DECIZIA nr. 648 din 17 octombrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 5.493/30/2017 al Curții de Apel Timișoara – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 146D/2018. … 2.La apelul nominal lipsește partea Adrian-Nicolae Ivănescu, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autoarea invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal prin raportare la art. 318 din Codul de procedură penală, realizând o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală. Or, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia penală nr. 11/A din 9 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.493/30/2017, Curtea de Apel Timișoara – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Excepția a fost ridicată din oficiu în soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 554/PI din 6 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc. Prin apelul formulat, inculpatul arată că nu critică sentința pronunțată de prima instanță raportat la cuantumul pedepsei aplicate, ci raportat la modalitatea de executare, considerând că, în speță, nu se impune executarea în stare de detenție a pedepsei, întrucât din întregul probatoriu administrat rezultă un pericol social redus al faptei, ținând cont de modalitatea de executare a acesteia. Se solicită reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul aplicării art. 91 din Codul penal. Raportat la circumstanțele concrete ale faptei, ținând cont că, potrivit prevederilor legale, inculpatul are vocația numai la beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, iar nu și la amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, în cazul în care se va reține vinovăția sa în cauză, observând pericolul social concret al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și împrejurarea că singurul impediment legal pentru care instanța nu ar putea face aplicarea prevederilor privind renunțarea la aplicarea pedepsei, în cazul în care ar dori adoptarea unei astfel de soluții, îl constituie împrejurarea că pedeapsa legală pentru una dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 5 ani, nefiind astfel îndeplinită condiția negativă reglementată în dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, instanța, din oficiu, a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, faptul că impunerea de către legiuitor, în art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, a pragului maxim legal de 5 ani închisoare pentru infracțiunea săvârșită, pentru ca inculpatul să poată beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5) în măsura în care aduc în sfera infracțiunii pedepsibile o faptă lipsită de gravitate, cu ignorarea principiului oportunității asumat chiar de legiuitor în expunerea de motive ce a însoțit proiectul noului Cod penal. Arată că, prin acest demers, legiuitorul impune aplicarea unor pedepse penale chiar și în cazul infracțiunilor de pericol concret social redus numai raportându-se la o limită de pedeapsă legală stabilită aleatoriu și, în acest sens, reține că în art. 318 din Codul de procedură penală se prevede o limită maximă de 7 ani închisoare pentru a putea beneficia de renunțarea la urmărirea penală. Așadar, apreciază că reglementarea criticată încalcă existența unui echilibru adecvat între principiul legalității și cel al oportunității, legiuitorul înlăturând aplicarea principiului oportunității tragerii la răspundere penală în cazul infracțiunilor pedepsite cu închisoarea mai mare de 5 ani. … 6.Reține că art. 318 din Codul de procedură penală reglementează, corelativ introducerii principiului oportunității exercitării acțiunii penale, instituția renunțării la urmărirea penală, care se poate dispune în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani. Arată că această instituție și-a dovedit utilitatea în practică, contribuind la degrevarea instanțelor de judecată de un număr însemnat de dosare pentru care procurorii au apreciat că nu există interes public în urmărirea penală a respectivelor fapte. Este de acord că Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, însă apreciază că această competență nu este absolută, în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate, iar, în limita în care în procesul de legiferare s-a încălcat principiul „ultima ratio“, legiuitorul a încălcat art. 1 alin. (3) din Constituție, îndepărtându-se de noțiunea de stat de drept. Totodată, susține că, limitând puterea judecătorească în ceea ce privește aplicarea principiului oportunității renunțării la răspunderea penală și în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, se încalcă echilibrul puterilor în stat, principiul legalității primând în acest caz în dauna celui al oportunității, deși era necesar ca acestea să se afle într-un echilibru. … 7.Apreciază că prevederile criticate creează o discriminare între inculpații care au săvârșit o infracțiune pedepsită de legiuitor cu închisoarea de maximum 5 ani față de inculpații care au săvârșit o infracțiune pedepsită de legiuitor cu închisoarea de peste 5 ani, în contextul în care în cazul ambelor situații infracționale poate exista, în concret, un pericol social redus al infracțiunii. Consideră că pentru a fi constituțional textul de lege ce reglementează posibilitatea renunțării la aplicarea pedepsei ar trebui să se raporteze numai la gravitatea concretă a infracțiunii, iar nu la pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune. Totodată, susține că este într-o situație discriminatorie cel care a fost trimis în judecată pentru o infracțiune ce prezintă un pericol social redus pedepsită de legiuitor cu maximum 5 ani de închisoare și care nu mai are vocație la renunțarea la aplicarea pedepsei ca urmare a cuantumului pedepsei legale, față de cel aflat în faza urmăririi penale, care săvârșește aceeași infracțiune și care are posibilitatea de a obține renunțarea la urmărirea penală, în condițiile art. 318 din Codul de procedură penală. … 8.Susține că dispozițiile criticate încalcă dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituție, în condițiile în care puterea judecătorească nu poate decide, în condițiile art. 80 din Codul de procedură penală, renunțarea la aplicarea pedepsei în contextul sesizării sale prin rechizitoriu, în condițiile art. 329 din Codul penal, sau a sesizării sale, în condițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, dar poate dispune o soluție care are aceeași finalitate dacă este sesizată de procuror, în condițiile art. 318 din Codul de procedură penală, cu confirmarea unei ordonanțe de renunțare la urmărirea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 5 ani. Observă că procurorul poate emite o ordonanță de renunțare la urmărirea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni pedepsite de legiuitor cu mai mult de 5 ani închisoare, dar judecătorul nu poate, în procesul de deliberare, din proprie inițiativă, să aplice instituția renunțării la aplicarea pedepsei pentru infracțiuni pedepsite de legiuitor cu mai mult de 5 ani închisoare. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal având următorul cuprins: „Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: […] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.“ … 13.În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autoarea excepției invocă încălcarea atât a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5) privind statul român, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia determină neconstituționalitatea dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) prin compararea lor cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituțional. … 15.Având însă în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată […]“, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. … 16.Totodată, Curtea reține că a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, motivele de neconstituționalitate fiind formulate din aceeași perspectivă. Astfel, s-a solicitat ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, așadar, cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare și necondiționat de existența antecedentelor penale, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituțional. Analizând excepția de neconstituționalitate, din perspectiva criticilor formulate, similare cu cele formulate în prezenta cauză, Curtea Constituțională a apreciat că autoarea excepției realizează o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin deciziile nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, respectiv nr. 207 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. … 17.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 5.493/30/2017 al Curții de Apel Timișoara – Secția penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește