DECIZIA nr. 655 din 29 septembrie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 155 din 16 februarie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 7REFERIRE LADECIZIE 136 10/03/2015
ART. 7REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 9REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 10REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 11REFERIRE LADECIZIE 136 10/03/2015
ART. 11REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 12REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 24 27/03/2000
ART. 13REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007
ART. 13REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 7
ART. 15REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 15REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 7
ART. 16REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 11
ART. 18REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 19REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007
ART. 19REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 52
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 21REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 22REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 4
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 52
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 23REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 52
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 136 10/03/2015
ART. 24REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 24REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 27REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 28REFERIRE LALEGE 160 02/10/2012 ART. 1
ART. 28REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007
ART. 28REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 28REFERIRE LALEGE 13 09/01/2007
ART. 28REFERIRE LALEGE 351 14/07/2004
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 52
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 136 10/03/2015
ART. 30REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 31REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 32REFERIRE LADECIZIE 136 10/03/2015
ART. 33REFERIRE LADECIZIE 267 07/05/2014
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 34REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 34REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 4
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 52
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 73
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 73
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 36REFERIRE LADECIZIE 491 30/06/2016
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 37REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 37REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 38REFERIRE LADECIZIE 136 10/03/2015
ART. 38REFERIRE LAOUG 33 04/05/2007 ART. 5
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 52
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 38REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 39REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 39REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Bianca Drăghici – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, excepție ridicată de Societatea Alro – S.A. în Dosarul nr. 2.931/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 516D/2018.2.La apelul nominal răspund domnii avocați Valeriu Stoica și Dragoș Bogdan, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.692D/2019, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Societatea CRH Ciment (România) – S.A. în Dosarul nr. 3.189/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.4.La apelul nominal răspund domnii avocați Valeriu Stoica și Dragoș Bogdan, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsă celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentanții autoarelor excepției și cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.692D/2019 la Dosarul nr. 516D/2018, care a fost primul înregistrat.6.Cu titlu de cerere prealabilă, reprezentantul Ministerului Public, referitor la cele două dosare conexate, arată că Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în primul dosar a ales să suspende cauza, iar în cel de al doilea a soluționat cauza și, în acest sens, depune la dosarul Curții Constituționale și comunică părții prezente, în copie, Decizia nr. 3.214 din 7 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.189/2/2016. Prin această hotărâre, instanța supremă, stabilind că actul atacat în contencios administrativ este un act administrativ cu caracter normativ, a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.7.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Valeriu Stoica care, referitor la înscrisul depus de reprezentantul Ministerului Public, solicită a se avea în vedere faptul că el privește doar una dintre părți, însă excepția de neconstituționalitate își păstrează actualitatea pentru că, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, aceasta poate examina o chestiune de neconstituționalitate chiar și atunci când textul criticat este privit în abstract. Ca atare, se susține că art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 are în vedere două ipoteze, respectiv a actului administrativ individual și a actului administrativ normativ. Cu privire la actele administrative cu caracter normativ, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea Constituțională a constatat că textul criticat este neconstituțional, întrucât nu se poate prevedea un termen de 30 de zile pentru atacarea în contencios administrativ a unui act administrativ cu caracter normativ. Însă, se afirmă că textul de lege criticat este neconstituțional și în prima ipoteză, cea referitoare la actele administrative cu caracter individual reiterând, pe larg, motivele formulate în fața instanței de judecată și aflate la dosarul cauzei. Astfel, invocându-se nesocotirea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), ale art. 52 alin. (1) și ale art. 126 alin. (6), se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate, prin aceea că, deși stabilesc un termen de decădere special pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ, nu prevăd în ce măsură petentul este obligat să aștepte finalizarea procedurii prealabile pe care, în temeiul dreptului comun, este obligat să o parcurgă, încalcă cerințele constituționale privitoare la claritatea și previzibilitatea unui act normativ. De asemenea, se apreciază, în esență, că dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 elimină posibilitatea atacării inclusiv a actelor administrative cu caracter individual peste termenul imperativ de 30 de zile, ceea ce semnifică o nouă excepție cu privire la actele juridice sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determină încălcarea art. 52 alin. (1) și a art. 126 alin. (6) din Constituție. Pentru toate aceste argumente, se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Depune concluzii scrise.8.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei. Așa cum rezultă din hotărârea depusă la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care autoare a excepției este Societatea CRH Ciment (România) – S.A., a calificat actul administrativ ca fiind unul cu caracter normativ. Or, ceea ce se critică prin prezenta excepție are la bază concepția că actul administrativ a cărui anulare se cere ar fi unul cu caracter individual. Așadar, cu privire la situația de fapt, instanța de casare va fi ținută de ceea ce a spus instanța supremă, respectiv că actul administrativ atacat are caracter normativ. Se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal va hotărî dacă actul administrativ atacat are caracter individual sau normativ, însă în ambele dosare, se solicită anularea aceluiași act administrativ cu caracter normativ emis de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.9.În replică, domnul avocat Valeriu Stoica afirmă că reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii pe fondul dosarului în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Însă, în fața Curții Constituționale nu se judecă fondul cauzei, ci Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal este învestită cu soluționarea cauzei și, fiind o chestiune de fond, va stabili dacă actul administrativ atacat are caracter individual sau normativ. Ca urmare, ceea ce trebuie rezolvat în fața instanței de contencios constituțional este critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, întrucât în ipoteza actelor administrative cu caracter individual textul criticat este neconstituțional.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:10.Prin încheierile din 16 martie 2018 și 19 iunie 2019, pronunțate în dosarele nr. 2.931/2/2016/a1 și nr. 3.189/2/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Excepția a fost ridicată de Societatea Alro – S.A. în calea de atac a recursului declarat împotriva Încheierii de ședința din data de 12 octombrie 2016 și a Sentinței civile nr. 3.246 din 26 octombrie 2016, precum și de Societatea CRH Ciment (România) – S.A. în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 3.661 din 21 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.11.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia, cu titlu prealabil, arată că, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale. Însă, prezenta excepție de neconstituționalitate vizează cealaltă ipoteză avută în vedere de dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, respectiv cea a actelor administrative cu caracter individual, întrucât stabilirea termenului pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter individual ca fiind de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate, sunt neconstituționale.12.Astfel, se susține, în esență, că, prin raportare la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 încalcă cerințele privitoare la claritatea și previzibilitatea unui act normativ, astfel cum aceste cerințe au fost statuate în jurisprudența Curții Constituționale.13.Se afirmă că nicăieri în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2007 nu se regăsește vreo dispoziție privitoare la procedura prealabilă ce trebuie parcursă de către persoana vătămată în dreptul sau interesul său legitim prin acte administrative emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, anterior exercitării acțiunii judiciare. Pe cale de consecință, în lipsa vreunei norme derogatorii, inclusiv în cazul actelor administrative emise de către ANRE rămân incidente prevederile de drept comun din materie, respectiv cele ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.14.Ca atare, autoarele excepției susțin că înainte de exercitarea acțiunii în contencios administrativ, petentul trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, procedura plângerii prealabile, prin sesizarea autorității emitente a actului administrativ sau a celei ierarhic superioare, procedură prin care petentul trebuie să invoce elementele de nelegalitate ce ar trebui să conducă la revocarea actului administrativ în discuție.15.Se apreciază că, din cuprinsul art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deopotrivă aplicabile, rezultă că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual emis de către ANRE trebuie să formuleze plângere prealabilă împotriva actului în termen de 30 de zile de la data publicării sau comunicării acestuia. Totodată, exercitarea acțiunii în contencios administrativ împotriva aceluiași act administrativ cu caracter individual emis de către ANRE trebuie realizată, de asemenea, în același termen, de 30 de zile, de data publicării sau comunicării actului respectiv. Așadar, termenul pentru formularea plângerii prealabile se confundă cu termenul pentru exercitarea acțiunii judiciare.16.Pe de altă parte, dreptul comun prevede că termenul în care se poate exercita acțiunea judiciară în contencios administrativ este de 6 luni, însă acest termen începe să curgă de la anumite momente, clar determinate de către norma incidentă, respectiv art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.17.Prin urmare, abia după parcurgerea acestei proceduri, finalizată fie prin soluționarea, în sensul respingerii plângerii prealabile, fie prin lipsa unui răspuns formulat în termenul legal de soluționare a cererii, începe să curgă termenul în care petentul se poate adresa instanței de contencios administrativ. În caz contrar, după cum unanim s-a reținut în jurisprudență, acțiunea urmează a fi respinsă ca prematură.18.Or, în speță, dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, deși stabilesc un termen de decădere special pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ, nu prevăd în ce măsură petentul este obligat să aștepte finalizarea procedurii prealabile pe care, în temeiul dreptului comun, este obligat să o parcurgă, fapt ce încalcă cerințele privitoare la claritatea și previzibilitatea unui act normativ.19.În această situație, devin incidente două ipoteze, ambele absurde și demonstrând lipsa de claritate și previzibilitate a normei criticate. În prima ipoteză, petentul formulează atât plângere prealabilă, cât și acțiune în contencios administrativ în termenul de 30 de zile, însă autoritatea administrativă invocă prematuritatea acțiunii în contencios administrativ, raportat la faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 nu prevede un termen special pentru soluționarea plângerii prealabile, aplicabil fiind tot cel de drept comun (30 de zile). În cea de-a doua ipoteză, petentul nu formulează plângere prealabilă, ci acțiune în contencios administrativ, pentru a se încadra în termenul de 30 de zile, însă autoritatea administrativă invocă inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile reglementate, în continuare, de norma generală. Or, această situație contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind vorba de „situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii“, generate de neclaritatea și imprecizia utilizată de legiuitor în reglementarea, prin art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, a termenului special de exercitare a acțiunii în contencios administrativ.20.Se apreciază că, întrucât în ambele situații expuse mai sus se ajunge la neexaminarea pe fond a cererii de chemare în judecată, în ciuda faptului că petentul a parcurs toate etapele prevăzute de lege, aceasta conduce și la încălcarea dispozițiilor constituționale ce au rolul de a proteja și garanta controlul judecătoresc al actelor administrative, respectiv art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituție.21.Se susține că dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 nu fac distincția, în ceea ce privește impunerea termenului de decădere de 30 de zile pentru atacarea în contencios administrativ, între actele administrative cu caracter individual și cele cu caracter normativ, așa cum nu fac distincția nici între calea de atingere a controlului judiciar, respectiv pe calea acțiunii în anulare a actului administrativ sau pe calea excepției de nelegalitate.22.Astfel, norma criticată ar putea fi percepută ca o normă specială și în raport cu dispozițiile de drept comun privitoare la excepția de nelegalitate, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, văzute în mod constant drept un instrument prin care legiuitorul ordinar a urmărit să întărească controlul jurisdicțional al actelor administrative, garantat prin art. 52 și art. 126 din Constituție.23.Se afirmă că, dacă în termenul prevăzut de art. 5 alin. (7) din ordonanța de urgență nu este formulată acțiunea în anulare sau nu se invocă excepția de nelegalitate, atunci actele administrative cu caracter individual vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita niciun control judiciar. Pe cale de consecință, se elimină posibilitatea atacării inclusiv a actelor administrative cu caracter individual peste termenul imperativ de 30 de zile, ceea ce semnifică o nouă excepție referitoare la actele juridice sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determină încălcarea art. 52 alin. (1) și a art. 126 alin. (6) din Constituție.24.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, în ceea ce privește stabilirea termenului pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter individual ca fiind de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părțile interesate, invocate în raport cu prevederile art. 1 alin. (5),art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituția României. Se arată că prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale, iar în considerentele deciziei s-a reținut că actele administrative cu caracter individual emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, dacă nu au fost contestate în termenul de decădere de 30 de zile, vor putea fi contestate pe cale incidentală, fără o limitare în timp, prin intermediul excepției de nelegalitate, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.25.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.26.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile apărătorului autoarelor excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:27.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.28.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, modificată și completată prin art. I pct. 1 și 2 din Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 și Legii gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 3 octombrie 2012, care au următorul cuprins: „Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate.“29.În opinia autoarelor excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar.30.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 8 mai 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale. Astfel, la paragrafele 17 și 18 ale acestei decizii, Curtea a reținut că textul art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 nu face distincție între actele administrative cu caracter individual sau cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiași termen de decădere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Actele administrative cu caracter normativ vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât, după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio acțiune directă, deoarece, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu pot fi aplicate prevederile legii generale în condițiile existenței unei legi speciale care fixează expres un anumit termen. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate introduc o derogare de la principiul constituțional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepție să fie expres prevăzută de art. 126 alin. (6) din Constituție.31.În prezenta cauză însă, Curtea reține că autoarele excepției de neconstituționalitate critică cealaltă ipoteză avută în vedere de dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, respectiv cea a actelor administrative cu caracter individual, susținând neconstituționalitatea acestora, întrucât stabilesc un termen de 30 de zile pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter individual.32.Cu privire la această critică, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, precitată, paragraful 17, Curtea a constatat că, dacă în termenul de 30 de zile prevăzut de textul de lege criticat nu au fost contestate, actele administrative cu caracter individual emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor putea fi contestate pe cale incidentală, fără o limitare în timp, prin intermediul excepției de nelegalitate, astfel cum prevede legea generală în materia contenciosului administrativ.33.Totodată, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă, potrivit căreia legiuitorul constituant a acordat o atenție deosebită accesului liber la justiție în materia actelor administrative ale autorităților publice, sens în care, considerând că prevederile art. 21 din Constituție – cu o sferă de aplicare generală – nu sunt suficiente, a consacrat, prin art. 52 și art. 126 alin. (6) din aceasta, garanții suplimentare și specifice ale controlului judecătoresc asupra acestui tip de acte juridice, având în vedere că astfel este protejat în mod eficient dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În ceea ce privește modalitatea de realizare a controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, Curtea a reținut că, în lipsa oricărei distincții în cuprinsul art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituție, acest concept se referă, în egală măsură, atât la controlul de legalitate al actelor administrative ale autorităților publice exercitat pe cale principală, cât și la controlul de legalitate al acestora exercitat pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (a se vedea, în acest sens, paragrafele 18, 21 și 22 din Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014).34.Materia contenciosului administrativ este reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, prin lege organică, astfel că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, concretizează regulile stabilite prin art. 52 și art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală și reglementează, ca și modalități procesuale de exercitare ale controlului de legalitate, atât calea acțiunii directe, cât și calea incidentală a excepției de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din aceasta, „(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.“ Prin urmare, un act administrativ cu caracter individual poate face oricând, în cadrul unui proces, obiectul excepției de nelegalitate, indiferent de data la care a fost emis.35.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.36.Distinct de cele menționate, referitor la critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), Curtea reține că prevederile legale criticate întrunesc exigențele de claritate și previzibilitate ale legii, întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În legătură cu principiul previzibilității normei legale, instanța europeană a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, instanța europeană a arătat că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică (Hotărârile din 25 mai 1993 și din 15 noiembrie 1996, pronunțate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, și Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 491 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2016, paragraful 19).37.Așadar, textul de lege criticat este reglementat cu suficientă claritate și precizie, interpretarea sa în ansamblul actului normativ din care face parte relevând cu claritate voința legiuitorului de a deroga, prin reglementarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, de la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.38.Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 elimină posibilitatea atacării actelor administrative cu caracter individual peste termenul de 30 de zile, ceea ce determină încălcarea art. 52 alin. (1) și a art. 126 alin. (6) din Constituție. Prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015, paragraful 17, instanța de contencios constituțional a statuat că actele administrative cu caracter individual emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nu sunt sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, deoarece acestea vor putea fi contestate pe cale incidentală, fără o limitare în timp, prin intermediul excepției de nelegalitate, astfel cum prevede legea generală în materia contenciosului administrativ, dacă în termenul de 30 de zile nu au fost contestate. Prin urmare, Curtea a constatat explicit caracterul constituțional al dispozițiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 în ceea ce privește actele administrative cu caracter individual, tocmai în considerarea faptului că, în situația în care ar pierde termenul special de contestare de 30 de zile prevăzut de textul de lege criticat, persoana care se consideră vătămată are posibilitatea invocării excepției de nelegalitate, pe cale incidentală, fără limitare în timp.39.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societățile Alro – S.A. și CRH Ciment (România) – S.A. în dosarele nr. 2.931/2/2016/a1 și nr. 3.189/2/2016/a1 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 29 septembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x