DECIZIA nr. 641 din 17 octombrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Constantin Costescu în Dosarul nr. 3.323/291/2015 al Judecătoriei Roman și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.747 D/2016. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Referitor la forma de vinovăție cu care este săvârșită infracțiunea de gestiune frauduloasă, se arată că nu există nicio diferență între felul în care aceasta este reglementată la art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal și modalitatea în care aceeași infracțiune era reglementată în Codul penal din 1969. Se susține că este adevărat că în actuala reglementare legiuitorul a renunțat la condiția săvârșirii faptei cu rea-credință, însă, conform art. 16 din Codul penal, o faptă poate fi săvârșită din culpă numai atunci când legea o prevede în mod expres. De altfel, condiția relei-credințe nu era interpretată, conform dispozițiilor Codului penal din 1969, în sensul că ar fi impus săvârșirea infracțiunii cu intenție directă, în același sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, paragraful 32, referitor la semnificația, în general, a noțiunii de „rea-credință“. Se apreciază, totodată, că nu există nicio problemă de previzibilitate a textului criticat și că jurisprudența este constantă în stabilirea conținutului constitutiv al infracțiunii analizate. De asemenea se arată că prevederile art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal nu condiționează existența infracțiunii de încălcarea unei legi, lipsa acestei condiții fiind explicabilă; se susține că este firească pedepsirea, conform textelor criticate, spre exemplu, a tutorelui care își încalcă obligația de a-l proteja pe minor, prin săvârșirea unor acțiuni păgubitoare cu privire la bunurile acestuia. Se arată că infracțiunea de gestiune frauduloasă a fost reglementată identic din perspectiva elementelor anterior menționate încă din cuprinsul Codului penal din 1936, respectiv la art. 539. Se face, totodată, trimitere la elemente de drept comparat, fiind dat ca exemplu art. 4 din Actul privind fraudele din 2006, din Regatul Unit, conform căruia frauda prin abuzul de poziție este o infracțiune aproape similară celei de gestiune frauduloasă prevăzută la art. 242 alin. (1) din Codul penal, având o sferă mai amplă de aplicare doar cu privire la persoanele vizate, întrucât pedepsește și persoana care expune alte persoane riscului de a suferi o pagubă, nefiind necesară constatarea producerii unei pagube efective. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 21 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.323/291/2015, Judecătoria Roman a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 242 alin. (1) și (3) din Codul penal, excepție invocată de Constantin Costescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 242 din Codul penal. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele criticate încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate, întrucât conțin norme de incriminare lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul penal se susține că, în lipsa, din cuprinsul acesteia, a sintagmei „cu încălcarea legii“ sau a unei expresii cu înțeles similar, dispoziția legală criticată este lipsită de sens, dând posibilitatea organelor judiciare să considere, ca fiind infracțiuni, fapte a căror ilegalitate rezultă din legi, dar și din alte acte normative. Se susține că o ipoteză juridică similară a fost sancționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, al cărei element material al laturii obiective putea fi configurat, înainte de intervenția instanței de contencios constituțional, anterior menționată, de către Parlament, Guvern sau alte organe ale statului, inclusiv de persoane juridice de drept privat, prin elaborarea fișei postului, situație de neacceptat prin raportare la standardele specifice normelor de drept penal. Se susține că, sub aceste aspecte, Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 este aplicabilă și în prezenta cauză. Se arată că nevoia unei astfel de precizări în cuprinsul prevederilor art. 242 alin. (1) din Codul penal rezultă și din rechizitoriul întocmit în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. Se mai susține că, în lipsa precizării mai sus arătate, s-ar putea conchide că există o variantă ideală de îndeplinire a unui act de conservare sau administrare, la care se referă prevederile art. 242 alin. (1) din Codul penal, cunoscută doar de către procurorul de caz, dar care ar putea să nu fie împărtășită de instanța de judecată și să nu fie cunoscută de administratorul unei societăți sau de persoana care administrează bunurile unei persoane, în general. Se susține că este necesară aplicarea, în prezenta cauză, a punctului de vedere exprimat în jurisprudența Curții Constituționale, conform căruia principiul legalității incriminării presupune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita legală reglementată prin norme de incriminare, așa încât legalitatea faptelor la care face referire textul criticat să poată fi stabilită numai prin raportare la atribuții de serviciu prevăzute prin legi sau ordonanțe. Se mai arată că, privită singular, norma de incriminare a infracțiunii de gestiune frauduloasă, care nici măcar nu impune condiția relei-credințe a făptuitorului, sau, oricum, condiția unei forme de intenție, este lipsită de previzibilitate. De asemenea se susține că sintagma „pricinuirea de pagube“ este, ea însăși, lipsită de previzibilitate, în lipsa unor criterii legale de apreciere a caracterului păgubitor al faptelor săvârșite. Se arată că, și sub acest aspect, sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, mai sus invocate. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (3) din Codul penal se susține că sintagma „în scopul de a dobândi un folos patrimonial“, din cuprinsul acestora, este ambiguă, aspect ce determină încălcarea, prin norma de incriminare anterior menționată, a principiului legalității incriminării și a normelor constituționale referitoare la calitatea legii, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil. Se arată că folosirea, pură și simplă, în textul criticat, a verbului „a dobândi“ presupune posibilitatea agravării răspunderii penale pentru situații care nu țin de voința făptuitorului, cum este cea a obținerii de către administratorul societății a unui folos patrimonial, ca urmare a comiterii faptelor incriminate la alin. (1) al art. 242 din Codul penal. Se susține, totodată, că, în ipoteza în care cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau a conservării bunurilor unei persoane, are un folos propriu și urmărește obținerea acestui folos, infracțiunea se consumă odată cu cauzarea prejudiciului material, întrucât va exista o îmbogățire fără justă cauză pe seama pagubei care a fost pricinuită. Or, această modalitate de comitere ar fi trebuit reglementată ca formă a variantei de bază a infracțiunii de gestiune frauduloasă, și nu ca variantă agravată. Se arată că este absurd ca activitățile persoanei care are sau trebuie să aibă grija administrării sau conservării unor bunuri, fără ca faptele sale să conțină, prin ele însele, o rezoluție infracțională, să poată conduce la stabilirea unor pedepse ca cele prevăzute prin textul criticat. Pentru aceleași motive se susține că prevederile art. 242 alin. (3) din Codul penal dobândesc valențe discriminatorii, întrucât același act poate fi interpretat în mod diferit, de către organe judiciare diferite, aspect ce permite trimiterea în judecată a anumitor persoane, alese conform unor criterii subiective. Se arată, de asemenea, că textul criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (2), conform cărora justiția este unică, imparțială și egală. În fine, se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la deciziile nr. 573 din 3 mai 2011, nr. 196 din 4 aprilie 2013 și nr. 166 din 17 martie 2015, prin care instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la obligativitatea respectării de către legiuitor a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și a principiului legalității incriminării, drept garanții ale caracterului echitabil al procesului penal. Se face referire, totodată, la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 30 noiembrie 1987, 22 noiembrie 1995, 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000, 9 noiembrie 2006 și 25 ianuarie 2007, pronunțate în Cauzele H. împotriva Belgiei, S. W. împotriva Regatului Unit, Cantoni împotriva Franței, Wingrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României, Leempoel S.A. ED Cine Revue împotriva Belgiei și Sissanis împotriva României, prin care au fost stabilite standarde ale calității legii, prin raportare la principiul legalității incriminării. … 6.Judecătoria Roman opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că autorul excepției apreciază, în mod greșit, că, în prezenta cauză, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 pot fi aplicate prin analogie. În realitate, acestea nu pot fi avute în vedere în soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate, întrucât cele două infracțiuni analizate au o natură diferită, prin ele fiind protejate relații sociale diferite. Astfel, infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de serviciu, cu subiect activ calificat, care are calitatea de funcționar public în sensul legii penale, pe când infracțiunea de gestiune frauduloasă este o infracțiune împotriva patrimoniului, subiect activ al acesteia putând fi orice persoană. În considerarea acestui din urmă aspect, legiuitorul a incriminat orice faptă, licită sau ilicită, în măsura în care aceasta provoacă o pagubă unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor sale. Se susține că textele criticate nu sunt lipsite de claritate, precizie sau previzibilitate, motiv pentru care acestea nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate. Prin urmare, se arată că prevederile art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală nu lasă organelor judiciare posibilitatea unor interpretări arbitrare ale dispozițiilor legale criticate. Se mai susține că maniera de reglementare a infracțiunii de gestiune frauduloasă reprezintă opțiunea legiuitorului, voință care, de altfel, transpare cu claritate din dispozițiile legale analizate și că aceasta este în acord cu prevederile Legii fundamentale. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, conținutul constitutiv al infracțiunii de gestiune frauduloasă putând fi determinat, cu ușurință, de către organele judiciare. Se arată că textele criticate respectă exigențele standardelor de calitate a legii și pe cele impuse de principiul legalității incriminării. Se face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012, nr. 92 din 3 martie 2015 și nr. 146 din 12 martie 2015, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exemplificată prin hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 și 9 noiembrie 2006, pronunțate în Cauzele Cantoni împotriva Franței, Wingrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României și Leempoel S.A. ED Cine Revue împotriva Belgiei. … 9.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dreptului la un proces echitabil, se arată că dreptul fundamental anterior menționat este asigurat prin norme ale dreptului procesual penal, și nu prin dispoziții de drept penal substanțial. Cu privire la criticile de neconstituționalitate ce vizează lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a prevederilor art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal se susține că acestea nu pot fi reținute. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 65 din 25 februarie 2015 și se arată că textele criticate îndeplinesc criteriile specifice calității legii, destinatarul lor fiind capabil să își adapteze conduita conform conținutului acestora și consecințelor care pot decurge din nerespectarea ei. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, care au următorul cuprins: (1)Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. […](3)Faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) săvârșite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani. … 13.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legilor, art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că analiza comparativă realizată de autorul acesteia între infracțiunea de abuz în serviciu, cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, despre care se afirmă că este aplicabilă, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, și infracțiunea de gestiune frauduloasă, reglementată prin dispozițiile art. 242 din Codul penal, referitor la care se susține că prezintă aceleași vicii de neconstituționalitate, care au fost constatate de către instanța de contencios constituțional cu privire la dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, este irelevantă, întrucât pleacă de la premisa greșită că cele două norme de incriminare comparate au în vedere fenomene infracționale similare, diferența constând doar în mediul public și, respectiv, privat în care ele își găsesc aplicabilitatea. … 15.În realitate, în timp ce infracțiunea prevăzută la art. 297 din Codul penal face parte din capitolul II – „Infracțiuni de serviciu“ al titlului V – „Infracțiuni de corupție și de serviciu“ din Partea specială a Codului penal, infracțiunea de gestiune frauduloasă se regăsește reglementată în titlul II al Părții speciale a Codului penal, intitulat „Infracțiuni contra patrimoniului“, fiind plasată de legiuitor în cuprinsul capitolului III al acestui titlu, denumit „Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii“. Așa fiind, dacă infracțiunea de abuz în serviciu are ca obiect juridic generic relațiile sociale referitoare la desfășurarea activității persoanelor care au calitatea de funcționari publici, în sensul legii penale, relații sociale în cadrul cărora funcționarii publici, din categoria anterior precizată, trebuie să dea dovadă de corectitudine și probitate, și, ca obiect juridic special, aceleași relații sociale în a căror desfășurare funcționarii publici sunt obligați să se abțină de la săvârșirea unor fapte de natură a produce pagube sau alte vătămări unor persoane fizice sau juridice, infracțiunea de gestiune frauduloasă are ca obiect juridic generic protejarea relațiilor sociale referitoare la patrimoniu, iar, ca obiect juridic specific, asigurarea protecției penale a relațiilor sociale formate în strânsă legătură cu ocrotirea patrimoniului altor persoane, prin administrarea sau conservarea bunurilor acestora, relații sociale ce au la bază acte de acordare a unei minime încrederi de către proprietarii bunurilor persoanelor care urmează să le administreze sau să le conserve. Obiectul material al infracțiunii de gestiune frauduloasă constă într-o universalitate de bunuri, reprezentând întregul patrimoniu al unei persoane sau o fracțiune din acesta, în timp ce infracțiunea de abuz în serviciu poate avea sau poate fi lipsită de obiect material. De asemenea, infracțiunea de abuz în serviciu are subiect activ calificat, având calitatea de funcționar public, în sensul legii penale, pe când infracțiunea de gestiune frauduloasă poate fi săvârșită de către orice persoană responsabilă penal, căreia i-a fost încredințată administrarea bunurilor altuia. De altfel, săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către o persoană care își desfășoară activitatea în mediul privat este sancționată, conform art. 308 din Codul penal, prin aplicarea dispozițiilor art. 297 din Codul penal și reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute la art. 297 anterior menționat, fiind exclusă ipoteza conform căreia incriminarea faptelor de gestiune frauduloasă ar reprezenta, de fapt, o formă de reglementare a infracțiunii de abuz în serviciu în mediul privat. … 16.Astfel, infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 242 alin. (1) din Codul penal, are ca element material al laturii obiective orice acțiune sau inacțiune, săvârșită de făptuitor, cu prilejul administrării sau conservării bunurilor încredințate, în acest scop, de către subiectul pasiv al infracțiunii, și care are un caracter ilicit și păgubitor pentru proprietarul bunurilor. În acest context, prin caracter ilicit se înțelege un caracter contrar obligațiilor ce reveneau făptuitorului, fie în virtutea raportului juridic existent între el și subiectul pasiv, fie potrivit unor obligații legale. De asemenea, prin „administrare“ se înțelege o activitate cu caracter gospodăresc, ce poate avea conținut diferit, în funcție de natura și destinația bunului, iar prin „conservare“ se înțelege luarea de măsuri de apărare a respectivelor bunuri, în vederea evitării distrugerii sau degradării. … 17.Având în vedere aceste considerente, legiuitorul nu a prevăzut condiția ca faptele ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de gestiune frauduloasă să fie săvârșite cu încălcarea legii, așa cum autorul excepției de neconstituționalitate consideră necesar pentru asigurarea legalității incriminării, întrucât, datorită felului în care a fost concepută, gestiunea frauduloasă presupune, în primul rând, o încălcare, de către făptuitor, a unui act de acordare a încrederii încheiat cu proprietarul bunurilor, încredere care este de esența acestei infracțiuni, precum și a restului infracțiunilor reglementate în capitolul III (intitulat, astfel cum s-a arătat mai sus, „Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii“) al titlului II al Părții speciale a Codului penal. Așa fiind, spre deosebire de infracțiunea de abuz în serviciu, care presupune încălcarea de către funcționarul public a unei obligații, care, având în vedere natura funcției deținute, nu poate fi decât o obligație de natură legală, ce face parte din conținutul unui raport juridic de drept public, pe care funcționarul public îl încheie cu instituția publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea, infracțiunea de gestiune frauduloasă presupune existența, în sarcina subiectului activ, a obligației de administrare a bunurilor altuia, a actului prin care proprietarul bunurilor ce formează obiectul material al infracțiunii de gestiune frauduloasă acordă încredere subiectului activ al acestei infracțiuni, presupunând, de fapt, un raport juridic de drept civil, din al cărui conținut face parte și obligația de administrare sau conservare a bunurilor. Aceasta întrucât, conform dispozițiilor art. 792 din Codul civil, calitatea de administrator al bunurilor altuia poate avea ca izvor un legat sau o convenție, iar obligațiile ce incumbă persoanei care are această calitate sunt expres reglementate în titlul V – „Administrarea bunurilor altuia“ al cărții a III-a – „Despre bunuri“ a Codului civil. Prin urmare, orice faptă de încălcare, de către persoana căreia i-a fost încredințată administrarea sau conservarea unor bunuri, a unei obligații existente în sarcina sa, care pricinuiește o pagubă proprietarului, constituie infracțiunea de gestiune frauduloasă, iar izvorul obligațiilor asumate de către subiectul activ al infracțiunii, în favoarea subiectului pasiv, este actul juridic civil, legat sau convenție, prin care făptuitorului îi este acordată respectiva încredere. Astfel, spre deosebire de infracțiunea de abuz în serviciu, care presupune, în vederea asigurării caracterului legal al incriminării, posibilitatea determinării, a priori săvârșirii faptelor, de către funcționarul public a tuturor obligațiilor prevăzute în sarcina sa prin lege, obligații a căror încălcare poate atrage răspunderea sa penală, în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă, atât existența actului juridic civil ce are ca obiect administrarea sau conservarea bunurilor, cât și obligațiile rezultate din acest act sunt cunoscute făptuitorului în momentul săvârșirii infracțiunii, întrucât conținutul acestor obligații a fost determinat și asumat de el din momentul nașterii raportului juridic civil corespunzător. Mai mult, actul de acordare a încrederii în legătură cu relațiile sociale de natură patrimonială este, de regulă, unul intuitu personae. Or, toate aceste aspecte sunt de natură a conferi un caracter clar, precis și previzibil normei juridice penale criticate. De altfel, nesocotirea încrederii acordate prin același mecanism, mai sus analizat, în legătură cu desfășurarea unor relații sociale de natură patrimonială, se află la baza tuturor normelor juridice de incriminare din cuprinsul capitolului III al titlului II al Părții speciale a Codului penal. … 18.Mai mult, așa cum remarcă și autorul excepției, legiuitorul nu a prevăzut în textul art. 242 alin. (1) din Codul penal condiția săvârșirii cu rea-credință a faptelor. Acest lucru este explicabil, întrucât, în contextul filosofiei Codului penal în vigoare, reglementarea unei astfel de condiții ar fi superfluă. Aceasta deoarece prevederea în cuprinsul dispoziției legale analizate a condiției anterior menționate ar avea ca scop excluderea incriminării faptelor de gestiune frauduloasă comise din culpă. Însă, conform art. 16 alin. (6) teza a doua din Codul penal, fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres. Per a contrario, toate faptele incriminate în Partea specială a Codului penal pot fi pedepsite doar atunci când sunt săvârșite cu intenție, dacă legea nu prevede sancționarea comiterii lor și din culpă. … 19.Pentru aceste motive, Curtea constată că nu pot fi reținute susținerile autorului excepției conform cărora, în lipsa introducerii, în cuprinsul dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul penal, a sintagmelor „cu încălcarea legii“ sau „cu rea-credință“ sau a unor expresii echivalente, textul criticat este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, contravenind dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 7 din Convenție. … 20.În ceea ce privește sensul sintagmei „pricinuirea de pagube“ din cuprinsul art. 242 alin. (1) din Codul penal, aceasta nu este definită de legea penală sau de cea procesual penală, aspect ce relevă atribuirea de către legiuitor a sensului comun cuvintelor ce o compun. Mai mult, expresia criticată urmează a fi interpretată în contextul dispoziției legale din care face parte. Cum infracțiunea de gestiune frauduloasă este o infracțiune contra patrimoniului, prin care sunt sancționate conduitele de natură a afecta relațiile sociale formate în legătură cu patrimoniul, Curtea constată că, prin „pricinuirea de pagube“, se înțelege provocarea unor pierderi de natură patrimonială. Astfel, sensul sintagmei criticate poate fi determinat, cu ușurință, prin aplicarea regulilor uzuale de interpretare a normelor juridice, motiv pentru care Curtea reține că, și din această perspectivă, textul criticat îndeplinește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 7 din Convenție. … 21.Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (3) din Codul penal, critică ce vizează verbul „a dobândi“ din cuprinsul sintagmei „în scopul de a dobândi un folos patrimonial“, Curtea reține că prevederile legale criticate reglementează o formă agravată a infracțiunii de gestiune frauduloasă, motiv pentru care conținutul acestora trebuie interpretat prin prisma dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul penal, care prevăd varianta sa de bază. Prin urmare, conținutul constitutiv al infracțiunii de gestiune frauduloasă, în forma agravată supusă analizei, este realizat atunci când faptele săvârșite – prin care sunt pricinuite pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri -, sunt comise în scopul de a dobândi un folos patrimonial. Astfel, elementul agravant este dat de săvârșirea faptei cu intenție directă, în vederea obținerii unui folos patrimonial. În mod evident, folosul patrimonial la care dispozițiile art. 242 alin. (3) din Codul penal fac referire este altul decât cel obținut de subiectul activ, în mod licit, drept contraprestație a activității de administrare sau conservare a bunurilor. Însă, nu la fel de evident este aspectul, susținut de autorul excepției, potrivit căruia varianta infracțională prevăzută la art. 242 alin. (1) din Codul penal este realizată, de principiu, în scopul îmbogățirii fără justă cauză a subiectului activ pe seama subiectului pasiv al infracțiunii, motiv pentru care această modalitate de săvârșire a infracțiunii constituie de fapt o varietate a variantei sale de bază și nu forma agravată a gestiunii frauduloase, reglementată la art. 242 alin. (3) din Codul penal. Dimpotrivă, interpretarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul penal relevă intenția legiuitorului de a sancționa, prin intermediul acestora, nerespectarea cu intenție a obligațiilor de administrare sau conservare a unor bunuri, de către persoana care și-a asumat aceste obligații, cu consecința provocării unei pagube proprietarului respectivelor bunuri. În consecință, săvârșirea acelorași fapte, pricinuitoare de prejudicii, în vederea obținerii unui folos material, determină reținerea formei agravate a infracțiunii, prevăzută la art. 242 alin. (3) din Codul penal, indiferent dacă folosul patrimonial astfel realizat este egal sau nu cu valoarea pagubei pricinuite sau dacă acesta reprezintă o îmbogățire fără just temei pe seama patrimoniului subiectului pasiv sau provine dintr-o altă sursă. Mai mult, pentru întrunirea elementelor constitutive ale acesteia din urmă, nu este nevoie ca folosul patrimonial urmărit să fie realizat, fiind suficientă existența scopului prevăzut prin norma de incriminare. … 22.Având în vedere aceste considerente, Curtea conchide că prevederile art. 242 alin. (3) din Codul penal sunt conforme cu exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție și cu cele ale art. 7 din Convenție. … 23.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin prevederile art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, deoarece textele criticate conțin norme de drept penal substanțial, iar garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin norme din domeniul dreptului procesual penal. … 24.Întrucât dispozițiile art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal respectă cerințele de calitate a legii și principiul legalității incriminării, nu poate fi susținută ipoteza creării, prin textele criticate, a unor situații discriminatorii între persoanele care săvârșesc acte de conservare sau administrare a bunurilor altora, ca urmare a unei aplicări neomogene de către organele judiciare a dispozițiilor legale criticate, manieră de aplicare generată de lipsa clarității, preciziei și previzibilității reglementării elementelor constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, în variantele infracționale prevăzute la alin. (1) și alin. (3) din Codul penal. Totuși, dacă, în fapt, interpretarea și aplicarea art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal sunt neuniforme la nivelul instanțelor judecătorești, de natură a crea discriminare între diferiți participanți la procesul penal, ca urmare a unei înțelegeri diferite de către acestea a normelor criticate, acest aspect excedează competenței Curții Constituționale, putând fi verificat doar în condițiile arătate prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016. … 25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Costescu în Dosarul nr. 3.323/291/2015 al Judecătoriei Roman și constată că dispozițiile art. 242 alin. (1) și alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Roman și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește