DECIZIA nr. 651 din 19 octombrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Costel Colibaba în Dosarul nr. 1.562/86/2016/a1 al Tribunalului Suceava – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.048D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Încheierea din 30 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.562/86/2016/a1, Tribunalul Suceava – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Excepția a fost ridicată de Costel Colibaba cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în procedura de cameră preliminară. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate din Codul de procedură penală din 1968 încalcă prevederile constituționale privind statul de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor, principiul legalității, accesul liber la justiție, viața intimă, familială și privată, secretul corespondenței și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiile privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, consideră că utilizarea sintagmei „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ echivalează cu „includerea altor organe specializate ale statului în rândul celor care au atribuții de punere în executare a autorizației de interceptare“, ceea ce conduce la o „ingerință a serviciilor secrete în justiție“. Susține că măsura nu este democratică, necesară și legitimă, astfel că se încalcă principiul proporționalității. Apreciază că Ministerul Public dispune de un serviciu specializat care poate acoperi toate necesitățile tehnice de punere în executare a autorizațiilor de interceptare, neavând nevoie de sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informații. Subliniază că, făcând abstracție de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la măsurile de supraveghere tehnică (de exemplu, Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României), instanțele naționale au continuat să justifice intervenția Serviciului Român de Informații în activitatea de urmărire penală pe baza prevederilor art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968, calificând activitățile de cercetare penală ale acestui serviciu ca reprezentând un simplu sprijin tehnic. Susține că, în realitate, aceste acte realizate de Serviciul Român de Informații constituie mult mai mult decât un simplu sprijin tehnic și că, în practică, numeroase probe sunt obținute anterior datei aprobării mandatului de supraveghere. Arată că serviciile secrete au atribuții doar în domeniul siguranței naționale, iar nu și în cel al urmăririi penale, având însă posibilitatea de a sesiza organele de urmărire penală în situația constatării săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală cu privire la siguranța statului. Consideră că noțiunea de „sprijin tehnic“ constituie poarta prin care serviciile secrete pătrund în activitatea de urmărire penală, context în care persoanele supuse măsurilor de supraveghere tehnică nu beneficiază de garanțiile specifice asigurării drepturilor fundamentale invocate în susținerea excepției, având în vedere lipsa de acces la informațiile obținute prin interceptare, considerate clasificate, lipsa de înștiințare cu privire la dispunerea măsurilor respective etc. Apreciază că sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ din cuprinsul dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968 este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât Codul nu prevede care sunt persoanele sau organele care intră în categoria celor chemate să acorde sprijin tehnic la realizarea interceptărilor, alături de procuror și de organele de cercetare penală. Totodată, având în vedere că supravegherea tehnică este o măsură procesual penală care are ca efect o restrângere a vieții private și de familie, justificată de interesul public al realizării instrucției penale, consideră că lipsa de precizie și previzibilitate a normei referitoare la punerea în executare a mandatului de interceptare este de natură a încălca dreptul la respectarea vieții private și de familie. De asemenea, susține că normele din alte state ale Uniunii Europene care reglementează activitatea de supraveghere tehnică sunt clare și previzibile și vizează numai organele judiciare, și anume judecătorul de instrucție, organele de urmărire penală și organe ale poliției, cu precizarea că, „din punct de vedere tehnic, la realizarea acestei activități sunt obligate să colaboreze, la nevoie, persoane juridice din domeniul furnizării de servicii de telecomunicații sau din alte domenii expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală“. Arată că textul de lege criticat nu prevede nici domeniul de activitate specific al persoanelor care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări, în condițiile în care, în România, activează, potrivit legii, în afara Serviciului Român de Informații, numeroase organe specializate în diverse domenii, printre care se numără „Garda Națională de Mediu, Gărzile Forestiere, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul de Stat în Construcții, Consiliul Concurenței și Autoritatea de Supraveghere Financiară, niciuna dintre acestea neavând atribuții de cercetare penală“. Referitor la cerințele privind claritatea, precizia și previzibilitatea legii, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 553 din 16 iulie 2015, paragraful 23, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 și 24 mai 2007, pronunțate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, Rotaru împotriva României, paragraful 52, Sissanis împotriva României, paragraful 66, și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 34. În ceea ce privește materia interceptărilor arată că, prin Decizia de admisibilitate din 29 iunie 2006, pronunțată în Cauza Weber și Saravia împotriva Germaniei, paragrafele 93-95, Curtea de la Strasbourg a generalizat jurisprudența sa cu privire la cerința previzibilității legii în acest domeniu, statuând că reglementarea unor măsuri speciale secrete de urmărire, cum ar fi interceptarea comunicărilor, trebuie să se realizeze în mod esențial prin norme clare, detaliate, din moment ce tehnologia disponibilă pentru efectuarea lor devine constant din ce în ce mai sofisticată (Hotărârea din 25 martie 1998, pronunțată în Cauza Kopp împotriva Elveției, paragraful 72, și Hotărârea din 30 iulie 1998, pronunțată în Cauza Valenzuela Contreras împotriva Spaniei, paragraful 46). Astfel, autorul excepției concluzionează că, pentru a fi compatibilă cu principiul preeminenței dreptului, legislația în materia interceptării convorbirilor sau comunicărilor trebuie să îndeplinească cerințele de accesibilitate (materia respectivă trebuie reglementată la nivel de lege), claritate (normele trebuie să aibă o redactare fluentă și inteligibilă, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie), precizie și previzibilitate (lex certa, normele trebuie să fie redactate clar și precis, astfel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate – să își corecteze conduita și să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat). Aceasta înseamnă că reglementarea în domeniul interceptărilor poate fi realizată numai printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu prin legislația infralegală, adică prin acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, acte caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate. … 6.Tribunalul Suceava – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 este neîntemeiată. Invocă în acest sens considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 734 din 23 noiembrie 2017, paragrafele 16-18. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Deși – prin prevederile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013 – Codul de procedură penală din 1968 a fost abrogat la 1 februarie 2014, dispozițiile de lege criticate produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, deoarece, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, „Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege“. Ca atare, în acord cu jurisprudența Curții, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare (Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), textul de lege criticat poate fi supus controlului de constituționalitate. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că excepția de neconstituționalitate privește, în realitate, numai dispozițiile art. 91^2 alin. 1 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968, modificate prin prevederile art. I pct. 47 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Așadar, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: „Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită potrivit Codului penal.“ … 11.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor, ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalității, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, ale art. 26 privind viața intimă, familială și privată, ale art. 28 referitor la secretul corespondenței și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – invocate și în prezenta cauză – și față de critici similare. … 13.Astfel, prin Decizia nr. 140 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 26 iunie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1 și ale art. 91^2 alin. 1 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968, reținând (în paragrafele 14-20 și 22-24) că dispozițiile din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video prevedeau suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, aceasta „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată […]“. … 14.Prin decizia mai sus menționată, Curtea a statuat că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28, secretul corespondenței nefiind un drept absolut. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile să combată în mod eficace asemenea amenințări și să supravegheze elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni. În acest sens, Curtea a reținut că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu, în secțiunea V^1 din Codul de procedură penală din 1968, procedura referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video, Legea nr. 281/2003, Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi și Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, contribuind, rând pe rând, la instituirea unor proceduri de natură să confere un plus de garanții împotriva arbitrarului organelor de anchetă. Astfel, dacă în varianta codului existentă anterior apariției Legii nr. 281/2003 procedura era sumar prevăzută, înregistrările audio sau video putând fi efectuate cu autorizarea prealabilă a procurorului desemnat, cu condiția existenței unor indicii temeinice privind pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni, ulterior adoptării actelor normative mai sus menționate, o astfel de interceptare sau înregistrare a convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se putea realiza numai cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectua sau supraveghea urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege. … 15.În acest sens, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile de lege criticate au fost validate de însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, Curtea de la Strasbourg – după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că, la data comiterii faptelor, legislația în materie era alta – a afirmat că, în noul cadru legislativ, prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 356/2006, au fost introduse numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Așa fiind, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile de lege criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc. … 16.De asemenea, Curtea Constituțională a menționat și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 mai 2003, pronunțată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei, în care reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condițiile de legalitate și proporționalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ține de reglementările naționale și că revine jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, Curtea de la Strasbourg a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părți. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiați și de a contracara depozițiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privința înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instanțele naționale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observații în fața judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. Totodată, și în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esențial ca toate probele să fie prezentate de față cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuși că declarațiile martorilor trebuie făcute în fața tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declarațiilor din faza de instrucție penală a cazului nu încalcă, în principiu, prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declarații, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor. … 17.Referindu-se la reglementarea din Codul de procedură penală din 1968 – tot prin Decizia nr. 140 din 27 martie 2018, citată anterior -, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 91^6 alin. 1 din vechiul cod, mijloacele de probă referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video puteau fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părților interesate sau, din oficiu, de către instanță, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalității și temeiniciei autorizării și efectuării înregistrărilor. De asemenea, Curtea a reținut că interceptarea și înregistrarea convorbirilor puteau fi dispuse, potrivit prevederilor art. 91^1 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Așadar, administrarea unor astfel de mijloace de probă era plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, în temeiul dispozițiilor art. 221 și 228 din Codul de procedură penală din 1968, atât in personam, cât și in rem. În plus, textul stabilea în termeni fără echivoc că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, prin această a doua alternativă înțelegându-se evident și situațiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, în acord cu prevederile art. 20 din Codul penal din 1969 referitor la tentativă, iar nu în sfera unor simple acte de pregătire. În plus, măsurile de supraveghere tehnică nu puteau fi dispuse în mod discreționar de către procuror, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se puteau realiza numai dacă erau date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu și dacă erau necesare în vederea stabilirii situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu putea fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi fost mult întârziată. De asemenea, astfel de măsuri puteau fi dispuse în cazul infracțiunilor contra siguranței naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în cazul unor alte infracțiuni grave ori al infracțiunilor care se săvârșesc prin mijloace de comunicare electronică. În sfârșit, procurorul putea dispune, prin ordonanță motivată, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pe o durată de cel mult 48 de ore în caz de urgență, când întârzierea obținerii autorizării de către judecător ar fi adus grave prejudicii activității de urmărire penală, iar măsura dispusă era supusă confirmării judecătorului. … 18.Referitor la sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ din cuprinsul dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, sintagmă care se înscrie în contextul legislativ mai sus evidențiat și care este criticată pe motiv că nu respectă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii, prin Decizia nr. 140 din 27 martie 2018, precitată, Curtea a constatat că sunt invocate argumentele avute în vedere cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016. Prin această ultimă decizie, sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală a fost constatată ca fiind neconstituțională, deoarece încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor și în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității. … 19.Curtea observă că, prin Decizia nr. 140 din 27 martie 2018, precitată, a respins, ca neîntemeiată, critica de neconstituționalitate cu privire la sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ din cuprinsul dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, statuând că sintagma „alte organe specializate ale statului“ din dispozițiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere. Astfel, Curtea a reținut că, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, și-a fundamentat soluția din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activității de supraveghere tehnică. … 20.Referitor la sprijinul tehnic pentru realizarea respectivei activități de supraveghere, Curtea a constatat că, sub imperiul vechiului cod de procedură penală – ca, de altfel, și sub cel al noului Cod -, acesta era asigurat de persoane fără atribuții de cercetare penală, în limitele competențelor lor, motiv pentru care dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări obligația de a păstra secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită penal. … 21.În finalul Deciziei nr. 140 din 27 martie 2018, Curtea a invocat și jurisprudența sa referitoare la dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, și anume Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Decizia nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, și Decizia nr. 348 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009. … 22.În același sens sunt și Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, Decizia nr. 779 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 24 mai 2018, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, și Decizia nr. 155 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 26 iunie 2018. … 23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Costel Colibaba în Dosarul nr. 1.562/86/2016/a1 al Tribunalului Suceava – Secția penală și constată că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Suceava – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 octombrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește