serviciu, deoarece este fapta unui funcționar public și lezează activitatea unei persoane juridice de interes public, producând fie o tulburare deosebit de gravă a activității acesteia, fie o pagubă adusă patrimoniului ei. S-a reținut, cu aceeași ocazie, că tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei autorități publice, instituții publice ori al altei persoane juridice de interes public sau producerea unei pagube patrimoniului acesteia are, de regulă, consecințe sociale negative mari. … 18.Distinct de cele reținute prin jurisprudența anterior invocată, Curtea constată că, într-adevăr, legislația penală nu definește sintagma „tulburare însemnată“, aspect ce relevă intenția legiuitorului de a conferi sintagmei criticate sensul uzual ce rezultă din înțelesul obișnuit al termenilor care o compun. Astfel, prin „tulburare însemnată bunului mers…“ se înțelege o perturbare semnificativă a activității uneia dintre persoanele juridice ce intră sub incidența dispozițiilor art. 145 din Codul penal din 1969. Totodată, interpretând sistematic sintagma criticată, în ansamblul dispoziției legale din care face parte, Curtea reține folosirea de către legiuitor, în cuprinsul normei de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, alături de expresia „tulburare însemnată“, a sintagmei „sau o pagubă patrimoniului acesteia“, acestea reprezentând variante alternative ale urmării imediate pe care trebuie să o producă fapta funcționarului public, care, cu prilejul exercitării atribuțiilor sale de serviciu, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos, pentru a putea fi reținută săvârșirea infracțiunii anterior menționate. Așa fiind, Curtea reține că „tulburarea însemnată“, despre care se face vorbire în textul criticat, are în vedere o afectare gravă a activității unui organ sau a unei instituții de stat ori a unei alte unități din cele avute în vedere prin prevederile art. 145 din Codul penal din 1969, afectare care, spre deosebire de cea producătoare de pagube patrimoniului unei astfel de entități, are un caracter nepatrimonial. În aceste condiții, legiuitorul a lăsat la aprecierea instanțelor judecătorești încadrarea rezultatelor produse prin fapte ale funcționarilor publici, ce corespund condițiilor reglementate prin norma de incriminare, în sfera noțiunii de „tulburare însemnată“, asigurând însă un caracter previzibil unei asemenea încadrări de natură judiciară. De altfel, o enumerare exhaustivă a unor astfel de fapte în ipoteza dispoziției penale analizate nu este posibilă. … 19.Aceste aspecte nu sunt de natură a lipsi dispoziția legală criticată de claritate, precizie și previzibilitate, caracterul general al dispozițiilor art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969 nefiind de natură a determina încălcarea, prin acestea, a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție și a dispozițiilor art. 7 din Convenție. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 31, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la legalitatea incriminării și a pedepsei, a reținut că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, una dintre tehnicile standard de reglementare constând în recurgerea, mai degrabă, la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, s-a statuat că numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică și că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare existând întotdeauna. Prin aceeași jurisprudență s-a arătat că, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. S-a reținut, de asemenea, că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. S-a conchis că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (hotărârile din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 și 21 octombrie 2013, pronunțate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 20.Prin raportare la considerentele anterior arătate, Curtea a constatat că prevederile art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969 respectă exigențele de calitate a legii și sunt în acord cu principiul legalității incriminării și a pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție.  … 21.În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a textului criticat, determinată de folosirea de către legiuitor, în cuprinsul dispozițiilor supuse controlului de constituționalitate, a sintagmei „sau o pagubă patrimoniului acesteia“, astfel cum s-a arătat mai sus, Curtea reține că provocarea unei tulburări însemnate bunului mers al unei persoane juridice dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal din 1969 sau cauzarea unei pagube patrimoniului acesteia constituie, de fapt, variante alternative de realizare a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, determinate de cele două posibile variante ale rezultatelor imediate ale faptelor incriminate, urmări care, astfel reglementate, acoperă, de fapt, sfera potențialelor consecințe, patrimoniale sau nepatrimoniale, de un nivel ridicat de gravitate, a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice. Această manieră de reglementare nu este însă de natură a lipsi de claritate, precizie sau previzibilitate dispozițiile legale criticate, motiv pentru care Curtea constată că acestea sunt conforme cu prevederile art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție. … 22.Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispozițiile legale criticate reprezintă norme de drept penal substanțial, iar garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal. … 23.Cu privire la criticile ce vizează oportunitatea reglementării în România a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice și o eventuală lipsă de proporționalitate în incriminarea faptelor prevăzute în ipoteza dispoziției legale de la art. 248 din Codul penal din 1969, Curtea reține că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, Curtea Constituțională a stabilit că, prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“, din cuprinsul textului criticat, se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“, subliniind, totodată, caracterul subsidiar al răspunderii penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, aspecte ce au avut ca rezultat stabilirea cu o mai mare exactitate a conținutului constitutiv al infracțiunii analizate și, totodată, reducerea sferei sale de aplicare.  … 24.Tot prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, paragraful 55, Curtea a constatat necesitatea reglementării, de către legiuitor, a unui prag al pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii și circumstanțierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcție de care să se aprecieze incidența sau nu a legii penale. De asemenea, prin paragraful 56 al deciziei mai sus invocate, instanța de contencios constituțional a constatat că nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera exclusivă de competență a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecință, ținând seama de dispozițiile constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“, și de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea […] legilor este obligatorie“, Curtea a subliniat că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.  … 25.Având însă în vedere argumentele mai sus arătate, Curtea constată că instanța de contencios constituțional a utilizat toate mijloacele juridice puse de către legiuitor la dispoziția sa, pentru a restabili situația de constituționalitate a prevederilor legale criticate, urmând ca tuturor considerentelor reținute prin decizia anterior citată să le fie date eficiență prin aplicarea prevederilor art. 147 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) din Constituție, referitoare la obligația Parlamentului de a pune dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale în acord cu prevederile Legii fundamentale și la calitatea acestuia de unică autoritate legiuitoare a țării.  … 26.Or, aspectele mai sus invocate sunt de natură a restabili caracterul proporțional al reglementării criticate, prin mecanismele specifice controlului de constituționalitate. … 27.În ceea ce privește posibilitatea săvârșirii cu intenție a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, chiar în lipsa prevederii de către legiuitor a scopului obținerii unor câștiguri materiale, Curtea constată că această modalitate de reglementare este în acord cu specificul categoriei de infracțiuni din care face parte incriminarea criticată, infracțiuni ce au ca obiect juridic protecția penală a valorilor sociale referitoare la desfășurarea de către funcționarii publici a activităților specifice funcțiilor pe care le dețin în condiții de corectitudine și probitate, care implică lipsa vătămărilor intereselor publice, indiferent de scopul pe care l-ar putea avea asemenea vătămări. Totodată, din perspectiva anterior menționată, reglementarea criticată constituie opțiunea legiuitorului, exprimată conform dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1) și în marja de apreciere prevăzută de acestea.  … 28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicușor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 17.805/3/2014 al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 248 teza a doua din Codul penal din 1969 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește