DECIZIA nr. 684 din 15 decembrie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a „prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, precum și a altor prevederi din actul atacat de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile art. 15 alin. (2)“, excepție ridicată de Vlad Marius Boar în Dosarul nr. 5.908/2/2018 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.629D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că reglementarea criticată a fost adoptată tocmai în considerarea scopului legitim urmărit, respectiv acela de a acoperi în mod egal toate creanțele de asigurări deținute împotriva societății de asigurare aflate în procedura falimentului, în acest sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 270 din 22 aprilie 2021. Arată, de asemenea, că aceasta este o procedură administrativă, urmând ca ulterior să se protejeze în mod proporțional cu nivelul creanțelor, în mod colectiv, interesele tuturor creditorilor societății de asigurare. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 18 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.908/2/2018, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a „prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, precum și a altor prevederi din actul atacat de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile art. 15 alin. (2)“. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vlad Marius Boar cu ocazia soluționării unei cauze de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei decizii emise în anul 2018 de Fondul de garantare a asiguraților. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că plafonul maxim prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 pentru garantarea plății de indemnizații/despăgubiri de către Fondul de garantare a asiguraților este mult inferior plafoanelor stabilite de același legiuitor, direct sau indirect, în cazul despăgubirii persoanelor prejudiciate ca urmare a unui accident de circulație. Arată că, în situația în care s-a produs un accident de circulație din culpa conducătorului auto care avea încheiată o poliță RCA la o societate de asigurare, persoana prejudiciată poate solicita repararea prejudiciului produs de la societatea de asigurare, iar în acest caz Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aplicabilă la momentul producerii accidentului, stabilește că „pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României“. Arată că, în prezent, limita de despăgubire prevăzută pentru vătămări corporale și decese a crescut, fiind preluată și de art. 6 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, ceea ce demonstrează voința legiuitorului de a stabili un plafon mult mai mare pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a vătămării corporale suferite în urma unui accident de circulație, în conformitate cu reglementările europene. … 6.Învederează că, în situația în care s-a produs un accident de circulație din culpa conducătorului auto care nu avea încheiată o poliță RCA la o societate de asigurare, persoana prejudiciată poate solicita repararea prejudiciului produs de la Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR), în calitatea sa de organism de plată, iar în acest caz sunt aplicabile aceleași dispoziții prevăzute de Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014, care stabilesc un plafon maxim de 5.000.000 euro, plafon până la care BAAR este obligat să despăgubească persoanele prejudiciate. Așadar, precizează că există trei situații posibile, și anume: conducătorul auto vinovat avea încheiată polița de asigurare RCA, prin urmare răspunderea revine societății de asigurare – plafonul maxim stabilit pentru despăgubirea persoanelor prejudiciate fiind de 6.070.000 euro în prezent (la momentul producerii accidentului era în vigoare Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014, care prevedea un plafon de 5.000.000 euro pentru vătămări corporale și decese); conducătorul auto vinovat nu avea încheiată polița de asigurare RCA, prin urmare răspunderea revine BAAR – plafonul maxim este de 6.070.000 euro (la momentul producerii accidentului – 5.000.000 euro); conducătorul auto vinovat avea încheiată polița de asigurare RCA, însă Societatea de Asigurare Carpatica Asig – S.A. a intrat în faliment, în acest caz răspunderea revenind Fondului de garantare a asiguraților, însă plafonul maxim stabilit de același legiuitor care a stabilit plafoanele de mai sus este în prezent de 450.000 lei. … 7.Având în vedere că în primele două situații legiuitorul român a stabilit, în acord cu reglementările europene, un plafon rezonabil care poate acoperi sumele cuvenite persoanelor prejudiciate prin accidente de circulație, autorul excepției nu înțelege care este rațiunea stabilirii unui plafon maxim de 450.000 lei în situația în care intervine răspunderea Fondului de garantare a asiguraților. Așa fiind, din cauza acestei necorelări și inegalități între prevederi legale similare, apreciază că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 discriminează cetățenii care se găsesc în situații similare prin faptul că legea stabilește anumite drepturi pentru cetățenii aflați în primele două situații, însă limitează drepturile și despăgubirile acordate prin hotărâri judecătorești cetățenilor aflați în ultima situație. … 8.Arată, astfel, că potrivit pct. 12 din preambulul Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, statele membre au obligația de a garanta, în cazul vătămărilor corporale, despăgubirea integrală și echitabilă a tuturor victimelor care au suferit răni foarte grave, iar această obligație nu cade în sarcina asigurătorilor, care, în caz de faliment, sunt protejați de o anumită legislație, ci în sarcina statelor membre, context în care autorul excepției apreciază că în cazul de față statul român nu a transpus în mod corect legislația comunitară atunci când a stabilit prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 un plafon maxim de 450.000 lei.  … 9.Autorul excepției apreciază că prin reglementarea criticată îi este încălcat accesul liber la justiție, prin aceea că, deși a obținut o hotărâre judecătorească prin care partea responsabilă civilmente a fost obligată la plata anumitor sume de bani pentru repararea prejudiciului produs, obținerea efectivă a acestor sume de bani presupune parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 213/2015, procedură care, în opinia autorului excepției, îi limitează dreptul de reparare a prejudiciului la suma de 450.000 lei. … 10.Raportat la art. 34 alin. (1) din Constituție, susține că acest drept ține de condiția umană la nivelul cerințelor actuale de viață, asigurând cetățeanului, prin conținutul său, păstrarea și dezvoltarea calităților sale fizice și psihice „care să-i permită o reală și eficientă participare la întreaga viață politică, economică, socială și culturală“. Or, atât timp cât art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 îi limitează în mod nejustificat dreptul de a obține sumele cuvenite și necesare pentru ocrotirea sănătății, autorul excepției apreciază că prin acest text de lege se aduce o atingere gravă posibilității sale de a-și restaura sănătatea fizică, întrucât, în lipsa unor compensații bănești, se află în imposibilitatea de a efectua intervențiile chirurgicale necesare. … 11.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile criticate din Legea nr. 213/2015 sunt conforme cu Legea fundamentală. … 12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie „prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, precum și a altor prevederi din actul atacat de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile art. 15 alin. (2)“. În concret, însă, din perspectiva criticilor formulate, Curtea constată că obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, care sunt cuprinse în capitolul III, intitulat „Procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului“, și care, în redactarea criticată de autorul excepției, anterioară modificării prin art. I pct. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 24 septembrie 2021, prevedeau că „Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“. … 16.Curtea observă că, în prezent, ca urmare a modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2021, dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 prevăd că „Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 500.000 lei stabilit conform art. 4 alin. (1) lit. e)“. Potrivit art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/2015, prin plafon de garantare se înțelege „nivelul maxim al garantării pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvență“. … 17.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, precum și celor ale art. 34 alin. (1) care garantează dreptul la ocrotirea sănătății. … 18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 17 ianuarie 2020, Decizia nr. 819 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 8 februarie 2021, sau Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 9 august 2021, decizii prin care Curtea a constatat că prevederile criticate sunt constituționale. … 19.Astfel, prin Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021, precitată, paragrafele 29-30, Curtea a reținut că prin Legea nr. 213/2015 a fost constituit Fondul de garantare a asiguraților, ce are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. În esență, acest fond garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în această lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății. În cazul în care disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului de garantare a asiguraților cu resursele financiare prevăzute de legea analizată. Curtea a arătat că rolul Fondului de garantare a asiguraților pe piața asigurărilor este acela de a crea un impact pozitiv asupra întăririi încrederii „consumatorului“ de asigurări și de a asigura o bună funcționare și stabilitate a pieței asigurărilor, în general, precum și un grad de predictibilitate a evoluției fiecărui asigurător în parte. În aceste condiții, protecția oferită de o schemă de garantare este mult mai flexibilă și mai rapidă decât cea oferită în cadrul procedurii de faliment, asiguratul putând obține mai repede și mai sigur despăgubirea. Prin urmare, funcția Fondului de garantare a asiguraților este aceea de a plăti despăgubiri/indemnizații creditorilor de asigurări ai societăților de asigurare aflate în faliment, într-o anumită limită stabilită ca plafon de despăgubire, din resursele sale financiare, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 213/2015, care provin din următoarele surse: contribuții de la asigurători; dobânzi și penalități de întârziere din plata cu întârziere a contribuțiilor de către asigurători; sume din fructificarea disponibilităților; sume din recuperarea creanțelor Fondului de garantare a asiguraților; sume din alte surse, stabilite potrivit legii; împrumuturile de la instituțiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului de garantare a asiguraților. … 20.Curtea a subliniat că Legea nr. 213/2015 prevede o procedură administrativă/necontencioasă pe care potențialii creditori din contractele de asigurări trebuie să o urmeze în ceea ce privește pretenția pe care o au față de societatea de asigurare aflată în faliment. Potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015, creditorul de asigurări poate urma însă, separat, și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, care se bucură de prioritate absolută față de orice alte creanțe, prin valorificarea activelor debitoarei falite, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.  … 21.Astfel, în cazul insolvenței unei societăți de asigurare autorizate și aflate sub reglementarea și supravegherea Autorității de Supraveghere Financiară, creditorii de asigurări beneficiază de suportul Fondului de garantare a asiguraților în vederea plății indemnizaților și/sau despăgubirilor datorate conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare. Practic, creditorii de asigurări nu mai trebuie să se adreseze instanțelor judecătorești decât dacă doresc să facă acest demers sau dacă suma pe care o solicită depășește plafonul de garantare legal. Potrivit plafonului de garantare stabilit de lege, Fondul de garantare a asiguraților poate asigura efectuarea plății în sumă de maximum 450.000 lei pentru fiecare creditor de asigurare. Pentru sumele de recuperat care depășesc plafonul legal de despăgubire, orice persoană este în drept să urmeze procedura legală prevăzută de Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare. … 22.Autorul excepției consideră că opțiunea legiuitorului de a plafona despăgubirile în limita sumei de 450.000 lei este neconstituțională și prejudiciază creditorii de asigurări care au obținut titluri executorii peste limita acestui plafon. Din perspectiva criticii formulate, la paragrafele 33-35 din Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021, Curtea a învederat că, raportat la scopul Legii nr. 213/2015, acest act normativ vizează exclusiv garantarea plății unor creanțe de asigurare, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015 și de art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, însă în limita plafonului maxim de 450.000 lei, tocmai în considerarea scopului legitim urmărit prin aceste prevederi legale, respectiv acela de a acoperi în mod egal toate creanțele de asigurări deținute împotriva societății de asigurări aflate în procedură de faliment, prin urmare un scop social, iar nu de garantare a plății în integralitate a tuturor creanțelor de asigurări deținute de către toți creditorii de asigurări, fără o limită maximă a valorii despăgubirilor.  … 23.Astfel, în privința cererilor formulate pentru realizarea creanțelor de asigurări, peste limita maximă de 450.000 lei prevăzută în mod expres de legiuitor, indiferent de calitatea persoanei care depune aceste cereri – persoana asigurată sau asigurătorul, însă în considerarea raporturilor de asigurare existente anterior cu persoana asigurată, nu poate fi recunoscută plata acestor despăgubiri pe cale administrativă, ci exclusiv pe calea dreptului comun reglementată de procedura falimentului, menită să protejeze proporțional cu nivelul creanțelor, în mod colectiv, interesele tuturor creditorilor societății de asigurare. Fondul de garantare a asiguraților nu este răspunzător de producerea pagubei și nici succesor în drepturi și obligații al societății de asigurare, ci doar acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale Fondului de garantare a asiguraților, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fondul de garantare a asiguraților reprezintă obligații ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia. Prin urmare, obligativitatea respectării acestui plafon valoric maxim pentru un creditor de asigurare, în sensul precizat de art. 2 alin. (3) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, derivă din intenția legiuitorului de a asigura exclusiv persoanelor asigurate direct sau indirect (afectate de fapta ilicită a asiguratului societății de asigurare aflate în faliment) posibilitatea de a beneficia de plata acestor despăgubiri, însă în limita sumei maxime stabilite prin lege. Așadar, necesitatea limitării acoperirii despăgubirilor, care rezultă din contractele de asigurări încheiate cu asigurătorul falimentat, din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților la un plafon de garantare maxim reprezintă o consecință a faptului că Fondul nu preia funcțiile unui asigurător, nu este coasigurător, nu este reasigurătorul societății de asigurare aflate în faliment și nici fideiusor. … 24.Referitor la invocarea de către autorul excepției a faptului că prin reglementarea plafonului de 450.000 lei legislația națională intră în conflict cu prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, la paragrafele 38-39 din Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021, Curtea a reținut că la art. 3 din această directivă se stipulează că „fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare“. De asemenea, la art. 9 se prevede că, Fără a aduce atingere garanțiilor de o valoare mai mare eventual stabilite de statele membre, fiecare stat membru solicită ca sumele pentru care asigurarea menționată la articolul 3 este obligatorie să fie de minimum:a)în cazul vătămărilor corporale, suma minimă asigurată de 1.000.000 EUR pentru o victimă sau de 5.000.000 EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor; … b)în cazul pagubelor materiale, 1.000.000 EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor. După caz, statele membre pot stabili o perioadă tranzitorie până cel târziu 11 iunie 2012, în decursul căreia sumele minime asigurate sunt adaptate sumelor prevăzute la primul paragraf. … (2)Din cinci în cinci ani începând cu 11 iunie 2005 sau de la termenul perioadei de tranziție prevăzute la alineatul (1) al doilea paragraf, sumele prevăzute la alineatul respectiv sunt revizuite, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95. … 25.În acest context, Curtea a învederat faptul că transpunerea prevederilor din directiva precitată se regăsește în cuprinsul art. 12 din Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Totodată, Curtea a subliniat că directiva precitată are în vedere asigurarea privind răspunderea civilă auto obligatorie, care „acoperă în mod obligatoriu prejudiciile materiale și vătămările corporale“, iar art. 9 din directivă vizează sumele minime acoperite de asigurarea auto obligatorie, însă nu impune și nici nu face referire la limite ale plafonului în care Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, potrivit legislației naționale. Așadar, Curtea a constatat că nu există niciun temei pentru care Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 să fie interpretată în sensul că impune statelor membre obligația de a institui scheme de garantare în cazul insolvenței la nivel național sau o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, statele având deci o largă marjă de apreciere asupra condițiilor în care o fac, putând implicit să recurgă la plafonarea despăgubirilor acordate de Fondul de garantare a asiguraților. … 26.De altfel, Curtea observă că, în mod similar, un plafon de garantare este reglementat și pe piața bancară, și anume de 100.000 euro, reprezentând plafonul maxim garantat de Fondul de garantare a depozitelor bancare, în situația indisponibilizării depozitelor. Acest aspect este stipulat prin art. 61 alin. (3) din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015, care prevede că „Plafonul de acoperire este stabilit la echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro“, reglementare ce reprezintă o transpunere a art. 6 din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor. Și pe piața de capital funcționează Fondul de compensare a investitorilor, fond ce compensează investitorii în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul a 20.000 euro/investitor, plafon prevăzut prin art. 4 alin. (1) din Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori, care stipulează că statele membre se asigură că sistemele garantează o acoperire de minimum 20.000 euro pentru fiecare investitor. Această prevedere din directivă a fost transpusă în dreptul intern prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 21 aprilie 2021, potrivit căruia „Fondul compensează, în mod egal și nediscriminatoriu, investitorii eligibili, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro.“ … 27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vlad Marius Boar în Dosarul nr. 5.908/2/2018 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ingrid-Alina Tudora

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește