DECIZIA nr. 656 din 17 octombrie 2017

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 289 din Codul penal, excepție ridicată de Gheorghe Munteanu în Dosarul nr. 2.329/103/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.524D/2016. … 2.Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 6 iulie 2017. Pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, precum și ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat, succesiv, pronunțarea asupra cauzei pentru datele de 19 septembrie 2017 și 5 octombrie 2017. La această din urmă dată, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, și art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, coroborate cu art. 395 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei pentru data de 17 octombrie 2017, când a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:3.Prin Decizia penală nr. 278/A din 28 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.329/103/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 289 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Munteanu în apelul declarat de acesta împotriva Încheierii din data de 9 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2.329/103/2015/a1, prin care, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 289 din Codul penal, cu motivarea că dispozițiile de drept substanțial considerate a fi neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei.  … 4.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 289 din Codul penal încalcă exigențele statuate de jurisprudența Curții Constituționale privind claritatea și previzibilitatea legii, deoarece nu se poate stabili care este regimul sancționator aplicabil persoanelor prevăzute de art. 308 alin. (1) din Codul penal, atunci când săvârșesc una dintre faptele prevăzute de art. 289 din Codul penal. Astfel, susține că lipsa de claritate și previzibilitate a legii afectează ordinea juridică constituțională, în mod direct fiind încălcat dreptul constituțional la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, fiind lăsată la dispoziția judecătorului stabilirea cazurilor în care persoanele prevăzute la art. 308 alin. (1) din Codul penal pot fi trase la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Cu alte cuvinte, se lasă la aprecierea instanței de judecată stabilirea elementului material al infracțiunii de luare de mită săvârșite de către funcționarii privați, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, judecătorul luând asupra sa puterea de legiferare, acesta stabilind, în mod discreționar, care sunt faptele care constituie infracțiune, atunci când acestea sunt săvârșite de un funcționar privat. Totodată, arată că, prin redactarea defectuoasă a art. 308 alin. (1) din Codul penal, destinatarul normei nu poate aprecia care dintre cele două regimuri distincte, prevăzute la alin. (1) și alin. (2) ale art. 289 din Codul penal i se va aplica în mod concret. Cu alte cuvinte, destinatarului normei penale criticate nu i se oferă, în mod clar, toate elementele de identificare necesare pentru ca acesta să își poată da seama care sunt faptele sancționate din punct de vedere penal prin aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal. Consideră că soluția corectă, din punct de vedere logico-juridic, ar fi ca persoanelor prevăzute la art. 308 alin. (1) din Codul penal să li se aplice regimul sancționator mai blând prevăzut de art. 289 alin. (2) din Codul penal, întrucât, o interpretare contrară – în sensul raportării art. 308 alin. (1) din Codul penal la art. 289 alin. (1) din Codul penal – ar conduce la o discriminare între funcționarii care desfășoară o activitate de interes public (funcționarii publici asimilați) și funcționarii care desfășoară o activitate de interes privat. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015 și consideră că, în prezenta speță, trebuie aplicat același raționament, astfel încât interpretarea art. 308 alin. (1) din Codul penal să conducă la concluzia că funcționarul privat trebuie sancționat, din punct de vedere penal, doar pentru întârzierea, neîndeplinirea sau efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, iar nu și pentru îndeplinirea sau urgentarea unui asemenea act – în mod similar funcționarului public asimilat, prevăzut la art. 175 alin. (2) din Codul penal – deoarece, în caz contrar, există riscul ca instanțele judecătorești să aplice dispozițiile art. 308 alin. (1) prin raportare la art. 289 alin. (1) din Codul penal. … 5.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate s-ar impune a fi admisă, întrucât art. 308 alin. (1) din Codul penal, atunci când face trimitere la dispozițiile art. 289 din Codul penal, nu precizează care alineat al acestui articol se aplică. Prin urmare, textul de lege nu răspunde cerințelor de previzibilitate și de claritate ale normei penale, astfel cum sunt acestea reliefate de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin neindicarea expresă, în dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, a alineatului de la art. 289 din Codul penal care se aplică funcționarilor privați, aceștia sunt dezavantajați față de funcționarii asimilați funcționarilor publici, prevăzuți de art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât ei pot fi acuzați și dacă pretind ori primesc bani sau alte foloase care nu li se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, spre deosebire de ceilalți funcționari care pot fi acuzați doar dacă fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle lor legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 7.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Întrucât critica de neconstituționalitate se bazează, în esență, pe susținerea potrivit căreia textul incriminator are o formulare prea vagă, conducând astfel la lipsa de previzibilitate a normei penale, contrar principiului legalității sancțiunilor penale, Guvernul face referire la jurisprudența instanței de control constituțional, respectiv a instanței de contencios european al drepturilor omului, potrivit cărora, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Însă, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit. Totodată, prevederile supuse criticii trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte pentru a decide asupra predictibilității acestora. Reține că formularea art. 289 alin. (2) din Codul penal, în ipoteza incriminării faptei de luare de mită, atunci când aceasta este săvârșită de către o persoană care exercită o profesie de interes public, aduce un răspuns problemei larg dezbătute anterior adoptării noului Cod penal, și anume dacă notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților publice, poate fi sau nu autor al luării de mită. Consideră că prevederile art. 308 alin. (1) din Codul penal nu sunt de natură a crea dificultăți de interpretare, de vreme ce sfera subiectului activ din art. 289 alin. (2) din Codul penal este clar delimitată, iar acest alineat are rolul de a excepta de la incriminare anumite fapte comise strict de categoria persoanelor care exercită un serviciu de interes public asimilate, prin efectul art. 175 alin. (2) din Codul penal, sferei funcționarilor publici. Mai exact, incriminarea primirii de bani sau altor foloase doar pentru cazurile când acestea au drept scop neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri se explică prin specificul activității persoanelor prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, și anume prin faptul că ele pot solicita, în mod legal, sume de bani pentru îndeplinirea serviciului public pe care îl prestează sau pentru urgentarea efectuării unui anumit act (de pildă, o taxă de urgență). Arată că excluderea de la răspunderea penală a faptei de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase în legătură cu îndeplinirea ori urgentarea unui act ce intră în sfera îndatoririlor de serviciu își găsește rațiunea doar pentru categoria de persoane, asimilate, conform art. 175 alin. (2) din Codul penal, categoriei funcționarilor publici prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol. Cu alte cuvinte, prevederile art. 289 alin. (2) din Codul penal sunt de strictă aplicare, având în vedere atribuțiile care aparțin persoanelor prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal, pe când sfera persoanelor vizate de art. 308 din Codul penal nu este legată de aceste atribuții, acest articol făcând referire la „dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici“. Cât privește critica de neconstituționalitate prin raportare la art. 16 din Constituție, invocă jurisprudența instanței de control constituțional cu privire la dispozițiile constituționale precitate, apreciind că susținerile autorului nu sunt întemeiate. Reține, totodată, că autorul excepției de neconstituționalitate critică, de fapt, modul de aplicare a legii de către organele judiciare sau o posibilă interpretare a acestora, aspecte a căror dezlegare nu intră în competența Curții Constituționale. … 8.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 289 din Codul penal sunt neconstituționale. În acest sens, face referire la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei) cu privire la obligația pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare și precise. Invocă și dispozițiile art. 8 alin. (4) teza întâi și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Apreciază că textele de lege criticate nu sunt suficient de previzibile, clare și precise, deoarece art. 308 alin. (1) din Codul penal, atunci când face trimitere la prevederile art. 289 din Codul penal, nu precizează care alineat al acestui articol se aplică și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. Arată că funcționarul prevăzut la art. 308 alin. (1) din Codul penal nu are posibilitatea de a aprecia care dintre ipotezele prevăzute de art. 289 alin. (1) și alin. (2) din Codul penal i se vor aplica, în mod concret, în cazul săvârșirii uneia dintre faptele reglementate de articolul menționat. Reține că, potrivit art. 289 alin. (1) din Codul penal, este sancționată, din punct de vedere penal, fapta funcționarului public săvârșită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, iar alin. (2) al aceluiași articol sancționează, din punct de vedere penal, fapta funcționarului public prevăzut la art. 175 alin. (2) din Codul penal numai atunci când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Reține că legiuitorul nu a incriminat fapta funcționarului asimilat funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase, în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Apreciază că, în acest mod, se creează o discriminare între funcționarul public și funcționarul asimilat funcționarului public, întrucât cei din urmă nu sunt trași la răspundere, potrivit art. 289 alin. (2) din Codul penal, pentru infracțiunea de luare de mită, atunci când infracțiunea constă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau în urgentarea îndeplinirii acestor îndatoriri. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, arată că aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în materia dreptului substanțial. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 289 din Codul penal. Art. 308 alin. (1) din Codul penal a fost modificat prin Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017. Textele de lege criticate au următorul conținut:– Art. 289 din Codul penal:  … (1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.(2)Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.(3)Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.“;– Art. 308 alin. (1) din Codul penal:  … Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. … 12.În susținerea neconstituționalității dispozițiilor criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părților la un proces echitabil. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 1662/P/2014 din 31 iulie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, autor al excepției de neconstituționalitate, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul, autor al excepției, în calitate de angajat (gestionar depozit) al Societății Coopintex – S.A. din comuna Sagna, județul Neamț, a pretins și primit, în mod direct, pentru sine, o sumă de bani, care nu i se cuvenea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru a redacta și a elibera adeverințe privind perioada lucrată și veniturile câștigate, necesare pentru un dosar de pensionare. Tribunalul Neamț, ca instanță de fond, a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal a fost săvârșită de inculpatul autor al excepției, în calitate de „persoană care exercită, permanent, cu remunerație, însărcinări în cadrul unei persoane juridice“, astfel încât a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile privind varianta atenuată a infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 308 din Codul penal, și, ca atare, nu se impune schimbarea încadrării juridice în art. 289 alin. (2) din Codul penal, astfel încât cererea formulată în acest sens a fost respinsă. Totodată, inculpatul, autor al excepției, a beneficiat de procedura simplificată prevăzută de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, privind reducerea cu o treime a limitei de pedeapsă prevăzute de textul sancționator, ca urmare a recunoașterii săvârșirii faptei, fiind condamnat prin Sentința penală nr. 109/P din 8 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. 2.329/103/2015, la pedeapsa principală (orientată spre minimul special prevăzut de lege) de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, soluție menținută în apel, de către Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 668 din 9 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.329/103/2015. În apelul formulat împotriva hotărârii pronunțate în fond, inculpatul apelant, autor al excepției de neconstituționalitate, a contestat, printre altele, încadrarea juridică a faptei stabilite de instanța de fond și calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită. Așadar, în apel, apărările inculpatului au avut drept scop obținerea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală“, respectiv neîndeplinirea condițiilor de calificare a subiectului activ. Instanța de apel – în motivarea Deciziei penale nr. 668 din 9 iunie 2016, pronunțate în Dosarul nr. 2.329/103/2015 – a observat că acțiunea de pretindere a unei sume de bani în schimbul săvârșirii unui act care intra în sfera îndatoririlor de serviciu ale inculpatului, ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii de luare de mită, a fost întreprinsă de acesta în exercitarea atribuțiilor de salariat în cadrul Societății Coopintex – S.A., situație în care inculpatul avea calitatea unei „persoane care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice“. A mai reținut instanța de apel că este nefondată solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată în fața primei instanțe și reiterată ca motiv de apel, întrucât prevederile art. 289 alin. (2) din Codul penal au aplicabilitate numai pentru subiecții activi definiți de art. 175 alin. (2) din Codul penal, inculpatul, autor al excepției de neconstituționalitate, nefiind încadrat în această categorie. … 14.În aceste condiții, Curtea observă că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, apreciind asupra conținutului constitutiv al infracțiunii deduse judecății, în raport de actele și lucrările dosarului, au stabilit că infracțiunea de luare de mită, în modalitatea „pretinderii“, a fost săvârșită de inculpatul, autor al excepției, ca subiect activ al infracțiunii, în calitate de „persoană care exercită, permanent, cu remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice“ (funcționar privat), autorul excepției neavând calitatea prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv „persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public“ (funcționar asimilat funcționarului public). Așa încât, Curtea reține că, în speță, plasarea acestuia într-una dintre cele două categorii, respectiv „persoană care exercită, permanent, cu remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice“ (funcționar privat) ori „persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public“ (funcționar asimilat funcționarului public) determină întrunirea sau neîntrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală pentru infracțiunea de luare de mită, care prevede dispoziții distincte de incriminare a faptei comise de persoanele care se includ în fiecare dintre categoriile menționate. Aceasta în condițiile în care, în Codul penal anterior, nu se făcea o delimitare din perspectiva condițiilor de tipicitate ale faptelor de corupție legate de împrejurarea dacă funcționarul public sau privat primea, pretindea sau accepta mita în scopul încălcării sau nu a atribuțiilor sale de serviciu, însă, în art. 289 alin. (2) din Codul penal în vigoare se prevede expres că fapta funcționarului public asimilat, definit în art. 175 alin. (2) din Codul penal, constituie infracțiune doar dacă este comisă în legătură cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv cu „neîndeplinirea“, „întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale“ sau în legătură cu „efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri“. … 15.Din această perspectivă, Curtea reține că, potrivit art. 289 alin. (1) din Codul penal, conduita „funcționarului public“ este tipică dacă acțiunea de pretindere ori primire de bani sau alte foloase ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase se comite în legătură cu „îndeplinirea“, „neîndeplinirea“, „urgentarea“ ori „întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu“ sau în legătură cu „îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri“. Totodată, potrivit art. 289 alin. (2) din Codul penal, funcționarul reglementat la art. 175 alin. (2) din Codul penal – funcționarul asimilat funcționarului public – poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită doar atunci când fapta sa este comisă în legătură cu „neîndeplinirea“, „întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale“ sau în legătură cu „efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri“, iar nu și atunci când are legătură cu „îndeplinirea“ sau „urgentarea“ îndeplinirii actului respectiv.  … 16.În justificarea adoptării soluției legislative cuprinse în art. 289 alin. (2) din Codul penal, în Expunerea de motive la Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a reținut că „proiectul a optat pentru asimilarea cu funcționarii a persoanelor fizice care exercită o profesie de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților publice și care este supusă controlului acestora (notari, executori judecătorești etc.). Deși aceste persoane nu sunt propriu-zis funcționari publici, ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia, ceea ce justifică asimilarea lor cu funcționarii. Așa cum rezultă din cuprinsul părții speciale, atunci când anumite incriminări nu sunt compatibile cu statutul acestor persoane, ori nu s-a dorit aducerea lor sub incidența unui anumit text de incriminare, a fost prevăzută în mod expres neaplicarea textului cu privire la persoanele menționate“. De asemenea, în aceeași expunere de motive, s-a precizat că „luarea de mită, în proiect, este incriminată într-o variantă tip, care are un conținut apropiat de cel din Codul penal în vigoare. Într-un alineat distinct este incriminată luarea de mită când este săvârșită de către o persoană care exercită o profesie de interes public, dar numai în ipoteza comiterii acestei fapte în scopul de a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Prin această dispoziție se rezolvă mult controversata problemă dacă notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care este necesară o abilitate specială a autorităților publice, poate fi sau nu autor al luării de mită.“  … 17.Curtea observă că, în Expunerea de motive a noului Cod penal, legiuitorul oferă două exemple de funcționari publici asimilați, și anume notarii publici (Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995) și executorii judecătorești (Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești). Referindu-se la aceste categorii de persoane asimilate funcționarilor publici, legiuitorul precizează că, deși aceste persoane nu sunt propriuzis funcționari publici, ele exercită atribute de autoritate publică ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia. Totodată, literatura de specialitate enumeră ca făcând parte din lista domeniilor în exercitarea cărora anumite categorii de persoane urmează să fie incluse în sfera asimilată, din punct de vedere penal, funcționarilor publici: profesia de notar public, executor judecătoresc, mediator autorizat, medic cu drept de liberă practică cu cabinet privat, expert independent autorizat, auditor financiar, consilier proprietate industrială, mediator, cu precizarea că, pentru o corectă determinare a cadrului și a limitelor de cuprindere ale acestor categorii [deci a domeniului de aplicare a prevederii din art. 175 alin. (2) din Codul penal], trebuie reținută natura juridică de normă generală a textului care le consacră, fiind, astfel, posibilă derogarea expresă de la dispozițiile sale, prin norme speciale. De asemenea, potrivit unor autori, excluderea – prin alin. (2) al art. 289 din Codul penal – anumitor ipoteze de realizare ale elementului material al infracțiunii de luare de mită nu s-a făcut în mod arbitrar de către legiuitor, deoarece aceste persoane pot solicita în mod legal sume de bani pentru îndeplinirea serviciului public pe care îl prestează sau pentru urgentarea efectuării unui anumit act. … 18.În acest sens, Curtea observă că, potrivit art. 2 din Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 46/C din 6 ianuarie 2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 22 februarie 2011, „pentru serviciile prestate“ (așadar pentru „îndeplinirea“ serviciului de interes public prestat), notarii publici au dreptul la onorarii stabilite în sume determinate, respectiv onorarii graduale – pe tranșe și în cote procentuale – în raport cu valoarea determinată sau determinabilă a obiectului actului. Actele și procedurile pentru care onorariile se exprimă în sume determinate sunt prevăzute în anexa nr. 1 la norme, iar actele și procedurile pentru care se stabilesc onorarii graduale și procentuale sunt acte autentice și alte proceduri (anexa nr. 2) și procedura succesorală (anexa nr. 3). Anexele menționate fac parte integrantă din Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici. Totodată, art. 25 din Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici prevede că notarii publici sau personalul angajat al acestora, care sunt autorizați, în condițiile legii, ca traducători, pot efectua traduceri, aplicând tarifele prevăzute în anexa nr. 4. Potrivit anexei nr. 4 la norme, pentru traducerile efectuate de către notarii publici sau personalul angajat al acestora, care sunt autorizați ca traducători, se pot percepe „taxe de urgență“ de 50% din valoarea tarifelor, pentru traduceri efectuate în 48 de ore și în zilele nelucrătoare, respectiv de 100% din valoarea tarifelor pentru traduceri efectuate în 3-8 ore, în funcție de complexitatea actului. … 19.De asemenea, cât privește executorii judecătorești, Curtea reține că, potrivit art. 39 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, aceștia „au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești“. Onorariile ce pot fi solicitate de către executorul judecătoresc pentru „îndeplinirea“ serviciului de interes public prestat sunt stabilite prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.561/C din 30 iulie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiției nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 10 august 2012. … 20.Pe cale jurisprudențială, s-a decis, de asemenea, că expertul tehnic judiciar, respectiv funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, sunt funcționari publici, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală asupra a două sesizări, în condițiile art. 475 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, prin care s-a stabilit că expertul tehnic judiciar este funcționar public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal, respectiv prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, prin care s-a stabilit că funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, este funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. … 21.Totodată, Curtea reține că Instanța Supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit, în Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea rezolvării de principiu a modalității de interpretare a dispozițiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzute de dispozițiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, se încadrează în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (2) din Codul penal, că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. În motivarea deciziei sale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut, printre altele, că „în cazul notarilor publici și al executorilor judecătorești – exemplele menționate în Expunerea de motive a noului Cod penal – onorariile pentru serviciul de interes public exercitat sunt reglementate prin lege. Această reglementare prin lege a onorariilor explică soluția legislativă prevăzută în art. 289 alin. (2) din Codul penal, a incriminării faptei prevăzute în art. 289 alin. (1) din Codul penal, săvârșite de aceste categorii de persoane, numai în cazul în care este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle lor legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, iar nu și în cazul în care este comisă în legătură cu îndeplinirea ori urgentarea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle lor legale“, stabilind totodată că „îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal se analizează pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele legale speciale ce îi reglementează statutul.“ (în același sens, Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). … 22.Curtea reamintește însă că Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit, prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, că funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, este funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. În cazul acestuia din urmă însă nu se mai poate susține că soluția legislativă prevăzută în art. 289 alin. (2) din Codul penal este justificată prin prisma reglementării prin lege a unor onorarii în vederea îndeplinirii ori urgentării îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle lui legale, atât timp cât în privința funcționarului bancar nu există un temei legal pentru a percepe onorariu pentru serviciul de interes public prestat. … 23.În aceste condiții, având în vedere cele reținute în paragrafele anterioare, Curtea constată că art. 289 alin. (2) din Codul penal exceptează, fără echivoc, de la incriminare anumite fapte comise de categoria persoanelor care exercită un serviciu de interes public, asimilate, prin efectul art. 175 alin. (2) din Codul penal, sferei funcționarilor publici, prin adoptarea acestor norme penale legiuitorul plasându-se în interiorul marjei sale de apreciere, conform politicii penale a statului. Curtea subliniază însă că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu-și poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție. Astfel cum a reținut Curtea, libertatea de reglementare pe care o are Parlamentul în anumite cazuri se exercită prin reglementarea condițiilor de tragere la răspundere penală pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevăzute și garantate de Constituție (Decizia Curții Constituționale nr. 62/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007). Or, s-ar putea reține că, limitând – prin dispozițiile art. 289 alin. (2) din Codul penal -, incriminarea faptei de luare de mită – săvârșite de persoane asimilate funcționarilor publici, în privința cărora nu este reglementată posibilitatea de a percepe onorariu pentru serviciul de interes public prestat (de pildă, funcționarii bancari) – la ipotezele în care fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, legiuitorul a adoptat norme penale cu nerespectarea dispozițiilor constituționale anterior citate, având în vedere faptul că, din perspectiva lezării valorii sociale ocrotite, conduita acestor persoane este echivalentă cu orice altă conduită similară incriminată.  … 24.Curtea constată însă că aspectele reținute în paragrafele anterioare referitoare la prevederile art. 289 alin. (2) din Codul penal nu fac obiect al controlului de constituționalitate în prezenta cauză, instanța de control constituțional nefiind sesizată în acest sens. Pronunțarea Curții Constituționale asupra constituționalității dispozițiilor art. 289 alin. (2) din Codul penal, din această perspectivă, ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu, în condițiile în care instanța constituțională nu se poate substitui autorului excepției în privința invocării motivului de neconstituționalitate. În acest sens, s-a pronunțat Curtea, de pildă, prin Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, în care a reținut că nu se poate substitui autorului excepției în formularea unor critici de neconstituționalitate, deoarece, contrar sistemului nostru constituțional, ar exercita un control din oficiu. … 25.Curtea reține că, în cauză, criticile de neconstituționalitate privesc dispozițiile art. 308 alin. (1) din Codul penal referitoare la funcționarul privat, care fac trimitere la art. 289 din Codul penal. Potrivit prevederilor criticate, „Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.“ Curtea observă că în categoria funcționarilor privați se includ și „persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice“, iar, potrivit celor reținute în cauză de către instanțele de fond și de apel, inculpatul autor al excepției are calitatea menționată anterior.  … 26.Examinând textul de lege criticat față de susținerile autorului excepției, Curtea constată că incriminarea faptei funcționarului privat de a pretinde ori de a primi bani sau alte foloase ori de a accepta promisiunea unor astfel de foloase comisă în legătură cu „îndeplinirea“ , respectiv „urgentarea“ unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu este în acord cu Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, care, în art. 8, având denumirea marginală „Corupția pasivă în sectorul privat“, stabilește că: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terților, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale.“ Ratificând convenția menționată în prealabil, statul român și-a asumat obligația de a respecta și transpune întocmai prevederile internaționale în dreptul său intern, și anume obligația de a incrimina corupția pasivă a persoanelor care se circumscriu categoriei „persoanelor care conduc sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat“.  … 27.Așadar, Curtea constată că raportarea art. 308 alin. (1) la art. 289 alin. (1) din Codul penal este în acord cu prevederile art. 11 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte“, în condițiile în care, dacă faptele de pretindere ori primire de bani sau alte foloase ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase comise în mediul privat în legătură cu „îndeplinirea“, respectiv „urgentarea“ unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului privat nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, s-ar aduce atingere valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, valori de rang constituțional, precum statul de drept, democrația, respectarea Constituției și a legilor, care sunt consacrate, în art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Legea fundamentală, printre valorile supreme. De altfel, astfel cum a reținut Curtea, „fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției“ (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).  … 28.Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului egalității în fața legii, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă. Or, Curtea constată că, în prezenta cauză, persoanele la care se face referire – pe de o parte, persoana care exercită, permanent, cu remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice (funcționarul privat), iar, pe de altă parte, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public (funcționarul asimilat funcționarului public) – nu se regăsesc în situații identice, astfel că se justifică în mod obiectiv și rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepției, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014). … 29.Așa fiind, Curtea constată că este neîntemeiată susținerea privitoare la afectarea dispozițiilor constituționale ale art. 16, întrucât nu poate fi pus semnul egalității între funcționarul privat și funcționarul asimilat funcționarului public. … 30.Cât privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 308 alin. (1) cu referire la art. 289 din Codul penal sunt lipsite de claritate și previzibilitate, Curtea constată că, în interpretarea și aplicarea normelor penale menționate, în raport de conținutul constitutiv al infracțiunii deduse judecății, distincția se face în funcție de calitatea subiectului activ calificat al infracțiunii de luare de mită, operațiune ce ține de atributul instanței de judecată, în condițiile în care art. 289 alin. (2) din Codul penal are aplicabilitate numai pentru persoanele definite în art. 175 alin. (2) din Codul penal. Așa fiind, Curtea reține că textul criticat este formulat cu o precizie suficientă ce permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Cu atât mai mult, autoritățile judiciare competente să interpreteze și să aplice legea nu vor întâmpina dificultăți în procesul de interpretare și aplicare a acesteia, în acord cu exigențele constituționale. … 31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Munteanu în Dosarul nr. 2.329/103/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și constată că dispozițiile art. 308 alin. (1) raportat la art. 289 din Codul penal sunt constituționale în raport de criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu ––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește