DECIZIA nr. 656 din 28 noiembrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 și ale art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mircea Gabriel Leonescu în Dosarul nr. 1.909/30/2020 al Curții de Apel Timișoara – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 860D/2020. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența instanței de control constituțional în materie, respectiv deciziile nr. 325 din 9 mai 2017 și nr. 393 din 5 iunie 2019.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea penală nr. 40/CO/DL din 19 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.909/30/2020, Curtea de Apel Timișoara – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 și ale art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Mircea Gabriel Leonescu într-o cauză privind soluționarea contestației formulate, printre alții, de autorul excepției împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de parchet și s-a dispus arestarea preventivă a autorului excepției, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori străine falsificate în formă continuată și înșelăciune în formă continuată. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că, normele procesual penale criticate permit, într-o anumită interpretare, următoarele: (i) instituirea unor măsuri preventive cu caracter restrictiv al libertății, utilizându-se ca argument reacția publică – aspect contrar dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 23 alin. (5), fiind periculos să se folosească reacția publică drept standard pentru dispunerea unei măsuri preventive restrictive de drepturi – și (ii) dispunerea unor măsuri restrictive de libertate, deși a trecut o perioadă mai lungă de timp de la săvârșirea pretinselor fapte și până la momentul la care se dispun aceste măsuri. … 6.Curtea de Apel Timișoara – Secția penală apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate și, în acest sens, invocă considerente ale deciziilor Curții Constituționale nr. 558 din 16 iulie 2015, nr. 144 din 10 martie 2016, nr. 32 din 19 ianuarie 2017 și nr. 325 din 9 mai 2017. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 și ale art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală. Având în vedere că, în cauză, instanța de judecată a aplicat norma de drept procedural prevăzută de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra soluției legislative cuprinse în dispozițiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. 29 pct. 1 din cap. VI din Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 2 martie 2018. Textele de lege criticate au următorul cuprins: – Art. 202:(1)Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.(2)Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.(3)Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. (4)Măsurile preventive sunt: a) reținerea; b) controlul judiciar; c) controlul judiciar pe cauțiune; d) arestul la domiciliu; e) arestarea preventivă.; … – Art. 223 alin. (2): „(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive și al precursorilor de explozivi restricționați, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.“ …  … 11.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) care consacră valorile supreme în statul de drept, precum și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și ale art. 23 alin. (5) privind dispunerea și prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra scopului acestuia. Întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental la inviolabilitatea persoanei, așadar, libertății individuale, atât legislația națională (Codul de procedură penală și art. 23 din Constituția României), cât și cea europeană (art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) au instituit o serie de garanții procesuale care să prevină abuzul și arbitrarul în luarea, menținerea, prelungirea și confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ. De altfel, legea procesual penală în vigoare prevede posibilitatea luării unor măsuri privative sau restrictive de libertate „doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege“ [art. 9 alin. (2)]. … 13.Scopul și condițiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 din Codul de procedură penală și sunt aplicabile indiferent de măsura preventivă care se instituie, condițiile specifice de luare a fiecărei măsuri și procedura de urmat, conținutul și efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secțiunile a 2-a (Reținerea), a 3-a (Controlul judiciar), a 4-a (Controlul judiciar pe cauțiune), a 5-a (Arestul la domiciliu) și a 6-a (Arestarea preventivă) ale capitolului privind măsurile preventive. Totodată, noul Cod de procedură penală stabilește obligația organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiții generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporțională cu gravitatea acuzației [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] – condiția necesității măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată prin caracterul excepțional al acestora [art. 9 alin. (2)] – și să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menținerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. … 14.De asemenea, potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Așadar, luarea măsurilor preventive este condiționată de existența cel puțin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. Totodată, existența unuia dintre scopurile menționate se impune să fie verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât și atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menținerea unei astfel de măsuri. Prin scopul măsurii preventive se înțelege ce pericol anume trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligația să aleagă măsura potrivită și suficientă pentru atingerea acelui scop. … 15.Cu privire la măsura arestării preventive – dispusă față de autorul excepției din prezenta cauză -, instanța constituțională reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 decembrie 1979, pronunțată în Cauza Schiesser împotriva Elveției, paragraful 31, s-a statuat că „magistratul“ (împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare) care soluționează cauze privind persoane arestate sau deținute preventiv, la care se referă dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenție, trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv: (i) independența față de executiv și de părți; (ii) o exigență de procedură, respectiv magistratul să asculte personal persoana adusă în fața sa; și (iii) o exigență de fond, și anume competența de a examina circumstanțele care impun sau nu detenția și competența de a se pronunța, pe criterii juridice, cu privire la existența rațiunilor care justifică arestarea, iar, în absența lor, să poată ordona eliberarea persoanei arestate. Deși paragraful 3 al art. 5 din Convenție folosește două noțiuni, respectiv „judecător“ și „magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare“, în economia textului aceștia au aceleași atribuții, aceeași competență, respectiv controlul judiciar, exercitat „de îndată“, asupra arestării sau reținerii unei persoane, în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, și, astfel, asigurarea înlăturării arbitrarului cu privire la punerea în valoare a dreptului fundamental la libertate și siguranță apărat de Convenție. … 16.În ceea ce privește a treia condiție pe care judecătorul trebuie să o îndeplinească, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv competența să examineze circumstanțele care impun sau nu detenția și să se pronunțe, pe criterii juridice, cu privire la existența rațiunilor care justifică arestarea, iar, în absența lor, să poată ordona eliberarea persoanei arestate, Curtea constată că art. 223 din Codul de procedură penală, care stabilește condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, prevede că această măsură privativă de libertate poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-d) ale alin. (1) alart. 223 din Codul de procedură penală. Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit una dintre infracțiunile enumerate la alin. (2) al art. 223 din Codul de procedură penală pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, cumulativ cu condiția ca, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, să se constate că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Toate aceste condiții prevăzute de normele procesual penale sunt apreciate de către judecătorul de drepturi și libertăți, care, potrivit art. 226 și 227 din Codul de procedură penală, poate admite propunerea procurorului și dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, ori poate respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut. În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau, după caz, de la instanța ierarhic superioară emite de îndată mandatul de arestare preventivă (art. 230 din Codul de procedură penală), de vreme ce, conform art. 2 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, arestarea preventivă se execută numai în baza mandatului de arestare preventivă, emis potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală. … 17.Analizând ultima condiție menționată, judecătorul reține că există „pericol pentru ordinea publică“ atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile sociale ocrotite prin normele legii penale în vigoare, ca urmare a unei reacții declanșate de faptă sau ca urmare a unei activități ulterioare a infractorului. Criteriile necesare pentru a se putea reține existența/inexistența „stării de pericol pentru ordinea publică“ sunt reglementate expres de dispozițiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală și constau, astfel cum Curtea a reținut anterior, în gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere a acesteia, anturajul și mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale și alte împrejurări referitoare la persoana inculpatului. Făcând aplicarea acestor criterii la situația de fapt din cauza penală, judecătorul reține gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații, pe care o deduce, de asemenea, din natura infracțiunii. Astfel, sintagma „pericol pentru ordinea publică“ desemnează o stare de fapt, și nu un fapt, ce ar putea periclita în viitor relațiile sociale referitoare la suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, la persoană, drepturile și libertățile acesteia, la proprietate (detenția și posesia bunurilor mobile și imobile), precum și la întreaga ordine de drept. În ceea ce privește circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, judecătorul va reține, din probatoriul administrat, dacă rezultă suficiente elemente de fapt pentru a putea presupune că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. … 18.Având în vedere cele expuse, Curtea constată că normele procesual penale ce reglementează scopul și condițiile generale de aplicare a măsurilor preventive, respectiv condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive sunt în deplin acord cu dispozițiile constituționale invocate de autor. … 19.De altfel, Curtea constată că, în jurisprudența sa, instanța de la Strasbourg a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unei persoane suspectate că ar fi săvârșit o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunțată în Cauza Stögmüller împotriva Austriei, paragraful 15); riscul ca acesta, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunțată în Cauza Wemhoff împotriva Germaniei, paragraful 14, Hotărârea din 16 martie 2010, pronunțată în Cauza Jiga împotriva României, paragraful 75), să săvârșească noi infracțiuni (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunțată în Cauza Matzenetter împotriva Austriei, paragraful 9) sau să tulbure ordinea publică (Hotărârea din 26 iunie 1991, pronunțată în Cauza Letellier împotriva Franței, paragraful 51). Instanța de la Strasbourg a hotărât că pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Hotărârea din 4 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Becciev împotriva Moldovei, paragraful 59, Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Calmanovici împotriva României, paragraful 94). Nevoia de a păstra ordinea publică și de a asigura o bună desfășurare a anchetei au fost, de asemenea, recunoscute de instanța europeană drept motive ce pot justifica prelungirea privării de libertate (Hotărârea din 6 februarie 2007, pronunțată în Cauza Garycki împotriva Poloniei, paragraful 48). De asemenea, în Hotărârea din 10 iunie 2014, pronunțată în Cauza Voicu împotriva României, paragrafele 75-77, instanța de la Strasbourg a reținut că instanțele naționale și-au întemeiat hotărârile de menținere a arestului preventiv pe (i) riscul ca reclamantul să încerce să influențeze probatoriul în cauză și pe (ii) impactul pretinselor fapte asupra ordinii publice. În acest sens, instanțele au analizat fiecare circumstanță a cauzei, realizând o motivare care a avut în vedere situația particulară a reclamantului. Acestea au examinat de fiecare dată oportunitatea aplicării unei măsuri preventive mai blânde. În consecință, instanța europeană a considerat că instanțele naționale au oferit motive suficiente și relevante pentru respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, iar perioada arestului preventiv nu a fost excesiv de lungă. … 20.Cât privește prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale, potrivit jurisprudenței instanței de la Strasbourg, instanțele care se pronunță cu privire la posibilitatea menținerii reclamantului în arest preventiv trebuie să examineze toate elementele relevante concrete, care sunt în măsură să confirme existența necesității acestei măsuri (Hotărârea din 8 iunie 1995, pronunțată în Cauza Mansur împotriva Turciei, paragrafele 55 și 56). Totodată, prin Hotărârea din 7 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Tiron împotriva României, paragraful 38, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Smirnova împotriva Rusiei, paragraful 61, instanța europeană a statuat asupra necesității de a identifica indicii concrete care să justifice necesitatea menținerii privării de libertate, indicii care fac ca interesul public să prevaleze asupra prezumției de nevinovăție a inculpatului și a dreptului fundamental la libertatea individuală a celui arestat. Astfel, Curtea europeană a reamintit că nu se poate face o evaluare abstractă a caracterului rezonabil al duratei unei detenții (Hotărârea din 6 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza Patsuria împotriva Georgiei, paragraful 62) și că acesta trebuie examinat în fiecare caz, ținând seama de condițiile concrete. În dreptul intern, potrivit normelor procesual penale în vigoare (art. 234 din Codul de procedură penală), arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii. … 21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mircea Gabriel Leonescu în Dosarul nr. 1.909/30/2020 al Curții de Apel Timișoara – Secția penală și constată că dispozițiile art. 202 și ale art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește