DECIZIA nr. 664 din 19 octombrie 2021

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 16/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 26 mai 2022
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ART. 2REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 58
ART. 3REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ART. 4REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 5REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ART. 5REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 1
ART. 6REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ART. 14REFERIRE LALEGE 233 09/08/2018 ART. 1
ART. 14REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010
ART. 15REFERIRE LALEGE 233 09/08/2018
ART. 15REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 15REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 15REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 31
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 504 07/10/2014
ART. 17REFERIRE LALEGE 255 14/12/2010 ART. 19
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 18REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 838 27/05/2009
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Andreea Costin – magistrat-asistent

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Ștefan Nicolae în Dosarul nr. 13.689/299/2017 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 871D/2018.2.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 septembrie 2021, în prezența reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Ani Alina Constantinescu din cadrul Baroului București, cu împuternicire depusă la dosar, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 30 septembrie 2021, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepției de neconstituționalitate. La această dată, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Curtea a amânat pronunțarea pentru 19 octombrie 2021, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 22 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 13.689/299/2017, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Ștefan Nicolae în cadrul apelului formulat împotriva sentinței prin care s-a respins contestația la executare a titlului prin care au fost stabilite despăgubirile aferente imobilelor expropriate pe motiv că dispozițiile art. 19 alin. (11) teza a doua din Legea nr. 255/2010 nu instituie o procedură prealabilă, obligatorie, de urmat pentru titularul dreptului de despăgubire.4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dacă art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 ar fi interpretat „conform practicii prezentului complet“, în sensul că instituie o procedură prealabilă declanșării executării silite, în condițiile în care executarea unei hotărâri judecătorești trebuie privită ca parte integrantă a procesului echitabil, se încalcă accesul liber la justiție. De asemenea, interpretând astfel dispozițiile legale criticate se încalcă și art. 126 raportat la art. 1 alin. (4) din Constituție, întrucât ar însemna că aplicarea hotărârii judecătorești definitive este condiționată de aprobarea dată de expropriator, parte a puterii executive, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, operând practic o substituire a autorității administrative în locul instanței de judecată, în condițiile în care actul de justiție trebuie efectuat exclusiv de instanțele de judecată. Nu se justifică necesitatea cererii de eliberare a despăgubirii în condițiile în care există deja o hotărâre judecătorească executorie. Precizează faptul că există o practică neunitară a instanțelor de judecată în ceea ce privește interpretarea art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010.5.Într-o primă interpretare, textul legal criticat vizează doar situația în care trebuie executată de bunăvoie obligația de plată a sumei de bani aferente despăgubirii stabilite pentru bunurile expropriate. În această situație, dacă există o hotărâre judecătorească definitivă de stabilire a sumei datorate, aceasta poate fi pusă în executare în condițiile cărții a V-a din Codul de procedură civilă, fără îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010. În acest sens, menționează jurisprudența instanțelor prin care s-a stabilit că textul legal criticat nu instituie o procedură prealabilă, obligatorie, spre exemplu, Sentința nr. 4.109 din 8 martie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, Sentința nr. 4.235 din 23 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, Decizia nr. 320A din 27 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, sau Decizia nr. 3.472A din 9 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București.6.Într-o a doua interpretare, „împărtășită și de prezentul complet“, autorul consideră că art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 instituie o procedură prealabilă oricărei forme de executare, fiind aplicabilă chiar și în situația în care s-a solicitat executarea silită a hotărârii judecătorești, sancțiunea pentru nerespectarea dispoziției legale criticate fiind nulitatea tuturor formelor de executare. În această situație, chiar dacă partea a obținut o hotărâre judecătorească definitivă, tot este necesară formularea unei cereri către expropriator și aprobarea acesteia. În acest sens, menționează Decizia nr. 16.264 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București.7.În continuare precizează că în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că faza executării silite este o parte integrantă a procesului. Or, textul legal criticat introduce o barieră în fața executării silite a creanței prin obligativitatea adresării unei cereri autorității care, într-o situație normală, ar urma să fie debitorul procedurii de executare silită. Prin urmare, executarea silită a unei hotărâri judecătorești depinde de formularea unei cereri către cel care urmează a fi executat silit.8.De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile și diligențele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești și că nu este oportun să se solicite unei persoane care deține o creanță împotriva statului ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată, ajungându-se, practic, la o tergiversare inutilă a îndestulării creditorului pe seama statului debitor.9.Tribunalul București – Secția a V-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010. În realitate, având în vedere critica de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al excepției dispozițiile art. 19 alin. (11) teza a doua din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „(11) În cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.“14.În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate au fost modificate prin art. I pct. 18 din Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018, având în prezent următorul conținut: „(11) La cerere, despăgubirea va fi eliberată inclusiv titularilor drepturilor reale care nu sunt de acord cu cuantumul stabilit, proporțional cu cota-parte deținută, dacă s-a făcut dovada drepturilor reale asupra imobilului expropriat. Ulterior, în situația stabilirii unui cuantum superior prin hotărâre judecătorească definitivă, expropriatorul va elibera foștilor titulari ai drepturilor reale, la cerere, suma reprezentând diferența dintre despăgubirea stabilită de instanța judecătorească și despăgubirea stabilită de expropriator, proporțional cu cota-parte pe care au deținut-o.“15.Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea va analiza dispozițiile art. 19 alin. (11) teza a doua din Legea nr. 255/2010 în redactarea anterioară modificării lor prin Legea nr. 233/2018.16.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 – Accesul liber la justiție și ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești“.17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia motivează neconformitatea dispozițiilor legale criticate cu Constituția din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010, prin raportare la diverse situații apărute în practica instanțelor de judecată. Or, acestea nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci elemente care țin de interpretarea și aplicarea legii în raport cu situațiile concrete supuse judecății, care excedează competenței instanței de contencios constituțional. În același timp, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competența de a modifica sau completa dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și nici nu este competentă să controleze constituționalitatea unei interpretări date de o anumită instanță judecătorească textelor legale criticate, astfel încât excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 15).18.Curtea Constituțională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Aplicarea și interpretarea legii sunt de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție.19.De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Cu privire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).20.Totodată, modul diferit în care dispoziția legală criticată este aplicată de către instanțele judecătorești vizează competența Înaltei Curți de Casație și Justiție care, potrivit art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, are rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (11) teza a doua din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Ștefan Nicolae în Dosarul nr. 13.689/299/2017 al Tribunalului București – Secția a V-a civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 octombrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x