DECIZIA nr. 653 din 28 noiembrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 din Codul penal, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Iași – Secția penală în Dosarul nr. 13.136/245/2019 al acesteia și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 500D/2020. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, iar, în subsidiar, de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia, întrucât instituția renunțării, reglementată la art. 80 din Codul penal, privește pedepsele penale, iar nu măsurile educative neprivative/privative de libertate. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 31 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 13.136/245/2019, Judecătoria Iași – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 din Codul penal. Excepția a fost ridicată din oficiu într-o cauză penală în care inculpatul major a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data săvârșirii faptei inculpatul fiind minor.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată, autoare a excepției, susține că este neconstituțională interpretarea potrivit căreia art. 80 din Codul penal nu s-ar putea aplica și față de minorul devenit major, prin dispunerea unei soluții adaptate, de renunțare la aplicarea măsurii educative. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 601 din 27 septembrie 2018. Observă că, în mod similar, în cauză, inculpatului, care era minor la data săvârșirii faptei și a devenit major între timp, nu i s-ar putea aplica dispozițiile art. 80 din Codul penal referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei. Reține că doctrina și practica sunt unanime în sensul acesta, deși este evident că, în această interpretare, minorului i se aplică un tratament mai sever decât majorului, fiind încălcat principiul egalității în drepturi. Susține că, prin această interpretare, care exceptează minorii de la aplicarea dispozițiilor art. 80 din Codul penal, se creează pentru persoanele care comit fapte prevăzute de legea penală în condițiile unui discernământ în formare o situație mai grea – caracterizată prin aplicarea întotdeauna a unei sancțiuni, măsurile educative fiind sancțiuni specifice minorului – decât cea creată pentru persoanele cărora, săvârșind faptele de natură penală după împlinirea vârstei de 18 ani, în condițiile existenței discernământului, li se poate aplica instituția renunțării la aplicarea pedepsei. Reține că un prim argument, invocat de adepții acestei teorii, de excludere a minorilor de la aplicarea dispozițiilor art. 80 din Codul penal ține de faptul că interpretarea gramaticală și lexicală a acestei instituții nu permite aplicarea sa decât atunci când ar urma să se stabilească „o pedeapsă“, întrucât denumirea instituției cuprinde doar sintagma „renunțarea la aplicarea pedepsei“, deci instituția ar putea fi aplicată doar infractorului major, nu și celui minor, acestuia din urmă aplicându-i-se măsuri educative. Autoarea excepției apreciază că acest argument poate fi ușor combătut prin aceea că legiuitorul însuși a asimilat noțiunea de „condamnare“ cu aceea a aplicării unei măsuri educative, chiar în art. 239 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar această echivalare a celor două noțiuni ar trebui să aibă loc și atunci când ar fi în favoarea minorului, nu doar atunci când această echivalare se face pentru a impune o condiție suplimentară, de excludere a unei instituții favorabile inculpatului. Așadar, dacă legiuitorul însuși a înțeles să echivaleze cele două noțiuni, această echivalare ar putea fi făcută și pentru a determina dispunerea renunțării față de un inculpat major care la data săvârșirii faptei era minor. La aceste argumente, autoarea excepției adaugă și un argument istoric, ținând de reticența cu care practica sub imperiul vechiului Cod de procedură penală refuza să aplice față de inculpatul minor unele instituții favorabile, cum a fost procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii. Se aprecia la acea vreme că legea nu prevedea expres aplicarea procedurii simplificate și față de inculpatul minor, că legea nu prevedea efectul acestei instituții față de un posibil inculpat minor, că interpretarea lexicală impunea să se aplice această instituție doar inculpatului major. Subliniază că a fost nevoie de intervenția legiuitorului și de modificarea legii procesual penale pentru ca practicienii să accepte că unele instituții de favoare pot și trebuie să fie flexibile, respectiv pot și trebuie să fie adaptate pentru a permite realizarea scopului normei, pentru ca aceștia să nu fie discriminați. Pe lângă toate aceste argumente, observă că în această configurație restrânsă a normei penale s-ar îngrădi puterea judecătorului de a aplica în cursul judecății o normă de favoare față de un inculpat major care a săvârșit fapta în minorat, o faptă cu un pericol social redus, pentru care procurorul ar fi putut să pronunțe în cursul urmăririi penale o soluție de favoare (renunțarea la urmărirea penală), în condițiile în care Curtea Constituțională a stabilit că soluția dată de procuror de renunțare la urmărirea penală trebuie supusă întotdeauna controlului unui judecător, pentru că justiția se realizează prin instanțele judecătorești, potrivit Constituției. Așadar, și soluția de trimitere în judecată ar trebui să poată fi suspusă controlului unei instanțe, din această perspectivă. … 6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 7.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, observă că sistemul sancționator pentru infracțiunile comise de minori cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani a fost complet restructurat de noul Cod penal, singurele sancțiuni penale care le pot fi aplicate acestora fiind măsurile educative. Regula o constituie aplicarea măsurilor educative neprivative de libertate, cele privative de libertate constituind excepția, luarea acestora fiind, totodată, obiectul aprecierii instanței de judecată. Acest sistem sancționator se aplică chiar dacă pe parcursul procesului penal minorul a devenit major, legiuitorul considerând relevantă data săvârșirii infracțiunii. Reține că măsurile educative au ca scop educarea sau reeducarea minorilor care răspund penal prin instruire școlară și profesională și prin cultivarea în conștiința acestora a respectului față de valorile sociale. Din această perspectivă, reține că noul Cod penal plasează centrul de greutate al sistemului sancționator al minorilor pe prevenirea comiterii de noi infracțiuni, prin reintegrarea socială a minorilor care au comis o infracțiune. Observă că, spre deosebire de pedepsele penale, care au un caracter preponderent coercitiv, măsurile educative au un caracter preponderent educativ, reprezentând un tratament sancționator mai blând, care se impune ca urmare a particularităților psihologice specifice vârstei minorității. Prin urmare, apreciază că, din punctul de vedere al gravității, măsurile educative și pedepsele nu pot fi echivalate, ultimele fiind mai grave și antrenând decăderi, incapacități și interdicții. Totodată, reține că renunțarea la aplicarea pedepsei nu reprezintă un drept constituțional, ci o modalitate de individualizare a pedepsei, iar art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor și de situațiile diferite în care se află destinatarii normei penale. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui. Prin urmare, apreciază că, în măsura în care prevederile se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică și nu afectează dreptul la un proces echitabil sau vreuna dintre componentele sale, normele penale criticate reprezintă o opțiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, revine legiuitorului infraconstituțional să decidă care sunt condițiile incidenței instituției renunțării la aplicarea pedepsei. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 din Codul penal, cu denumirea marginală „Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei“, care au următorul cuprins:(1)Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.(2)Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților; d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.(3)În caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2). … 11.Autoarea susține că prevederile criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în cauză, sunt formulate critici de neconstituționalitate dintr-o perspectivă diferită de cele care au făcut obiect al examinării constante a Curții Constituționale. Astfel, Curtea reține că, în esență, instanța de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate, susține că este neconstituțională interpretarea potrivit căreia art. 80 din Codul penal nu s-ar putea aplica și față de minorul devenit major, prin dispunerea unei soluții adaptate, de renunțare la aplicarea măsurii educative. Aparent, nemulțumirea autoarei privește modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 80 din Codul penal. Din această perspectivă, Curtea reține că renunțarea la aplicarea pedepsei este o instituție nouă, care nu are corespondent în Codul penal anterior și care constă în facultatea recunoscută instanței de judecată de a renunța definitiv la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, pentru resocializarea căreia – ținând seama de gravitatea infracțiunii, de persoana infractorului și de conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii faptei – este suficientă aplicarea unui avertisment. Rațiunea renunțării la aplicarea pedepsei o reprezintă săvârșirea unor fapte infracționale care au o gravitate redusă, astfel că infractorul poate fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor și atenționarea infractorului cu privire la conduita viitoare.  … 13.Conform art. 114 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de către o persoană minoră, regula este aceea a aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate. În acest sens, dispoziția legală anterior menționată arată că față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. În mod excepțional, la alin. (2) al art. 114 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut că față de un astfel de minor poate fi dispusă o măsură educativă privativă de libertate în următoarele două cazuri: dacă inculpatul a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. … 14.Curtea reține că măsurile educative sunt sancțiuni de drept penal speciale, reglementate pentru a fi dispuse doar în privința minorilor responsabili penal și care au ca scop educarea sau reeducarea acestora prin instruire școlară și profesională și prin cultivarea în conștiința lor a respectului față de valorile sociale. Astfel, măsurile educative reglementate în dreptul penal românesc sunt consecințe ale răspunderii penale, putând fi dispuse numai dacă minorul a săvârșit o infracțiune. Acestea au menirea de a realiza o schimbare în conștiința infractorului minor în sensul respectării valorilor sociale, pentru a se putea reintegra în societate. Curtea reține că, spre deosebire de pedepsele penale, care au un caracter preponderent coercitiv, măsurile menționate au un caracter preponderent educativ, motiv pentru care, în urma aplicării lor, nu subzistă consecințe penale, ele neconstituind antecedente penale față de persoana în privința căreia au fost dispuse. De altfel, acest aspect este în mod expres reglementat la art. 133 din Codul penal, conform căruia măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități. Aceste aspecte sunt determinate de caracteristicile stării de minoritate, care fac ca prevenirea și combaterea fenomenului delincvenței juvenile să ridice probleme speciale deosebite de combatere a criminalității în rândul adulților. Aceasta, întrucât vârsta persoanei constituie, de plano, un indicator al dezvoltării sale psihologice, dezvoltare care îi permite să înțeleagă semnificația faptelor sale și consecințele acestora și să aprecieze pericolul pe care acestea îl prezintă pentru valorile sociale. … 15.Așadar, Curtea observă că persoanele care săvârșesc fapte prevăzute de legea penală înainte de a fi împlinit vârsta de 18 ani beneficiază de un regim sancționator mai blând, în comparație cu cele care săvârșesc fapte similare după împlinirea majoratului, acesta fiind reglementat, conform politicii penale a statului, drept consecință a particularităților psihologice specifice vârstei minorității. … 16.În consecință, câtă vreme instituția renunțării, reglementată la art. 80 din Codul penal, privește pedepsele penale, iar nu măsurile educative neprivative/privative de libertate, fiind aplicabilă doar infractorilor majori, Curtea reține că susținerea autoarei excepției nu constituie o problemă de interpretare și aplicare a normei penale criticate. Curtea constată că, în realitate, prin modul cum sunt formulate motivele de neconstituționalitate, autoarea excepției solicită modificarea/completarea normelor legale criticate, în sensul de a se reglementa, în legea penală în vigoare, o instituție similară – renunțarea la aplicarea măsurilor educative -, aplicabilă infractorilor minori. Or, o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care este sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.  … 17.În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa faptul că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 640 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 24 decembrie 2019, paragraful 14, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, Decizia nr. 191 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, paragraful 13, Decizia nr. 245 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 27 iulie 2020, paragraful 15, Decizia nr. 515 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, paragraful 13, și Decizia nr. 213 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 26 septembrie 2022, paragraful 12). Modificarea conținutului unei norme juridice este o prerogativă exclusivă a autorității legislative în lumina dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Curtea Constituțională, potrivit competenței sale înscrise în art. 146 din Constituție și în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru a modifica dispozițiile art. 80 din Codul penal în sensul solicitat de autoarea excepției. … 18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 din Codul penal, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Iași – Secția penală în Dosarul nr. 13.136/245/2019 al acesteia.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Iași – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește