DECIZIA nr. 637 din 13 decembrie 2022

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 7 iunie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ActulREFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 1REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 3REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 5REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 5REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 7REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 7REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 8REFERIRE LALEGE 182 19/06/2013
ART. 8REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 8REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 9REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 9REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 11REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 11REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 15REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 15REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 16REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 16REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 17REFERIRE LAPACT 16/12/1966 ART. 14
ART. 17REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 17REFERIRE LADECLARATIE 10/12/1948 ART. 10
ART. 18REFERIRE LALEGE 429 23/10/2003
ART. 18REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 114
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 505 09/04/2009
ART. 19REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 114
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 114
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 572 03/05/2011
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 660 11/05/2010
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 853 28/11/2006
ART. 20REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 853 28/11/2006
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 139
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 139
ART. 23REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 1008 07/07/2009
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 255 11/05/2005
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 45 04/02/2014
ART. 25REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 25REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 26REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 27REFERIRE LADECIZIE 45 04/02/2014
ART. 27REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 1189 06/11/2008
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 28REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 343 24/09/2013
ART. 30REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 30REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 373 02/10/2003
ART. 32REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 32REFERIRE LADECIZIE 197 06/03/2012
ART. 33REFERIRE LADECIZIE 832 11/10/2012
ART. 33REFERIRE LADECIZIE 45 24/01/2012
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 56
ART. 33REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 56
ART. 34REFERIRE LADECIZIE 267 04/06/2020
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 139
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 34REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 139
ART. 35REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 115
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 35REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 115
ART. 36REFERIRE LAOUG 80 26/06/2013 ART. 3
ART. 36REFERIRE LAOUG (R) 51 15/12/1998 ART. 86
ART. 37REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 37REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 37REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 37REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 37REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 37REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 497 03/10/2023





Marian Enache – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Dimitrie-Bogdan Licu – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Ionița Cochințu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului și ale art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea civilă de avocați Ciucan și asociații în Dosarul nr. 12.242/3/2017 al Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 66D/2019.2.La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Niculina Emilia Ciucan și domnul avocat Claudiu Florea, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentanților autoarei excepției de neconstituționalitate, care, în esență, arată că adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 nu a fost realizată cu respectarea prevederilor constituționale privind delegarea legislativă și a condițiilor cumulative în care pot fi adoptate ordonanțe de urgență și nu se circumscrie cerințelor stabilite prin jurisprudența Curții Constituționale în această materie. Astfel, având în vedere derularea procesului legislativ, respectiv inițierea acestei ordonanțe de urgență în anul 2013 și supunerea spre dezbatere și adoptare prin lege în anul 2018, întrebarea care se pune este în ce a constat urgența recurgerii la această modalitate de legiferare, cu atât mai mult cu cât, în motivarea acesteia, adoptarea sa este pusă pe seama faptului că taxele judiciare de timbru sunt stabilite la nivelul anului 1997, actualizate în anul 2010. Prin urmare, așa cum s-a precizat, nu există o situație extraordinară, motivarea ordonanței de urgență lipsește, iar depunerea spre aprobare la Parlament și publicarea în Monitorul Oficial al României nu s-au realizat conform art. 115 alin. (5) din Constituție. Așadar, arată că, în principal, nu solicită exonerarea de la plata taxelor judiciare de timbru a justițiabilului sau plata acestei taxe de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, parte în cauză, ci analizarea procesului legislativ, iar în măsura în care motivele învederate nu conduc la declararea neconstituționalității textelor criticate și se constată că procesul legislativ a fost constituțional, este necesară analiza acestor taxe judiciare de timbru, întrucât dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție nu trebuie să implice costuri exorbitante. De altfel, scutirea de la plata acestei taxe judiciare de timbru lasă autorităților publice posibilitatea de a acționa arbitrar, fiindu-le permis să formuleze acțiuni și să solicite, în instanță, pretinse prejudicii, așa cum este și în cazul de față, iar de-a lungul timpului s-a dovedit că foarte multe litigii promovate de funcționarii publici, ca urmare a scutirii de la plata acestei taxe judiciare de timbru, au fost nejustificate. În final, face trimitere la motivarea excepției de neconstituționalitate a normelor criticate astfel cum a fost formulată în fața instanței judecătorești și solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.4.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și arată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional din perspectivă similară atât din punctul de vedere al criticilor extrinseci, cât și din punctul de vedere al criticilor intrinseci, sens în care menționează jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 9 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.242/3/2017, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului și ale art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. 6.Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea civilă de avocați Ciucan și asociații într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a solicitat obligarea acestei societăți la plata (restituirea) unor sume reprezentând onorariul necuvenit și prejudiciul creat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică, precum și restituirea actelor și documentelor încredințate în contextul încheierii contractului de asistență juridică, împrejurare în care, odată cu depunerea întâmpinării, a fost formulată și o cerere reconvențională prin care s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și a unei sume constând în despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității și reputației pârâtei.7.În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, se susține că aceasta nu întrunește cerințele prevăzute de art. 115 din Constituție, deoarece urgența ce a condus la adoptarea acesteia nu este motivată și, prin urmare, nu poate fi justificată de o situație extraordinară care să impună urgența scutirii acțiunilor judiciare ale Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. 8.Referitor la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, se precizează că și aceasta a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor art. 115 din Constituție din următoarele perspective: domeniul și materia ce o reglementează nu au fost cuprinse în legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe de la acel moment [Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe] și, prin urmare, Guvernul nu era abilitat să emită acest act normativ; urgența și situația extraordinară trebuie motivate, astfel cum este statuat în art. 115 alin. (4) din Constituție și în jurisprudența Curții Constituționale; nu a fost respectată procedura de intrare în vigoare, întrucât, potrivit art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală, ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată (…), iar acest act normativ a fost dezbătut mult mai târziu în Camerele Parlamentului [2018]; nu au fost respectate limitele privind adoptarea ordonanțelor de urgență, respectiv interdicția privind neafectarea drepturilor și libertăților fundamentale, astfel cum este statuat la art. 115 alin. (6) din Constituție. 9.În acest context, se învederează că dispozițiile art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 și ale art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt neconstituționale, întrucât, pentru anumite părți și situații, astfel cum este și cazul de față, pe de o parte, prevăd scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru și creează posibilitatea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului de a solicita obligarea părților cu care se află în litigii la plata unor sume disproporționate, iar, pe de altă parte, legiuitorul instituie plata taxelor judiciare de timbru la valoarea litigiului, aspect ce conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi și la restrângerea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil prin prisma egalității armelor. 10.În susținerea excepției de neconstituționalitate este menționată jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia reglementată de prevederile constituționale și europene de referință.11.Tribunalul București – Secția a IV-a civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât: pe de o parte, scutirea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului de la plata taxei judiciare de timbru, prevăzută de art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, este justificată de interesul general pe care îl prezintă această instituție implicată în procesul de privatizare; pe de altă parte, instituirea unor taxe judiciare de timbru, astfel cum sunt cele prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, își are rațiunea în faptul că accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești. În acest context, este menționată jurisprudența în materie a Curții Constituționale.12.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, care au următorul cuprins: – Art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998: „Cererile formulate de A.A.A.S. și orice alte acte procedurale efectuate de și pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de taxe de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe.“;– Art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013: (1)Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:a)până la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai puțin de 20 lei;b)între 501 lei și 5.000 lei – 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei;c)între 5.001 lei și 25.000 lei – 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei;d)între 25.001 lei și 50.000 lei – 1.355 lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei;e)între 50.001 lei și 250.000 lei – 2.105 lei +2% pentru ce depășește 50.000 lei; f)peste 250.000 lei – 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.16.Având în vedere criticile de neconstituționalitate formulate, care sunt atât extrinseci, cât și intrinseci, este de menționat faptul că, în acest context, se circumscriu obiectului excepției de neconstituționalitate și actele normative criticate, în ansamblul lor. Prin urmare, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului și ale art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și ordonanțele de urgență, în ansamblul lor.17.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) – Egalitatea în drepturi, ale art. 21 – Accesul liber la justiție, ale art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 115 – Delegarea legislativă. De asemenea, este menționat art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale [cu privire la dreptul la un proces echitabil], art. 14 paragraful 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice [în ceea ce privește dreptul privind soluționarea litigiului în mod echitabil de un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege], și art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului [referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî asupra drepturilor și obligațiilor sale].18.Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 115 din Constituție, prin care se susține că urgența ce a condus la adoptarea acesteia nu este motivată și, prin urmare, nu poate fi justificată de o situație extraordinară care să impună necesitatea scutirii acțiunilor judiciare ale Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, Curtea observă că acest act normativ a fost adoptat și a intrat în vigoare anterior modificării Constituției din anul 2003 prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003. Astfel, anterior, temeiul constituțional al adoptării ordonanțelor de urgență, art. 114 alin. (4) din Constituția României din 1991, prevedea că „În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu“.19.Prin urmare, referitor la critica de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998, în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea constată că respectarea condițiilor constituționale ale delegării legislative se analizează prin raportare la prevederile constituționale în vigoare la data la care Guvernul a adoptat ordonanța de urgență, și anume prin raportare la art. 114 alin. (4) din Constituția anterioară revizuirii și republicării. Or, astfel cum reiese din economia textului constituțional privind delegarea legislativă, anterior revizuirii, acesta nu instituie obligația Guvernului de a motiva urgența în cuprinsul ordonanței de urgență (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 505 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 9 iunie 2009).20.Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea reține că art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 a mai fost supus controlului de constituționalitate în raport cu critici și prevederi constituționale similare, concretizat, spre exemplu, prin Decizia nr. 572 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 660 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, sau Decizia nr. 853 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate. Cu acele prilejuri, Curtea a arătat că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea principiului egalității statuat de art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât acesta privește egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic dintre o societate și o autoritate publică, aspect valabil și în prezenta cauză. 21.Referitor la critica privind scutirea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului de la plata taxelor de timbru, Curtea, ținând seama de art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, a arătat că este atributul exclusiv al legiuitorului să prevadă inclusiv scutirea instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru și a celorlalte taxe, având în vedere interesul general pe care îl prezintă aceste instituții publice, iar scutirea în discuție își are justificarea în strânsă legătură cu bugetul de stat, ca urmare a acțiunilor în justiție promovate de acestea în interes public. De asemenea, Curtea a constatat că scutirea instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru și a celorlalte taxe nu este de natură să contravină niciunuia dintre principiile statuate în art. 21 din Constituție, întrucât, în cadrul procesului, ambele părți beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, accesul liber la justiție și procesul echitabil, judecat într-un termen rezonabil de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege (Decizia nr. 853 din 28 noiembrie 2006, precitată).22.Întrucât nu au intervenit împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.23.În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 115, Curtea reține că adoptarea unor ordonanțe simple are loc în virtutea unei legi de abilitare a Guvernului de a emite astfel de acte normative între sesiunile parlamentare, fiind vorba despre o delegare dată Guvernului de către Parlament prin lege, iar adoptarea ordonanțelor de urgență are loc în temeiul delegării legislative constituționale, fără a fi necesară o lege de abilitare, cu îndeplinirea altor condiții, prevăzute expres de art. 115 alin. (4) și (6) din Legea fundamentală. Prin urmare, având în vedere că în speță este vorba despre o ordonanță de urgență, aceasta nu intră sub incidența normelor constituționale privind necesitatea cuprinderii domeniului pe care îl reglementează într-o lege de abilitare. 24.Referitor la critica privind nemotivarea urgenței și a situației extraordinare, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței Curții referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituție (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: (i) existența unei situații extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; (iii) urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență. Astfel, pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public (Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009).25.Având în vedere considerentele mai sus enunțate, precum și nota de fundamentare a ordonanței de urgență criticate, Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, a constatat că existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată și urgența acesteia sunt justificate de Guvern și, analizând toate motivele invocate de către Guvern în preambulul ordonanței de urgență, instanța de contencios constituțional a ajuns la concluzia că, în situația dată, există un grad mare de abatere de la obișnuit, și anume condițiile concrete în care urmează să se desfășoare activitatea sistemului judiciar, având în vedere adoptarea noilor coduri, Codul civil și Codul de procedură civilă, și necesitatea finanțării optime a acestui sistem prin raportare la nevoile sale reale, astfel încât Curtea a considerat că există o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu aduce atingere dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, îndeplinind exigențele urgenței și ale situației extraordinare.26.În ceea ce privește critica potrivit căreia nu a fost respectată procedura de intrare în vigoare, întrucât, conform art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală, ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată, iar acest act normativ a fost dezbătut mult mai târziu în Camerele Parlamentului, din economia dispozițiilor constituționale de referință se deduce că acestea nu prevăd că ordonanța de urgență intră în vigoare numai după dezbaterea sa efectivă cu parcurgerea procedurilor parlamentare și aprobarea prin lege, ci condiționează intrarea în vigoare de îndeplinirea procedurii de depunere la Camera competentă, spre dezbatere în procedură de urgență. Astfel, prevederile constituționale de referință cuprinse în art. 115 alin. (5) din Constituție au mai multe teze, așezate în textul constituțional într-o succesiune logică, întrucât Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere (teza a doua) și, dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței de urgență, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere, care decide de asemenea în procedură de urgență (teza a treia), fără însă a fi precizat un termen în care aceasta se realizează. De altfel, teza întâi din art. 115 alin. (5) din Constituție cu privire la condiționarea intrării în vigoare a ordonanței de urgență de parcurgerea și respectarea procedurii de depunere a acesteia la Camera competentă să fie sesizată este strâns legată de celelalte norme constituționale aferente delegării legislative, respectiv alin. (7) și (8) ale art. 115 din Constituție, potrivit cărora ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alin. (3) al aceluiași articol, iar prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței. În concret, Constituția statuează comunicarea din partea Guvernului către Parlament, în virtutea principiului colaborării puterilor în stat, având în vedere că Parlamentul este puterea legiuitoare, Guvernul, prin adoptarea unor ordonanțe de urgență, având o competență delegată în domeniul legiferării în condițiile stabilite prin Constituție.27.De altfel, prin Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, precitată, Curtea a analizat o critică similară și a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a fost adoptată în 26 iunie 2013 și depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în 28 iunie 2013, dată la care această Cameră, formal, încă se afla în sesiune parlamentară. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, dată la care a și intrat în vigoare. Curtea a observat că, în ceea ce privește Camera decizională, nu se prevede un termen imperativ concret în care aceasta să se pronunțe, ci doar necesitatea pronunțării în procedură de urgență, context în care nu a reținut încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituție.28.Cu privire la critica privind faptul că nu ar fi fost respectate limitele privind adoptarea ordonanțelor de urgență, respectiv interdicția privind neafectarea drepturilor și libertăților fundamentale, astfel cum este statuat la art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. Referitor la interdicțiile și limitele de reglementare pe calea ordonanțelor de urgență, Curtea, în jurisprudența sa, a constatat că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituție se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale“ și că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de text – regimul instituțiilor fundamentale ale statului sau drepturile și libertățile prevăzute de Constituție -, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate doar dacă „afectează“, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin. Curtea a arătat că verbul „a afecta“ este susceptibil de interpretări diferite, așa cum rezultă din unele dicționare. Din punctul de vedere al Curții, s-a reținut numai sensul juridic al noțiunii, sub diferite nuanțe, cum ar fi: „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecințe negative“ (Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008).29.Referitor la interdicția de legiferare pe calea ordonanțelor de urgență prevăzută de dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea observă că aceasta este adusă în discuție de către autoarea excepției de neconstituționalitate în componenta privind neafectarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute de Constituție. În acest caz, Curtea reține că incidența dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6) este subsecventă stabilirii unor drepturi, libertăți sau îndatoriri fundamentale al căror exercițiu sau a căror existență să fi suferit o restrângere sau o vătămare prin normele criticate. Astfel, Curtea mai întâi trebuie să identifice dreptul pretins afectat și prevederile constituționale ce îl reglementează și ulterior, implicit, să constate nerespectarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție. În cauza supusă controlului de constituționalitate, dreptul privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 21 din Constituție sunt drepturile pretins a fi încălcate, din perspectiva principiului egalității în drepturi a cetățenilor, astfel cum acest principiu este reglementat în art. 16 din Legea fundamentală.30.Astfel, în ceea ce privește pretinsa discriminare creată între justițiabili, care sunt supuși regulilor privind plata unor taxe judiciare de timbru, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 – criticat în prezenta cauză -, și instituțiile statului care sunt scutite de la o asemenea plată, Curtea observă că această critică este formulată, pe de o parte, prin raportare la prevederile art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 care, așa cum s-a arătat mai sus, prevăd scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru a acțiunilor în justiție ce sunt reglementate de acest act normativ. Față de această împrejurare, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a arătat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013).31.Pe de altă parte, critica este formulată din perspectiva încălcării principiului egalității în drepturi coroborat cu accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil prin prisma egalității armelor, având în vedere că numai anumiți justițiabili, iar nu și instituțiile sau autoritățile publice, sunt supuși la plata taxelor judiciare de timbru la valoarea litigiului. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că asupra unor critici similare instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat, prilej cu care a constatat că sunt neîntemeiate. În acest sens, a arătat că scutirea autorităților publice de la plata taxelor judiciare de timbru este justificată, în mod obiectiv și rațional, de faptul că autoritățile respective sunt finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget (Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003).32.De asemenea, Curtea reține că prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt destinate tuturor celor aflați în ipoteza normei respective. Or, încălcarea principiului egalității și nediscriminării poate exista numai atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (Decizia nr. 197 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 23 mai 2012).33.Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale privind accesul liber la justiție prin impunerea unor taxe judiciare de timbru, prin Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, Curtea a arătat că, potrivit dispozițiilor constituționale, accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru. De asemenea, Curtea a reținut că nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții (Decizia nr. 45 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 2 martie 2012).34.Prin urmare, configurarea prin prevederile legale criticate a unor aspecte referitoare la contribuțiile fiscale reprezentând anumite taxe, așa cum este taxa judiciară de timbru, nu se poate converti într-o afectare a drepturilor și libertăților fundamentale, mai ales că principiul legalității în materie fiscală, reprezentat de art. 139 alin. (1) din Constituție, statuează că impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. În acest context, în ceea ce privește dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020) în sensul prevăzut de textul constituțional.35.Față de această împrejurare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține faptul că prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt contrare dispozițiilor art. 16 alin. (1), ale art. 21 și ale art. 115 alin. (6) din Constituție.36.Având în vedere considerentele mai sus prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 și ale art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, precum și a ordonanțelor de urgență în ansamblul lor, în raport cu dispozițiile constituționale și convenționale menționate în susținerea acesteia, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.37.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea civilă de avocați Ciucan și asociații în Dosarul nr. 12.242/3/2017 al Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului și ale art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și a ordonanțelor de urgență, în ansamblul lor, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x