DECIZIA nr. 66 din 29 ianuarie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția penală în Dosarul nr. 72.642/300/2015, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.003D/2017. … 2.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că prin sintagma „fără drept“ se înțelege „cu nerespectarea dispozițiilor legale“. Se susține că dispoziția legală criticată preia conținutul unor norme de incriminare mai vechi, prevăzute la art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și, respectiv, la art. 29 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Se conchide că prevederile art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal respectă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de normele constituționale invocate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3.Prin Încheierea din 3 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 72.642/300/2015, Judecătoria Sectorului 2 București – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de confiscare a unui spray iritant lacrimogen, conform art. 549^1 din Codul de procedură penală și art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal. … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, încălcând standardele de calitate a legii și principiul legalității încriminării. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 553 din 16 iulie 2015, nr. 603 din 6 octombrie 2015, nr. 1 din 10 ianuarie 2014, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 447 din 29 octombrie 2013, la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 24 mai 2007, 24 februarie 2009 și 21 octombrie 2013, pronunțate în Cauzele Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, și Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 și 91, precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv la Cauza C-550/09 – Proces penal împotriva lui E. și F., paragraful 59. Se susține că sintagma „fără drept“ din cuprinsul textului criticat nu permite destinatarilor legii penale să prevadă, chiar beneficiind de asistență juridică adecvată, efectele juridice ale portului obiectelor enumerate. Se arată că, de vreme ce legiuitorul a introdus cerința purtării fără drept a obiectelor anterior menționate, înseamnă că a prevăzut și existența unor situații în care fapta incriminată nu constituie infracțiune, însă acesta nu a stabilit nici direct, prin trimitere directă sau indirectă la alte dispoziții legale, care sunt criteriile de stabilire a lipsei dreptului. Se mai susține că ipoteza juridică analizată nu este similară acelor reglementări în care se folosește sintagma „fără drept“, dar dreptul la care se face referire se prezumă a lipsi în toate situațiile în care nu se stabilește că a fost dobândit, având în vedere specificul obiectului juridic al infracțiunii [sunt date ca exemplu infracțiunile de violare de domiciliul (art. 224 din Codul penal) și violare a sediului profesional (art. 225 din Codul penal)]. Se apreciază că nu poate fi acceptată soluția ca sintagma criticată să vizeze toate situațiile care nu sunt exceptate, în mod expres, prin prevederea în lege a dreptului de a purta obiecte dintre cele enumerate, în condițiile în care unele dintre acestea pot avea și o utilizare obișnuită (cuțite sau alte obiecte confecționate pentru a tăia), care să nu presupună, de plano, o manifestare agresivă, iar altele sunt menite, prin natura lor, să fie folosite pentru autoapărare (spray-urile iritante). Se arată, de asemenea, că textul criticat are în vedere o gamă foarte largă de situații în care obiectele enumerate pot fi folosite, inclusiv situații în care folosirea acestora este firească (parcuri urbane, parcuri naturale, mijloace de transport în comun). Or, interpretarea anterior arătată a textului criticat ar face ca activități considerate firești să fie imposibil de realizat în mod legal. … 5.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 6.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 și nr. 392 din 6 iulie 2017. … 7.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 9.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal, cu denumirea marginală Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, care au următorul conținut: „Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun: […] c) substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant; […]“. … 10.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 22 referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și ale art. 23 cu privire la libertatea individuală, precum și dispozițiile art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale. … 11.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că sintagma „fără drept“, din cuprinsul art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal, nu beneficiază de o definiție legală, în sensul legii penale, și nici nu este definită, în mod expres, prin norme juridice specifice altor ramuri de drept, motiv pentru care Curtea constată că intenția legiuitorului a fost de a atribui acestei expresii înțelesul ce rezultă din sensul comun al cuvintelor ce o compun. Astfel, conform Dicționarului explicativ al limbii române, prin „drept“ se înțelege „totalitatea regulilor de conduită, a normelor instituite sau sancționate de puterea de stat, […], reguli a căror respectare și aplicare este asigurată prin forța de constrângere a statului, […].“ De altfel, acesta este și sensul dat cuvântului „drept“ de doctrina juridică, acesta fiind definit ca reprezentând „un sistem de reguli, care sunt create și puse în aplicare prin intermediul unor instituții sociale sau guvernamentale pentru a reglementa comportamentul“. Așa fiind, expresia „fără drept“ semnifică situația inexistenței unei dispoziții legale care să prevadă, direct sau indirect, faptul că o anumită situație de fapt este în acord cu prevederile legale. Prin urmare, în contextul reglementat de dispozițiile art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal, sintagma „fără drept“ are în vedere fapta de a purta substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun, fără ca purtarea acestora în circumstanțele anterior enumerate, de către persoana în cauză, să fie permisă de lege. Altfel spus, „fără drept“, în sensul textului criticat, semnifică existența unei interdicții legale, referitoare fie la circumstanțele săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal (la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun), fie la persoana care este subiectul activ al infracțiunii, interdicție care plasează în afara prevederilor legale fapta de a purta substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant. … 12.Prin urmare, semnificația sintagmei „fără drept“, folosită de legiuitor în reglementarea dispozițiilor art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal, poate fi determinată prin interpretarea gramaticală a acesteia de către orice persoană care cunoaște sensul comun al cuvintelor din vocabularul limbii române și, cu atât mai mult, dacă o astfel de persoană apelează la consultanță juridică de specialitate. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa – spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, paragrafele 30 și 31 -, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. S-a reținut, totodată, că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91]. De asemenea, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. S-a reținut, astfel, că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109). S-a constatat, prin aceeași jurisprudență, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. În acest context s-a arătat că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, s-a arătat că, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Pentru acest motiv s-a statut că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, s-a reținut că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 13.Or, prin raportare la exigențele mai sus arătate, prevederile art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal respectă atât principiul legalității incriminării și a pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 paragraful 1 din Convenție, cât și standardele de calitate a legii, impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, sensul sintagmei „fără drept“ putând fi determinat de către destinatarii legii prin utilizarea semnificației obișnuite a cuvintelor ce o compun și, la nevoie, prin recurgerea la consultanță juridică de specialitate. Așa fiind, norma de incriminare criticată nu afectează nici dreptul la viață și la integritate fizică și psihică al persoanei, fiind în acord cu prevederile art. 22 din Legea fundamentală. … 14.În aceste condiții, invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate și a unor împrejurări concrete, precum folosirea substanțelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, în scopul autoapărării, în parcuri urbane, în parcuri naturale sau în mijloace de transport în comun, care să poată fi încadrate în sfera de aplicare a prevederilor art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal, constituie o problemă de interpretare și aplicare a textului criticat. Or, interpretarea și aplicarea legii sunt de competența instanțelor judecătorești, nevizând constituționalitatea acesteia. … 15.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția penală în Dosarul nr. 72.642/300/2015 și constată că dispozițiile art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 29 ianuarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește