DECIZIA nr. 688 din 7 noiembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Ion Livadariu și Stelian Livadariu în Dosarul nr. 76.760/3/2011* (4.478/2014) al Curții de Apel București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.908 D/2016. … 

2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate au mai fost examinate de către Curtea Constituțională, din perspectiva unor critici similare, Curtea arătând că acestea au fost elaborate, de legiuitor, cu respectarea dispozițiilor art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituție și cu respectarea marjei sale de apreciere, prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. Se susține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal cuprind o individualizare legală, care se reflectă în cuantumul pedepselor stabilit între limitele speciale prevăzute de legiuitor și în tratamentul juridic pe care acesta îl prevede pentru pluralitatea de infracțiuni, care însă nu anihilează individualizarea judiciară, aceasta fiind apanajul exclusiv al judecătorului. Acesta din urmă, în limitele stabilite de legiuitor, are obligația de a stabili pedepsele aplicate, individualizând, în ipoteza concursului de infracțiuni, pedeapsa rezultantă și aplicând tratamentul sancționator, prevăzut de dispozițiile Codului penal, care impune un spor obligatoriu, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Se solicită, totodată, menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materia analizată. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia penală nr. 1.622/A din 27 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 76.760/3/2011* (4.478/2014), Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) din Codul penal, excepție invocată de Ion Livadariu și Stelian Livadariu, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și instigare la evaziune fiscală, reținute în concurs. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat este neconstituțional, întrucât impune instanțelor dispunerea unui spor de pedeapsă obligatoriu, într-un cuantum determinat, în cazul reținerii concursului de infracțiuni, fără a le lăsa acestora posibilitatea să aprecieze cu privire la oportunitatea acestui spor și să îl individualizeze, în funcție de gravitatea faptelor săvârșite. Se susține că, deoarece sporul astfel reglementat nu poate fi individualizat, ci reprezintă o formulă abstractă, care nu are în vedere pericolul concret al faptelor, aplicarea sa determină apariția, în jurisprudența instanțelor, a unor situații absurde, cum ar fi cea a stabilirii unor pedepse egale pentru concursuri de infracțiuni săvârșite din culpă și concursuri de infracțiuni comise cu intenție, fără a putea fi aplicate criterii precum tipul concursului de infracțiuni, natura infracțiunilor săvârșite sau celelalte criterii de individualizare a pedepsei, care să justifice aplicarea sporului prevăzut la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Se susține că orice determinare absolută a cuantumului unor pedepse penale este de natură a contraveni principiului legalității incriminării, prevăzut de art. 2 din Codul de procedură penală și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru aceleași considerente se susține că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal reglementează o pedeapsă penală în sine, care poate depăși chiar cea mai mare pedeapsă aplicată în cadrul pluralității de infracțiuni, existând situații în care pedeapsa rezultantă se determină, în mod special, pe baza sporului analizat, aspect ce minimizează, în mod nejustificat, rolul instanței în procesul de stabilire a pedepselor. Prin urmare, se susține că textul criticat reprezintă o imixtiune a legiuitorului în atribuțiile puterii judecătorești, întrucât înlătură rolul suveran al instanțelor judecătorești de a individualiza cuantumul pedepselor aplicate, aspect definitoriu pentru înfăptuirea justiției în materie penală. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a arătat că aplicarea legii penale în timp în baza unei lex tertia ar constitui o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative, precum și la Decizia Curții Constituționale nr. 6 din 11 noiembrie 1992, prin care instanța de contencios constituțional a subliniat faptul că, potrivit principiului separației puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiției. În fine, se susține că regimul sancționator al concursului de infracțiuni reglementat de Codul penal din 1969 corespundea exigențelor constituționale invocate. … 6.Curtea de Apel București – Secția I penală susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că regimul sancționator al concursului de infracțiuni, așa cum este reglementat prin textul criticat, nu încalcă prevederile art. 126 din Constituție. Se susține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu contravin rolului instanței de apreciere a cuantumului pedepselor pentru infracțiunile ce formează concursul de infracțiuni și că sporul dispus, conform dispozițiilor legale criticate, reprezintă o chestiune de politică penală a legiuitorului. Se arată că dispozițiile Codului penal din 1969, invocat de autorii excepției, prevedeau situații mai împovărătoare pentru persoanele condamnate, care au fost reglementate prin norme juridice, supuse controlului de constituționalitate și constatate ca fiind constituționale, în care instanțele erau obligate să dispună cumulul aritmetic al pedepselor stabilite pentru infracțiunile comise; sunt date ca exemplu revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și infracțiunea de evadare. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se stabilesc prin lege organică, atribuția de reglementare a concursului de infracțiuni și a regimului sancționator al acestuia revenind legiuitorului. Se mai susține că alegerea modalității de calcul al sporului de pedeapsă, în funcție de totalul pedepselor aplicate, nu este de natură a afecta caracterul legal al sancțiunilor penale ori proporționalitatea acestora, atât timp cât limitele legale ale pedepselor aplicabile și modalitatea de calcul al sporului aplicat pentru concursul de infracțiuni sunt, în mod expres, prevăzute de lege, prin norme clare, precise și previzibile. Se mai susține că alegerea unuia sau a altuia dintre sistemele de sancționare a concursului de infracțiuni consacrate ține de politica penală a statului și reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată potrivit rolul său constituțional. Se mai susține că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu încalcă dispozițiile art. 126 din Constituție, întrucât rolul instanței de realizare a actului de justiție este pe deplin realizat, în condițiile reglementate prin textul criticat. … 9.Avocatul Poporului susține că dispozițiile legale criticate sunt constituționale și arată că își menține punctele de vedere exprimate și reținute în deciziile Curții Constituționale nr. 329 din 24 mai 2016,nr. 545 din 12 iulie 2016 și nr. 256 din 5 mai 2016. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform actului de sesizare, prevederile art. 39 alin. (2) din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține, însă, că autorii critică, în realitate, dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: „(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: […] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;“. … 13.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și art. 126 alin. (1) cu privire la instanțele judecătorești. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, Curtea pronunțând, în acest sens, mai multe decizii, dintre care Decizia nr. 256 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iulie 2016, Decizia nr. 545 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 21 octombrie 2016, și Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. … 15.Prin Decizia nr. 545 din 12 iulie 2016, paragrafele 23-28, și Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, paragrafele 18-40, Curtea a reținut că actualul Cod penal reglementează un regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni, real și formal – cât privește persoana fizică, infractor major -, în cadrul căruia se poate observa o pluralitate de sisteme de sancționare, cu modificări substanțiale față de concepția Codului penal din 1969. Astfel, art. 39 alin. (1) din Codul penal instituie sancționarea concursului de infracțiuni potrivit sistemului absorbției, când s-au stabilit pedeapsa cu detențiunea pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoarea sau amendă [lit. a)], sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, în cazul în care pentru infracțiunile concurente s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea sau numai pedepse cu amendă [lit. b) și lit. c)], sistemului cumulului aritmetic între pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii, când au fost aplicate ambele tipuri de sancțiuni [lit. d)] și un sistem mixt, al cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix combinat cu sistemul cumulului aritmetic, atunci când s-au stabilit mai multe pedepse de specie diferită – închisoare și amendă [lit. e)]. Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață [art. 39 alin. (2) din Codul penal]. Curtea a observat că, anterior, sancționarea concursului de infracțiuni era reglementată în dispozițiile art. 34 din Codul penal din 1969, pentru persoana fizică, inclusiv pentru infractorul minor, fiind consacrat, ca tratament juridic al concursului de infracțiuni, sistemul cumulului juridic cu spor facultativ și variabil, pedeapsa cea mai grea care se aplica în cazul concursului de infracțiuni sau amenda cea mai mare – în cazul în care pentru infracțiunile concurente s-au stabilit numai amenzi, putând fi sporită de instanță la maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care a atras acea pedeapsă, cu posibilitatea aplicării și a unui spor special de până la 5 ani, în cazul în care instanța considera că pedeapsa cea mai grea, sporită până la maximul ei special, nu ar fi îndestulătoare pentru asigurarea unei sancționări corespunzătoare a concursului de infracțiuni. Agravarea pedepsei avea caracter excepțional, de vreme ce, potrivit Codului penal din 1969, sistemul cumulului juridic nu se aplica necondiționat și în mod absolut în toate cazurile, instanța având posibilitatea să facă abstracție de posibilitatea adăugării unui spor și să se limiteze la aplicarea sistemului absorbției, ca tratament juridic al concursului de infracțiuni. Așadar, sporirea pedepsei celei mai grele sau a amenzii celei mai mari nu era obligatorie, ci facultativă, instanța având opțiunea să aplice sporul numai atunci când considera că acesta era necesar pentru atingerea scopului pedepsei ori, dimpotrivă, să renunțe la sporirea pedepsei, în special atunci când cealaltă infracțiune concurentă era o infracțiune care prezenta un pericol social redus. În aceste condiții, Curtea a constatat că, potrivit Codului penal din 1969, adăugarea sporului era lăsată la aprecierea instanței atât sub raportul necesității, cât și cu privire la cuantumul său, în limita fixată de lege, instanța având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor concurente, rezultat din toate datele și împrejurările obiective și subiective ale acestora, posibilitatea instanței de a spori pedeapsa cea mai grea, în două trepte, asigurând condițiile unei individualizări corespunzătoare a pedepsei rezultante, în cazul concursului de infracțiuni. … 16.Cu titlu de principiu, prin deciziile mai sus menționate, Curtea a reținut că operațiunea de determinare concretă a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni parcurge două etape, în prima etapă având loc stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă în parte, ca și cum ar fi singură, folosind în acest scop criteriile generale de individualizare a pedepsei și, eventual, criteriile speciale, respectiv cauzele generale de agravare sau de atenuare a pedepsei. În cea de-a doua etapă se aplică pedeapsa pe care infractorul urmează să o execute pentru toate infracțiunile, așadar pedeapsa rezultantă sau pedeapsa de ansamblu. Atât art. 34 din Codul penal din 1969, cât și art. 39 din actualul Cod penal deosebesc operațiunea de stabilire a pedepsei pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite de aceea a aplicării pedepsei ce urmează a fi executată și care reprezintă sancțiunea pentru toate infracțiunile aflate în concurs. În prima etapă, prin stabilirea pedepsei pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, instanța judecătorească realizează o individualizare a răspunderii penale pentru o singură infracțiune care se află în pluralitatea de infracțiuni săvârșite de