DECIZIA nr. 663 din 28 noiembrie 2023

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 28/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 30 mai 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 64
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 65
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 64
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 65
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 65
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 65
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 61
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 64
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 114
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 293
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 114
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 282
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 8REFERIRE LADECIZIE 243 19/04/2018
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 64
ART. 11REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 65
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 23
ART. 12REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 12REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 243 19/04/2018
ART. 13REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 65
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 49
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA (R) 01/01/1968 ART. 48
ART. 15REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 65
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 61
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 62
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 114
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 198
ART. 18REFERIRE LACOD PR. PENALA (R) 01/01/1968 ART. 214
ART. 19REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 61
ART. 20REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 114
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Mihaela Ionescu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vlad Nemeș în Dosarul nr. 8.288/271/2020/a1 al Tribunalului Bihor – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 806D/2021.

2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât normele procesual penale criticate nu au legătură cu cauza în care a fost invocată excepția.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea penală nr. 20/CCPF din 27 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.288/271/2020/a1, Tribunalul Bihor – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Vlad Nemeș cu ocazia soluționării contestației formulate de parchet împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a constatat nulitatea absolută a ordonanței de începere a urmăririi penale cu privire la săvârșirea de către autorul excepției a infracțiunii de refuz de recoltare a mostrelor biologice, întocmită de organul de cercetare penală care a încheiat procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și a fost audiat ca martor în cursul urmăririi penale, precum și a tuturor actelor de urmărire penală întocmite în dosar, cu consecința excluderii tuturor probelor obținute și restituirii cauzei la parchet.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt constituționale în măsura în care reglementează drept cauză de incompatibilitate cumularea calităților de organ de cercetare penală, respectiv de organ de constatare. Face referire la situația de fapt din dosarul de fond și susține că a existat o încălcare a normelor de competență la debutul cauzei penale în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Reține că, atunci când un organ de constatare, precum cel prevăzut la art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, în speță organ de ordine publică (poliție/jandarmerie), constată săvârșirea unei infracțiuni în mod nemijlocit, devin incidente prevederile art. 293 din același act normativ, care reglementează constatarea infracțiunii flagrante. Reține că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Codul de procedură penală, care se adresează în general organelor de constatare care au suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni, și ale art. 293 alin. (4) din același act normativ, care se adresează acelorași organe de constatare, care însă au perceput nemijlocit săvârșirea faptei, aceste organe au obligația de a încheia un proces-verbal de constatare a infracțiunii, în cazul celor din urmă un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, sens în care, automat, calitatea acestor organe de constatare, în dosarul format ca urmare a sesizării acestora, se rezumă doar la calitatea de martor, neputând efectua acte de urmărire penală în cauză sau să li se atribuie calitatea de organ de cercetare penală în aceeași cauză. Susține că prin faptul că aceste organe de constatare au perceput nemijlocit activitatea desfășurată de făptuitori, dobândesc calitatea de martor în procesul penal, și nu orice altă calitate. Subliniază că percepția nemijlocită asupra faptei este anterioară întocmirii vreunui act de sesizare ori act de urmărire penală în cauză. De aceea, atât art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, cât și art. 293 alin. (3) din același act normativ prevăd obligația imperativă a organelor de constatare de a înainta de îndată procesul-verbal întocmit în asemenea condiții organului de urmărire penală, care este singurul îndrituit să efectueze acte de urmărire penală. Mai mult, reține că, potrivit art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61. Astfel, susține că organele de constatare nu pot avea decât calitatea procesuală de martor în procesul penal, putând fi audiate în acest sens. Consideră că atunci când un organ de urmărire penală se sesizează din oficiu, el este îndrituit să efectueze acte de urmărire penală, însă când un organ de constatare percepe în mod nemijlocit faptele și încheie un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, acesta nu mai poate exercita acte procesuale în cauză, incubându-i obligația de a înainta procesul-verbal organului de urmărire penală, urmând ca organul de constatare să dobândească singura calitate procesuală posibilă, adică cea de martor în condițiile art. 114 alin. (5) din Codul de procedură penală.6.Tribunalul Bihor – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Consideră că motivarea autorului excepției se grefează pe confuzia dintre instituții juridice – incompatibilitatea și competența funcțională – și consecințele nerespectării dispozițiilor legale ce le prevăd, dar și pe extrapolarea situațiilor prevăzute la art. 114 alin. (3) din Codul de procedură penală. Arată că raționamentul nu poate fi primit și pentru că organul de constatare sau de cercetare penală nu poate dobândi o calitate procesuală (de martor, alt subiect procesual) în afara procesului penal (anterior începerii urmăririi penale). Ulterior începerii urmării penale, organele de constatare/de cercetare penală pot fi audiate ca martori, devenind însă incompatibile să mai întocmească acte de urmărire penală. Apreciază însă că stabilirea unui astfel de caz de incompatibilitate a organului de cercetare penală în cadrul procesului penal ar putea fi de natură să determine nulitatea relativă a actelor efectuate de organul de cercetare penală ulterior (și nu anterior) dobândirii calității de martor, în condițiile art. 282 din Codul de procedură penală, neîncadrându-se în cazurile de nulitate absolută prevăzute de legiuitor.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. În acest sens, observă că autorul nu critică textul pentru ceea ce prevede, ci pentru ceea ce nu prevede, solicitând în realitate modificarea reglementării criticate, în sensul extinderii cazurilor de incompatibilitate a organului de cercetare penală și la situația când acesta a avut anterior calitatea de organ de constatare. Totodată, invocă considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 243 din 19 aprilie 2018.9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:– Art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: „Judecătorul este incompatibil dacă: (…) c) a fost expert sau martor, în cauză;“;– Art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală.“12.Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 23 privind libertatea individuală, precum și prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost examinate de instanța de control constituțional, din perspectiva unor critici identice celor formulate în prezenta cauză, fiind pronunțată Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.14.În motivarea soluției sale, în considerentele deciziei precitate, Curtea a reținut că, potrivit normelor procesual penale criticate, organul de cercetare penală este incompatibil să efectueze acte de cercetare penală dacă a fost expert sau martor, în cauză. În calitate de martor, organul de cercetare penală trebuie să fi dat declarații în cauză, iar, în calitate de expert, să fi fost anterior desemnat în cauză de un organ judiciar. Curtea a reținut că prevederi similare se regăseau și în legea procesual penală anterioară, respectiv art. 49 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (1) lit. b)-i) din Codul de procedură penală din 1968, justificarea reglementării acestui caz de incompatibilitate fiind aceea că expertul și-a exprimat părerea în legătură cu anumite aspecte ale cauzei penale, iar persoana care a furnizat o probă într-o cauză penală nu poate, ulterior, chiar ea să evalueze proba respectivă.15.Așadar, Curtea a reținut că dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală reglementează cu privire la lipsa de imparțialitate funcțională a organului de cercetare penală, în ipoteza în care acesta a exercitat funcții diferite în cadrul aceluiași proces penal, ceea ce justifică în mod obiectiv îndoielile cu privire la imparțialitatea sa. De asemenea, Curtea a reținut că existența unui caz de incompatibilitate a organului de cercetare penală în cadrul procesului penal determină nulitatea relativă a actelor efectuate de acesta, în condițiile art. 282 din Codul de procedură penală.16.În aceste condiții, Curtea a constatat că normele procesual penale criticate instituie un caz de incompatibilitate a organului de cercetare penală în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), acestea constituind expresia aplicării, în plan legislativ, a principiului constituțional care consacră dreptul la un proces echitabil.17.De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar, potrivit art. 114 alin. (4) din același act normativ, pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62 din același act normativ. Curtea a constatat că dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală și nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.18.Curtea a constatat, de asemenea, că, spre deosebire de vechea reglementare – art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 -, în noua reglementare, legiuitorul a făcut o serie de modificări, procesul-verbal de constatare constituind act de sesizare a organelor de urmărire penală, iar nu mijloc de probă. Potrivit doctrinei dezvoltate cu privire la normele procesual penale anterioare, procesele-verbale serveau la stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților și constituiau mijloace de probă, atâta vreme cât acestea consemnau elemente de fapt, de natură să servească la constatarea existenței sau inexistenței unor infracțiuni și la identificarea făptuitorilor, constatate direct și în prezența martorilor, și nu erau administrate cu încălcarea legii. Totodată, în acel context legislativ, doctrina a apreciat că aceste procese-verbale ridicau probleme din perspectiva respectării principiului contradictorialității, considerându-se că legiuitorul ar trebui să analizeze, în cadrul viitoarelor sale intervenții în această materie, posibilitatea chemării ca martori a persoanelor care, neavând calitatea de organe de cercetare penală, încheie procese-verbale în faza premergătoare procesului penal.19.Curtea a statuat, totodată, că procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare“, potrivit jurisprudenței de principiu în materie a instanței de la Strasbourg (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Kaste și Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Lucà împotriva Italiei, paragraful 41), organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori“ în sensul Convenției (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45).20.Așa încât, Curtea a constatat că posibilitatea conferită de normele procesual penale ale art. 114 alin. (4), de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală – organele de constatare, constituie o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu o încălcare a acestuia. Curtea a apreciat că textul criticat oferă posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc procese-verbale potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, aceasta constituindu-se, în egală măsură, într-o garanție a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare și implicit a prezumției de nevinovăție, ca garanție a dreptului la un proces echitabil.21.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei precitate sunt aplicabile și în prezenta cauză.22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vlad Nemeș în Dosarul nr. 8.288/271/2020/a1 al Tribunalului Bihor – Secția penală și constată că dispozițiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bihor – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x