DECIZIA nr. 636 din 19 octombrie 2021

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 15/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1251 din 30 decembrie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 167
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 167
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 167
ART. 4REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 167
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 10REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 167
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 12REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 165
ART. 12REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 167
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 730 06/12/2016
ART. 14REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 72
ART. 14REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 100
ART. 16REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 92
ART. 16REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 98
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 405 15/06/2016
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 629 04/11/2014
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 61
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 107 01/11/1995
ART. 20REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 730 06/12/2016
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 717 29/10/2015
ART. 21REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009 ART. 167
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 21REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 505 02/11/2022





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Mihaela Ionescu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167 alin. (4) din Codul penal, excepție ridicată de George Ciprian Popa în Dosarul nr. 732/113/2018 al Tribunalului Brăila – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 837D/2018.2.La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând, în esență, că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice și, totodată, se aplică unui număr nedefinit de persoane, neputând fi vorba de o discriminare. De asemenea, apreciază că textul criticat oferă suficiente garanții de acces liber la justiție, instituțiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere și împlinirii termenului de reabilitare fiind reglementate cu respectarea principiului legalității incriminării și a pedepsei. Consideră că textul de lege criticat este clar, previzibil și univoc. În final, remarcă faptul că termenele de reabilitare se calculează numai în raport cu pedepsele principale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 18 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 732/113/2018, Tribunalul Brăila – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167 alin. (4) din Codul penal. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării cererii de reabilitare formulate de autor. Prin Sentința penală nr. 475 din 27 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brăila, rămasă definitivă prin neapelare, autorul excepției a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, termenul de încercare fiind de 3 ani. În cadrul contestației formulate împotriva soluției de respingere a cererii de rectificare a cazierului judiciar, autorul excepției a formulat cerere pentru constatarea reabilitării de drept după împlinirea termenului de 3 ani, calculat de acesta de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar nu de la data expirării termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința instanței. 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că norma penală criticată creează o inegalitate de tratament juridic între persoanele condamnate cu executarea pedepsei care nu depășește 2 ani și persoanele condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În prima ipoteză, condamnarea la o pedeapsă cu executare este mai grea, așa încât autorul excepției apreciază că și tratamentul juridic al reabilitării trebuie să fie mai aspru.6.Tribunalul Brăila – Secția penală consideră că normele penale criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația juridică prevăzută în ipoteza normei juridice analizate și, totodată, se aplică unui număr nedefinit de persoane, astfel că nu poate fi vorba de o discriminare. De asemenea, apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 167 alin. (4) din Codul penal, care au următorul conținut: „(4) În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.“11.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că norma penală criticată este contrară dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției.12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține, în esență, că norma penală criticată creează o inegalitate de tratament juridic între persoanele condamnate cu executarea pedepsei și persoanele condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Față de motivele de neconstituționalitate invocate, Curtea reține că art. 165 din Codul penal reglementează condițiile în care operează reabilitarea de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, respectiv dacă, în decurs de 3 ani, condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune. Potrivit dispozițiilor art. 167 alin. (1) din Codul penal, care consacră regula generală în materie, termenul prevăzut la art. 165 din același act normativ se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. Alin. (4) al art. 167 din Codul penal – criticat în prezenta cauză – stabilește că, în caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.13.Curtea observă că legea penală prevede condiții similare în care reabilitarea de drept operează, cât privește termenul de reabilitare și conduita condamnatului, atât în cazul condamnării la pedeapsa amenzii și la pedeapsa închisorii (care nu depășește 2 ani), cât și în cazul pedepsei închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. Legiuitorul a reglementat însă soluții legislative diferite în ceea ce privește data (momentul) de la care se calculează termenul de reabilitare pentru fiecare dintre ipotezele menționate anterior. Ca regulă generală, termenul de reabilitare se socotește de la data executării sau stingerii în alt mod a executării pedepsei, așadar din momentul în care pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată.14.Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 730 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 7 februarie 2017, paragrafele 15-17, Curtea a constatat că nici Codul penal și nici Codul de procedură penală nu reglementează, în mod distinct, momentul în care ia sfârșit executarea pedepsei penale principale. Interpretând sistematic dispozițiile legale din cuprinsul Codului penal referitoare la pedepse, Curtea a constatat însă că momentul în care pedeapsa penală principală este considerată executată trebuie analizat în funcție de modul de stingere a acesteia. Astfel, în cazul executării pedepsei închisorii într-un loc de detenție, această formă de executare ia sfârșit la data punerii în libertate a condamnatului. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 72 din Codul penal referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, în situația în care pedeapsa cu închisoarea este egală cu durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cursul procesului penal, executarea pedepsei principale ia sfârșit la data pronunțării hotărârii de condamnare. De asemenea, în cazul liberării condiționate a inculpatului, pedeapsa se consideră executată la împlinirea duratei acesteia. În acest sens, art. 100 alin. (6) din Codul penal prevede că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, dispoziție legală ce se impune a fi coroborată cu prevederile art. 106 din Codul penal referitoare la efectele liberării condiționate, potrivit cărora, dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu este descoperită săvârșirea de către inculpat a unei noi infracțiuni, pedeapsa este considerată executată. În fine, în ipoteza în care o persoană este condamnată succesiv la pedepse cu închisoarea, termenul de reabilitare curge de la data la care ia sfârșit executarea ultimei pedepse. Dacă pedeapsa principală dispusă este amenda, aceasta este considerată executată de la data la care suma de bani reprezentând amenda este achitată.15.Așadar, Curtea observă că, în ipotezele invocate de autor, termenul de 3 ani, după a cărui împlinire are loc reabilitarea de drept, începe să curgă de la data executării efective a pedepsei închisorii ori, când executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere, de la data când a expirat termenul de supraveghere, moment în care pedeapsa se consideră executată. 16.Potrivit art. 92 alin. (1) și (2) din Codul penal, durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate. Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă, iar termenul de 3 ani, după a cărui împlinire operează reabilitarea legală, începe să curgă de la data când a expirat termenul de supraveghere. De asemenea, art. 98 alin. (1) din același act normativ stabilește că pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere se consideră executată în cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu s-a descoperit o cauză de anulare. 17.Curtea observă că, reglementând astfel data de la care curge termenul de reabilitare în cazul în care executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, legiuitorul a avut în vedere atât durata termenului de supraveghere, precum faptul că, în această perioadă, cel condamnat este supravegheat de serviciul de probațiune, iar îndreptarea condamnatului trebuie să fie observată o perioadă mai lungă și fără monitorizarea agentului de probațiune pentru a putea fi considerat reintegrat în societate și pentru a opera reabilitarea de drept, cât și faptul că această modalitate de individualizare judiciară a pedepsei închisorii constituie o modalitate de stingere a executării pedepsei. De altfel, conduita condamnatului în termenul de 3 ani – perioadă în care nu trebuie să mai săvârșească o altă infracțiune, dovedind astfel că s-a îndreptat, iar consecințele condamnării pot înceta – constituie o condiție suplimentară (cumulativă condițiilor privind natura/durata condamnării și modul de executare a pedepsei) pentru ca reabilitarea de drept să intervină.18.Totodată, Curtea reține că regimul juridic al reabilitării legale, sub aspectul condițiilor în care operează, reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale. Cu alte cuvinte, Curtea reține că în materia reglementării regimului juridic al reabilitării (de drept sau judecătorească), ce se realizează prin intermediul dispozițiilor penale, legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere, având în vedere și faptul că aceste dispoziții conturează politica penală a statului.19.În acest context, Curtea reamintește că, în jurisprudența sa, a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. Totodată, Curtea a stabilit că nu are competența de a se implica în domeniul legiferării și al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competența acestei autorități constituționale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reținut că, deși, în principiu, Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate, marja de apreciere a legiuitorului nefiind absolută, ci fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din data de 8 iulie 2016). Așa fiind, instanța de contencios constituțional a statuat, cu valoare de principiu, că deși există domenii în care legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere largă, domeniul politicii penale fiind unul dintre acestea, dispozițiile astfel adoptate nu pot fi excluse de la controlul de constituționalitate, principiile, valorile și exigențele constituționale fiind pe deplin aplicabile.20.Raportând aceste concluzii la materia supusă examinării, Curtea reține că soluția legislativă criticată nu afectează, astfel cum susține autorul excepției, principiul egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut la art. 16 din Constituție, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situația reglementării unor soluții juridice diferite pentru persoane aflate în situații similare, aspect ce nu poate fi reținut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Cu privire la pretinsa încălcare, prin normele penale criticate, a prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea, reglementând caracterul unic, imparțial și egal al justiției, nu sunt aplicabile în prezenta cauză, de vreme ce criticile nu vizează afectarea garanțiilor specifice de care instanțele judecătorești se bucură în temeiul textului constituțional precitat.21.În ceea ce privește susținerea autorului excepției conform căreia dispozițiile art. 167 alin. (4) din Codul penal contravin normelor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea reține că drepturile fundamentale anterior menționate sunt garantate prin dispoziții procesual penale, și nu prin cele de drept penal substanțial, așa încât prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție nu sunt aplicabile în prezenta cauză (a se vedea Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 33, și Decizia nr. 730 din 6 decembrie 2016, precitată, paragraful 22).22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de George Ciprian Popa în Dosarul nr. 732/113/2018 al Tribunalului Brăila – Secția penală și constată că dispozițiile art. 167 alin. (4) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Brăila – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 octombrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x