infractor, făcându-se abstracție de existența celorlalte infracțiuni, fiecare infracțiune păstrându-și gradul său de pericol social, această primă etapa fiind normată în mod identic în ambele coduri penale. În cea de-a doua etapă – aplicarea pedepsei, potrivit Codului penal din 1969, aceeași instanță apreciază cu privire la ansamblul activității infracționale a infractorului, dând spre executare o pedeapsă pentru întreg ansamblul, pedeapsă ce reflectă pericolul social ce reiese din comiterea infracțiunilor concurente. Concursul de infracțiuni, ca formă a pluralității de infracțiuni, este, așadar, o situație de fapt ce îl privește pe infractor și demonstrează, de regulă, un grad de pericol social mărit pe care îl prezintă infractorul. Această a doua etapă în procesul de individualizare a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni se desfășoară, în prezent, după regulile instituite de dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Codul penal, care prevăd două momente ce trebuie parcurse până la aplicarea pedepsei rezultante, respectiv aplicarea pedepsei celei mai grele dintre cele stabilite pentru infracțiunile concurente și adăugarea sporului fix, obligatoriu. Curtea a reținut că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din actualul Cod penal, criticate de către autorul excepției, reglementează în materia sancționării concursului de infracțiuni săvârșite de persoana fizică, infractor major, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, stabilind tratamentul penal al concursului de infracțiuni prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix. Așadar, potrivit prevederilor precitate, dacă pentru infracțiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest context, Curtea a reținut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. … 17.Prin urmare, Curtea a constatat că, în actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni, în contextul în care critica principală a tendințelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracțiuni, a fost aceea că sistemul sancționator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în Expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „soluția de dorit nu este, deci, o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică“. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, în condițiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracțiuni, deși un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancționată, cauza de agravare fiind, în foarte multe situații, ignorată de instanțe în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Așa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni“. Așadar, în cazul concursului de infracțiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea – singura sancțiune aplicată, în mod obișnuit, de către instanțe sub legea veche, sub imperiul legii noi este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a reținut că, întrucât săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituției și a supremației sale. … 18.De asemenea, Curtea a reținut, prin deciziile citate anterior, că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală – revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară – pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Totodată, legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate – minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului. Curtea a constatat că, în prima etapă a operațiunii de determinare concretă a pedepsei, în cazul concursului de infracțiuni, judecătorul stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă în parte, ca și cum ar fi singură, folosind în acest scop criteriile generale de individualizare a pedepsei și, eventual, criteriile speciale, respectiv cauzele generale de agravare sau de atenuare a pedepsei. În această etapă, judecătorul realizează o individualizare a răspunderii penale pentru fiecare infracțiune care se află în pluralitatea de infracțiuni săvârșite de infractor, făcându-se abstracție de existența celorlalte infracțiuni, fiecare infracțiune păstrându-și gradul său de pericol social. Curtea reține, așadar, deplina independență a judecătorului în a proceda la individualizarea judiciară a sancțiunilor pentru fiecare dintre infracțiunile concurente. În cea de-a doua etapă, judecătorul identifică pedeapsa cea mai grea la care, potrivit prevederilor criticate, adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest mod aplică pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute pentru toate infracțiunile, așadar pedeapsa rezultantă sau pedeapsa de ansamblu, pedeapsă ce trebuie să reflecte pericolul social care reiese din comiterea infracțiunilor concurente. … 19.În concluzie, prin deciziile analizate, Curtea a reținut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracțiuni, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, intră în atribuțiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancțiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii, printre care și frecvența fenomenului infracțional. Așa fiind, Curtea a reținut că, prin adoptarea noului regim juridic de sancționare a celor două forme de concurs de infracțiuni, real și formal – cât privește persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. … 20.În fine, prin Decizia nr. 545 din 12 iulie 2016, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată – pentru motivele arătate mai sus – și critica autorilor excepției potrivit căreia, în cazul concursului de infracțiuni, după prima etapă, în care judecătorul individualizează pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă, în cea de-a doua etapă, în care trebuie să se proporționalizeze pedeapsa rezultantă, judecătorul devine un simplu instrument, un executant automat al aplicării unui spor prestabilit, obligatoriu, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în prima etapă. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (4) și ale art. 126 alin. (1) din Constituție. … 21.Neintervenind elemente noi, de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții, atât considerentele, cât și soluția din deciziile precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Livadariu și Stelian Livadariu în Dosarul nr. 76.760/3/2011* (4.478/2014) al Curții de Apel București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește