DECIZIA nr. 672 din 6 noiembrie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 10/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 21 martie 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 3REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 52 03/07/2017
ART. 6REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 6REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ART. 7REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 8REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ART. 9REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 9REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 9
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 11REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 15REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 412
ART. 18REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 52 03/07/2017
ART. 20REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 416
ART. 20REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 21REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 415
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 188 31/03/2015
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 23REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 415REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 412
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Andreea Costin – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 3.243/110/2013 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 196D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 559D/2017, nr. 560D/2017, nr. 561D/2017, nr. 562D/2017, nr. 563D/2017 și nr. 564D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, din oficiu, în dosarele nr. 4.066/110/2013, nr. 5.200/110/2013, nr. 726/110/2014, nr. 824/110/2014, nr. 1.375/110/2014 și nr. 2.888/110/2014 ale acestei instanțe.4.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 559D/2017, nr. 560D/2017, nr. 561D/2017, nr. 562D/2017, nr. 563D/2017 și nr. 564D/2017 la Dosarul nr. 196D/2017, care a fost primul înregistrat.6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că se invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 415 din Codul de procedură civilă prin prisma faptului că nu prevede, în mod expres, reluarea judecării cauzei suspendate în temeiul art. 520 alin. (2) și (4) din Codul de procedură civilă. Totodată, norma legală este criticată pentru lipsă de previzibilitate, întrucât nu stabilește subiectul de drept cui îi incumbă obligația sesizării instanței în vederea repunerii cauzei pe rol – judecătorului sau părților – fapt care a generat un fenomen de practică neunitară la nivelul instanțelor judecătorești. Or, aceste motive nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci vizează, în realitate, completarea textului legal criticat. Reprezentantul Ministerului Public mai invocă și Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind „interpretarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu“.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7.Prin încheierile din 14 și 23 noiembrie 2016, pronunțate în dosarele nr. 3.243/110/2013, nr. 4.066/110/2013, nr. 5.200/110/2013, nr. 726/110/2014, nr. 824/110/2014, nr. 1.375/110/2014 și nr. 2.888/110/2014 Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată, din oficiu, de instanța de judecată cu ocazia repunerii pe rol a judecării unor apeluri a căror soluționare a fost suspendată până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a unei hotărâri prealabile.8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate, întrucât nu stabilesc subiectul de drept căruia îi incumbă obligația sesizării privind repunerea pe rol a judecării cauzei – instanței de judecată sau părților – în cazul suspendării intervenite în baza art. 520 alin. (2) și (4) din Codul de procedură civilă, respectiv până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.9.Deși Codul de procedură civilă prevede că suspendarea dăinuiește până la pronunțarea hotărârii [art. 520 alin. (2) și (4)] sau până la rămânerea definitivă a hotărârii care a provocat suspendarea [art. 413 alin. (2)], legiuitorul nu a reglementat modul în care se reia judecata: din oficiu sau exclusiv la cererea părților. Se mai arată că, potrivit art. 9 din Codul de procedură civilă, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, excepții de la acest principiu fiind expres prevăzute de lege.10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.11.Guvernul, prin punctele de vedere transmise în dosarele nr. 196D/2017 și nr. 559D/2017, apreciază că dispozițiile art. 415 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, precum și faptul că modul de interpretare și aplicare a acestor dispoziții de către instanța de judecată nu poate constitui o problemă de neconstituționalitate.12.Avocatul Poporului, prin punctele de vedere transmise în dosarele nr. 196D/2017, nr. 560D/2017, nr. 561D/2017, nr. 562D/2017, nr. 563D/2017 și nr. 564D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât critica vizează o omisiune legislativă, precum și existența unei practici judiciare neunitare determinată de aceasta.13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 415 – Reluarea judecării procesului din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: + 
Articolul 415Judecata cauzei suspendate se reia:1.prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor;2.prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;3.în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene;4.prin alte modalități prevăzute de lege.
16.În opinia instanței de judecată dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție.17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare, nou-introdus în Codul de procedură civilă, în titlul III al cărții a II-a, alături de recursul în interesul legii. Legiuitorul a stabilit prin art. 412 din Codul de procedură civilă șapte cazuri de suspendare de drept a judecării cauzelor, menționând, totodată, că suspendarea legală de drept poate interveni și în alte cazuri prevăzute de lege. Un astfel de caz este și cel în care un complet de judecată, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, hotărăște sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. În această situație, prin încheierea de sesizare se dispune și suspendarea cauzei până la pronunțarea hotărârii, în același mod procedând și instanțele judecătorești pe rolul cărora se află cauze similare cu cea în care s-a dispus sesizarea instanței supreme [art. 520 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă]. Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I [art. 521 alin. (2) din Codul de procedură civilă].18.Textul legal criticat privește cazurile de reluare a judecării cauzei suspendate, între care nu se regăsește reglementat, în mod expres, și cel în care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia prin care a dezlegat chestiunea de drept cu care a fost sesizată. Așadar, reluarea judecării procesului în contextul art. 415 din Codul de procedură civilă se dispune la cererea părților numai în cazurile menționate în cadrul acestui articol, în care nu sunt enumerate și cele suspendate în temeiul art. 520 alin. (2) și (4) din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a prevăzut, la pct. 4 al art. 415 din Codul de procedură civilă, doar că reluarea judecării procesului se face și prin alte modalități prevăzute de lege.19.Instanța de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate, critică tocmai această omisiune de reglementare, respectiv repunerea pe rol a cauzei suspendate se face de instanță, din oficiu, sau la cererea părților – apreciind că astfel textul legal criticat este lipsit de previzibilitate, iar consecința acestui fapt este tocmai încălcarea dreptului de acces liber la justiție și egalitatea părților din proces.20.Referitor la aceste susțineri Curtea reține faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, a respins ca inadmisibilă sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind „interpretarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu“. Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut că interpretarea dispozițiilor legale nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile. Ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raționament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă și nicio „dificultate a stabilirii rațiunii textelor legale a căror lămurire se solicită“. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanței solicitante să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative.21.În prezenta cauză, dispozițiile art. 415 din Codul de procedură civilă sunt criticate din aceeași perspectivă, respectiv dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu sau la cererea părților. În acest context, având în vedere jurisprudența antereferită a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum critica de neconstituționalitate din prezenta cauză, Curtea observă faptul că, astfel formulate, susținerile nu au natura unor veritabile critici de neconstituționalitate, ci vizează, în realitate, modul de aplicare și interpretare a normelor legale de către instanțele de judecată.22.Prin urmare, excepția de neconstituționalitate se impune a fi respinsă, ca inadmisibilă, întrucât Curtea nu se poate substitui instanțelor judecătorești pentru a interpreta și aplica legea în raport cu situațiile de fapt deduse judecății. Potrivit art. 126 din Constituție, această operațiune intră în sfera de competență a instanțelor judecătorești (a se vedea, în acest sens, spre exemplu Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015).23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, din oficiu, în dosarele nr. 3.243/110/2013, nr. 4.066/110/2013, nr. 5.200/110/2013, nr. 726/110/2014, nr. 824/110/2014, nr. 1.375/110/2014 și nr. 2.888/110/2014 ale acestei instanțe.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Bacău – Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x