DECIZIA nr. 627 din 13 decembrie 2022

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 374 alin. (4) din același act normativ, în măsura în care se interpretează că se pot aplica infracțiunilor intenționate care au avut ca urmare moartea victimei, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 2.162/93/2018 al Curții de Apel București – Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.543D/2019.  … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Invocă Decizia nr. 759 din 28 noiembrie 2019 și Decizia nr. 816 din 7 decembrie 2017. Apreciază că dispozițiile criticate nu pot fi analizate prin raportare la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), având în vedere conținutul textelor de lege criticate. Curtea Constituțională nu se poate substitui legiuitorului, iar o interpretare a textului de lege criticat se poate realiza doar în măsura în care se aduce atingere unei prevederi constituționale. Procedura simplificată, prevăzută de dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, nu poate fi legal încuviințată și aplicată de către instanța judecătorească în situația în care inculpatul recunoaște doar faptele în materialitatea lor, iar nu și forma de vinovăție. Efectele acestei proceduri trebuie reținute mai ales în situația în care sunt analizate toate probele, iar acestea sunt recunoscute efectiv.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Decizia penală nr. 872/A din 21 iunie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 9 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.162/93/2018 al Curții de Apel București – Secția I penală, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 374 alin. (4) din același act normativ, în măsura în care se interpretează că se pot aplica infracțiunilor intenționate care au avut ca urmare moartea victimei, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia soluționării apelului declarat într-o cauză penală în care a fost admisă cererea formulată de inculpat ca judecata să aibă loc în procedura simplificată.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile criticate sunt neconstituționale în măsura în care acestea se interpretează că se aplică infracțiunilor intenționate având ca urmare moartea victimei. Această interpretare încalcă prevederile art. 1, 3, 5 și ale art. 22 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că, anterior, potrivit dispozițiilor procesual penale, nu puteau beneficia de procedura simplificată persoanele care comiteau infracțiuni ce aveau ca urmare moartea victimei. Totodată, apreciază că statul are obligația de a lua măsuri efective de protecție a vieții, iar pedeapsa în cazul săvârșirii acestor infracțiuni trebuie să fie disuasivă și efectivă, precum și proporțională cu valoarea socială esențială a vieții. Numai în acest mod se poate asigura o protecție efectivă a dreptului la viață. Or, prin reglementarea criticată, statul își încalcă obligația constituțională de a proteja adecvat valoarea socială a vieții. … 6.Curtea de Apel București – Secția I penală apreciază că „în măsura în care Curtea Constituțională poate da o interpretare dispozițiilor art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în sensul că acestea nu se pot aplica infracțiunilor intenționate care au ca urmare moartea victimei, fără a se erija în legislator pozitiv și fără a înfrânge voința legislatorului care nu a înțeles să excludă aplicarea procedurii de judecată simplificată și reducerea pedepsei pentru persoanele condamnate pentru comiterea infracțiunilor intenționate care au ca urmare moartea victimei, sar impune, în virtutea obligației statului de a proteja viața persoanelor conform art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, o legislație penală de o suficientă severitate care să asigure această protecție efectivă“. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 374 alin. (4) din același act normativ, cu următorul conținut: – Art. 396 alin. (10): „Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (1^1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“; … – Art. 374 alin. (4): „În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).“ …  … 11.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 referitor la statul român, art. 3 referitor la teritoriu, art. 5 referitor la cetățenie, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 2 referitor la dreptul la viață din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia apreciază că aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii și în ceea ce privește infracțiunile intenționate având ca urmare moartea victimei nu asigură o protecție efectivă a dreptului la viață, încălcând dispozițiile constituționale ale art. 22 alin. (1), precum și prevederile art. 2 privind dreptul la viață din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 13.Plecând de la aceste susțineri, Curtea Constituțională reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 2 din Convenție referitor la dreptul la viață conține două obligații materiale: obligația generală de a proteja prin lege dreptul la viață și interzicerea omorului cu intenție, delimitată de o listă de excepții (Decizia din 5 septembrie 2002, pronunțată în Cauza Boso împotriva Italiei). Având în vedere caracterul său fundamental, art. 2 din Convenție conține, de asemenea, o obligație procedurală de a efectua o anchetă efectivă privind pretinsele sale încălcări sub aspect material (Hotărârea din 30 martie 2016, pronunțată în Cauza Armani Da Silva împotriva Regatului Unit, paragraful 229). … 14.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că art. 2 din Convenție impune statului datoria de a asigura dreptul la viață prin punerea în aplicare a unor norme de incriminare eficiente pentru a descuraja săvârșirea de infracțiuni împotriva persoanei, susținută de un mecanism de aplicare a legii pentru prevenirea, reprimarea și sancționarea încălcărilor unor astfel de norme. Această obligație impune în mod implicit existența unei anumite forme de anchetă oficială efectivă atunci când există motive să se creadă că o persoană a suferit vătămări care i-au pus viața în pericol în circumstanțe suspecte, chiar și atunci când presupusul făptuitor al atacului fatal nu este agent al statului (Hotărârea din 14 aprilie 2015, pronunțată în Cauza Mustafa Tunç și Fecire Tunç împotriva Turciei, paragraful 171). Totodată, instanța de la Strasbourg a reținut că art. 2 din Convenție trebuie considerat, de asemenea, ca impunând statului să instituie un sistem judiciar independent eficient pentru a asigura mijloace legale care să permită stabilirea faptelor, tragerea la răspundere a celor răspunzători și furnizarea unei reparații adecvate victimei. Un astfel de sistem poate, și în anumite circumstanțe trebuie, să includă recurgerea la legea penală. În contextul particular al pierderii de vieți omenești sau al rănilor grave suferite în legătură cu activități periculoase, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o anchetă penală oficială este indispensabilă, având în vedere că autoritățile publice sunt adesea singurele entități care au suficiente cunoștințe relevante pentru a identifica și stabili elementele complexe care ar fi putut provoca un astfel de incident (Hotărârea din 1 septembrie 2016, pronunțată în Cauza Mikhno împotriva Ucrainei, paragraful 131). … 15.Referitor la dreptul la viață, Curtea Constituțională observă că acesta constituie un atribut inalienabil al persoanei și reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi și libertăți garantate de Constituție și de instrumentele internaționale de protecție a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, fapt ce determină caracterul axiologic al acestui drept, care cuprinde atât un drept subiectiv, cât și o funcție obiectivă, aceea de principiu călăuzitor al activității statului, acesta din urmă având obligația de a proteja dreptul fundamental la viață al persoanei (Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014). … 16.Curtea Constituțională a constatat că, în exercitarea competenței sale constituționale de a legifera în cadrul politicii penale, legiuitorul are dreptul, dar și obligația de a apăra anumite valori sociale, unele dintre acestea identificându-se cu valorile protejate de Constituție (dreptul la viață și la integritate fizică și psihică – art. 22, dreptul la ocrotirea sănătății – art. 34, dreptul de vot – art. 36 etc.), prin incriminarea faptelor care aduc atingere acestora (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 67, Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007).  … 17.Astfel, Curtea observă că legiuitorul a reglementat în capitolul I al titlului I al Părții speciale din Codul penal (art. 188-192) infracțiunile contra vieții, principala trăsătură comună a acestora fiind obiectul protecției penale (obiectul juridic), și anume dreptul la viață. Protejarea dreptului la viață prin capitolul anterior menționat este realizată de către legiuitor prin incriminarea atât a faptelor săvârșite cu intenție (de exemplu, omorul – art. 188, omorul calificat – art. 189), cât și a celor săvârșite cu alte forme de vinovăție (de exemplu, uciderea din culpă – art. 192). Totodată, protejarea dreptului la viață se realizează de către legiuitor și prin reglementarea altor infracțiuni, care, deși nu se regăsesc în capitolul anterior menționat, au ca scop ocrotirea directă a acestui drept fundamental, fie printr-o reglementare distinctă (de exemplu, uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă – art. 200), fie prin trimitere la infracțiunile contra vieții (de exemplu, violența în familie – art. 199, ultrajul judiciar – art. 279). De asemenea, legiuitorul asigură ocrotirea dreptului la viață și prin incriminarea acelor fapte, care, deși nu au ca obiect juridic principal viața persoanei, au ca urmare moartea victimei [de exemplu, violul care a avut ca urmare moartea victimei – art. 218 alin. (4), lipsirea de libertate în mod ilegal care a avut ca urmare moartea victimei – art. 205 alin. (4)]. În acest context, Curtea reține că legiuitorul a prevăzut pentru unele dintre aceste infracțiuni pedeapsa detențiunii pe viață, fie ca pedeapsă unică [de exemplu, genocidul săvârșit în timp de război – art. 438 alin. (1) și (2)], fie alternativ cu pedeapsa închisorii (de exemplu, omorul calificat – art. 189). … 18.Din perspectiva protejării dreptului fundamental la viață în contextul procedurii recunoașterii învinuirii, Curtea observă că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea parcurge această procedură este cea potrivit căreia acțiunea penală nu trebuie să vizeze o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Referitor la acest aspect, instanța de contencios constituțional a apreciat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, această instituție reprezentând un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care și aceea ca acțiunea penală să nu vizeze o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Cu alte cuvinte, legiuitorul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în reglementarea acestei instituții, atunci când a stabilit că admisibilitatea judecății potrivit procedurii abreviate este determinată de gradul abstract de pericol social al faptei, iar nu de periculozitatea concretă a făptuitorului, având în vedere și faptul că valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracțiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detențiunii pe viață este, în principal, viața, valoare fundamentală a statelor democratice (Decizia nr. 255 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 14 iulie 2017, paragraful 21). În concluzie, Curtea a apreciat că preeminența dreptului la viață este cea care justifică opțiunea legiuitorului de a acorda beneficiul procedurii simplificate de judecată și al efectelor juridice ale aplicării acesteia numai în cauzele care au ca obiect infracțiuni cu privire la care legea prevede pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii (Decizia nr. 267 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 23 august 2022, paragraful 23; Decizia nr. 335 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 17 august 2016, paragraful 20).  … 19.În ceea ce privește infracțiunile al căror obiect juridic este dreptul la viață, precum și cele care, deși nu au ca obiect juridic principal viața persoanei, au ca urmare moartea victimei, dar pentru care legiuitorul nu a prevăzut pedeapsa detențiunii pe viață, dispozițiile procesual penale nu exclud beneficiul aplicării procedurii simplificate. În acest context, față de care sunt formulate și criticile de neconstituționalitate, Curtea Constituțională observă că, în jurisprudența sa referitoare la dreptul la viață, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu există un drept de a obține o inculpare sau o condamnare ori o anumită sentință, iar faptul că o anchetă se finalizează fără rezultate concrete sau doar cu rezultate limitate nu indică existența unor deficiențe ca atare (Hotărârea din 24 martie 2011, pronunțată în Cauza Giuliani și Gaggio împotriva Italiei, paragraful 306). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut însă că o pedeapsă vădit inadecvată pentru luarea vieții ar putea duce la constatarea că un stat nu și-a îndeplinit obligația pozitivă în temeiul art. 2 din Convenție (Decizia din 3 septembrie 2013, pronunțată în Cauza Algirdas Vosylius și Laimute Vosyliene împotriva Regatului Unit, paragraful 29). Dacă ancheta a condus la inițierea unei proceduri în fața instanțelor naționale, atunci procedura în ansamblu, inclusiv etapa de judecată, trebuie să îndeplinească cerințele obligației pozitive de a proteja viața prin lege (Hotărârea din 30 noiembrie 2004, pronunțată în Cauza Öneryıldız împotriva Turciei, paragraful 95). O procedură contradictorie în fața unui judecător independent și imparțial trebuie considerată ca oferind cele mai ferme garanții ale unei proceduri eficiente de constatare a faptelor și de atribuire a răspunderii penale (Decizia din 4 aprilie 2000, pronunțată în Cauza McKerr împotriva Regatului Unit). Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că instanțele naționale sunt cele în măsură să dispună pedepsele adecvate pentru infracțiunile de rele tratamente și omor (în general, cele săvârșite de către agenții statului). Cu toate acestea, trebuie să exercite o anumită competență de control și să intervină în cazul unei disproporții vădite între infracțiunea săvârșită și pedeapsa impusă. Cazurile în care Curtea a constatat o astfel de „disproporție vădită“ sunt cazuri în care indivizii au fost găsiți vinovați de infracțiuni grave, dar au primit pedepse excesiv de ușoare (Hotărârea din 30 martie 2016, pronunțată în Cauza Armani Da Silva împotriva Regatului Unit, paragraful 285). … 20.Din cele anterior expuse, Curtea Constituțională reține că protejarea dreptului la viață nu reclamă o legislație care să impună un anumit rezultat al unui proces penal, în sensul aplicării unei anumite pedepse în toate cazurile care privesc săvârșirea de infracțiuni care au dus la pierderea vieții unor persoane. Esențial în salvgardarea dreptului fundamental la viață este respectarea, pe de o parte, a obligațiilor materiale, iar, pe de altă parte, a obligației procedurale de a efectua o anchetă efectivă privind pretinsele încălcări sub aspect material, aceasta din urmă neavând în vedere existența unui drept de a obține o inculpare sau o condamnare ori o anumită sentință. Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că este important, în îndeplinirea obligației pozitive a statului, ca pedeapsa dispusă în cauză să nu fie „vădit inadecvată pentru luarea vieții“, în sensul existenței unei disproporții vădite între infracțiunea săvârșită și pedeapsa impusă. … 21.Așa fiind, plecând de la aceste premise, Curtea Constituțională reține că ansamblul dispozițiilor referitoare la recunoașterea învinuirii [art. 374 alin. (4), art. 375, art. 377 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală] reprezintă norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, ce presupun soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului (în același sens este Decizia nr. 775 din 18 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 21 martie 2022, paragraful 14). Pe de altă parte, dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală reprezintă și norme referitoare la individualizarea legală a pedepsei, care vor fi aplicate de către instanța judecătorească în cadrul individualizării judiciare a pedepsei, în cazul admiterii cererii de parcurgere a procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii.  … 22.Din perspectiva naturii de procedură derogatorie de la dreptul comun, Curtea observă că simpla opțiune a inculpatului nu este suficientă pentru a parcurge procedura abreviată. Astfel, Curtea a statuat că, având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanța poate respinge, în baza unor criterii obiective și rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoașterea învinuirii este totală sau parțială, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa (Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, paragraful 23). Instanța de contencios constituțional a statuat că soluționarea cauzelor penale, chiar și prin aplicarea dispozițiilor ce reglementează procedura în cazul recunoașterii învinuirii, au la bază principiul aflării adevărului, prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală. Potrivit acestuia, instanța de judecată este obligată să verifice faptele reținute în cuprinsul actului de sesizare în sarcina inculpatului și probele administrate în cursul urmăririi penale (Decizia nr. 300 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 13 iulie 2017, paragraful 17). … 23.De asemenea, Curtea a reținut că judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului – chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun (Decizia nr. 622 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2021, paragraful 15). … 24.Totodată, Curtea a observat că, potrivit art. 377 alin. (5) din Codul de procedură penală, dacă după admiterea cererii inculpatului de a fi judecat în procedură simplificată instanța constată că pentru stabilirea încadrării juridice este necesară administrarea altor probe, precum și dacă, după schimbarea încadrării juridice, constată același lucru, luând concluziile procurorului și ale părților, dispune efectuarea cercetării judecătorești potrivit procedurii comune (Decizia nr. 107 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 27 aprilie 2016, paragraful 18). … 25.Având în vedere aceste aspecte, rezultă că, deși poate fi aplicată și în cauzele referitoare la săvârșirea de infracțiuni intenționate având ca urmare moartea victimei, procedura simplificată a recunoașterii învinuirii nu se aplică automat, prin simpla manifestare de voință a inculpatului. Dispozițiile procesual penale ce reglementează procedura recunoașterii învinuirii asigură exercitarea de către instanța de judecată implicată în soluționarea cauzei a rolului său constituțional, prevăzut la art. 124 și art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală. … 26.De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat ca fiind o trăsătură comună a sistemelor europene de justiție penală ca un acuzat să obțină atenuarea acuzațiilor sau reducerea pedepsei sale în schimbul recunoașterii vinovăției sau al pledării poziției de nolo contendere înaintea procesului ori pentru cooperare substanțială cu organul de urmărire penală. Nu poate fi nimic nepotrivit în procedeul de negociere a acuzațiilor sau a pedepsei, ca atare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subscris la ideea că acordul negociat, în afară de oferirea de importante beneficii, cum ar fi soluționarea rapidă a cauzelor penale și reducerea volumului de muncă al instanțelor, al procurorilor și al avocaților, poate fi, de asemenea, dacă este corect aplicat, un instrument de succes în combaterea corupției și a crimei organizate și poate contribui la reducerea numărului de pedepse impuse și, ca urmare, a numărului de deținuți. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, încă din 1987, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a solicitat statelor membre să ia măsuri care vizează simplificarea procedurilor judiciare ordinare prin recurgerea, de exemplu, la procese sumare sau accelerate. Cu toate acestea, un principiu fundamental implică faptul că renunțarea la anumite drepturi procedurale trebuie întotdeauna, pentru a fi considerată eficientă în sensul Convenției, stabilită în mod neechivoc și însoțită de garanții minime, proporționale cu importanța acesteia. În plus, nu trebuie să contravină vreunui interes public important. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că o decizie de acceptare a negocierii pedepsei ar fi trebuit să fie însoțită de următoarele condiții: (a) negocierea trebuia să fie acceptată de reclamant în deplină cunoștință de cauză și de consecințele juridice și într-un mod cu adevărat voluntar; și (b) conținutul negocierii și corectitudinea modului în care aceasta s-a făcut între părți trebuiau să facă obiectul unui control jurisdicțional suficient (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Natsvlishvili și Togonidze împotriva Georgiei, paragrafele 91 și 92). … 27.În continuare, Curtea Constituțională reține, astfel cum anterior s-a precizat, că dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală reprezintă inclusiv norme referitoare la individualizarea legală a pedepsei aplicate. În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor de drept penal, Curtea a constatat că aceasta este, pe de o parte, legală – revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite -, iar, pe de altă parte, judiciară – pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat, totodată, importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental – care face obiectul limitării impuse de sancțiune – și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate – minimul și maximul special al pedepsei -, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului (Decizia nr. 307 din 19 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din 19 octombrie 2022, paragraful 18).  … 28.Astfel, în prima etapă a operațiunii de determinare concretă a pedepsei, în cazul aplicării procedurii abreviate, instanța judecătorească va stabili, în funcție de infracțiunea săvârșită, limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege prin reducerea acestora cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. De asemenea, pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime. În acest sens, Curtea a reținut că, dacă legea procesual penală – în cazul de față art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală – condiționează anumite efecte de „pedeapsa prevăzută de lege“, referirea se face la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată (în varianta tip sau calificată), fără a se lua în considerare eventualele cauze generale de agravare (stări de agravare – concursul de infracțiuni, recidiva, circumstanțele agravante) sau de atenuare (stări de atenuare – tentativa, circumstanțele atenuante) (Decizia nr. 255 din 25 aprilie 2017, precitată, paragraful 20).  … 29.În cea de-a doua etapă, instanța judecătorească stabilește, având în vedere limitele de pedeapsă/amendă/ măsuri educative reduse potrivit art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru infracțiunea săvârșită folosind în acest scop criteriile generale de individualizare a pedepsei și, eventual, criteriile speciale, respectiv cauzele generale de agravare sau de atenuare a pedepsei. Astfel, deși instanța judecătorească va aplica prevederile anterior menționate, reglementarea de către legiuitor a procedurii simplificate și posibilitatea aplicării acesteia și în cazul săvârșirii de infracțiuni intenționate având ca urmare moartea victimei nu știrbesc independența judecătorului în a proceda la individualizarea judiciară a sancțiunii pentru infracțiunea săvârșită.  … 30.În egală măsură, Curtea observă că, prin Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 iulie 2019, instanța supremă a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a stabilit că, în ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua și lit. c) din Codul de procedură penală. … 31.Așa fiind, Curtea Constituțională apreciază că, în cazul aplicării procedurii simplificate în ceea ce privește infracțiunile intenționate având ca urmare moartea victimei, legiuitorul și-a respectat obligația pozitivă de protejare a dreptului la viață prin crearea unui sistem apt a stabili cauza morții și pedepsirea celor vinovați. Astfel, legiuitorul a prevăzut o individualizare legală a pedepsei pentru faptele săvârșite, iar limitele de pedeapsă rezultate ca urmare a aplicării prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală nu pot fi considerate, in abstracto, ca vădit disproporționate în raport cu infracțiunile intenționate care au dus la moartea victimei. Instanța judecătorească, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei, se va putea orienta, în funcție de elementele specifice fiecărei spețe, spre maximul pedepsei rezultate ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. … 32.De asemenea, Curtea observă că, spre exemplu, instanța de contencios constituțional a constatat că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 22, care impun garantarea dreptului la viață, prin reglementarea de către legiuitor a unor stări, situații, împrejurări care constituie circumstanțe atenuante (Decizia nr. 220 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 3 octombrie 2002) sau prin stabilirea condițiilor în care o persoană care execută o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberată condiționat (Decizia nr. 386 din 7 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2005). … 33.În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 3 și 5 din Constituție, Curtea observă că, pe de o parte, acestea se referă la teritoriul României, respectiv la cetățenia română, iar, pe de altă parte, textele de lege criticate se referă la procedura recunoașterii învinuirii în procesul penal. Așa fiind, Curtea apreciază că nu se poate stabili o legătură între dispozițiile criticate și prevederile constituționale anterior menționate, acestea din urmă neavând aplicabilitate în speța dedusă controlului de constituționalitate. … 34.În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 1, Curtea observă că autorul excepției nu prezintă elementele care să susțină eventuala neconstituționalitate invocată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate, Curtea neputându-se substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Curtea a reținut că acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție. Simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“ (Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011). … 35.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 2.162/93/2018 al Curții de Apel București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 374 alin. (4) din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Marian Enache
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește