DECIZIA nr. 677 din 29 octombrie 2019

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 149 din 25 februarie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 30
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 263 16/12/2010 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 29
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 263 16/12/2010 ART. 30
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 226 07/06/2006 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE 226 07/06/2006 ART. 1
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 19 17/03/2000 ART. 19
ActulREFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 20
ActulREFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 19
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 29
ART. 1REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 30
ART. 1REFERIRE LALEGE 226 07/06/2006 ART. 1
ART. 1REFERIRE LAHG 1025 28/08/2003
ART. 1REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 20
ART. 1REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 19
ART. 5REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 19
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 10REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 29
ART. 10REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 30
ART. 10REFERIRE LALEGE 226 07/06/2006 ART. 1
ART. 10REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 19
ART. 10REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 20
ART. 11REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 29
ART. 11REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 30
ART. 11REFERIRE LALEGE 226 07/06/2006 ART. 1
ART. 11REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 19
ART. 11REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 20
ART. 12REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 19
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 132 25/02/2010
ART. 19REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 22REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 30
ART. 22REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 29
ART. 22REFERIRE LALEGE 226 07/06/2006 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 19
ART. 22REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000 ART. 20
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 348 22/05/2018
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 686 02/11/2017
ART. 24REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010 ART. 3
ART. 24REFERIRE LALEGE 263 16/12/2010
ART. 24REFERIRE LALEGE 226 07/06/2006
ART. 24REFERIRE LALEGE 19 17/03/2000
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 12 23/05/2016
ART. 28REFERIRE LAHG 1025 28/08/2003 ART. 3
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 348 22/05/2018
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 686 02/11/2017
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Patricia Marilena Ionea – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, precum și ale art. 29 alin. (1^1) și ale art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Departamentul Hidrocentrale Hidrosind din Râmnicu Vâlcea, în numele și pentru membrii săi Ion Sarcină și alții, în Dosarul nr. 1.948/90/2016 al Tribunalului Vâlcea – Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.744D/2018. 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.067D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de Gheorghe Cherăscu și Alexandru Călin în Dosarul nr. 686/90/2016 al Tribunalului Vâlcea – Secția I civilă. 4.La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv – S.A. din București, domnul consilier juridic Florea Cornel, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.5.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 284D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) din Legea nr. 19/2000, excepție ridicată de Marius-Florentin Popa și alții în Dosarul nr. 7.090/118/2015 al Tribunalului Constanța – Secția civilă.6.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.7.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.744D/2018, nr. 2.067D/2018 și nr. 284D/2019, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Societății de Servicii Hidroenergetice Hidroserv – S.A. din București și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.067D/2018 și nr. 284D/2019 la Dosarul nr. 1.744D/2018, care este primul înregistrat8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Societății de Servicii Hidroenergetice Hidroserv – S.A. din București, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și arată că dispozițiile de lege care fac obiectul excepției de neconstituționalitate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar toate deciziile au fost de respingere. 9.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:10.Prin Încheierea din 25 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.948/90/2016, Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, precum și ale art. 29 alin. (1^1) și ale art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Departamentul Hidrocentrale Hidrosind din Râmnicu Vâlcea, în numele și pentru membrii săi Ion Sarcină și alții, cu prilejul soluționării unei acțiuni în care au solicitat încadrarea activității desfășurate în condiții speciale sau deosebite de muncă.11.Prin Încheierea din 6 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 686/90/2016, Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006, precum și ale art. 29 alin. (1^1) și ale art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Cherăscu și Alexandru Călin cu prilejul soluționării unei acțiuni prin care au solicitat obligarea angajatorului la încadrarea activităților desfășurate în condiții speciale de muncă. 12.Prin Decizia civilă nr. 2.945 din 28 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.090/118/2015, Tribunalul Constanța – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) din Legea nr. 19/2000. Excepția a fost ridicată de Marius-Florentin Popa și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni în care au solicitat încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite de muncă.13.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. În acest sens, arată că metodologia și criteriile de încadrare a unor activități și locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale, precum și reevaluarea acestor locuri de muncă au fost reglementate prin hotărâri ale Guvernului, ceea ce le extrage de la controlul de constituționalitate și împiedică salariații să se adreseze direct instanțelor de judecată pentru constatarea anumitor situații cu caracter individual sau specifice unui grup de salariați. Mai arată că aplicarea prin legi a prevederilor art. 21 din Constituție trebuie să garanteze în principal accesul direct la o instanță de judecată și numai în mod secundar accesul prin intermediari, așa cum sunt angajatorul, sindicatele sau reprezentanții legali ori convenționali. Or, printre titularii dreptului de a se adresa justiției în vederea contestării deciziilor privind încadrarea sau reevaluarea încadrării în condiții speciale de muncă nu se regăsesc tocmai salariații, adică exact acea categorie de subiecți pe care legiuitorul trebuia să o vizeze spre protecție și reparație ca urmare a condițiilor speciale în care aceștia și-au desfășurat munca.14.De asemenea, autorii excepției consideră că Guvernul nu poate fi obiectiv în reglementarea criteriilor și metodologiei de încadrare în condiții speciale, întrucât stabilește, pe de o parte, regulile după care salariații vor obține în viitor pensiile, iar, pe de altă parte, stabilește regulile după care are loc verificarea judecătorească a modalității de constituire a contribuțiilor pentru respectivele pensii. Totodată, arată că angajatorii se află în conflict de interese atunci când, pe de o parte, au calitatea de inițiatori ai demersurilor ce duc la încadrarea în anumite condiții a locurilor de muncă din propria unitate, iar, pe de altă parte, au scopul economic de a-și reduce costurile cu forța de muncă.15.De asemenea, autorii excepției susțin că prin reglementarea pe calea unor hotărâri de Guvern a criteriilor și metodologiilor de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale se obțin două categorii de salariați: una stabilită prin lege și alta determinată arbitrar prin hotărâre a Guvernului.16.Pentru aceleași motive, autorii excepției arată că dispozițiile de lege criticate sunt contrare și prevederilor cuprinse în paragraful 5 al preambulului la Directiva Consiliului 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, din care reiese că intenția legiuitorului suprastatal a fost ca interesele salariaților să primeze în raport cu cele economice. De asemenea amintesc că, potrivit art. 11 alin. (6) din aceeași directivă, salariații au dreptul să recurgă la autorități dacă apreciază că angajatorul nu își îndeplinește obligațiile. Or, autorități sunt considerate și instanțele de judecată, acestea fiind ultimele cărora salariatul se poate adresa pentru garantarea respectării drepturilor sale. În sensul celor arătate, autorii excepției invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiție.17.Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată și arată că stabilirea prin lege și în legislația secundară a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale și a procedurii de urmat în acest sens sunt atribuții exclusive ale legiuitorului și nu afectează dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau de alte persoane a obligațiilor rezultate din aceste acte normative.18.Tribunalul Constanța – Secția civilă arată că prin dispozițiile de lege criticate au fost instituite proceduri administrative prealabile și obligatorii ce trebuie urmate în vederea încadrării în grupe superioare de muncă. Or, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010, parcurgerea unei proceduri administrative prealabile obligatorii, fără caracter jurisdicțional, nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești. 19.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.20.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:21.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.22.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 alin. (2) și (4) și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, și dispozițiile art. 29 alin. (1^1) și ale art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Curtea constată că dispozițiile art. 19 alin. (2) și (4) și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 și cele ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 nu mai sunt în vigoare, aceste acte normative fiind abrogate prin art. 196 lit. a) și m) din Legea nr. 263/2010, anterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate. Cu toate acestea, având în vedere faptul că aceste dispoziții de lege produc efecte în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, precum și cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea urmează să se pronunțe și cu privire la constituționalitatea acestor texte de lege. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 19 alin. (2) și (4) din Legea nr. 19/2000:(2)Criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății.[…](4)Locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).– Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000: „Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.“; – Art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006:(1)Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.(2)Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.– Art. 29 alin. (1^1) din Legea nr. 263/2010: „Locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă.“; – Art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010:(2)Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.(3)Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.23.Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile textelor de lege criticate încalcă dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. De asemenea consideră că sunt înfrânte și prevederile paragrafului 5 al preambulului la Directiva Consiliului 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L nr. 183/1989, prevederi referitoare la adoptarea de către Consiliu, prin intermediul directivelor, a cerințelor minime pentru a promova îmbunătățirea, în special, a mediului de muncă, în vederea garantării unui nivel mai bun de protecție a sănătății și securității lucrătorilor, precum și prevederile art. 11 alin. (6) din aceeași directivă, în care se arată că „lucrătorii și reprezentanții acestora au dreptul să recurgă, în conformitate cu legislațiile și practicile interne, la autoritatea care răspunde de protecția securității și sănătății la locul de muncă, în cazul în care consideră că măsurile luate și mijloacele puse la dispoziție de angajator nu corespund scopurilor de asigurare a securității și sănătății la locul de muncă. În timpul inspecțiilor, reprezentanților lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a prezenta autorităților competente observațiile lor.“ 24.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici identice celor invocate în prezenta cauză, acestea fiind respinse ca neîntemeiate prin Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 28 martie 2018, și Decizia nr. 348 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 17 august 2018. Astfel, Curtea a reținut, în esență, că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiții deosebite și condiții speciale s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 și Legea nr. 263/2010. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiții deosebite și a prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora. Totodată, dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 au definit locurile de muncă în condiții speciale, iar art. 30 alin. (1) a realizat o enumerare exhaustivă a acestora. Prin urmare, Curtea a apreciat că este lipsită de temei critica referitoare la existența unor categorii diferite de salariați în funcție de reglementarea criteriilor de încadrare în condiții deosebite sau speciale de muncă prin lege sau prin hotărâri de Guvern.25.De asemenea, Curtea a reținut, în esență, că detalierea prin hotărâri ale Guvernului a unor aspecte ce țin de concretizarea dispozițiilor unor texte de lege nu poate fi privită ca o opțiune de reglementare contrară prevederilor constituționale, ci reprezintă o expresie a prevederilor constituționale ale art. 108 alin. (2).26.Totodată, Curtea a reținut că abilitarea Guvernului de a emite hotărâri în organizarea executării legilor nu poate fi privită ca un impediment în exercitarea dreptului de acces la justiție, de vreme ce hotărârea Guvernului poate fi supusă controlului instanței de contencios administrativ care se poate pronunța cu privire la legalitatea actului normativ. Faptul că o hotărâre a Guvernului nu poate constitui obiect al controlului de constituționalitate decurge din împrejurarea că un astfel de act normativ reprezintă un act de reglementare secundară, dat în aplicarea legii.27.Analizând susținerile vizând excluderea salariaților de la dreptul de a ataca în justiție, în mod individual, deciziile ori hotărârile organelor administrative prin care s-a refuzat încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale de muncă, Curtea a observat că reglementarea accesului la justiție împotriva actelor administrative mai sus arătate nu constituie obiect al textelor de lege criticate, ci, așa cum s-a reținut mai sus, al hotărârilor Guvernului date în aplicarea acestor texte. Prin urmare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța de contencios constituțional nu poate analiza acest aspect.28.Curtea a menționat însă cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin paragrafele 90 și 91 ale Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, în care s-a evidențiat faptul că dreptul de acces la justiție al salariaților cu prilejul desfășurării procedurilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții superioare de muncă a fost asigurat. Astfel, instanța supremă a arătat că „încadrarea locurilor de muncă în condiții superioare de muncă era de competența autorităților administrative, competență ce se exercita prin emiterea și, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicție din partea instanțelor de contencios administrativ prin care se putea sancționa pasivitatea ori neglijența angajatorului și/sau a reprezentanților angajaților de a iniția și derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaților în condiții deosebite. De asemenea, în ipoteza pasivității angajatorului de a declanșa procedura de încadrare în condiții deosebite, potrivit art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, sindicatele reprezentative, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii aveau posibilitatea de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă pentru verificarea locurilor de muncă în interiorul termenului-limită prevăzut de metodologie în acest sens.“29.Totodată, Curtea a reținut că, prin Hotărârea din 21 martie 2018, pronunțată în cauzele conexate Dănuț Podilă și alții împotriva Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători“ – S.A. București și Costel Nicușor Mucea împotriva SMDA Mureș Insolvency – SPRL, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns întrebării dacă articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care instituie termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători. Soluția pronunțată de Curtea de la Luxembourg a fost în sensul că „articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători.“30.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor nr. 686 din 2 noiembrie 2017 și nr. 348 din 22 mai 2018 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.31.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Departamentul Hidrocentrale Hidrosind din Râmnicu Vâlcea, în numele și pentru membrii săi Ion Sarcină și alții, în Dosarul nr. 1.948/90/2016 al Tribunalului Vâlcea – Secția I civilă, de Gheorghe Cherăscu și Alexandru Călin în Dosarul nr. 686/90/2016 al Tribunalului Vâlcea – Secția I civilă și de Marius-Florentin Popa și alții în Dosarul nr. 7.090/118/2015 al Tribunalului Constanța – Secția civilă și constată că dispozițiile art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, precum și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea – Secția I civilă și Tribunalului Constanța – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. Valer Dorneanu
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x