DECIZIA nr. 632 din 17 octombrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Claudiu Cristian Hurmuzescu în Dosarul nr. 1.692/4/2016 al Tribunalului București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.735 D/2016. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepției a depus o cerere de judecată în lipsă. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că, în etapa executării pedepsei, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dublul grad de jurisdicție în materie penală. Se face trimitere la jurisprudența constantă a Curții Constituționale referitoare la principiul anterior menționat, fiind, date, ca exemplu, deciziile nr. 462 din 15 mai 2007 și nr. 496 din 19 aprilie 2011, referitoare la soluții legislative similare celei criticate în prezenta cauză. Distinct de cele reținute de instanța de contencios constituțional, prin jurisprudența anterior precizată, se susține că judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu acționează împreună cu administrația penitenciarului, în cadrul procedurii de soluționare a plângerii formulate împotriva măsurii luate de administrația penitenciarului, ci în mod independent, conform art. 9 din Legea nr. 254/2013, având obligația de a asculta persoana supusă sancțiunii disciplinare și de a administra probe, putând pronunța dispoziții cu caracter obligatoriu pentru administrația penitenciarului. Pentru aceste motive, soluționarea de către acesta a plângerii formulate de persoana condamnată constituie un remediu, în sensul art. 13 din Convenție. Așa fiind, în ipoteza invocată de autorul excepției, nu există acces la o singură instanță, adică la judecătorie, ci există acces și la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, neexistând nicio rațiune pentru reglementarea unei căi de atac suplimentare.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia penală nr. 548/C din 8 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.692/4/2016, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Claudiu Cristian Hurmuzescu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate de autorul excepției împotriva unei sentințe penale de respingere a contestației promovate de același autor împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin care acesta a respins o plângere împotriva unei hotărâri a comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului în care autorul excepției se află în executarea unei pedepse privative de libertate, hotărâre prin care acestuia i-a fost aplicată o pedeapsă disciplinară. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituționale și neconvenționale, întrucât privează persoana condamnată de exercitarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, împotriva hotărârii prin care judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul soluționează contestația introdusă împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin care acesta a soluționat plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină, pronunțată conform art. 103 din Legea nr. 254/2013. Se susține că, pentru acest motiv, textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate mai arată că situația juridică în care se află este similară cu cea a persoanei care solicită liberarea condiționată și care, conform art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, poate formula contestație împotriva hotărârii judecătoriei de respingere a cererii formulate în acest sens.  … 6.Tribunalul București – Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că persoana condamnată are posibilitatea de a supune analizei unui magistrat independent hotărârea comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, atât prin formularea unei plângeri împotriva unei astfel de hotărâri, cât și prin promovarea unei contestații împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul. Se mai arată că, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac se exercită în condițiile legii. Se susține, totodată, că autorul excepției nu formulează argumente referitoare la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 prin raportare la art. 1 din Constituție și că, de asemenea, nu se poate vorbi de o încălcare, prin textul criticat, a prevederilor constituționale ale art. 16.  … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că, faptul că persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind, în acest sens, citată și putând pune concluzii scrise, consacră caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de autorul excepției. Se face, de asemenea, trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în materie penală, conform căreia garanțiile specifice dreptului anterior menționat nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepsei. Sunt menționate, astfel, hotărârile din 23 septembrie 2004, 27 iunie 2006 și 23 octombrie 2012, pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Pilla împotriva Italiei, Szabo împotriva Suediei și Ciok împotriva Poloniei. Se face, totodată, trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 733 din 16 decembrie 2014. În fine, se arată că prevederile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție.  … 9.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 sunt constituționale. Arată că reglementarea căilor de atac este de competența legiuitorului, care poate să stabilească, în cazul etapei executării pedepselor, o procedură specială, care să prevadă posibilități de contestare a hotărârilor pronunțate, diferite de cele existente în materie penală. Se mai susține că dispozițiile art. 6 din Convenție nu sunt aplicabile în cazul executării pedepselor, făcându-se trimitere la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 mai 1990, 22 februarie 1995 și 13 mai 2003, pronunțate în cauzele Adrian împotriva Austriei, A.B. împotriva Elveției și Montcomet de Caumont împotriva Franței.  … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.  … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „Hotărârea judecătoriei este definitivă“.  … 13.Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 referitor la statul român, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și prevederilor art. 1 referitor la obligația de a respecta drepturile omului, art. 13 cu privire la dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiilor art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 reglementează plângerea formulată împotriva hotărârii comisiei de disciplină, formată în cadrul penitenciarului în care petentul execută o pedeapsă penală privativă de libertate. Astfel, dacă împotriva unei persoane condamnate este declanșată o acțiune disciplinară, de către șeful secției penitenciarului în care aceasta este încarcerată, iar sancțiunea disciplinară dispusă prin hotărârea comisiei de disciplină, în urma parcurgerii procedurii prevăzute la art. 103 din Legea nr. 254/2013, este contestată de către persoana în cauză, aceasta are dreptul de a se adresa judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancțiunea disciplinară, prin formularea unei plângeri împotriva hotărârii comisiei de disciplină. În soluționarea acestei plângeri, conform dispozițiilor art. 104 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, judecătorul de supraveghere a privării de libertate este obligat să procedeze la ascultarea persoanei condamnate, la locul de deținere, putând să procedeze, potrivit alin. (6) al aceluiași art. 104, la ascultarea oricărei alte persoane condamnate sau a oricărei alte persoane care desfășoară activități în sistemul penitenciar. Plângerea analizată, conform procedurii anterior arătate, se soluționează, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 254/2013, prin încheiere motivată. La rândul său, această încheiere poate fi supusă, potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, căii de atac a contestației, ai cărei titulari sunt persoana condamnată și administrația penitenciarului. Această contestație poate fi formulată, conform aceluiași alin. (9) al art. 104, la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul și este soluționată, potrivit art. 104 alin. (12) coroborat cu art. 39 alin. (14)-(19) din Legea nr. 254/2013, de urgență și cu precădere, în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate și a administrației penitenciarului, însă cu ascultarea obligatorie a persoanei condamnate. Conform acelorași dispoziții legale anterior menționate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot depune memorii și concluzii scrise. … 15.Analizând procedura mai sus arătată, Curtea constată că aceasta prevede dreptul persoanei condamnate, care este nemulțumită de o soluție a comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului în care este deținută, de a supune respectiva soluție, mai întâi controlului judecătorului de supraveghere a privării de libertate care își desfășoară activitatea în cadrul penitenciarului, iar apoi judecătoriei competente, aspecte ce constituie, contrar susținerilor autorului excepției, garanții ale dreptului de acces liber la justiție, respectiv o aplicare, de către legiuitor, a dispozițiilor constituționale ale art. 21, în ipoteza invocată în prezentul dosar.  … 16.De altfel, referitor la dreptul fundamental mai sus referit, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puțin odată, unei instanțe naționale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă, prin aceeași jurisprudență, s-a arătat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, inclusiv în privința căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) și, totodată, că dreptul de acces liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situații diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996). … 17.Cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 13 din Convenție, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, norma convențională anterior invocată presupune asigurarea unei căi de atac interne care să trateze fondul unei „plângeri admisibile“, conform Convenției, și să ofere o soluție adecvată (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunțată în Cauza Ališic și alții împotriva Bosniei și Herzegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, procedura de soluționare a contestației, formulată conform dispozițiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, este precedată de soluționarea, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, a unei alte plângeri, cu privire la decizia administrativă a comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului în care petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, aspecte care, coroborate cu dreptul de a formula contestație împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, satisfac exigențele dreptului la un recurs efectiv.  … 18.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 din Constituție și ale art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, Curtea reține că autorul excepției compară situația persoanelor condamnate, care au interesul procesual de a promova o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate, conform dispozițiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, cu cea a persoanelor care solicită liberarea condiționată și care, conform art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, pot formula contestație împotriva hotărârii judecătoriei de respingere a cererii promovate, în acest sens. Curtea reține, însă, că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, determinate de natura distinctă a cererilor pe care le promovează. Astfel, în timp ce persoanele aflate în ipoteza autorului excepției formulează o cale de atac, reglementată prin dispozițiile Legii nr. 254/2013, împotriva unei decizii prin care se dispune o sancțiune disciplinară, pronunțată de o comisie de disciplină din cadrul unui penitenciar, sancțiune impusă ca urmare a nerespectării unor dispoziții legale referitoare la executarea pedepselor în locurile de deținere, persoanele care solicită liberarea condiționată exercită un drept procesual, prevăzut în Codul de procedură penală, referitor la liberarea condiționată, instituție de drept penal substanțial, reglementată la art. 99-106 din Codul penal. Având în vedere aceste diferențe, Curtea constată că reglementarea diferită a căilor de atac ce pot fi promovate de către cele două categorii de persoane, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, nu este de natură a încălca principiul constituțional și convențional al interzicerii discriminării. De altfel, cu privire la egalitatea în drepturi, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că aceasta nu înseamnă uniformitate și că acesta nu interzice reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenței de situații (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996 și Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). … 19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Claudiu Cristian Hurmuzescu în Dosarul nr. 1.692/4/2016 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește