DECIZIA nr. 689 din 7 noiembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 1 februarie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ActulREFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 3REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 3REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997
ART. 4REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 5REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 193
ART. 5REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 5REFERIRE LACODUL PENAL (R) 16/04/1997 ART. 194
ART. 6REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 6REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 603 06/10/2015
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 1 11/01/2012
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 743 02/06/2011
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 903 06/07/2010
ART. 8REFERIRE LAHOTARARE 04/05/2000
ART. 9REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 11
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 13REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 13REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 15REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 16REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 18REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 717 29/10/2015
ART. 19REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 207
ART. 19REFERIRE LAHOTARARE 24/05/2007
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 23
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 19REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 20REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 21REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 21REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 40 22/01/2019
ActulREFERIT DEDECIZIE 858 18/12/2018





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Teodora Pop – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Sergiu Lucinschi în Dosarul nr. 3.991/2/2015 (2.380/2015) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.909D/2016.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Referitor la noțiunea de „constrângere“ se arată că aceasta a prezentat continuitate în reglementare, fiind prevăzută și prin dispozițiile Codului penal din 1969, la lămurirea înțelesului acesteia contribuind atât doctrina, cât și jurisprudența. Se face, de asemenea, trimitere la sensul noțiunii analizate prevăzut de Dicționarul Explicativ al Limbii Române. În mod similar, în ceea ce privește sintagma „în scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial“, se susține că aceasta nu este lipsită de claritate, jurisprudența și doctrina arătând că, într-o astfel de ipoteză, este sancționat orice demers prin care se încearcă obținerea, pe cale injustă, a unui folos. Se arată că folosul anterior precizat poate fi legal datorat, întrucât ceea ce sancționează legea penală este maniera injustă sau nelegală prin care se încearcă dobândirea acestuia. De asemenea, folosul prevăzut la art. 207 din Codul penal poate fi de natură patrimonială sau nepatrimonială, în cazul acestuia legiuitorul prevăzând două variante infracționale, în funcție de natura folosului. Se conchide că destinatarul textelor criticate are suficiente repere, pentru a-și adapta conduita la exigențele normele penale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 14 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.991/2/2015 (2.380/2015), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, excepție invocată de Sergiu Lucinschi într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele criticate sunt neconstituționale și neconvenționale, întrucât sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Se susține, în acest sens, că noțiunea de „constrângere“ și sintagma „în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial“ sunt ambigue, motiv pentru care dau naștere la interpretări arbitrare și la abuzuri ale organelor judiciare. Totodată, dispozițiile art. 207 din Codul penal sunt comparate, de autorul excepției, cu prevederile art. 193 și art. 233 din Codul penal, ce reglementează infracțiunile de lovire sau alte violențe și de tâlhărie, despre care afirmă că prevăd, cu exactitate, conduita sancționată, dar și cu cele ale art. 194 din Codul penal din 1969, prin care era reglementată infracțiunea de șantaj, dispoziții legale care, în opinia sa, respectau exigențele de calitate a legii, întrucât cuprindeau expresia „prin violență sau amenințare“, care arăta cum trebuie să fie săvârșite faptele de șantaj pentru a primi această încadrare juridică. Se susține că, prin eliminarea din cuprinsul textului criticat a sintagmei anterior menționate, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj nu mai poate fi determinat.6.Curtea de Apel București – Secția a II-a penală susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal sunt clare, precise și previzibile, textul criticat fiind, totodată, în acord cu prevederile art. 7 din Convenție.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la sintagma „în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial“ se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, despre care se susține că este aplicabilă și în prezenta cauză. În ceea ce privește noțiunea de „constrângere“ se arată că sensul acesteia este cel uzual și că legiuitorul a folosit acest sens, renunțând, în mod intenționat, la expresia „prin violență sau amenințare“, pentru a nu limita variantele de săvârșire a infracțiunii analizate la cele anterior menționate. Cu privire la standardele de calitate a legii se face referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 și nr. 1 din 11 ianuarie 2012, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind date ca exemplu hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996 și 4 mai 2000, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, și Rotaru împotriva României, paragraful 55, prin care au fost arătate criteriile prin care se asigură standardele de calitate a legii și de legalitate a incriminării.9.Avocatul Poporului susține că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se susține că prevederile art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal respectă exigențele dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 7 din Convenție. Se face trimitere la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 ianuarie 2000 și 8 iulie 2008, pronunțate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70. Se susține că textul criticat este clar, precis și previzibil.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, care au următorul cuprins:(1)Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. […](3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.“13.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) referitor la statul român, art. 11 alin. (1) și alin. (2) cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 23 alin. (12) cu privire la legalitatea pedepsei, precum și prevederilor art. 6 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce reglementează dreptul la un proces echitabil și principiul legalității incriminării și a pedepsei și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție referitor la protecția proprietății.14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, într-adevăr, noțiunea de „constrângere“ nu este definită în legislația penală sau în cea procesual penală, aspect ce denotă intenția legiuitorului de a conferi cuvântului criticat sensul său uzual. În limbajul curent, prin „constrângere“ se înțelege determinarea unei persoane să facă sau să nu facă ceva împotriva voinței sale. Cum infracțiunea, în a cărei reglementare este folosit substantivul analizat, este o infracțiune împotriva libertății persoanei, mai exact împotriva libertății de ordin moral a persoanei, pentru că aceasta nu presupune o privare de libertate, în sens fizic, constrângerea exercitată împotriva subiectului pasiv al infracțiunii de șantaj trebuie să îi producă acestuia o stare de temere, de natură a-l determina să acționeze conform conduitei prevăzute în dispoziția normei de incriminare. Prin urmare, constrângerea, astfel exercitată, reprezintă punerea în mișcare a unei forțe exterioare subiectului pasiv al infracțiunii, care poate fi de natură fizică sau morală. În cazul constrângerii fizice, aceasta poate fi exercitată, în mod direct, prin energia fizică a făptuitorului sau prin punerea în mișcare, de către acesta, a unei alte energii de aceeași natură, capabilă să înfrângă rezistența fizică a subiectului pasiv. Spre deosebire de aceasta, constrângerea psihică se exercită prin efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău, care va provoca o pagubă. În ambele cazuri, pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii, constrângerea trebuie să fie efectivă.15.Având în vedere aceste particularități ale infracțiunii de șantaj și, în mod special, obiectul său juridic, care are în vedere libertatea morală a persoanei, legiuitorul nu a prevăzut, în cuprinsul normei de incriminare criticate, modalitățile concrete de realizare a constrângerii, cum ar fi cele „prin violență sau amenințare“, invocate de autorul excepției, evitându-se, astfel, restrângerea, în mod nejustificat, a sferei de aplicare a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul penal. În acest fel intră sub incidența dispoziției legale analizate toate formele de constrângere, care au ca rezultat determinarea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, săvârșite în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, indiferent de acțiunile sau inacțiunile prin care constrângerea este executată.16.Aceste aspecte nu sunt, însă, de natură a lipsi prevederile art. 207 alin. (1) din Codul penal de claritate, precizie și previzibilitate, textul criticat respectând condițiile de calitate a legii, impuse prin dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.17.Referitor la sintagma „în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial“, din cuprinsul dispozițiilor art. 207 alin. (3) din Codul penal, aceasta indică, în mod explicit, faptul că infracțiunea de șantaj, în forma prevăzută prin textul criticat, este săvârșită cu intenție directă, respectiv în vederea dobândirii unui folos, de către subiectul activ al infracțiunii sau de către o altă persoană. Acest folos poate să provină de la orice persoană, nu doar de la cea constrânsă, întrucât scopul infracțiunii nu este cel de lezare a victimei, ci are în vedere procurarea respectivului beneficiu. În mod evident, folosirea de către legiuitor a cuvântului „patrimonial“, în cuprinsul sintagmei criticate, denotă caracterul direct evaluabil în bani al respectivului folos, care, de altfel, deosebește forma de bază a infracțiunii de șantaj, reglementată la art. 207 alin. (1) din Codul penal, de cea agravată, prevăzută la alin. (3) al aceluiași articol. În fine, utilizarea cuvântului „injust“, în cuprinsul normei de incriminare supuse controlului de constituționalitate, relevă caracterul incorect și nelegal al modalității de obținere a folosului vizat, respectiv prin restrângerea libertății persoanei.18.Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că prevederile art. 207 alin. (3) din Codul penal sunt clare, precise și previzibile, nefiind de natură a încălca dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.19.Pentru motivele mai sus arătate, prevederile art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal corespund exigențelor principiului legalității incriminării, reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenție. În acest sens, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 31, instanța de contencios constituțional, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la legalitatea incriminării și a pedepsei, a reținut că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, una dintre tehnicile standard de reglementare constând în recurgerea, mai degrabă, la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a statuat că numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică și că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare existând întotdeauna. Prin aceeași jurisprudență s-a arătat că, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. S-a reținut, de asemenea, că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. S-a conchis că art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (hotărârile din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 și 21 octombrie 2013, pronunțate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, și Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).20.Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispozițiile legale criticate reprezintă norme de drept penal substanțial, iar garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal.21.Totodată, Curtea constată că nu sunt aplicabile în prezenta cauză nici dispozițiile constituționale are art. 1 alin. (1) și alin. (3), întrucât acestea definesc statul român, și nici cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție referitor la protecția proprietății.22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sergiu Lucinschi în Dosarul nr. 3.991/2/2015 (2.380/2015) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 207 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x