DECIZIA nr. 670 din 29 septembrie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1326 din 31 decembrie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ART. 6REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 7REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ART. 8REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 8REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 174
ART. 8REFERIRE LAOUG 9 19/02/2013
ART. 8REFERIRE LAOUG 50 21/04/2008
ART. 8REFERIRE LACODUL FISCAL 22/12/2003 ART. 214
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 9REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 148
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 694 20/10/2015
ART. 10REFERIRE LACOD PR FISCALA (R) 24/12/2003 ART. 124
ART. 10REFERIRE LACOD PR FISCALA (R) 24/12/2003 ART. 120
ART. 11REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ART. 11REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 12REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 13REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LALEGE 258 12/11/2018
ART. 17REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ART. 17REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 174
ART. 17REFERIRE LALEGE 37 07/04/2014
ART. 17REFERIRE LAOUG 9 19/02/2013
ART. 17REFERIRE LALEGE 9 06/01/2012
ART. 17REFERIRE LALEGE 140 05/07/2011
ART. 17REFERIRE LAOUG 50 21/04/2008
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 20
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 18REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 263 04/06/2020
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 621 10/10/2019
ART. 19REFERIRE LALEGE 258 12/11/2018
ART. 19REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 20REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 20REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 219
ART. 20REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 214
ART. 20REFERIRE LALEGE 37 07/04/2014
ART. 20REFERIRE LAOUG 9 19/02/2013
ART. 20REFERIRE LALEGE 9 06/01/2012
ART. 20REFERIRE LALEGE 140 05/07/2011
ART. 20REFERIRE LAOUG 50 21/04/2008
ART. 21REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 21REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 174
ART. 22REFERIRE LADECIZIE 454 04/07/2018
ART. 22REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 23REFERIRE LAORDIN 448 14/05/2018
ART. 23REFERIRE LAORDIN 1488 12/12/2017
ART. 23REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 23REFERIRE LANORMA 12/12/2017
ART. 23REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 174
ART. 25REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 25REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 174
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 27REFERIRE LADECIZIE 293 22/05/2014
ART. 28REFERIRE LACOD FISCAL 08/09/2015 ART. 214
ART. 28REFERIRE LACOD PR FISCALĂ 20/07/2015 ART. 174
ART. 28REFERIRE LALEGE 37 07/04/2014
ART. 28REFERIRE LAOUG 9 19/02/2013
ART. 28REFERIRE LALEGE 9 06/01/2012
ART. 28REFERIRE LALEGE 140 05/07/2011
ART. 28REFERIRE LAOUG 50 21/04/2008
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 621 10/10/2019
ART. 30REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017 ART. 1
ART. 30REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 31REFERIRE LAORD DE URGENTA 52 04/08/2017
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 148
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 148
ART. 32REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 32REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 32REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 35 30/01/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 251 27/04/2023





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel-Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Ingrid Alina Tudora – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, excepție ridicată de NEW AGE ADVERTISING AGENCY – S.R.L., cu sediul social în municipiul Craiova, județul Dolj, în Dosarul nr. 5.292/63/2018 al Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.807D/2018.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei și învederează faptul că din partea Societății NEW AGE ADVERTISING AGENCY – S.R.L. a fost depusă la dosar o cerere prin care se solicită conexarea dosarului aflat la acest termen de judecată cu un alt dosar aflat pe rolul Curții Constituționale, și anume cu Dosarul nr. 1.968D/2019, care are un obiect identic al excepției de neconstituționalitate.4.Având cuvântul cu privire la acest incident procedural, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri de conexare formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate.5.Curtea, deliberând, respinge cererea de conexare, având în vedere stadiul diferit de soluționare al dosarelor.6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dreptul la restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă auto, precum și a dobânzilor aferente se naște de la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017, iar nu retroactiv de la data plății acestor taxe, astfel încât criticile formulate sunt nefondate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:7.Prin Încheierea din 2 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.292/63/2018, Tribunalul Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepția a fost invocată într-o cauză civilă având ca obiect anularea Deciziei de restituire nr. 4.112.459/2018, în contradictoriu cu pârâtele Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova și Administrația Fondului pentru Mediu.8.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că reglementarea criticată prevede că nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, soluție legislativă care, în opinia sa, a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (1) și art. 148 alin. (2), întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 reglementează restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, instituită de art. 214 din Legea nr. 571/2003, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a timbrului de mediu pentru autovehicule prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013, precum și a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii. Arată că nivelul dobânzii prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 este cel prevăzut de art. 174 alin. (5) din noul Cod de procedură fiscală, adică de 0,02% pe zi de întârziere, deși din anul 2007, când au fost încasate taxele respective, și până în anul 2017 dobânda fiscală a avut niveluri superioare, de la 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în anul 2007 până în anul 2014 sau de 0,1%, 0,5% sau 0,04% pe zi de întârziere în următoarele perioade.9.Autoarea excepției susține că toate aceste taxe impuse și plătite de contribuabilii proprietari de auto din 2007 au fost, fiecare în parte, constatate ca fiind nelegal percepute de stat, prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, fiind neconforme cu normele Tratatului de funcționare al Uniunii Europene. În acest sens, cu referire la acordarea de dobânzi, se menționează Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a treia) Mariana Irimie din 18 aprilie 2013 Cauza C565/11, în care, la pct. 26, s-a reținut că „în ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei“. Or, prin art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 se încalcă acest principiu al efectivității, întrucât nivelul de 0,02% privează contribuabilul plătitor al taxei de o despăgubire corectă pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, așa încât reglementarea criticată contravine art. 148 alin. (2) din Constituție, nerespectându-se o reglementare comunitară, respectiv art. 4 din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, care prevede ca statele să respecte principiul cooperării loiale, al efectivității și al echivalenței.10.În acest context, autoarea excepției face trimitere și la considerentele Deciziei nr. 694 din 20 octombrie 2015, prin care Curtea Constituțională argumentează, în ceea ce privește acordarea dobânzii ca mijloc de acoperire a prejudiciului, că „acoperirea prejudiciului ar trebui să se facă prin acordarea dobânzii fiscale care, potrivit legii, reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat creditorului, asigurând punerea acestuia în situația patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligația debitorului ar fi fost executată întocmai. Pentru a satisface această cerință, dobânda acordată va trebui să acopere atât valoarea pierderii efectiv suferite de către creditor (damnum emergens), cât și valoarea câștigului nerealizat (lucrum cessans). Ca regulă generală, acestea nu trebuie să acopere decât daunele directe și previzibile, nu și pe cele indirecte și imprevizibile. Curtea reține că dobânda cuvenită contribuabilului îndreptățit la restituirea unor sume ce se dovedesc a fi fost achitate fără a fi datorate este cea prevăzută de art. 124 și de art. 120 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală“. Așa fiind, apreciază că formula cu nivelul de dobândă unică pe perioada 2007-2017, de 0,02% menționată de ordonanța de urgență criticată, nu acoperă daunele prin blocajul sumei la stat, întrucât se acordă o dobândă la cel mai mic nivel, deși dobânda fiscală este accesorie taxei încasate nelegal și trebuie acordată la nivelul din anii respectivi, altfel fiind o îmbogățire fără justă cauză a statului.11.Apreciază, de asemenea, că prin modul în care este reglementat nivelul dobânzii de restituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 se încalcă și art. 15 alin. (2) din Constituție referitor la principiul neretroactivității legii civile, întrucât prevederile art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, criticate în speță, dispun modificarea nivelului dobânzii fiscale existent pe parcursul anilor 2007-2017, în defavoarea contribuabilului.12.În fine, susține că sunt încălcate și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, deoarece prevederile art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 încalcă art. 4 din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, prin care statul s-a angajat să respecte principiul cooperării loiale, al efectivității și al echivalenței. Concluzionând, susține că prin reglementarea criticată Guvernul a încălcat acest principiu și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituție, precum și cele statuate prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a treia) din 18 aprilie 2013 în Cauza C-565/11, Mariana Irimie, mai sus amintită.13.Tribunalul Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal opinează în sensul caracterului întemeiat al excepției de neconstituționalitate. În esență, pentru aceleași argumente reținute de autoarea excepției în motivarea excepției de neconstituționalitate, apreciază că prin modul în care este reglementat nivelul dobânzii de restituit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 sunt încălcate atât normele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, cât și art. 4 din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene. 14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017, aprobată prin Legea nr. 258/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, prevederi care au următorul cuprins normativ:– Art. 1 alin. (1): „Contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută la art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pot solicita restituirea acestora, precum și a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent. Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.“18.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), care prevăd că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“, art. 20 alin. (1), potrivit cărora „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte“, și art. 148 alin. (2), potrivit cărora „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare“.19.Examinând excepția de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 621 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2020, și Decizia nr. 263 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 28 august 2020, Curtea a reținut că, așa cum reiese atât din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017, cât și din expunerea de motive a Legii nr. 258/2018 pentru aprobarea ordonanței de urgență, legiuitorul a motivat adoptarea acestui act normativ prin prisma necesității reglementării cadrului legal pentru instituirea unei proceduri de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a timbrului de mediu pentru autovehicule, ca urmare a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene. A fost avută în vedere jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia dreptul contribuabilului de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii, care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady Kid și alții, C 398/09, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C 591/10), efectul direct al hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene constituindu-l obligația statului român și a autorităților fiscale la restituirea integrală și imediată a taxelor auto nelegal colectate, pentru a evita o posibilă declanșare a unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru al Uniunii Europene. În acest context, s-a impus reglementarea restituirii pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, legiuitorul adoptând, astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017.20.Raportat la critica formulată în speță, Curtea reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută la art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017 pot solicita restituirea acestora, precum și a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent. Dreptul contribuabililor prevăzuți la art. 1 alin. (1) de a cere restituirea s-a născut la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar prin derogare de la prevederile art. 219 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, cererile de restituire se depuneau, sub sancțiunea decăderii, până la data de 31 august 2018. Potrivit art. 1 alin. (6) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, legiuitorul delegat a prevăzut că restituirea sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din acest act normativ se realizează în perioada 1 ianuarie 2018-30 iunie 2019 pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018-30 iunie 2019. 21.De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, hotărârile judecătorești definitive care au ca obiect restituirea sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din acest act normativ se aduc la îndeplinire potrivit dispozițiilor stabilite de către instanța judecătorească, prevederile art. 1 alin. (1), (5) și (7)-(9) aplicându-se în mod corespunzător de către organul competent (organul fiscal central sau Administrația Fondului pentru Mediu, după caz), prin decizie emisă de către acesta. Curtea observă, totodată, că, potrivit art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, dobânzile datorate contribuabililor în cazul restituirii sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești sunt cele dispuse de instanța judecătorească sau, după caz, prevederile art. 1 alin. (1) din acest act normativ se aplică în mod corespunzător, în sensul că nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.22.Prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, instanța de contencios constituțional a statuat că legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și o valorificare în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale. Așa fiind, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017, legiuitorul delegat a reglementat două proceduri distincte, una care privește restituirea taxelor ca urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate, procedură care respectă autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești, stabilind doar o procedură de lucru la nivelul organului fiscal central sau al Administrației Fondului pentru Mediu, iar cealaltă procedură, care vizează restituirea taxelor independent de existența unei hotărâri judecătorești pronunțate. 23.Curtea reține că în anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, și ministrului finanțelor publice nr. 1.488/3.198/2017 și modificate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, și ministrului finanțelor publice nr. 448/2010/2018, în cap. I, la pct. 4-4.6 este prevăzută Procedura de restituire, pe cale administrativă, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, precum și a dobânzilor aferente acestora. Astfel, la pct. 4.2 și 4.3 se prevede că „dobânda cuvenită contribuabilului se calculează asupra sumei de restituit care se înmulțește cu numărul de zile aferent perioadei cuprinse între data perceperii taxei/timbrului și data restituirii efective și cu nivelul dobânzii prevăzut de art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, respectiv 0,02%/zi“, iar „dobânzile datorate contribuabililor în cazul restituirii sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești sunt cele dispuse de instanța judecătorească“.24.De asemenea, în cuprinsul aceleiași anexe nr. 1, în cap. II, la pct. 6.1.-6.10. este prevăzută Procedura de restituire a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive, precum și a cheltuielilor bănești stabilite de aceste instanțe și a oricăror altor cheltuieli ocazionate de executarea silită. Curtea observă că la pct. 6.7. se prevede faptul că, în situația în care instanța judecătorească dispune plata dobânzii cuvenite contribuabilului, data de la care aceasta se calculează se stabilește astfel: în situația în care s-a stabilit acordarea dobânzii prevăzute de Codul de procedură fiscală, dobânda se calculează conform dispozițiilor art. 182 din acest act normativ sau de la data stabilită de instanțele de judecată prin hotărâre judecătorească definitivă, după caz; în situația în care s-a stabilit acordarea dobânzii legale, dobânda se calculează de la data la care solicitantul a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule/timbrul de mediu pentru autovehicule sau data stabilită de instanțele de judecată prin hotărârea judecătorească definitivă, după caz.25.În speță, critica autoarei excepției vizează, în esență, faptul că nivelul dobânzii prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 este cel prevăzut de art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, adică de 0,02% pe zi de întârziere, aceasta deși din anul 2007, când au fost încasate de către stat taxele respective, și până în anul 2017 dobânda fiscală a avut niveluri superioare, de la 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în anul 2007 până în anul 2014 sau de 0,1%, 0,5% sau 0,04% pe zi de întârziere în următoarele perioade, astfel încât formula cu nivelul de dobândă unică de 0,02% nu acoperă daunele cauzate contribuabililor prin blocajul sumei la stat, având în vedere că se acordă o dobândă la cel mai mic nivel.26.În acest context, Curtea subliniază faptul că statul, prin caracterul său social, valoare constituțională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligația de a imprima acțiunilor sale cu caracter economic un conținut just proporționat, astfel încât să asigure tuturor cetățenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor și a libertăților lor fundamentale. În cauză, intervenția legiuitorului delegat a avut un scop legitim, respectiv executarea în mod unitar, centralizat și corect a tuturor creanțelor care au ca obiect sume de bani plătite sub titlu de timbru de mediu, cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, avându-se în vedere, în egală măsură, și protejarea bugetului public național și asigurarea stabilității economice a statului român. 27.Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 293 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 31 iulie 2014, „legiuitorul ordinar poate să stabilească politica fiscală pe care o consideră necesară, beneficiind de o marjă de apreciere în acest domeniu, respectiv pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă «posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc», astfel cum prevede jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49)“.28.În speță, Curtea apreciază că stabilirea de către legiuitor a nivelului dobânzii cuvenite contribuabililor care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută la art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, la nivelul prevăzut de art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, respectiv de 0,02%/zi, reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul delegat a adoptat-o cu scopul de a obliga debitorul obligațiilor fiscale, și anume statul român, să își execute întru totul și până la termenul scadent obligațiile fiscale datorate, fără a împovăra însă, în mod excesiv, bugetul general consolidat.29.Curtea arată, de altfel, că așa cum s-a statuat în jurisprudența sa, exemplu fiind, în acest sens, Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, instanța de contencios constituțional nu ar putea să modifice nivelul dobânzilor de întârziere stabilite prin lege sau să introducă anumite criterii pentru determinarea nivelului acestora, întrucât o atare competență aparține, în mod exclusiv, legiuitorului.30.Referitor la critica formulată din perspectiva faptului că prevederile art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispun modificarea nivelului dobânzii fiscale existent pe parcursul anilor 2007-2017, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată. Așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 621 din 10 octombrie 2019, precitată, dreptul contribuabililor, prevăzuți la art. 1 alin. (1) din această ordonanță de urgență, de a cere restituirea s-a născut la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa. Această opțiune a legiuitorului reprezintă expresia principiului activității legii, care nu aduce atingere dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. 31.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 148 alin. (2) din Constituție, cu referire la Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a treia) Mariana Irimie din 18 aprilie 2013 Cauza C-565/11, Curtea reține că această critică este neîntemeiată, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 a fost adoptată tocmai având în vedere obligația Legislativului de a edicta norme în sensul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia dreptul contribuabilului de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii, care interzic astfel de taxe. 32.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de NEW AGE ADVERTISING AGENCY – S.R.L., cu sediul social în municipiul Craiova, județul Dolj, în Dosarul nr. 5.292/63/2018 al Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 29 septembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x