DECIZIA nr. 668 din 28 noiembrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 39 și ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Daniel-Ștefan Bucur în Dosarul nr. 12.451/325/2016* al Curții de Apel Timișoara – Secția a II-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.556D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, referitor la susținerile privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, reprezentantul Ministerului Public susține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, autorului excepției nu i-a fost modificat, de drept, contractul de leasing imobiliar încheiat anterior, pentru a putea spune că ulterior, prin Legea nr. 288/2010, acestuia i-au fost luate drepturile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și, astfel, legea a retroactivat. De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, apreciază că și această critică este neîntemeiată, întrucât, în lipsa reglementării criticate, consumatorii nu ar fi putut beneficia de prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 16 din Legea fundamentală, apreciază că nici această critică nu poate fi primită, fiind vorba, de fapt, despre o situație tempus regit actum. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 17 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 12.451/325/2016*, Curtea de Apel Timișoara – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 39 și ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Daniel-Ștefan Bucur în etapa procesuală a recursului declarat într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în constatare prin care s-a solicitat nulitatea absolută a clauzelor pretins abuzive din contractul de leasing, precum și a clauzelor pretins abuzive din condițiile generale aferente respectivului contract, formulată în contextul în care între Bucur Daniel-Ștefan, în calitate de utilizator, și Societatea Impuls – Leasing România I.F.N. – S.A., în calitate de finanțator, a fost încheiat în anul 2008 un contract de leasing financiar, având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra unui autoturism. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că Guvernul României a subliniat că modificarea art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 a fost solicitată atât de reprezentanții Comisiei Europene prin Memorandumul de înțelegere, ca precondiție pentru eliberarea următoarei tranșe de împrumut necesare Guvernului pentru finanțarea deficitului bugetar, cât și de reprezentanții Fondului Monetar Internațional. Or, aceste imixtiuni exterioare în legislația internă în scopul realizării intereselor economice a unor grupuri bancare aduc atingere suveranității statului și contravin art. 2 alin. (2) din Constituție, o astfel de presiune asupra Executivului fiind contrară Legii fundamentale. Consideră că este inadmisibil ca într-un stat suveran să se permită amestecul unor grupuri, fie ele și financiare, întrucât suveranitatea națională aparține poporului român, consumatorii naționali fiind grav afectați de această măsură de modificare a art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010. … 6.Autorul excepției susține că pct. 39 din Legea nr. 288/2010, care modifică art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, contravine și art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât, potrivit art. 169 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), este necesar să se asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, scopul urmărit de legiuitor a fost să se asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, creând drepturi în favoarea acestora, dispunând, în acord cu prevederile art. 22 alin. (2) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, că aceștia nu vor putea renunța la „drepturile care le-au fost conferite prin dispozițiile de drept intern care transpun prezenta directivă sau corespund acesteia“. Drepturile s-au născut și au produs efecte indiferent că debitorilor consumatori le-a fost înmânat sau nu un act adițional ori că au acceptat sau nu prevederile actului adițional. Efectele ordonanței s-au produs asupra tuturor consumatorilor care intrau în sfera ei de cuprindere, deci și asupra celor ale căror contracte se aflau în derulare. La data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, efectele ordonanței fiind epuizate, dispoziția că nu se mai aplică contractelor aflate în derulare nu își mai găsește rațiunea, aceste contracte aflate în derulare fiind deja modificate, consumatorii nemaiputând renunța la drepturile ce le-au fost conferite printr-o reglementare imperativă care urmărea protejarea unui interes general. Odată ce aceste drepturi au fost stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, statul avea obligația respectării lor, în caz contrar încălcându-se art. 1 alin. (3) și art. 15 alin. (1) din Constituție. Faptul că statul a emis mai întâi o ordonanță de urgență care transpunea în mod corect Directiva 2008/48/CE având în vedere dispozițiile art. 169 din TFUE și ale art. 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, aceasta aplicându-se și contractelor aflate în derulare, iar ulterior, datorită presiunilor cartelare, prin Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, a revenit, precizând că dispozițiile ordonanței de urgență menționate nu se mai aplică contractelor aflate în derulare, cu excepția câtorva articole, este de natură să creeze imprevizibilitate și să deruteze în principal consumatorii, aceștia fiind supuși unor noi presiuni din partea instituțiilor bancare/financiare de a adera la actele adiționale în forma impusă de ele, chiar dacă acestea nu respectau prevederile legale. … 7.Autorul excepției apreciază că prin reglementarea criticată este încălcat și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, context în care arată că, potrivit legii, contractele de credit și de leasing sunt contracte cu executare succesivă, iar prin aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, aprobată prin Legea nr. 288/2010, doar unor consumatori din aceste contracte de consum se produce o discriminare între aceștia, unora asigurându-li-se o protecție mai eficientă, având în vedere că prin intrarea în vigoare a ordonanței de urgență au reglementat mai multe aspecte, în timp ce celorlalți nu le mai sunt aplicabile nici măcar vechile prevederi legale, întrucât și acestea au fost abrogate. Ori, în acest caz, nu se poate afirma că există egalitate între consumatorii care au încheiat contracte înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și cei care au încheiat contracte după intrarea în vigoare a acesteia și că toți consumatorii se bucură de același nivel ridicat de protecție reglementat de TFUE. … 8.Se mai arată că, potrivit art. 95 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, era interzisă introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse de acest act normativ, acestea fiind considerate nule de drept. Instituțiile financiare însă nu au respectat aceste dispoziții și fie au introdus și alte clauze în defavoarea consumatorului, fie prevederile ordonanței de urgență au primit interpretări diferite decât cele avute în vedere de legiuitor. Arată că adoptarea art. II din Legea nr. 288/2010 dau consumatorului posibilitatea doar să adere la forma propusă de instituția financiară. Legiuitorul a presupus că această formă este în conformitate cu dispozițiile impuse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și că actele adiționale au fost încheiate cu respectarea bunei-credințe. Or, în condițiile în care aceste acte adiționale încalcă prevederile legale, prin faptul că debitorii sunt obligați să accepte o formă impusă în mod abuziv de către creditori, reglementarea criticată îngrădește dreptul de acces liber la justiție. … 9.Autorul excepției apreciază că reglementarea criticată contravine și art. 47 alin. (1) din Constituție, sens în care arată că, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și ulterior prin modificarea art. 95 din cuprinsul acesteia, contractele au fost modificate, instituțiile financiare majorând fără niciun temei legal marjele fixe din contract, pentru a obține dobânda avută în contractul inițial. Neexistând nicio posibilitate de a obține modificarea actelor adiționale, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și ulterior modificarea acesteia în sensul că nu se mai aplică contractelor aflate în derulare, s-a creat o situație defavorabilă debitorilor, nivelul acestora de trai scăzând, în timp ce ratele bancare cresc. … 10.Autorul excepției apreciază că dispozițiile criticate contravin și art. 57 din Constituție, având în vedere că instituțiile financiare nu au respectat prevederile impuse de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 atunci când au elaborat actele adiționale, exercitându-și drepturile cu rea-credință, încălcând drepturile consumatorilor, aspecte constatate de către reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. … 11.De asemenea, autorul excepției apreciază că reglementarea criticată contravine și art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și f) din Constituție, sens în care arată că, în interpretarea sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat printr-o jurisprudență constantă că art. 101 din TFUE (ex – art. 81) și art. 102 din TFUE (ex – art. 82) impun statelor membre să nu ia sau să nu mențină în vigoare măsuri, chiar de natură legislativă sau de reglementare, care pot elimina efectul util al normelor privind concurența aplicabile întreprinderilor. Or, în speță, s-a înlăturat caracterul public al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, datorită intervenției grupurilor financiare, operatorilor privați, în materia economică a țării, iar prin această intervenție consumatorii sunt ținuți în continuare captivi în contractele de adeziune încheiate cu aceste instituții, fără a exista o concurență reală între aceste instituții de același tip, iar, astfel, consumatorii devenind garanți ai acestora. Susține că prin legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 legiuitorul a intervenit în favoarea instituțiilor financiare din România, astfel că debitorii consumatori au devenit în acest mod garanți ai sistemului financiar, întrucât prin menținerea actelor adiționale în termenii formulați de instituțiile financiare profitul este garantat, dobânzile majorându-se. În concluzie, prin reglementarea criticată, statul român a asigurat profitul instituțiilor bancare/financiare pe următorii ani. … 12.Autorul excepției consideră că reglementarea criticată contravine și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, sens în care arată că potrivit art. 169 din TFUE și art. 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Or, prin modificarea art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, consumatorii care aveau contracte aflate în derulare nu se mai bucură de un nivel ridicat de protecție, ci, dimpotrivă, au fost defavorizați. Nu mai există nicio lege specială care să reglementeze domeniul creditului pentru consum în cazul contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, fiind abrogată expres de ordonanța de urgență antereferită. Așa fiind, prin modificarea art. 95, consumatorii ale căror contracte se aflau în derulare sunt lipsiți de cadrul juridic care trebuia să asigure un nivel ridicat de protecție. Având în vedere că prevederile TFUE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, apreciază că, în mod evident, modificarea art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și introducerea art. II din Legea nr. 288/2010 este neconstituțională. … 13.Curtea de Apel Timișoara – Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar reglementarea criticată nu contravine normelor constituționale invocate. Arată, de asemenea, că dispozițiile legale criticate nu fac altceva decât să asigure aplicarea în timp a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, cu respectarea principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și cu observarea principiilor fundamentale de rezolvare a conflictului intertemporal de legi, astfel încât să asigure armonizarea nevoii de protecție pe care o aduce legea nouă cu necesitate de predictibilitate și stabilitate a raporturilor juridice constituite sub imperiul legii vechi. … 14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 17.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl reprezintă art. I pct. 39 și art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010. Așa cum s-a statuat, însă, în jurisprudența Curții Constituționale, exemplu fiind Decizia nr. 91 din 2 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iunie 2023, paragraful 11, în temeiul art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, iar intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază. … 18.Așa fiind, în ceea ce privește dispozițiile art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, Curtea constată că acestea modifică art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, astfel încât, având în vedere cele mai sus menționate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, de fapt, dispozițiile art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, potrivit cărora: „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71.“ … 19.Cât privește dispozițiile art. II din Legea nr. 288/2010, acestea prevăd:(1)Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.(2)Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. … 20.Prin urmare, obiectul excepției de neconstituționalitate asupra cărora Curtea urmează să se pronunțe îl constituie, în concret, dispozițiile art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. … 21.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate contravin normelor constituționale ale art. 1 alin. (3), potrivit cărora „România este stat de drept, democratic și social […]“, ale art. 2 alin. (2) care prevăd că „Niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.“, ale art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) și (2) care consacră egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 47 alin. (1), potrivit cărora „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.“, ale art. 57 referitoare la exercitarea drepturilor și a libertăților, ale art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și f), potrivit cărora „Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență“, iar „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție“ și „f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții“, precum și celor ale art. 148 alin. (2) și (4) referitoare la integrarea în Uniunea Europeană. … 22.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, și Decizia nr. 490 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 21 octombrie 2020, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. … 23.Prin jurisprudența amintită, respectiv Decizia nr. 490 din 25 iunie 2020, precitată, paragrafele 16-25, Curtea a constatat că soluția legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, atât cu ocazia controlului a priori asupra Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a devenit Legea nr. 288/2010, context în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2011, cât și pe calea controlului a posteriori, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.446 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, Decizia nr. 1.622 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 8 martie 2012, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, precitată, precum și Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 9 aprilie 2020, decizii prin care Curtea a constatat că reglementarea criticată este constituțională. … 24.Astfel, în ceea ce privește contrarietatea reglementării criticate cu dispozițiile constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană, Curtea reține că, așa cum s-a statuat în jurisprudența amintită, Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori transpune în dreptul intern o reglementare din dreptul Uniunii Europene, și anume Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) din această directivă (articol ce are denumirea marginală „Măsuri tranzitorii“), „Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naționale de punere în aplicare“, iar, potrivit alin. (2) al art. 30, „Cu toate acestea, statele membre se asigură că articolele 11, 12, 13 și 17, articolul 18 alineatul (1) a doua teză și articolul 18 alineatul (2) se aplică și contractelor pe durată nedeterminată existente la data la care intră în vigoare măsurile naționale de punere în aplicare.“ Aceste dispoziții au fost transpuse în art. 95 din legea criticată, articol ce are următorul conținut: „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71.“ … 25.Curtea a reținut că adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 a fost necesară pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligațiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieței interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene. Prin adoptarea actului normativ criticat s-a încurajat mobilitatea consumatorilor, în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în condiții contractuale mai avantajoase, s-a dat posibilitatea consumatorilor să ramburseze anticipat sumele contractate fără a plăti penalități excesive și s-a creat cadrul necesar pentru relansarea acordării de credite în condiții de transparentă și liberă concurență. Pe lângă protecția consumatorilor, această intervenție legislativă a fost necesară pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligațiile prevăzute în Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieței interne a Uniunii Europene, care impunea asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul acesteia. În lipsa unei reglementări imediate a contractelor de credit pentru consumatori, aceștia nu ar fi putut beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european, ceea ce ar fi avut un impact direct asupra veniturilor consumatorilor, și, totodată, s-ar fi creat o denaturare a concurenței la nivelul instituțiilor de credit, astfel încât, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și implementarea directivei, legiuitorul delegat a reușit să creeze cadrul favorabil liberei concurențe între instituțiile de credit. … 26.De asemenea, prin Decizia nr. 1.059 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 4 februarie 2013, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate transpun în dreptul intern o reglementare secundară a Uniunii Europene, și anume o directivă, act obligatoriu care stabilește în sarcina statelor membre destinatare o obligație de rezultat în ceea ce privește transpunerea, obligație care însă nu este de natură să împiedice legiuitorul național să reglementeze mai amplu, mai riguros sau mai detaliat domeniul vizat. Legiuitorul național este obligat, însă, să efectueze această operațiune în mod corect, în acord cu scopul și spiritul directivei europene transpuse, care, în cazul de față, vizează asigurarea unei mai eficiente protecții a consumatorilor. De altfel, pct. 9 din preambulul Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 prevede necesitatea de a asigura consumatorilor din Uniunea Europeană un nivel ridicat și echivalent de protecție a intereselor lor și de a crea o veritabilă piață internă, recunoscând dreptul statelor membre de a menține sau de a introduce, în anumite condiții, dispoziții legale naționale suplimentare. Interdicția adresată statelor membre, prin același pct. 9, de a menține sau de a introduce alte dispoziții de drept intern decât cele prevăzute de Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 nu se aplică decât în cazul dispozițiilor armonizate din directivă. Referitor la acest aspect, și anume la faptul dacă legiuitorul delegat a afectat prin ordonanța de urgență dispozițiile armonizate, Curtea a mai reținut că instanțele de judecată, împreună cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sunt singurele competente să analizeze și să constate neconcordanța dintre legislația internă ce vizează transpunerea unei directive și dreptul Uniunii Europene (a se vedea Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010). … 27.Din perspectiva criticilor formulate în cauză, prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2020, precitată, Curtea a subliniat că prevederile art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, astfel cum au fost modificate prin legea de aprobare, Legea nr. 288/2010, trebuie citite și interpretate în coroborare cu dispozițiile art. II alin. (1) din aceeași lege, care prevăd că „actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți“. Așa fiind, Curtea a constatat că modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgență nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv. Mai mult, prevederile art. II alin. (2) din legea de aprobare, care stipulează că „actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi“, trebuie interpretate ca impunând și acordul de voință al consumatorului cu privire la notificarea mai sus menționată, întrucât ordonanța de urgență a fost adoptată în aplicarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008, directivă care prevede în preambulul său, la pct. 9, că „O armonizare completă este necesară pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Comunitate un nivel ridicat și echivalent de protecție a intereselor lor și pentru crearea unei veritabile piețe interne“. … 28.Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, prin Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, precitată, Curtea a reținut că autorii excepției de neconstituționalitate aveau în vedere, ca și în prezenta cauză, o presupusă discriminare între persoanele/consumatorii cărora le sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 288/2010, deoarece în varianta inițială a art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 nu era acordat consumatorilor dreptul de a refuza încheierea actelor adiționale, nesemnarea acestora fiind considerată, potrivit legii, acceptare tacită, în timp ce Legea nr. 288/2010 le oferă acest drept. În acest context, Curtea a reținut că, potrivit art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), pentru contractele aflate în derulare, creditorii aveau obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acesteia. Modificarea contractelor aflate în derulare urma să se facă prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență [alin. (2)]. Creditorul trebuia să facă dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. Se interzicea, totodată, introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din ordonanța de urgență menționată, sancțiunea nerespectării acestei interdicții fiind nulitatea absolută a actelor adiționale. Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) era considerată acceptare tacită. Prin legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, respectiv Legea nr. 288/2010, art. 95 a fost modificat în sensul că „prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor (…)“. … 29.Totodată, prin art. II din Legea nr. 288/2010 s-a statuat că „actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți“, iar „actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi“. Așadar, prin sintagma „cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar“, din cuprinsul art. II al Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, legiuitorul nu a făcut altceva decât să dea eficiență opoziției formulate de una dintre părți, prin notificarea celeilalte că nu este de acord – din motive care țin de protecția consumatorului – cu actul adițional nesemnat, dar considerat acceptat tacit, repunând, astfel, părțile în termenul de a formula o opoziție reală, și nu una formală. Astfel, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010, consumatorii care nu și-au exprimat voința cu privire la actele adiționale transmise de către creditori, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, ipoteză care, potrivit prevederilor art. 95 alin. (5) din această ordonanță de urgență, echivala cu o acceptare tacită, au avut posibilitatea să notifice cealaltă parte că nu sunt de acord cu actele adiționale întocmite și acceptate tacit în baza acestei ordonanțe de urgență. Prin urmare, dispozițiile art. 95 alin. (5) din acest act normativ, în modul arătat, au fost lipsite de eficiență și, potrivit art. II din Legea nr. 288/2010, acceptarea tacită menționată de acest text nu poate opera. … 30.În concluzie, față de succesiunea în timp a celor două acte normative, Curtea a observat că prin legea de aprobare a ordonanței de urgență s-a instituit posibilitatea consumatorului sau a creditorului de a notifica cealaltă parte, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare, în situația în care nu este de acord cu actul adițional acceptat tacit în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010. … 31.Totodată, în paragraful 19 al Deciziei nr. 277 din 23 aprilie 2015, precitată, cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenței sale constante, tratamentul juridic egal constituie un drept al cetățenilor numai în măsura în care aceștia se găsesc în situații juridice identice, deosebirile sub acest aspect impunând, în mod necesar, un regim juridic diferențiat. Așa fiind, în măsura în care reglementările art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care modifică art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată. … 32.În legătură cu susținerea privind înfrângerea art. 15 alin. (2) din Constituție, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii privește modificarea unei situații pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situații juridice pentru viitor. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 respectă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, producând efecte pentru viitor de la data intrării în vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligații de recalculare transparentă a dobânzilor și de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind un contract cu executare succesivă. … 33.De asemenea, prin Decizia nr. 450 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 24 iulie 2012, Curtea a statuat că nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 45, ținând cont de faptul că libertatea economică se exercită în limitele legii, astfel încât intervenția legiuitorului în stabilirea condițiilor de executare a contractelor cu executare succesivă nu are semnificația încălcării acestei norme. Curtea a mai observat, totodată, că, aplicându-se contractelor în curs de derulare, dispozițiile în cauză nu încalcă prevederile art. 44 din Constituție, întrucât prestațiile viitoare sub forma dobânzilor nu intră în sfera de protecție a dreptului de proprietate, acesta protejând doar acele creanțe care sunt certe, lichide și exigibile. … 34.În acest context, Curtea subliniază că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 se invocă oportunitatea modificărilor în sensul de a se evita posibilitatea declanșării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, modificările fiind în conformitate cu art. 11, 20 și 148 din Constituție. … 35.Referitor la susținerile privind încălcarea art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea apreciază că textele legale criticate nu conțin în cuprinsul lor nicio reglementare de natură să împiedice exercitarea accesului liber la justiție, care presupune posibilitatea juridică a persoanei de a avea acces atât la structurile justiției, cât și la mijloacele procedurale de înfăptuire a acesteia, iar în ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 2 alin. (2), ale art. 47 alin. (1), ale art. 57 și 135 din Constituție, acestea nu au incidență în cauză. … 36.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. … 37.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel-Ștefan Bucur în Dosarul nr. 12.451/325/2016* al Curții de Apel Timișoara – Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și ale art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ingrid-Alina Tudora––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește