DECIZIA nr. 66 din 17 noiembrie 1993

Vasile Gionea – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorIoan Muraru – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorAlexandru Grigorie – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistent.Pe rol pronunţarea asupra recursurilor formulate de Ministerul Public împotriva deciziilor Curţii Constituţionale nr. 28 din 26 mai 1993 şi nr. 29 din aceeaşi dată.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 10 noiembrie 1993, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa inculpaţilor şi a părţilor civile, legal citate, când s-a dispus conexarea dosarelor nr. 64C/1992 şi nr. 71C/1992, iar completul de judecată, din oficiu, a pus în discuţie implicatiile Deciziei nr. 33/1993, rămasă definitivă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 17 noiembrie 1993. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Inculpatii Corodea Florinel şi Stan Sandu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a art. 224 din Codul penal, în faţa Judecătoriei Timişoara, dosarul nr. 8350/1992 şi, respectiv, a Judecătoriei Braşov, dosarul nr. 2052/1992, susţinând ca, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, aceste prevederi sunt abrogate în ce priveşte furtul din avutul obştesc în dăuna societăţilor comerciale.Prin deciziile nr. 28/1993 şi nr. 29/1993, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate, constatind ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinţa, urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.Împotriva acestor decizii Ministerul Public a declarat recurs, susţinând, în esenta, ca, întrucît textul de lege este anterior Constituţiei, competenţa de soluţionare a excepţiei ar reveni exclusiv instanţelor judecătoreşti, neconstituind o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, în sensul art. 150 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, în recurs se apreciază ca dispoziţiile din Codul penal referitoare la avutul obştesc nu sunt neconstituţionale şi nici nu au fost abrogate de Constituţie. În acest sens, se arata ca noţiunea de avut are un conţinut şi o sfera mai larga decît noţiunea de proprietate, similare cu aceea de patrimoniu din Codul civil şi ca infracţiunile din Codul penal referitoare la avutul obştesc nu intră în categoria infracţiunilor contra proprietăţii, ci a acelora contra avutului, asemănător Codului penal din 1936 care se referea la infracţiuni contra patrimoniului. În consecinţa, se considera ca prevederile respective nu contravin Constituţiei, întrucît nu neagă existenta celor două tipuri de proprietate, publică şi privată, şi nici nu se referă la alte forme de proprietate decît cele menţionate în Constituţie. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, deciziile atacate cu recurs şi motivele de recurs, precum şi dispoziţiile art. 224 din Codul penal, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Referitor la competenţa de soluţionare a excepţiei de către Curtea Constituţională, se constată că, potrivit practicii constante a acestei Curţi, cît timp instanţa de judecată nu a reţinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, sesizind Curtea cu soluţionarea excepţiei, aceasta este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text legal pe care instanţa înţelege să le-o aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin.(1) din Constituţie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, astfel încât ea constituie nu numai o consecinţa a aplicării legii în timp, ci şi o problemă de constituţionalitate, ca urmare a supremaţiei legii fundamentale în cadrul sistemului juridic.Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la avutul obştesc, ce constituie al doilea motiv de recurs, Curtea constata ca interpretarea constituţionalităţii acestor dispoziţii a făcut obiectul Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993. Prin decizia respectiva s-a statuat ca dispoziţiile Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, deci şi aceea prevăzută de art. 224 – furtul în paguba avutului obştesc -, sunt abrogate parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd să se aplice în continuare numai pentru bunurile proprietate publică prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie.Ţinând seama de Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, rezultă ca motivele invocate de Ministerul Public în legătură cu constituţionalitatea dispoziţiilor Codului penal referitoare la avutul obştesc urmează a fi respinse.În baza Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993 sus-menţionate, prin Decizia nr. 63 din 4 noiembrie 1993 s-a respins recursul Ministerului Public împotriva Deciziei nr. 33/1993, prin care se constatase ca prevederile art. 224 din Codul penal au fost abrogate parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinţa, urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Rezultă deci ca, în prezent, atât excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Corodea Florinel şi Stan Sandu, cît şi recursurile declarate de Ministerul Public, împotriva deciziilor nr. 28/1993 şi nr. 29/1993 sunt lipsite de obiect, deoarece prevederile art. 224 din Codul penal, la care ele se referă, sunt abrogate parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, astfel cum s-a constatat prin Decizia nr. 33/1993, rămasă definitivă.Dacă, ţinând seama de prevederile Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, s-ar respinge exclusiv recursul Ministerului Public ar insemna ca, prin rămînerea definitivă a deciziilor de fond, să se ajungă la constatarea abrogării unui text la date diferite, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, prin faptul ca, între timp, art. 224 din Codul penal a fost declarat ca parţial abrogat, iar potrivit art. 145 din Constituţie, Decizia nr. 33/1993 fiind definitivă, este obligatorie, rezultă ca scopul urmărit prin excepţia ridicată a fost realizat, astfel încât aceasta excepţie urmează a fi, de asemenea, respinsă ca nemaiavând nici interes şi nici obiect.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,În numele legii,DECIDE:Constata ca, potrivit Deciziei nr. 33/1993, rămasă definitivă, art. 224 din Codul penal este abrogat parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinţa, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, şi prin urmare,Respinge ca lipsite de obiect excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Corodea Florinel în dosarul nr. 8350/1992 al Judecătoriei Timişoara şi de Stan Sandu în dosarul 2052/1992 al Judecătoriei Braşov, precum şi recursurile Ministerului Public declarate împotriva deciziilor nr. 28/1993 şi nr. 29/1993.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 17 noiembrie 1993. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat – asistent,Florentina Geangu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește