DECIZIA nr. 640 din 19 octombrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 538-542 din Codul de procedură penală și ale art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Alexandru Alionescu în Dosarul nr. 5.970/95/2017 al Curții de Apel Craiova – Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.054D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită judecarea în lipsă a cauzei și examinarea „situației inculpatului care nu a fost arestat preventiv sau nu și-a dovedit nevinovăția după rejudecarea unei condamnări definitive.“  … 3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.602D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, „astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 15/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție“, excepție ridicată de Ioan Romulus Abaza în Dosarul nr. 4.418/62/2016 al Curții de Apel Brașov – Secția civilă.  … 4.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul a depus la dosar o notă de ședință, prin care solicită soluționarea în lipsă a excepției de neconstituționalitate. Totodată, solicită să se constate că excepția de neconstituționalitate a rămas fără obiect, având în vedere pronunțarea Deciziei nr. 136 din 3 martie 2021.  … 5.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.832D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dorel Alexandru Vidican în Dosarul nr. 2.414/117/2018 al Tribunalului Cluj – Secția civilă. … 6.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. … 7.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.602D/2018 și nr. 1.832D/2018 la Dosarul nr. 1.054D/2018, care a fost primul înregistrat. … 8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât motivele formulate vizează interpretarea și aplicarea textelor de lege criticate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 538,540-542 din Codul de procedură penală și ale art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 și respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 3 martie 2021. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:9.Prin Încheierea din 21 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.970/95/2017, Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 538-542 din Codul de procedură penală și ale art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Excepția a fost ridicată de Alexandru Alionescu cu ocazia soluționării apelului declarat de acesta împotriva Sentinței civile nr. 41 din 6 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 5.970/95/2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de autor, având ca obiect repararea prejudiciului moral și material suferit pentru privarea sa de libertate într-o cauză penală în care s-a pronunțat o soluție de achitare, motivat de faptul că dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 raportate la dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală prevăd existența unei erori judiciare doar în anumite situații, în care autorul excepției nu se regăsește. … 10.Prin Încheierea din 1 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.418/62/2016, Curtea de Apel Brașov – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Ioan Romulus Abaza cu ocazia soluționării apelului declarat de autor împotriva Sentinței civile nr. 169/S din 13 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov – Secția I civilă în Dosarul nr. 4.418/62/2016. Față de autorul excepției s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, întrucât nu au existat probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.  … 11.Prin Încheierea din 9 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.414/117/2018, Tribunalul Cluj – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Dorel Alexandru Vidican cu ocazia soluționării cauzei civile având ca obiect repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul privării nelegale de libertate. … 12.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.054D/2018 susține, în esență, că, prin interpretările date instituției erorii judiciare, se creează o discriminare față de alte persoane care pot să beneficieze de repararea prejudiciului suferit. Constată că dreptul la reparație este reglementat de dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală, norma condiționând acordarea unei indemnizații de stabilire a caracterului nelegal al privării de libertate, după caz, fie prin ordonanța procurorului, fie prin încheiere definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, fie prin încheiere definitivă sau hotărâre definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei. Susține că, în cazul acțiunii în despăgubire întemeiate pe dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală, răspunderea statului este totdeauna subiectivă, întrucât dispozițiile menționate legitimează un drept la reparație numai dacă s-a stabilit detenția nelegală. Totodată, susține că nu doar persoana care a fost condamnată definitiv și, în urma rejudecării cauzei, a obținut o hotărâre definitivă de achitare are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite. Consideră că o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală este de natură să obstrucționeze realizarea scopului urmărit de legiuitor prin această normă, acela de a permite repararea prejudiciului cauzat prin erorile judiciare săvârșite în procesul penal, atât prin condamnări pe nedrept, cât și prin nelegala privare de libertate din cursul procesului penal, finalizat fie prin încetarea procesului penal, fie prin achitarea inculpatului. Reține că, în demersul de verificare a constituționalității unor prevederi din Codul de procedură penală referitoare la regimul măsurilor preventive în procesul penal, Curtea Constituțională a stabilit în repetate rânduri că instituția privării de libertate a unei persoane reprezintă un act de o extremă gravitate pentru orice cetățean, indiferent când se produce, în faza de urmărire penală sau în cursul judecării cauzei. Reține, totodată, că, analizând prezumția de nevinovăție și dimensiunile acesteia, instanța de la Strasbourg a admis că aceasta se aplică și unei proceduri în reparație formulate împotriva statului de către o persoană achitată ca urmare a prejudiciului rezultat din procedura inițiată împotriva acesteia, în aplicarea art. 6 paragraful 2 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciind că nici cea mai simplă manifestare a bănuielilor privind vinovăția unui acuzat nu poate să mai fie admisibilă după o achitare definitivă. Consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece textul de lege ce formează obiectul acesteia contravine dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Constituție din perspectiva excluderii erorii judiciare săvârșite doar în anumite situații (extrem de rare în practică), fără să se refere, așadar, și la despăgubirile care ar trebui să se cuvină victimelor în cazul erorilor judiciare produse în caz de achitare. … 13.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.602D/2018 observă că, în materia ordonanțelor emise de procuror și de organele de urmărire penală (art. 286,315, 318 din Codul de procedură penală) și a rezolvării cauzei și sesizării instanței (art. 328 și 330 din Codul de procedură penală), legiuitorul nu a prevăzut pentru procuror obligația de a face mențiuni privitoare la legalitatea măsurilor preventive în aceste acte de procedură. Singura obligație a procurorului, în materie de măsuri preventive, este cea stabilită de art. 315 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „în ordonanță se va face mențiune și cu privire la încetarea de drept a măsurii preventive“. De asemenea, susține că – în ipoteza în care în cursul urmăririi penale judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsuri preventive privative de libertate, la propunerea procurorului, iar acesta din urmă soluționează cauza prin clasare – norma legală criticată impune în sarcina procurorului să emită judecăți asupra legalității unor măsuri luate de către un judecător, situație inadmisibilă, întrucât în sistemul nostru procesual penal procurorul nu are competența de a dispune asupra acestor măsuri, putând doar avansa propuneri către instanța penală. În ceea ce privește constatarea nelegalității unei măsuri preventive privative de libertate de către judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, autorul apreciază că prezintă relevanță deosebită împrejurarea că, potrivit principiului continuității instanței – statuat atât de legea procedurală penală, cât și de legea de organizare judiciară -, același judecător care a luat sau menținut o măsură preventivă ca legală și temeinică este chemat să verifice ulterior măsura sub aceleași aspecte, fiind puțin probabil ca în controlul a posteriori al propriului raționament să constate caracterul nelegal al acestuia.  … 14.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.832D/2018 susține, în esență, că normele criticate sunt constituționale în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care se stabilește caracterul nelegal al măsurii preventive. Susține, de asemenea, că impunerea cerinței ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fie constatată explicit prin actele jurisdicționale, prevăzute în cuprinsul art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, contravine dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care nu este instituită o obligație a instanței de judecată penală de a aprecia post factum, după o hotărâre de achitare, cu privire la legalitatea/nelegalitatea arestului preventiv, deoarece nu sunt reglementate mijloace procedurale care să permită instanței de judecată să facă acest lucru, în condițiile în care o hotărâre de achitare trebuie să cuprindă o serie de elemente, mai puțin dacă detenția a fost legală sau nu, iar revocarea/înlocuirea măsurii arestului preventiv are ca temeiuri juridice o multitudine de cauze, însă reținerea unuia sau altuia dintre aceste temeiuri în baza cărora măsura arestului preventiv încetează sau este înlocuită nu înseamnă ab initio că măsura a fost legală sau nelegală, în condițiile în care, dacă instanța de judecată consideră că starea de arest trebuie să înceteze din diverse motive, nu este ținută să analizeze restul motivelor de revocare/încetare. … 15.Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, formulând opinia sa în Dosarul nr. 1.054D/2018, apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. … 16.Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, exprimându-și opinia în Dosarul nr. 1.602D/2018, apreciază că dispozițiile art. 539 alin. (2) din Codul procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituționale. Observă că normele legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele formulate în cauză, și, în acest sens, invocă deciziile Curții nr. 48 din 16 februarie 2016, nr. 179 din 29 martie 2016, nr. 271 din 10 mai 2016 și nr. 133 din 9 martie 2017, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. … 17.Tribunalul Cluj – Secția civilă opinează, în Dosarul nr. 1.832D/2018, că dispozițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale, instanța de control constituțional pronunțându-se în acest sens prin decizii anterioare. … 18.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate. … 19.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise și nota de ședință depusă la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:20.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 21.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.054D/2018, îl constituie dispozițiile art. 538-542 din Codul de procedură penală și ale art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. De asemenea, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.602D/2018 autorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, formulând critici de neconstituționalitate și cu privire la Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale. Instanța de apel a admis în parte cererea și a sesizat instanța de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii. Totodată, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.832D/2018, autorul excepției critică dispozițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală. … 22.Având în vedere criticile de neconstituționalitate formulate, coroborate cu situația de drept existentă în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul excepției de constituționalitate îl constituie dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „(1) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. (2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.“ … 23.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.054D/2018, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție și ale art. 52 alin. (3) privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Invocă și prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) și paragraful 5, ale art. 6 paragraful 2 și ale art. 8 și 13 din Convenția privind apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale. … 24.Autorul excepției din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.602D/2018 invocă dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.  … 25.Totodată, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.832D/2018, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 52 alin. (3) privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Invocă și art. 5 paragraful 5 din Convenția privind apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.  … 26.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, ulterior sesizării sale cu prezentele excepții de neconstituționalitate, a pronunțat Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, prin care – reținând că soluția de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală sau de achitare nu califică, în mod explicit sau implicit, privarea de libertate dispusă în cursul procesului penal ca fiind nelegală, ceea ce înseamnă că prevederile art. 539 din Codul de procedură penală exclud dreptul persoanei la repararea pagubei în considerarea acestei ipoteze – a constatat că soluția legislativă din cuprinsul acestor din urmă norme procesual penale, care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare este neconstituțională, întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 23 alin. (1) și ale art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție. … 27.În considerentele deciziei sale, Curtea a invocat propria jurisprudență, în care a stabilit că există o diferență netă între drepturile absolute (de exemplu, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică) și cele relative, care pot fi limitate cu respectarea unor anumite condiții. Prevederile art. 23 alin. (1) din Constituție consacră inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei. Cât privește libertatea individuală, prevederile constituționale au în vedere libertatea fizică a persoanei, dreptul său de a se putea mișca liber, de a avea conduita dorită și, totodată, de a nu fi lipsită de libertate decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, întrucât libertatea individuală nu are un caracter absolut, textul constituțional consacră siguranța persoanei, noțiune ce exprimă ansamblul garanțiilor care protejează persoana aflată în situațiile în care autoritățile statului dispun măsuri privative de libertate, astfel încât limitarea acestei libertăți să se facă numai atunci când este necesar, cu respectarea strictă a condițiilor prevăzute de lege. Curtea a reținut că limitele libertății individuale sunt menționate expres chiar în textul Constituției, respectiv prin dispozițiile art. 23 alin. (2)-(12). Privarea de libertate reprezintă măsura și limita libertății individuale, reglementarea sa fiind inerentă exercitării prerogativelor statului în materie legislativă, în sensul că un stat de drept trebuie să dispună de un mecanism normativ apt să definească atât aspectul pozitiv, prin indicarea a ceea ce este circumscris conținutului său, cât și pe cel negativ al dreptului, prin indicarea limitelor/condiționărilor care se impun.  … 28.Or, măsurile preventive privative de libertate luate în cursul procesului penal reprezintă o limitare severă/majoră a libertății individuale a persoanei. Chiar dacă textul constituțional permite limitarea libertății individuale în scopul bunei desfășurări a procesului penal, nu înseamnă că, indiferent de rezultatul acestui proces, atingerea adusă acestei libertăți nu ar trebui reparată. Cu alte cuvinte, deznodământul procesului judiciar trebuie considerat ca fiind un criteriu esențial pentru compensarea nedreptății suferite de persoana în cauză. Statul a apelat la o excepție de la principiul inviolabilității libertății individuale în cursul procesului penal pentru a-și realiza una dintre funcțiile sale principale, respectiv apărarea ordinii publice, însă, odată ce a apelat la acest mecanism de excepție, și-a asumat în mod direct răspunderea pentru aplicarea acestuia.  … 29.Prin urmare, Curtea a reținut că, în cazul în care se dovedește, printr-o ordonanță de clasare/hotărâre judecătorească definitivă, că acuzația în materie penală adusă persoanei este neîntemeiată, limitările severe aduse libertății individuale a acesteia trebuie să fie compensate. Altfel, inviolabilitatea ar deveni un concept iluzoriu, care ar putea fi nesocotit fără niciun drept la despăgubire ori de câte ori autoritățile statale ar dori acest lucru. Or, dreptul la despăgubiri nu constituie un instrument juridic de garantare a libertății individuale (circumscris cazurilor și condițiilor prevăzute de lege), ci de reparare a încălcării acesteia. … 30.Curtea a reamintit, de asemenea, în Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, că rațiunea și finalitatea existenței statului se fundamentează pe valorile supreme consacrate prin art. 1 alin. (3) din Constituție, iar printre acestea se numără și dreptatea, care asigură nu doar buna funcționare a statului, dar și încrederea societății în acțiunea acestuia, în speță, în actul de justiție. Raportul juridic dintre stat și cetățean în cadrul unui proces penal este un raport de putere publică, oferind autorităților abilitate competența de a folosi în mod legitim forța de constrângere a statului. Aceasta trebuie realizată în limitele prevederilor constituționale și legale, astfel încât să fie respectate atât procedurile normate prin lege, cât și drepturile și libertățile fundamentale, principiile de drept și valorile supreme prevăzute în Constituție. Orice acțiune a statului, chiar legală fiind, dacă prin finalitatea ei devine injustă/nedreaptă pentru cetățean, trebuie însoțită de un remediu normativ corespunzător în vederea restabilirii stării de dreptate atât în privința persoanei în cauză, cât și pentru societate. Întrucât valorile supreme consacrate prin art. 1 alin. (3) din Constituție reprezintă garanții juridice fundamentale pentru asigurarea supremației Constituției, rezultă că acestea sunt standarde de referință primordiale în cadrul controlului de constituționalitate a normei juridice și, în consecință, trebuie valorizate în mod corespunzător. Dreptatea este un element intrinsec și inseparabil al fiecărei acțiuni etatice care se reflectă asupra drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, orice limitare a acestora trebuie însoțită de un set de garanții care să asigure societatea, pe de o parte, că măsura etatică nu numai că nu este arbitrară, ci și justă, iar, pe de altă parte, că, în cazul unor erori de apreciere ale statului, remediul existent este unul apt să corecteze nedreptatea săvârșită.  … 31.De aceea, raportat la libertatea individuală, Curtea a reținut că devine axiomatic faptul că, dacă s-a făcut dreptate pe fondul acuzației în materie penală, fiind constatată netemeinicia sa, efectele actului de dreptate în mod inevitabil se repercutează și asupra măsurilor preventive privative de libertate luate în cursul procesului penal, ceea ce implică necesitatea existenței unui remediu judiciar de natură a corecta suferința expiată. … 32.Curtea a constatat, astfel, că statul este obligat să recunoască și să garanteze dreptul la despăgubiri ca urmare a unei privări de libertate dispuse în cursul procesului penal, indiferent de temeiul generator al răspunderii sale, respectiv caracterul nedrept sau nelegal al măsurii privative de libertate. Orice diferențiere sub acest aspect nu este decât una artificială, care în final neagă dreptul persoanei vătămate la repararea pagubei suferite ca urmare a unei disfuncții de orice natură a sistemului judiciar. Evident, această răspundere poate fi limitată doar în cazul în care prin faptele sale persoana supusă măsurii a împiedicat/stânjenit ori a încercat să împiedice/stânjenească aflarea adevărului, îngreunând/distorsionând activitatea organelor judiciare, sau a avut o conduită reprobabilă în contextul desfășurării procesului penal. Principiul fundamental care stă la baza răspunderii civile delictuale, conform căruia orice acțiune sau inacțiune care conduce la cauzarea în mod culpabil a unui prejudiciu obligă partea care a săvârșit-o să compenseze dauna, funcționează nu numai dacă acțiunea sau inacțiunea încalcă o anumită dispoziție legală expresă, ci și dacă aceasta încalcă o reglementare constituțională care vizează un drept/o libertate fundamental(ă). … 33.De aceea, având în vedere soluția de achitare pronunțată, Curtea a statuat că art. 1 alin. (3) – care reglementează dreptatea ca valoare supremă a statului – și art. 23 alin. (1) din Constituție trebuie privite în mod coroborat, fiind intrinsec legate între ele. Aceste dispoziții constituționale reprezintă temeiul pentru justificarea răspunderii delictuale a statului pentru prejudiciul cauzat persoanei supuse unei măsuri preventive privative de libertate. Totodată, având în vedere obligația statului de a valoriza dreptatea, Curtea a constatat că încălcarea inviolabilității libertății individuale în ipoteza normei examinate constituie o eroare judiciară în sensul art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție. … 34.În consecință, Curtea a reținut că recunoașterea dreptului la despăgubiri în cazul privării nedrepte de libertate nu este o consecință a art. 5 paragraful 5 din Convenție, ci a art. 1 alin. (3), a art. 23 alin. (1) și a art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție. Aceste texte constituționale oferă un standard mai înalt de protecție libertății individuale decât cel stabilit de Convenție, dreptul la despăgubire fiind recunoscut atât în privința privării nelegale de libertate, cât și a celei nedrepte dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare. Odată oferit acest standard, și în privința acestuia devin aplicabile garanțiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 5 paragraful 5 din Convenție.  … 35.Dreptul persoanei la despăgubire nu este condiționat de temeiul achitării – art. 16 alin. (1) lit. a)-d) prevede că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate – tocmai pentru că, în caz contrar, ar fi afectată prezumția de nevinovăție a persoanei prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție. Este de principiu că o hotărâre judecătorească definitivă de achitare se bucură de autoritate de lucru judecat și are drept rezultat menținerea/prezervarea prezumției de nevinovăție. Or, a face distincție între temeiurile achitării pentru a determina dacă persoana în cauză beneficiază sau nu de dreptul la despăgubire ar însemna să se mențină o umbră de îndoială cu privire la prezumția de nevinovăție. Aceasta este unică și produce aceleași efecte, indiferent de temeiul achitării. Nici anterior achitării și nici ulterior acesteia nu se pot crea diverse grade de comparație ale nevinovăției. … 36.În schimb, atunci când procesul penal este soluționat prin aplicarea uneia dintre cauzele de încetare [art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din Codul de procedură penală], care în sine împiedică instanța să soluționeze fondul cauzei, dreptul la repararea pagubei nu subzistă pentru că acuzația penală nu a fost soluționată pe fond, procesul penal încetând din motive procedurale sau substanțiale care au împiedicat soluționarea sa. În aceste cazuri, persoana poate solicita continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală, pentru a obține o soluție de achitare, care dă dreptul la despăgubiri. Însă dreptul la repararea pagubei este și rămâne garantat în situația în care privarea de libertate a fost dispusă cu încălcarea legii într-o cauză soluționată prin aplicarea motivelor de încetare a procesului penal sau prin condamnarea persoanei. … 37.De asemenea, Curtea a reținut că, în ipoteza privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare, valorificarea dreptului la repararea pagubei în fața instanței civile va avea ca temei ordonanța de clasare sau hotărârea judecătorească de achitare. … 38.Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, precitată, a fost pronunțată ulterior sesizării instanței de contencios constituțional, se constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă. … 39.Totodată, în acord cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, în temeiul deciziei anterior menționate, prin care s-a admis excepția, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire (Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 26 mai 2020, paragraful 34). … 40.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Alionescu în Dosarul nr. 5.970/95/2017 al Curții de Apel Craiova – Secția I civilă, de Ioan Romulus Abaza în Dosarul nr. 4.418/62/2016 al Curții de Apel Brașov – Secția civilă, respectiv de Dorel Alexandru Vidican în Dosarul nr. 2.414/117/2018 al Tribunalului Cluj – Secția civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Craiova – Secția I civilă, Curții de Apel Brașov – Secția civilă și Tribunalului Cluj – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 octombrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește