DECIZIA nr. 665 din 30 octombrie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 din Codul de procedură penală și ale art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristina Oana Ionescu în Dosarul nr. 226/204/2017 al Judecătoriei Câmpina – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.844D/2017. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În susținerea soluției solicitate, referitor la dispozițiile art. 65 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, reține că acestea sunt criticate de către autoarea excepției din perspectiva necesității modificării lor, întrucât este nemulțumită de împrejurarea că art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală face trimitere doar la cazurile de incompatibilitate de lalit. a)-d), respectiv f) ale alin. (1) al art. 64 din același act normativ, în ceea ce-i privește pe procurori și pe organul de cercetare penală, iar nu și la cazul de incompatibilitate reglementat la lit. e) a alin. (1) al art. 64 din Codul de procedură penală, care i-ar profita acesteia. Apreciază că obiecțiunile formulate de autoare nu sunt întemeiate, iar neconstituționalitatea nu poate fi dedusă dintr-o omisiune de reglementare. Totodată, în raport cu nemulțumirile autoarei excepției, reține că aceasta beneficiază de un caz de incompatibilitate de care poate face uz în ipoteza în care dorește recuzarea procurorului. Arată că nemulțumirea autoarei excepției este legată de faptul că procurorul de caz ar fi fost promovat procuror ierarhic superior, calitate în care ar fi soluționat și plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată. Apreciază că, dacă aceasta ar fi situația în dosarul în care prezenta excepție de neconstituționalitate a fost invocată, în cauză ar fi vorba, mai degrabă, despre o problemă de interpretare și aplicare a legii, iar nu despre o problemă de constituționalitate a textelor de lege criticate. Pe de altă parte, observă că textul de lege criticat face referire la cazul de incompatibilitate de la lit. f) a alin. (1) al art. 64 din Codul de procedură penală și care ar putea fi incident în situația autoarei excepției, în măsura în care cele susținute de aceasta ar fi reale, astfel încât, în ipoteza în care procurorul de caz, prin promovare, ar fi devenit procuror ierarhic superior, autoarea ar avea un caz de incompatibilitate de care să se folosească. Referitor la critica de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 338 din Codul de procedură penală, față de criticile autoarei excepției, reține că egalitatea cetățenilor în fața legii nu presupune o egalitate între cetățeni și autoritățile publice. Totodată, arată că, dacă în cauză ar fi vorba despre o depășire a termenului de soluționare a plângerii, petenta – autoare a excepției – are posibilitatea formulării plângerii în fața judecătorului de cameră preliminară, întrucât legiuitorul a consacrat, în dispozițiile art. 340 din Codul de procedură penală, o astfel de posibilitate, dacă organul judiciar nu ar soluționa plângerea în termenul prevăzut de lege.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea de amânare a pronunțării din 28 martie 2017 și Încheierea nr. 192C din 18 aprilie 2017, pronunțate în Dosarul nr. 226/204/2017, Judecătoria Câmpina – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 338 din Codul de procedură penală și ale art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Cristina Oana Ionescu în procedura de soluționare a plângerii formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea susține, în ceea ce privește dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, că interdicția reglementată de art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală pentru judecători nu este aplicată și procurorului de caz devenit prim-procuror, creându-se o inegalitate în fața legii pentru justițiabili în raport cu actele și lucrările procurorului promovat ca prim-procuror, dar și o vădită ilegalitate, deoarece un procuror care a respins o plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 336-340 din Codul de procedură penală, și care a fost, ulterior, promovat prim-procuror ar urma să-și soluționeze plângerea la propria dispoziție, parțialitatea acestuia fiind vădită în sensul respingerii plângerilor de orice natură ar fi ele. … 6.Cât privește dispozițiile art. 338 din Codul de procedură penală, arată că, deși legiuitorul a prevăzut un termen imperativ în vederea soluționării plângerii formulate în temeiul art. 339 din Codul de procedură penală, nu s-a reglementat nicio sancțiune a decăderii din dreptul de a mai emite ordonanțe peste termenul menționat, creându-se, astfel, o falsă superioritate a parchetelor în raport de justițiabili, deși legiuitorul avea la îndemână posibilitatea extinderii acestui termen. Consideră că se creează un dezechilibru în fața legii, prin inegalitatea de arme dintre justițiabil și procuror, atât timp cât justițiabilul este sancționat cu decăderea dacă nu formulează plângerea în termenul expres prevăzut de lege, iar procurorul nu este sancționat. … 7.Judecătoria Câmpina – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, cât privește dispozițiile art. 338 din Codul de procedură penală, arată că norme procesual penale similare, respectiv art. 278^1 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în acest sens invocând Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 16 septembrie 2008, în care s-a reținut, printre altele, că „eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluționarea plângerilor adresate acestora, la care fac referire autorii excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional.“ În același sens invocă și Decizia nr. 1.392 din 26 octombrie 2010, în care Curtea a statuat că „faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficiență dreptului de acces liber la justiție, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluției de netrimitere. În plus, nu poate fi primită teza potrivit căreia justițiabilul nu poate cunoaște momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alineatul 2 a statuat univoc acest lucru. În sfârșit, prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluționarea unei cauze penale, așa încât o eventuală nerespectare a dispozițiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancțiune pentru justițiabil, care, într-o atare situație, este obligat să aștepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.“ Reține că instanța de control constituțional s-a pronunțat constant în sensul celor statuate anterior, prin deciziile nr. 599 din 5 mai 2011, nr. 838 din 23 iunie 2011, nr. 929 din 7 iulie 2011, nr. 1.136 din 13 septembrie 2011, nr. 1.326 din 11 octombrie 2011 și nr. 571 din 29 mai 2012, și apreciază că argumentele expuse anterior își păstrează valabilitatea și în urma modificărilor legislative operate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.  … 8.În ceea ce privește dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală arată că incompatibilitatea judecătorului reglementată prin dispozițiile criticate a fost instituită de legiuitor pentru a se garanta imparțialitatea funcțională a acestuia, prin evitarea cumulului de funcții judiciare, aspect care nu se regăsește în situația promovării procurorului în funcția de prim-procuror. Reține că, în cauză, prim-procurorul s-a pronunțat asupra plângerii formulate de petentă împotriva ordonanței de clasare a procurorului de caz, și nu asupra ordonanțelor pe care procurorul, devenit ulterior prim-procuror, le-a emis în cauză.  … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 10.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că art. 64 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de incompatibilitate aplicabile judecătorilor, stabilind în alin. (1) lit. f) că este incompatibil judecătorul cu privire la care există o suspiciune rezonabilă de afectare a imparțialității sale. Întrucât prevederile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală trimit inclusiv la cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, din coroborarea lor rezultă că, în cazul vizat de autoarea excepției – procuror care prin promovare ajunge să soluționeze plângerea îndreptată împotriva propriei ordonanțe de clasare, procurorul respectiv poate fi recuzat. Apreciază că, în aceste condiții, nu se poate susține că reglementarea criticată aduce atingere dreptului la un proces echitabil. … 11.Cât privește dispozițiile art. 338 din Codul de procedură penală, reține că acestea nu stabilesc o sancțiune procedurală pentru depășirea de către procurorul ierarhic superior a termenului de soluționare a plângerii, această opțiune a legiuitorului însă neputând fi calificată drept discriminatorie. Face referire la jurisprudența instanței de control constituțional referitoare la art. 16 din Constituție, respectiv Decizia nr. 454 din 20 septembrie 2005, potrivit căreia „principiul egalității prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice“, iar „cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create“. Pe de altă parte, reține că sancțiunea decăderii nu poate opera în acest caz, întrucât, soluționând prin ordonanță plângerea ce i-a fost adresată, procurorul ierarhic superior nu exercită un drept, ci o atribuție legală. Or, decăderea intervine numai atunci când subiectul procesual nu își exercită dreptul în termenul imperativ stabilit de lege. Arată, de asemenea, că întârzierea în soluționarea plângerii poate atrage, în condițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, răspunderea disciplinară a procurorului de caz. Totodată, menționează că nesoluționarea de către procurorul ierarhic superior a plângerii împotriva soluției de clasare nu îl împiedică pe cel vătămat de soluție să o conteste la judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, art. 340 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că, „Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut de art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.“  … 12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 338 din Codul de procedură penală. Textele criticate au următorul conținut: – Art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală: „Judecătorul este incompatibil dacă: […] e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată;“ … – Art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală.“; … – Art. 338 din Codul de procedură penală: „Procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea un exemplar al ordonanței.“ …  … 15.În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. … 16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în ceea ce privește dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, că, potrivit acestora, judecătorul este incompatibil dacă a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată. Normele procesual penale precitate garantează imparțialitatea funcțională a judecătorului, prin evitarea cumulului de funcții judiciare, instituie o prezumție legală de incompatibilitate ce derivă din demersul obiectiv de apreciere a incompatibilității, privesc legăturile ierarhice sau de altă natură dintre judecător și alți actori implicați în procedură și statuează, la nivelul legislației naționale, „inadmisibilitatea rolului dual al judecătorului“ consacrată jurisprudențial de instanța de la Strasbourg (în acest sens, Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunțată în Cauza Mežnarić împotriva Croației, paragraful 36, și Hotărârea din 21 decembrie 2000, pronunțată în Cauza Wettstein împotriva Elveției, paragrafele 42 și 47).  … 17.Cu privire la imparțialitatea judecătorului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, instanța de control constituțional a reținut în jurisprudența sa – respectiv Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, și Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017 – că aceasta poate fi apreciată atât subiectiv, cât și printr-un demers obiectiv, acesta din urmă având scopul de a determina dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). De asemenea, Curtea a reținut că aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47). Valorificarea acestor principii în dreptul procesual penal român se realizează prin reglementarea, în cuprinsul dispozițiilor art. 64 din Codul de procedură penală, a cazurilor de incompatibilitate ale judecătorului. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 65 din Codul de procedură penală, legiuitorul român a apreciat necesară extinderea incidenței cazurilor de incompatibilitate a judecătorului și cu privire la persoanele care determină constituirea instanței, o parte dintre dispozițiile vizând incompatibilitatea acestuia aplicându-se, în mod corespunzător, și procurorului, magistratului-asistent și grefierului. … 18.Având în vedere cele arătate, Curtea nu poate reține că art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură este lovit de un viciu de neconstituționalitate, cazul de incompatibilitate invocat de autoarea excepției garantând, astfel cum s-a arătat, imparțialitatea funcțională a judecătorului, prin evitarea cumulului de funcții judiciare, ipoteză neaplicabilă în situația promovării procurorului în funcția de prim-procuror. În schimb, Curtea constată că situația vizată de autoare își poate avea sediul materiei în dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care reglementează un caz de incompatibilitate cu o sferă largă de incidență, de natură să acopere „aparența de incompatibilitate“ (lipsa aparenței de imparțialitate), consacrată jurisprudențial de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. … 19.De altfel, în motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, autoarea invocă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), apreciind că „se creează o inegalitate în fața legii pentru justițiabili în raport de actele și lucrările procurorului promovat ca prim-procuror“. Față de aceste susțineri, Curtea reține că, în mod constant, a statuat că principiul egalității prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 16, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create, în mod imparțial.  … 20.În ceea ce privește prevederile art. 338 din Codul de procedură penală, potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea un exemplar al ordonanței, Curtea observă că dispoziții similare se regăseau și în art. 277 din Codul de procedură penală din 1968.  … 21.Examinând excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 277 din Codul de procedură penală din 1968, în raport cu critici identice celor formulate în prezenta cauză, Curtea a respins-o ca neîntemeiată, statuând, pe de o parte, în considerentele deciziilor nr. 119 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, și nr. 1.581 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 20 decembrie 2011, că „dispozițiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituționale ce consacră liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenței termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) dinConstituție, iar pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanță cu prevederile constituționale ale art. 16. (…) Eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluționarea plângerilor adresate acestora, la care face referire în motivare autorul excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestuia, nu constituie motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional.“ Totodată, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, instanța de control constituțional a pronunțat Decizia nr. 1.392 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, în care a statuat că „faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficiență dreptului de acces liber la justiție, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluției de netrimitere. […] În sfârșit, prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluționarea unei cauze penale, așa încât o eventuală nerespectare a dispozițiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancțiune pentru justițiabil, care, într-o atare situație, este obligat să aștepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.“  … 22.Considerentele deciziilor precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 23.Totodată, Curtea reține că soluționarea de către procuror a plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală constituie un exercițiu al supravegherii de către acesta a activității de urmărire penală, în acord cu art. 300 din Codul de procedură penală, iar termenul de 20 de zile, reglementat de art. 338 din Codul de procedură penală, în care procurorul sesizat în temeiul art. 336 din același act normativ trebuie să soluționeze plângerea, este un termen de recomandare. De altfel, Curtea observă că dispozițiile art. 338 din Codul de procedură penală trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 340 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare“. Cu alte cuvinte, pentru a putea fi formulată o plângere la judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, nu este necesară o soluție dată de procuror cu privire la plângerea formulată în temeiul art. 336 și următoarele din Codul de procedură penală, ci este suficientă numai existența acestei plângeri, petentul putând sesiza judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 340 alin. (2) din Codul de procedură penală, și în lipsa unei soluții a procurorului. … 24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina Oana Ionescu în Dosarul nr. 226/204/2017 al Judecătoriei Câmpina – Secția penală și constată că dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 338 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 octombrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu –-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește