DECIZIA nr. 639 din 19 octombrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1), ale art. 44 alin. (1), ale art. 83 alin. (1) lit. c), ale art. 85 alin. (2) lit. b) și ale art. 88 alin. (3) din Codul penal, precum și ale art. 90 lit. b) și lit. c^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihail Daniel Iancu în Dosarul nr. 32/201/2018 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 997D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 788 din 5 decembrie 2017, nr. 70 din 29 ianuarie 2019 și nr. 651 din 17 octombrie 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 21 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 32/201/2018, Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1), ale art. 44 alin. (1), ale art. 83 alin. (1) lit. c), ale art. 85 alin. (2) lit. b) și ale art. 88 alin. (3) din Codul penal, precum și ale art. 90 lit. b) și lit. c^1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Mihail Daniel Iancu cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva Sentinței penale nr. 54 din 13 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Calafat în Dosarul nr. 32/201/2018. Prin sentința penală menționată, autorul excepției a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar în baza art. 88 alin. (3) din Codul penal a fost revocată amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pronunțată prin Sentința penală nr. 125 din 16 iunie 2016 a Judecătoriei Calafat, și s-a dispus ca autorul excepției să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 2 luni închisoare, adică 20 de zile, urmând să execute în total 1 an și 20 de zile închisoare. Revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei s-a dispus întrucât, în termenul de supraveghere de 2 ani impus prin Sentința penală nr. 125 din 16 iunie 2016, autorul excepției a mai săvârșit o infracțiune cu intenție, fiind vorba de o distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din Codul penal. La termenul de judecată din data de 13 martie 2018, autorul excepției, neasistat de apărător, a dat o declarație în care a recunoscut fapta, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală și fiind de acord să efectueze muncă în folosul comunității. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că este necesar să se rețină diferența dintre natura hotărârii judecătorești pronunțate în caz de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, care este o hotărâre judecătorească de condamnare, și cea pronunțată ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 83 din Codul penal, de amânare a aplicării pedepsei. Din această perspectivă, reține că, potrivit art. 88 alin. (3) din Codul penal, dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni. Susține că, în realitate, operațiunea de contopire, conform tratamentului concursului de infracțiuni, are loc cu privire la pedepsele stabilite, iar nu aplicate. Subliniază, astfel, existența unei necorelări legislative, întrucât, în opinia autorului, nu s-ar putea contopi o pedeapsă aplicată (prin sentința de revocare) cu o pedeapsă stabilită (prin sentința anterioară de amânare). … 6.În mod ipotetic, arată că, dacă prin Sentința penală nr. 125 din 16 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Calafat, s-ar fi dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an cu suspendare a executării sub supraveghere, în loc să se dispună amânarea aplicării pedepsei, nu i-ar mai fi fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, întrucât condiția primului termen al recidivei nu ar fi fost îndeplinită, și nici condiția concursului de infracțiuni, astfel cum este impusă de art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal. În această situație ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 44 din Codul penal, care prevăd că „există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă“. Așadar, în situația în care autorul excepției ar fi fost condamnat la o pedeapsă de 1 an, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de o gravitate redusă, modalitatea de executare nu s-ar fi schimbat, rămânând tot suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Cu alte cuvinte, autorul excepției s-a bucurat aparent de o situație mai bună, fiindu-i aplicate dispozițiile art. 83 din Codul penal, pentru ca, prin săvârșirea infracțiunii de distrugere, beneficiul amânării aplicării pedepsei să îi fie revocat, cu consecința executării în regim de detenție a pedepsei rezultante. Susține că, având în vedere că dispozițiile art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal interzic aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă inculpatul a primit, inițial, amânarea aplicării pedepsei, singura soluție pentru a nu se ajunge la un conflict cu aceste dispoziții ar fi menținerea beneficiului amânării aplicării pedepsei pentru aceleași condiții pentru care nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu se revocă, dacă nu sunt îndeplinite condițiile de la concursul de infracțiuni sau de la recidivă. … 7.În concluzie, autorul excepției susține că dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal creează o situație mai grea decât dispozițiile art. 91 din Codul penal pentru inculpatul care săvârșește o nouă infracțiune cu intenție în termenul de supraveghere, cu încălcarea prevederilor art. 4, ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 8.Totodată, cu privire la dispozițiile art. 44 alin. (1) din Codul penal, ce vizează reținerea pluralității intermediare și care s-ar fi putut aplica și autorului excepției dacă pedeapsa de 1 an nu ar fi fost amânată, ci executată sub supraveghere, solicită să se constate că aceste norme procesual penale, care stabilesc o singură condiție în care pot fi reținute – când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă – prin omiterea persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și care nu are calitatea de persoană condamnată, contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (2) și (3) din Constituție, precum și celor ale art. 6 din Convenție. … 9.De asemenea, autorul excepției mai susține că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală aduc atingere art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, precum și art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenție, întrucât la singurul termen de judecată dispus în dosarul penal înregistrat pe rolul judecătoriei, având ca obiect infracțiunea de distrugere, autorul – neasistat de apărător – a dat o declarație în care a recunoscut fapta, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, fiind de acord să efectueze muncă în folosul comunității. Recunoaște că i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 83, ale art. 108 alin. (1) și (2) și ale art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală, printre care dreptul de a avea un avocat ales, însă, întrucât este o persoană semianalfabetă, nu a înțeles acest aspect, iar judecătorul nu i-a pus în vedere acest lucru în mod clar. Așa încât, neavând apărător, a fost condamnat la o pedeapsă cu executare pentru o infracțiune cu un grad scăzut de periculozitate, în condițiile în care obligația formală de a aduce la cunoștință unui inculpat posibilitatea de a-și angaja un apărător este inutilă. … 10.Cât privește dispozițiile art. 83 alin. (1) lit. c) și ale art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal susține, în esență, că hotărârea judecătorească prin care se dispune amânarea aplicării pedepsei contravine dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (2) lit. b) din Constituție, care stabilesc că munca prestată de un condamnat nu constituie o muncă forțată. … 11.Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. … 12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 39 alin. (1), ale art. 44 alin. (1), ale art. 83 alin. (1) lit. c), ale art. 85 alin. (2) lit. b) și ale art. 88 alin. (3) din Codul penal, precum și ale art. 90 lit. b) și lit. c^1) din Codul de procedură penală. Față de motivele de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b), ale art. 44 alin. (1), ale art. 83 alin. (1) lit. c), ale art. 85 alin. (2) lit. b) și ale art. 88 alin. (3) din Codul penal, precum și ale art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:– Art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal: „(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: […] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;“; … – Art. 44 alin. (1) din Codul penal: „(1) Există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.“; … – Art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul penal: „(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: […] c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;“; … – Art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal: „(2) Instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: […] b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor;“; … – Art. 88 alin. (3) din Codul penal: „(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.“; … – Art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală: „Asistența juridică este obligatorie: […] b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;“. …  … 16.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile art. 39 alin. (1) și ale art. 88 alin. (3) din Codul penal aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 4 referitor la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 15 alin. (1) – Universalitatea, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) care consacră dreptul părților la un proces echitabil și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În plus, cu privire la prevederile art. 39 alin. (1) din Codul penal, invocă și art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Cu privire la prevederile art. 44 alin. (1) din Codul penal invocă dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (2) și (3) din Constituție și prevederile art. 6 din Convenție. Totodată, susține că prevederile art. 83 alin. (1) lit. c) și ale art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 42 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și prevederilor art. 4 paragraful 2 din Convenție, referitoare la interzicerea muncii forțate. De asemenea, susține că normele procesual penale ale art. 90 lit. b) și c) sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 24, precum și prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenție. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în ceea ce privește critica autorului excepției în sensul că dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal creează o situație mai grea, în raport cu dispozițiile art. 91 din același act normativ, pentru inculpatul care săvârșește o nouă infracțiune cu intenție în termenul de supraveghere, că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional realizează un control de constituționalitate a legilor și a altor acte normative prin raportare la principiile și drepturile fundamentale cuprinse în normele constituționale și convenționale sau alte instrumente juridice la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Prin urmare, sub acest aspect, aceste critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute. … 18.Totodată, în ceea ce privește critica autorului excepției în sensul existenței unor necorelări legislative între dispozițiile art. 88 alin. (3) și cele ale art. 39 alin. (1) din Codul penal, din perspectiva stabilirii pedepsei principale în caz de concurs de infracțiuni în ipoteza invocată de acesta, respectiv aceea în care s-ar contopi o pedeapsă aplicată (prin sentința de revocare) cu o pedeapsă stabilită (prin sentința anterioară de amânare), Curtea reține, de asemenea, că, în conformitate cu aceleași prevederi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, menționate în paragraful anterior, instanța de contencios constituțional realizează un control de constituționalitate a legilor și a altor acte normative, problemele privind coordonarea legislativă revenind autorității legiuitoare. … 19.În același fel, Curtea observă că autorul excepției supune examinării situația ipotetică în care, în speță, prin Sentința penală nr. 125 din 16 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Calafat, s-ar fi dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1 an cu suspendare a executării sub supraveghere, în loc să se dispună amânarea aplicării pedepsei, caz în care nu i-ar mai fi fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, întrucât condiția primului termen al recidivei nu ar fi fost îndeplinită, și nici condiția concursului de infracțiuni, astfel cum stabilește art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal. În această ipoteză, autorul susține că ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 44 alin. (1) din Codul penal și, având în vedere că dispozițiile art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal interzic aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă inculpatul a primit, inițial, amânarea aplicării pedepsei, apreciază că singura soluție ar fi menținerea beneficiului amânării aplicării pedepsei pentru aceleași condiții pentru care nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu se revocă, dacă nu sunt îndeplinite condițiile de la concursul de infracțiuni sau de la recidivă. … 20.În aceste condiții, Curtea reamintește – cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției – că, potrivit jurisprudenței Curții, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto. … 21.Așadar, în privința dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Codul penal, sunt aplicabile considerente din jurisprudența instanței de control constituțional, potrivit cărora „constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. […] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că „autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia (…)“ (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014). Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar produce nicio consecință în ceea ce privește situația autorului excepției de neconstituționalitate. Examinarea constituționalității normelor criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepției de neconstituționalitate într-un control abstract. … 22.Cu referire la dispozițiile art. 83 alin. (1) lit. c) și ale art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, autorul excepției susține că hotărârea judecătorească prin care se dispune amânarea aplicării pedepsei contravine dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (2) lit. b) din Constituție, care stabilesc că munca prestată de un condamnat nu constituie o muncă forțată. Din această perspectivă, Curtea constată că formularea unor astfel de motive nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci, prin intermediul invocării unei excepții de neconstituționalitate, sunt ridicate probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii. Interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. … 23.Având în vedere toate cele reținute anterior, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b), ale art. 44 alin. (1), ale art. 83 alin. (1) lit. c), ale art. 85 alin. (2) lit. b) și ale art. 88 alin. (3) din Codul penal. … 24.Curtea observă, totodată, că dispozițiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate deciziile nr. 328 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, nr. 506 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 20 octombrie 2016, nr. 219 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 6 iulie 2018, nr. 517 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 22 octombrie 2018, și nr. 519 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 27 ianuarie 2020, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. … 25.Astfel, în motivarea soluției menționate, Curtea a reținut că art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală reglementează unul din cazurile de asistență juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, și anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, și, totodată, că art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată de art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. … 26.Așadar, Curtea a constatat că dispozițiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. De vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, așa cum a statuat instanța de control constituțional printr-o bogată jurisprudență cu privire la dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziții cu un conținut similar cu cel al art. 90 lit. b) și c) din noul Cod de procedură penală (de exemplu, deciziile nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006; nr. 62 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008; nr. 102 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008; nr. 312 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008; nr. 771 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008; nr. 834 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010; nr. 313 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 12 aprilie 2011, și nr. 970 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011). Prin urmare, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege. … 27.De asemenea, Curtea a reținut și că norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală – care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer – asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistența juridică este obligatorie, și anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală. … 28.Curtea a constatat, totodată, că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc nici dreptul subiecților procesuali interesați de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor lor legitime și de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea nu a reținut nici critica adusă dispozițiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, câtă vreme dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, instanța de control constituțional a reținut că incidența dispozițiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistență juridică din oficiu dacă nu are avocat ales și se află într-una dintre situațiile reglementate de acestea, având în vedere că principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică, iar nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană (Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, paragrafele 18 și 19). … 29.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 30.Analizând criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a instanței de judecată existența în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanțele de natură a-l împiedica pe inculpat să își facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanțe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Cu alte cuvinte, Curtea reține că modul de interpretare și aplicare de către organul judiciar a dispozițiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, fiind de competența instanțelor judecătorești. … 31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b), ale art. 44 alin. (1), ale art. 83 alin. (1) lit. c), ale art. 85 alin. (2) lit. b) și ale art. 88 alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Mihail Daniel Iancu în Dosarul nr. 32/201/2018 al Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 octombrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește