DECIZIA nr. 66 din 26 octombrie 2020

Redacția Lex24
Publicat in ICCJ: DECIZII, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1230 din 15 decembrie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 521
ActulINTERPRETARELEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ActulREFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 1REFERIRE LALEGE 2 01/02/2013
ART. 1REFERIRE LALEGE 2 01/02/2013 ART. 19
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 95
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ART. 1REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 1REFERIRE LAORDIN 634 13/10/2006
ART. 1REFERIRE LAREGULAMENT 13/10/2006
ART. 1REFERIRE LAHG 890 04/08/2005
ART. 1REFERIRE LAREGULAMENT 04/08/2005
ART. 1REFERIRE LAREGULAMENT 04/08/2005 ART. 14
ART. 1REFERIRE LAREGULAMENT 04/08/2005 ART. 34
ART. 1REFERIRE LAREGULAMENT (R) 21/09/2004 ART. 36
ART. 1REFERIRE LALEGE 1 11/01/2000
ART. 1REFERIRE LALEGE 169 27/10/1997
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 7 13/03/1996
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 7 13/03/1996 ART. 39
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 1REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952
ART. 1REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 3REFERIRE LAREGULAMENT (R) 21/09/2004 ART. 38
ART. 5REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 41REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
ART. 42REFERIRE LALEGE 76 24/05/2012 ART. 7
ART. 42REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 42REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 483
ART. 42REFERIRE LALEGE 247 19/07/2005
ART. 42REFERIRE LALEGE 247 19/07/2005 ART. 5
ART. 45REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 46REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 47REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 49REFERIRE LALEGE (R) 7 13/03/1996
ART. 49REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 50REFERIRE LALEGE (R) 7 13/03/1996
ART. 50REFERIRE LALEGE (R) 7 13/03/1996 ART. 28
ART. 51REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 52REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
ART. 53REFERIRE LALEGE 247 19/07/2005
ART. 53REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 53REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 55REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
ART. 55REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 56REFERIRE LAHG 890 04/08/2005
ART. 56REFERIRE LAREGULAMENT 04/08/2005
ART. 56REFERIRE LALEGE (R) 7 13/03/1996
ART. 56REFERIRE LALEGE (R) 7 13/03/1996 ART. 40
ART. 56REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 58REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 58REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 60REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991
ART. 63REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 24
ART. 65REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
ART. 67REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
ART. 67REFERIRE LALEGE (R) 18 19/02/1991 ART. 27
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Dosar nr. 2.135/1/2020

Laura-Mihaela Ivanovici – președintele Secției I civile – președintele completului
Lavinia Dascălu – judecător la Secția I civilă
Mioara Iolanda Grecu – judecător la Secția I civilă
Lavinia Curelea – judecător la Secția I civilă
Valentin Mitea – judecător la Secția I civilă
Simona Gina Pietreanu – judecător la Secția I civilă
Georgeta Stegaru – judecător la Secția I civilă
Cristina Truțescu – judecător la Secția I civilă
Alina Iuliana Țuca – judecător la Secția I civilă

1.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.135/1/2020 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), și ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat (Regulamentul).2.Ședința este prezidată de doamna judecător LauraMihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.3.La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament. 4.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Harghita – Secția civilă, în Dosarul nr. 1.232/234/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.5.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.6.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I.Titularul și obiectul sesizării7.Tribunalul Harghita – Secția civilă a dispus, prin încheierea din 10 iulie 2020, în Dosarul nr. 1.232/234/2014, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: care este natura juridică a „planului parcelar“, respectiv acesta este un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic, fără a produce efecte juridice, prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1),(2) și (4^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991)?8.Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 11 august 2020, cu nr. 2.135/1/2020, termenul de judecată fiind stabilit la 26 octombrie 2020.II.Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile9.Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare: + 
Articolul 27(1)Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile. (…)(2)În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare, și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate. (…)(4^1)Primarul va afișa lunar suprafața constituită sau reconstituită, numele beneficiarilor, amplasamentul, planurile parcelare, precum și suprafața rămasă în rezerva comisiei locale. (…)
10.Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005): + 
Articolul 14La cererea proprietarilor sau a moștenitorilor prevăzuți la art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisiile locale înaintează comisiilor județene, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererilor, planurile parcelare și procesul-verbal de punere în posesie pentru eliberarea titlurilor de proprietate, însoțite de un extras de carte funciară. + 
Articolul 34(…)(2)În cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente ale proprietarilor deposedați, iar proprietarii vecini recunosc limitele acestor proprietăți pe toate laturile, comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății, formulată în scris, întocmește planurile parcelare și înaintează în termen de 10 zile documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, pentru eliberarea titlurilor de proprietate. (…)
 + 
Articolul 36(1)Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 20. (…) + 
Articolul 72Punerea în posesie a proprietarilor – persoane fizice și juridice – în cadrul zonelor teritoriale delimitate se va face de comisia locală sau de comisia județeană, după caz, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice și a măsurătorilor topografice. Comisia va comunica reprezentanților deținătorilor actuali ai terenurilor care se restituie data punerii în posesie care nu poate fi mai târziu de 30 de zile de la data validării.
11.Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 7/1996) – forma în vigoare la data introducerii acțiunii – 24 iulie 2014: + 
Articolul 39(…)(4)Titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăților funciare se vor înscrie din oficiu în cartea funciară pe baza planurilor parcelare validate de comisia județeană de aplicare a legilor de restituire a proprietăților funciare și recepționate de către oficiul teritorial, potrivit regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.
III.Expunerea succintă a procesului12.Prin Sentința civilă nr. 1.064 din 2 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Gheorgheni, în Dosarul nr. 1.232/234/2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect anularea planului parcelar nedatat, vizat de primar, care a stat la baza intabulării în cartea funciară a titlului de proprietate nr. xxxxx din 5 martie 2004; a fost admisă în parte cererea de intervenție, în sensul respingerii acțiunii principale, ca neîntemeiate; au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile având ca obiect anularea parțială a planului parcelar al comunei S și obligarea pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S să modifice planul parcelar actual formulate în cadrul cererii de intervenție principală; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea intervenienților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.13.Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Gheorgheni a reținut că reclamantul Grupul Asociativ de Pădure nr. xx S, în temeiul legilor fondului funciar, a solicitat retrocedarea unei suprafețe totale de 45,82 ha teren cu vegetație forestieră (parțial pășune), solicitare în raport cu care i s-a eliberat inițial titlul de proprietate nr. xxxxx/2004 pentru o suprafață de 6,20 ha pășune.14.Prima instanță a reținut că, în cauză, problema litigioasă vizează, în esență, compararea a două schițe ce au fost intitulate de reclamantă „planuri parcelare“, aceasta având interesul menținerii propriei schițe, în baza căreia și exercită posesia terenurilor incluse în titlurile de proprietate eliberate în favoarea sa, cu consecința anulării schiței „plan parcelar“ ce a fost întocmită anterior și care a fost vizată, la data emiterii sale, de primarul comunei S. S-a mai reținut că reclamantul a folosit o argumentare de natură a crea confuzie între schițele prezentate, în scopul preconstituirii pentru sine a unei pretinse anteriorități a schiței invocate în favoarea sa.15.Prima instanță a reținut că în cauză, la nivelul Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S, nu există un plan parcelar întocmit care să fi fost validat de Comisia județeană pentru aplicarea legilor fondului funciar H, în conformitate cu prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005.16.În atare situație, potrivit Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 634/2006 (Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006), în vigoare la momentul întocmirii celor două schițe, în cazul în care nu există un plan parcelar documentațiile cadastrale vor fi însoțite de „plan de încadrare în tarla“, cu mențiunea „imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare certă datorită lipsei planului parcelar“.17.Analizând cererea reclamantei privind „anularea actului intitulat plan parcelar nedatat, realizat la scara de 1:5000 extravilan“, instanța de fond a constatat că acea schiță nu constituie un veritabil document – plan parcelar în accepțiunea legii, dar, spre deosebire de schița de care se prevalează reclamanta, acel act este anterior emis și poartă certificarea prin semnătura reprezentantului UAT – primarul comunei, care are și calitatea de președinte al comisiei locale. Prin plan parcelar se înțelege reprezentarea grafică a unei tarlale care conține limitele tuturor imobilelor din tarla și detaliile stabile din teren ce o definesc, planul parcelar devenind plan cadastral după recepția și atribuirea numerelor cadastrale de către oficiul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară. Totodată, prin Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, a fost stabilită și procedura privind modalitatea de recepție a planurilor parcelare și atribuirea numerelor cadastrale pentru imobilele situate în extravilan, retrocedate conform legilor speciale de retrocedare nr. 18/1991, nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2000) etc. Astfel, planul parcelar se întocmește de către persoane autorizate, cu respectarea normelor și regulamentelor în vigoare, la solicitarea autorităților publice locale și centrale sau a altor persoane interesate.18.Scopul întocmirii planului parcelar este acela al identificării tarlalelor, al numerotării unitare la nivel de teritoriu administrativ, al realizării corespondentului între actele de proprietate deținute de proprietari și poziționarea fizică în teren a amplasamentului, executantul planului parcelar actual trebuind să respecte documentațiile cadastrale întocmite anterior, în baza cărora s-a realizat intabularea dreptului de proprietate al intervenientelor în cărțile funciare deschise pentru terenurile înscrise în titlul acestora de proprietate.19.În aceste condiții, prima instanță a reținut că schița avizată de primarul comunei S, deși nu are valoarea juridică a unui plan parcelar, constituie un înscris oficial emis anterior celui invocat de reclamant ca având aceeași valoare, înscris care a stat la baza identificării și întocmirii tuturor documentelor necesare intabulării dreptului de proprietate al intervenientelor în interes propriu în prezenta cauză, drept care, astfel, a devenit opozabil erga omnes, a intrat în circuitul civil și, pe cale de consecință, se bucură de protecția civilă garantată inclusiv de Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).20.Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul Grup Asociativ de Pădure nr. xx S, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece aceasta a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului și fără a se pronunța asupra unor cereri esențiale și excepții formulate. În subsidiar, apelanta a solicitat anularea în tot sau în parte a sentinței, cu reținerea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.21.În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a calificat greșit actul juridic dedus judecății, iar, ca urmare, în loc să constate că se impunea în sarcina comisiilor de fond funciar rectificarea actelor administrative care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate ale părților și clarificarea tuturor divergențelor, cu consecința respectării dreptului de proprietate al părților, a preferat să lase nesoluționată problema, lăsând să persiste diferendul dintre părți, ceea ce contravine menirii unei instanțe de judecată.22.Intimații-intervenienți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.23.Prin încheierea din data de 6 mai 2020, Tribunalul Harghita – Secția civilă a pus în vedere părților să își exprime punctul de vedere cu privire la natura înscrisului a cărui anulare a fost solicitată de reclamant, respectiv dacă este un act juridic sau este un document tehnic, iar, prin raportare la natura sa, să precizeze dacă este admisibilă acțiunea în anulare formulată de reclamant.24.Prin cererea depusă la data de 17 iunie 2020, apelantul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: care este natura juridică a înscrisului denumit „plan parcelar“, respectiv dacă acesta este un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic, fără a produce efecte juridice?25.Prin încheierea din 10 iulie 2020, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății.IV.Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii26.Instanța de trimitere, procedând la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanșarea procedurii pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ, după cum urmează: – cauza se află în curs de judecată pe rolul Tribunalului Harghita – Secția civilă;– completul de judecată care sesizează instanța supremă judecă în ultimă instanță, iar cauza este de competența materială a tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă;– chestiunea invocată este nouă, având în vedere că, deși prevederile legale care reglementează planul parcelar, respectiv art. 27 din Legea nr. 18/1991, nu reprezintă o reglementare nou intrată în vigoare, nu există o jurisprudență continuă cu privire la solicitările de anulare a planurilor parcelare, în condițiile în care aceste cereri au un caracter izolat;– soluționarea pe fond a cauzei depinde de soluționarea chestiunilor a căror lămurire se solicită, deoarece în funcție de natura juridică a înscrisului atacat, intitulat „plan parcelar“, urmează să se analizeze admisibilitatea cererii de anulare ce face obiectul prezentei cauze;– chestiunea invocată nu a mai format obiectul unei statuări obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, așa cum rezultă din verificările efectuate pe site-ul instanței supreme.V.Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept27.Apelantul-reclamant Grupul Asociativ de Pădure nr. xx S, prin concluziile scrise depuse la data de 10 iulie 2020, consideră că planul parcelar este un act juridic administrativ, pentru că este emis de o autoritate publică, este nominativ (se emite pentru o categorie determinată de persoane – vecinii interesați), iar persoana care îl deține se bucură de efectele pe care le poate produce din punct de vedere juridic, deoarece numai după validare și numai după întocmirea planului parcelar se emite titlul de proprietate. Față de cele arătate, consideră că planul parcelar este o operațiune administrativă prealabilă emiterii titlului de proprietate. În consecință, legalitatea sa poate fi verificată de instanța de drept comun în cadrul unei acțiuni în anulare. Apelantul-reclamant consideră că, indiferent dacă legea nu califică planul parcelar ca fiind un act juridic, aceasta nu înseamnă că nu este un act administrativ asimilat și subliniază că planul parcelar nu trebuie confundat cu planul cadastral, reglementat de Legea nr. 7/1996 și unde legiuitorul definește noțiunea de parcelă ca fiind reprezentarea grafică a unei suprafețe de teren cu aceeași categorie de folosință.28.Pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S, prin notele de ședință depuse la data de 10 iunie 2020, a arătat că planul parcelar este un document tehnic, fără a motiva această opinie.29.Intimații-intervenienți au arătat, prin concluziile orale de la termenul de judecată din data de 24 iunie 2020, că planul parcelar este o documentație tehnică ce nu poate fi asimilată unui act juridic și care nu produce efecte juridice.30.După comunicarea raportului, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.VI.Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept31.Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 1.232/234/2014 a apreciat că, prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. (1), (2) și (4^1) din Legea nr. 18/1991,art. 14,art. 34 alin. (2),art. 36 alin. (1) teza întâi și art. 72 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, precum și ale art. 39 alin. (4) dinLegea nr. 7/1996, planul parcelar nu este un act juridic, deoarece nu dă naștere, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice. Acest înscris este doar un document tehnic, care a servit înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea intimaților-intervenienți, drept de proprietate stabilit prin titlul de proprietate emis în favoarea lor, acesta din urmă fiind un act juridic. În consecință, o acțiune în anularea acestui plan parcelar este inadmisibilă, eventualele nereguli ale acestei documentații putând fi criticate fie pe calea unor acțiuni care vizează fondul dreptului de proprietate, cum ar fi acțiuni în revendicare sau acțiuni în anularea titlului de proprietate, fie pe calea unor acțiuni îndreptate împotriva înscrierii în cartea funciară, formulate pe căile procedurale reglementate de Codul civil și de Legea nr. 7/1996.VII.Jurisprudența instanțelor naționale în materie32.La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești relevante, precum și puncte de vedere teoretice.33.Astfel, majoritatea instanțelor a apreciat că planul parcelar emis de unitatea administrativ-teritorială este un document tehnic, ce cuprinde reprezentarea grafică a unei tarlale, care conține limitele tuturor imobilelor din tarla și detaliile stabile din teren ce o definesc, întocmit într-un anumit format – analogic sau digital – și integrat într-un plan cadastral după recepția acestuia de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, prin atribuirea numerelor cadastrale tuturor imobilelor componente și înscrierea în cartea funciară. El nu este un act juridic de natură a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, având în vedere dispozițiile art. 39 alin. (4) dinLegea nr. 7/1996, aplicabil litigiului în raport cu data introducerii acțiunii, precum și în raport cu dispozițiile Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 634/2006.34.O acțiune în anularea acestui plan parcelar este inadmisibilă, eventualele nereguli ale acestei documentații putând fi criticate fie pe calea unor acțiuni care vizează fondul dreptului de proprietate, cum ar fi acțiuni în revendicare sau acțiuni în anularea titlului de proprietate, fie pe calea unor acțiuni îndreptate împotriva înscrierii în cartea funciară, formulate pe căile procedurale reglementate de Codul civil și de Legea nr. 7/1996.35.O parte a instanțelor a opinat că planul parcelar este un act administrativ de natură a produce efecte juridice după avizarea/validarea planului de către organele/instituțiile prevăzute de legislația funciară și/sau cea cadastrală, planul stabilind limitele materiale și externe ale dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar „punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât după ce sau făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile“ – art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991; un astfel de document constatator prealabil și obligatoriu punerii în posesie și eliberării titlurilor de proprietate fiind și planul parcelar.36.Alte instanțe au apreciat că, prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. (1),(2) și (4^1) din Legea nr. 18/1991, planul parcelar, deși reprezintă un act tehnic, produce efecte juridice, întrucât în baza acestuia se realizează operațiunile de punere în posesie și emitere a titlurilor de proprietate.37.Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII.Jurisprudența Curții Constituționale38.Din verificările efectuate a rezultat că instanța de contencios constituțional nu a pronunțat decizii relevante pentru această cauză în ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor art. 27 alin. (1),(2) și (4^1) din Legea nr. 18/1991 ori ale art. 39 dinLegea nr. 7/1996.IX.Raportul asupra chestiunii de drept 39.Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în sensul că lipsesc cerința noutății și condiția de a constitui o veritabilă chestiune de drept și că nu există legătură între problema de drept pentru a cărei lămurire s-a recurs la declanșarea procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă și soluționarea pe fond a litigiului.X.Înalta Curte de Casație și Justiție40.Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: + 
Asupra admisibilității sesizării41.Prin art. 519 din Codul de procedură civilă este reglementată procedura pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești, alături de mecanismul recursului în interesul legii. Prin menționata normă, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se cer a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:– existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și – asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.42.Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplinește primele două cerințe de admisibilitate, Tribunalul Harghita fiind învestit cu soluționarea apelului exercitat împotriva unei sentințe prin care judecătoria a soluționat un litigiu apărut în urma aplicării legislației fondului funciar. Tribunalul judecă pricina în ultimă instanță, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 5 alin. (1) al titlului XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), și la art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. 43.Chestiunea de drept evidențiată de titularul sesizării nu a fost, anterior, soluționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre prealabilă sau un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Ca atare, este îndeplinită și această condiție de admisibilitate.44.Verificând dacă sunt îndeplinite condiția de admisibilitate referitoare la legătura de dependență dintre soluționarea pe fond a litigiului în care a fost formulată sesizarea și lămurirea chestiunii de drept în privința căreia se solicită a se pronunța o hotărâre prealabilă și condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept, se rețin ca relevante aspectele ce succedă. 45.Problema de drept semnalată de titularul sesizării este aceea de a se stabili natura juridică a „planului parcelar“, respectiv să se stabilească dacă un asemenea înscris reprezintă un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic (lipsit de efecte juridice), prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1),(2) și (4^1) din Legea nr. 18/1991.46.Din analiza circumstanțelor specifice litigiului în soluționarea căruia a fost formulată sesizarea prezentă rezultă că instanța de trimitere are a se pronunța (în apel) cu privire la cererea reclamantului – formulată în contradictoriu cu comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate – de anulare a unui plan parcelar care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate ce a fost stabilit în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea unor terțe persoane, precum și cu privire la incidentul inadmisibilității acțiunii cu acest obiect, incident invocat din oficiu.47.Demersul procesual menționat al reclamantei a fost justificat de aceasta prin prisma existenței, pe de o parte, a unui titlu de proprietate și a proceselor-verbale de punere în posesie întocmite și eliberate în favoarea sa în anul 2004, în condițiile Legii nr. 18/1991, și, pe de altă parte, a unui alt titlu de proprietate și a unui proces-verbal de punere în posesie ulterior întocmite și eliberate, în același an, 2004, și în baza aceleiași legi, în favoarea unor terțe persoane (care ulterior au depus și cerere de intervenție voluntară în proces).48.Ținând seama de acest context litigios în care titularul sesizării are a soluționa apelul, se impune a se constata că planului parcelar a cărui anulare a fost solicitată de reclamant nu i s-a atribuit însușirea de a fi fost cel care a stat la baza emiterii titlului de proprietate și a procesului-verbal de punere în posesie, ci a fost prezentat ca un înscris căruia reclamantul i-a atribuit această denumire și care a fost întocmit în scopul parcurgerii procedurii de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate pe care terții intervenienți l-au dobândit prin titlul de proprietate ce le fusese deja eliberat.49.Atât la data eliberării titlurilor de proprietate pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea în anulare, cât și la data afirmată ca fiind cea a întocmirii actului a cărui nulitate a ceruto, procedura de intabulare a dreptului de proprietate își avea izvorul normativ în prevederile Legii nr. 7/1996. Acest act normativ constituie o lege specială, astfel că procedura de intabulare pe care o reglementează este nu numai distinctă de aceea care trebuie urmată pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza reglementărilor unei alte legi speciale, anume ale Legii nr. 18/1991, ci este prin ipoteză o procedură care se parcurge subsidiar emiterii titlului de proprietate, dat fiind că dreptul de proprietate ce se intabulează trebuie să își găsească justificarea într-un fapt sau act juridic (titlu), apt să releve dobândirea respectivului drept în una dintre modalitățile limitativ stabilite prin lege. 50.Relevante în acest sens sunt atât prevederile art. 28 alin. (1) și (5) din Legea nr. 7/1996, în redactarea de la data formulării acțiunii aflate pe rolul titularului sesizării – conform cărora „(1) Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial. (…) (5) Intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular“, cât și prevederile art. 49 alin. (1) și (2) din aceeași lege, forma în vigoare din anul 2004, când au fost eliberate titlurile de proprietate ale reclamantului și terților intervenienți – conform cărora „(1) Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la biroul de carte funciară al judecătoriei și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere. Copia legalizată se va păstra în mapa biroului cu carte funciară. (2) În cazul hotărârii judecătorești, se va prezenta o copie legalizată, cu mențiunea că este definitivă și irevocabilă.“51.Având în vedere acest context legal, actul asupra căruia poartă litigiul aflat pe rolul instanței de trimitere – anume intitulatul plan parcelar care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a terenului terților intervenienți – nu poate fi privit ca unul care intră în sfera de reglementare a art. 27 alin. (1),(2) și (4^1) din Legea nr. 18/1991, aceste din urmă norme reglementând exclusiv formalități care ar fi trebuit să fie îndeplinite în scopul emiterii titlului de proprietate, deci documente anterioare eliberării acestui act către beneficiarii lui.52.Astfel, se constată că premisa sugerată de întrebarea instanței de trimitere și de argumentele pe care le-a expus în încheierea de sesizare – anume aceea că planul parcelar a cărui nulitate a fost invocată de reclamant ar constitui un act întocmit în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate – este una eronată, așa încât ea nu poate fi reținută ca una ce ar permite a se concluziona că există o legătură între problema de drept pentru a cărei lămurire s-a recurs la declanșarea procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, pe de o parte, și, pe de altă parte, soluționarea litigiului (în coordonatele relevate de cererea de chemare în judecată) în care a fost formulată sesizarea.53.De altfel, chiar în ipoteza în care planul parcelar a cărui anulare s-a cerut ar fi privit ca un act întocmit sau utilizat în cadrul procedurii de emitere a titlului de proprietate, prevederile art. 27 alin. (2) și (4^1) din Legea nr. 18/1991, în forma evocată prin actul de sesizare, nu pot fi reținute ca aplicabile în litigiul în care a fost formulată sesizarea din perspectiva rigorilor care interesează aplicarea legii în timp. Prevederile legale menționate au intrat în vigoare prin efectul modificărilor ce au fost aduse Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 247/2005, astfel că ele nu erau în vigoare în anul 2004, când a fost emis în favoarea terților-intervenienți titlul de proprietate despre care reclamantul a afirmat că are legătură cu planul parcelar pretins întocmit cu încălcarea legii. Principiul general de drept al neretroactivității legii se opune aplicării acestor reglementări în privința actelor ori faptelor ce au fost întocmite sau îndeplinite anterior intrării lor în vigoare, în concret, în privința acelor acte sau fapte care au fost întocmite ori s-au petrecut înainte de emiterea titlului de proprietate pentru terenul ce se învecinează cu cel al reclamantului.54.Tot astfel, regula de principiu potrivit căreia cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente emiterii actului juridic pretins afectat de o atare cauză de ineficacitate impune instanței obligația de a evalua valabilitatea actului exclusiv prin prisma cerințelor impuse de legislația în vigoare la data perfectării lui.55.Drept consecință, prevederile art. 27 alin. (2) și (4^1) din Legea nr. 18/1991, în forma în care au fost evocate de instanța de trimitere spre a fi avute în vedere ca reper pentru calificarea naturii juridice a înscrisului „plan parcelar“, nu pot fi privite ca reprezentând un temei juridic util soluționării cererii reclamantului de anulare a planului parcelar și implicit nu pot fi calificate ca apte a satisface cerința de admisibilitate impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, anume aceea de a constitui fundamentul unei dezlegări referitoare la o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea litigiului în care a fost formulată sesizarea. 56.Tot astfel, nici prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 și nici forma în vigoare în anul 2014 – la data introducerii acțiunii – a dispozițiilor art. 39 alin. (4) dinLegea nr. 7/1996, a căror relevanță a fost evocată în motivarea încheierii de sesizare, nu servesc instanței de trimitere pentru soluționarea cauzei în care a fost formulată prezenta sesizare, pentru că ele constituie reglementări normative ulterioare anului 2004, când a fost eliberat titlul prin care s-a finalizat procedura reglementată prin Legea nr. 18/1991 privitoare la stabilirea dreptului de proprietate.57.La judecata în apel trebuie să se țină seama de limitele devoluțiunii permise de lege, anume de exigența potrivit căreia nu poate fi schimbat în calea de atac obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată. Potrivit expunerii pe care chiar instanța de trimitere a realizat-o în încheierea de sesizare, reclamantul a invocat nulitatea înscrisului (pe care l-a denumit „plan parcelar“), argumentând că la intabularea titlului vecinilor terenului său a fost folosit un alt plan parcelar decât cel oficial, autentic, ce a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, un plan parcelar realizat ad hoc, diferit de conținutul planului original care a fundamentat eliberarea titlurilor de proprietate în zonă. 58.Prin raportare la acest context litigios stabilit, la principiul disponibilității părților în procesul civil și la limitele procedurale ale judecății în apel, instanța de trimitere are a statua cu privire la legalitatea unui înscris pretins a fi fost nelegal întocmit în cadrul procedurii de intabulare a dreptului de proprietate. Având în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în mod necesar procedura de intabulare este ulterioară întocmirii și eliberării titlului de proprietate, problematica privind inadmisibilitatea acțiunii cu menționatul obiect – incident invocat din oficiu de instanța de trimitere – trebuie evaluată în raport cu aceleași limite ale învestirii, iar nu în raport cu aspecte care excedează cadrului litigios, așa cum sunt cele referitoare la regularitatea procedurii (distincte) de reconstituire a dreptului de proprietate. În consecință, o dezlegare relativă la natura juridică a planului parcelar despre care se face vorbire în textul art. 27 din Legea nr. 18/1991 nu este relevantă pentru a se aprecia asupra admisibilității unei acțiuni prin care se tinde la anularea unui act care nu a fost întocmit în îndeplinirea activităților care țin de punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar, ci este unul pretins întocmit în cadrul procedurii de intabulare care s-a desfășurat ulterior încheierii procedurii reglementate de Legea nr. 18/1991, prin emiterea titlului de proprietate. 59.În ce privește condiția noutății problemei de drept la care se referă sesizarea pendinte, nici aceasta nu este îndeplinită.60.Aplicarea Legii nr. 18/1991, ca și a altor legi cu efect reparator adoptate ulterior anului 1989, a generat un număr însemnat de litigii, varietatea și constanța acestora pe rolul instanțelor judecătorești fiind de notorietate. Litigiile referitoare la anularea titlurilor de proprietate emise în baza legislației fondului funciar au avut o pondere semnificativă, iar în cadrul lor instanțele au pronunțat numeroase hotărâri care relevă verificări privind modalitatea în care entitățile învestite de lege și-au îndeplinit obligațiile specifice referitoare la modalitatea de identificare a amplasamentului terenurilor pe care le-au atribuit în proprietate prin reconstituirea acestui drept. 61.Astfel, aspectele legate de calificarea actelor pe care entitățile învestite de lege le-au întocmit în cadrul procedurii de emitere a titlurilor de proprietate – fiind acte preparatorii necesare – și de evaluare a efectelor pe care asemenea acte le-au produs sunt unele care în mod inerent au format obiect de analiză în cadrul litigiilor respective, așa încât nu mai poate avea caracter de noutate problema calificării „planului parcelar“, căruia legea îi conferă neechivoc valoarea unui act necesar a fi întocmit în același context al procedurii de stabilire a dreptului de proprietate în temeiul legislației fondului funciar.62.Problema admisibilității unei cereri prin care se invocă nulitatea unui act preparator întocmit în cadrul acestei proceduri speciale excedează obiectului sesizării prezente, ea fiind necesar a fi dezlegată de instanța de trimitere în contextul verificării limitelor învestirii și identificării cadrului normativ care guvernează chestiunea litigioasă.63.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită nici condiția de a constitui o veritabilă chestiune de drept problematica ridicată de calificarea naturii juridice a înscrisului pe care una dintre părțile din proces l-a intitulat plan parcelar și în privința căruia a solicitat a se dispune nulitatea. O atare calificare presupune demersul instanței învestite – necesar din perspectiva exigențelor art. 24 alin. (4) din Codul de procedură civilă – de a evalua respectivul document în contextul juridic și factual în care el a fost întocmit, evaluare care presupune observarea cadrului procedural în care a fost emis, a efectelor juridice pe care le produce atât în mod individual (de sine stătător), cât și în corelare cu alte acte întocmite în cadrul aceleași proceduri, precum și a existenței sau nu a unor proceduri speciale după care pot fi contestate efectele pe care acesta le produce în concret (efecte produse fie în mod direct, fie în mod indirect, ca o consecință a creării unor premise necesare pentru emiterea unui alt act juridic).64.Pentru a fi considerată una reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidența unor principii generale al căror conținut sau sferă de aplicare sunt discutabile, cerințe pe care chestiunea de drept sesizată nu le îndeplinește.65.Se observă că instanța de trimitere nu a argumentat o dificultate de excepție pe care ar fi întâmpinat-o în interpretarea normei pe care a considerat-o aplicabilă, anume a art. 27 din Legea nr. 18/1991, dificultate care să fi fost determinată de caracterul neclar ori lacunar al legii, respectiv de posibilitatea unor ulterioare interpretări diferite a textelor de lege, ci s-a limitat la a evoca necesitatea de a se da o calificare naturii juridice a înscrisului a cărui nulitate s-a invocat în proces. Însă realizarea unei asemenea calificări reprezintă unul dintre demersurile specifice activității instanței de judecată care a fost sesizată cu soluționarea unui litigiu concret.66.Cum procedura pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism de unificare a practicii judecătorești, care are o natură excepțională, ea nu poate fi utilizată ca un instrument juridic prin care instanțele judecătorești pot alege să își delege către instanța supremă obligația de a interpreta și aplica legea în litigiile cu care au fost învestite. Astfel, simpla nesiguranță a instanței de trimitere cu privire la calificarea actului a cărui valabilitate este chemată să o verifice ori neîndeplinirea de către partea reclamantă a obligației ce i s-a stabilit în sensul de a formula o precizare privind natura juridică pe care o atribuie actului a cărui nulitate a invocat-o nu sunt suficiente spre a justifica concluzia existenței unei reale probleme de drept, generate de neclaritatea sau insuficiența reglementărilor legale, de natură a justifica declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.67.Având în vedere ansamblul considerentelor expuse în precedent, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat atâta vreme cât legiuitorul a instituit anumite condiții restrictive și cumulative de admisibilitate, iar o parte dintre acestea nu sunt îndeplinite, anume: dependența soluționării cauzei în care a fost formulată sesizarea de lămurirea dispozițiilor înscrise în art. 27 alin. (1),(2) și (4^1) din Legea nr. 18/1991, noutatea, dificultatea reală a problemei de drept sesizate.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Harghita – Secția civilă, în Dosarul nr. 1.232/234/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Care este natura juridică a „planului parcelar“, respectiv acesta este un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic, fără a produce efecte juridice, prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1),(2) și (4^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2020.
PREȘEDINTELE SECȚIEI I CIVILE
LAURA-MIHAELA IVANOVICI
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x