DECIZIA nr. 623 din 10 octombrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2.526 din Codul civil, excepție ridicată de Daniel Constantin în Dosarul nr. 2.792/94/2017 al Tribunalului Ilfov – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.936D/2017. … 2.La apelul nominal se prezintă autorul excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că invocarea prescripției este un mijloc de apărare care are o reglementare explicită, de natură a asigura atât previzibilitatea normei, cât și securitatea raporturilor juridice. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 6 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.792/94/2017, Tribunalul Ilfov – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2.526 din Codul civil. Excepția a fost ridicată de Daniel Constantin, apelant într-o cauză având ca obiect validarea unei popriri. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că noțiunea de „prestație“, utilizată de norma criticată, nu este definită în cuprinsul Codului civil și nici nu este precizat elementul în legătură cu care „prestația“ este analizată. În acest sens, dispozițiile Codului civil și, în particular, dispozițiile art. 2.526 nu fac trimitere la un alt text din cuprinsul Codului civil sau la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, în care să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc noțiunea sau categoriile de prestații. Codul civil face în mod frecvent referire la noțiunea de „prestație“, care însă are înțelesuri autonome distincte (în funcție de materia reglementată), ceea ce sporește confuzia în rândurile cetățenilor care doresc să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, chiar apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, ei nu sunt capabili să prevadă într-o măsură rezonabilă față de circumstanțele speței consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. … 6.Cu titlu de exemplu, prestația compensatorie a soțului prevăzută de art. 390 și următoarele din Codul civil, care are sensul de despăgubire, este diferită și poate fi stabilită în mai multe forme (în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri) față de prestația superficiarului prevăzută de art. 697 din Codul civil, care are sensul de preț al folosinței bunului imobil, și de prestația tabulară prevăzută de art. 896 din Codul civil, prin care se înțelege înscrierea unui drept real în cartea funciară. Nici măcar dispozițiile art. 1.164 nu definesc noțiunea de prestație, deși fac trimitere de două ori la aceasta. Mai mult, în reglementarea materiei prescripției extinctive, în cuprinsul art. 2.500 alin. (2) din Codul civil, legiuitorul folosește noțiunea de prestație, fără a o defini. În plus, confuziile cu privire la noțiunea de prestație sunt accentuate prin compararea și analizarea dispozițiilor art. 2.524 alin. (2) din cod cu dispozițiile criticate. Din analiza celor două texte legale, redactate într-o formă logică identică, rezultă că noțiunea de obligație este confundată cu noțiunea de prestație, deși, potrivit dispozițiilor art. 1.164 din cod, „Obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată“. … 7.În aceste condiții, autorul excepției susține că textul legal criticat nu respectă condițiile de calitate, previzibilitate și accesibilitate subsumate dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție. … 8.În continuare, autorul excepției arată că prevederile criticate nu respectă nici principiul egalității între cetățeni și nici dreptul la un proces echitabil, fiind contrare dispozițiilor art. 16 alin. (1),art. 21 alin. (3) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Titularul dreptului la acțiune în cazul acțiunilor care privesc prestații succesive își poate exercita dreptul la acțiune fie la data exigibilității fiecărei prestații în parte, fie la data exigibilității ultimei prestații, ceea ce creează un tratament preferențial al acestui creditor. Mai mult, lipsa de previzibilitate face posibil abuzul de drept și dă naștere unor situații juridice care nu au fost avute în vedere de legiuitor la momentul adoptării textului criticat. Astfel, orice creditor îndreptățit la prestații succesive poate alege să exercite acțiunea civilă pentru una sau mai multe prestații succesive ajunse la scadență ori pentru toate la un loc (de la data la care a intervenit exigibilitatea ultimei prestații), inclusiv să exercite acțiunea civilă fără a ține cont de datele de scadență ale prestațiilor. Creditorul dobândește o poziție preferențială față de debitorul care procură prestațiile respective, prin prisma celor două date de început ale prescripției extinctive, astfel că sunt încălcate dispozițiile constituționale privitoare la principiul egalității între cetățeni și la dreptul la un proces echitabil. … 9.Tribunalul Ilfov – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2.526 din Codul civil este neîntemeiată. Instanța reține că textul legal criticat nu contravine dreptului la un proces echitabil, deoarece invocarea prescripției dreptului la acțiunea în executarea unor prestații succesive este un mijloc de apărare al părții interesate destinat a asigura siguranța circuitului civil, fiind reglementat într-un mod explicit momentul de începere al curgerii prescripției, tocmai pentru a se asigura previzibilitatea modului de calcul al termenului, precum și a datei împlinirii acestuia, în acest sens statul având o marjă de apreciere cu privire la procedura de urmat de către partea interesată. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa de claritate a dispozițiilor criticate, tribunalul apreciază că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, textul legal întrunește condițiile de claritate și previzibilitate pentru a putea fi aplicat. De asemenea, norma criticată nu încalcă nici liberul acces la justiție, ci doar reglementează exercitarea acestuia în vederea asigurării tuturor subiecților raportului de executare silită, debitor și creditor, a dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Tribunalul apreciază că norma nu instituie o discriminare sau un privilegiu pentru o anumită categorie de persoane, dreptul .prevăzut de art. 2.526 din Codul civil fiind la îndemâna oricărui cetățean interesat care se află în poziția de debitor, modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să reglementeze momentul de început al curgerii prescripției fiind apanajul său exclusiv, acest moment fiind același pentru toți subiecții de drept. În fine, instanța consideră că textul legal criticat nu încalcă nici dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, întrucât nu creează posibilitatea unui sistem paralel de justiție și nu afectează imparțialitatea magistratului învestit cu soluționarea cauzei. … 10.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 11.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate, care stabilesc că prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă, nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea. … 12.De asemenea, norma criticată nu este de natură a încălca accesul la justiție al cetățenilor, art. 21 din Constituție implicând o corectă delimitare între dreptul la acțiune în justiție și obligația constituțională de ocrotire a drepturilor și a libertăților legitime. Caracterul legitim sau nelegitim al pretențiilor formulate în acțiunea în justiție va rezulta numai în urma judecății respective și va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Folosind sintagma „interese legitime“, textul constituțional nu pune o condiție de admisibilitate a acțiunii în justiție, ci obligă justiția să ocrotească numai interesele legitime. Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, or textul de lege criticat nu impune nicio îngrădire sub acest aspect. Prin urmare, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 2.526 din Codul civil sunt constituționale. … 13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 2.526 din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. Dispozițiile criticate au următorul conținut: „Când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă.“ … 16.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1),art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție, respectiv art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că printr-o jurisprudență constantă (începând cu Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003) a statuat că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele au ca finalitate facilitarea accesului liber la justiție, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. … 18.Începutul prescripției extinctive reprezintă un aspect esențial al acestei instituții juridice, întrucât momentul de la care începe cursul prescripției determină data la care ea urmează să se împlinească. Acesta este motivul pentru care începutul prescripției are o reglementare legală expresă, legiuitorul neputând lăsa la latitudinea/voința părților fixarea acestei date. Așa fiind, legiuitorul poate stabili fie un moment unic când se naște dreptul la acțiune, ceea ce echivalează cu instituirea unei reguli generale privind începutul prescripției extinctive, regulă care este reprezentată de dispozițiile art. 2.523 din Codul civil, potrivit cărora „Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui“, fie, prin excepție de la regula generală, ipoteze particulare în cazul cărora prescripția dreptului la acțiune să curgă de la o anumită dată prevăzută expres sau care este determinată generic, astfel încât să poată fi ușor identificată de părți, în funcție de împrejurările raportului juridic dintre ele. O astfel de ipoteză o constituie dispozițiile art. 2.526 din Codul civil, care prevăd că, în cazul prestațiilor succesive, „prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă“. … 19.Autorul excepției de neconstituționalitate critică aceste din urmă dispoziții dintr-o dublă perspectivă: prima vizează noțiunea de „prestație“, considerată a fi neclară și imprevizibilă, întrucât nu este definită în cuprinsul Codului civil, iar cea de-a doua vizează un pretins privilegiu pe care îl instituie norma în favoarea creditorilor îndreptățiți la prestații succesive sub aspectul posibilității de a alege momentul de la care exercită acțiunea civilă: data la care fiecare prestație devine exigibilă, respectiv data la care ultima prestație devine exigibilă, în cazul prestațiilor care alcătuiesc un tot unitar. … 20.Cu privire la primul aspect, Curtea reține că, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul soluțiilor legislative adoptate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și a noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite (art. 25), iar, „dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat“ sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatorie pentru actele normative din aceeași materie [art. 37 alin. (2)]. De asemenea, stilul actelor normative trebuie să se caracterizeze prin claritate, precizie, concizie – fără ca legea să fie însă sumară și lacunară – prin aplicarea unor principii stabile, predictibile și accesibile, să fie inteligibil pentru categorii largi și diverse de destinatari, având în vedere caracterul general și obligatoriu al normei juridice. Cu privire la stilul juridic, prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, Curtea a reținut că, asemenea stilului științific, „implică reflectarea asupra noțiunilor și precizarea lor, iar aceasta nu se poate face decât prin reîntrebuințarea aceluiași cuvânt, care devine expresia consacrată“, și, „în general, stilul juridic, datorită însăși rațiunii sale de a fi, întrebuințează aceeași terminologie, cuprinzând cuvinte tehnice care corespund exact noțiunilor juridice. […] utilizarea constantă și uniformă a acelorași termeni în redactarea actelor normative este o garanție pentru realizarea coerenței legislației naționale, în aceste condiții nemaifiind necesară determinarea conceptuală și definirea acestor termeni, așadar interpretarea oficială, autentică, contextuală a noțiunilor cu conținut normativ identic reglementării anterioare“. Mai mult, Curtea a reținut că „dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. […] interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia, însă legiuitorul nu poate și nu trebuie să prevadă totul. În concret, orice normă juridică, ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează a fi interpretată de instanțele judecătorești (interpretare judiciară, cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal“. … 21.Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea constată că noțiunea de „prestație“ se regăsea și în forma anterioară a legii care reglementa prescripția extinctivă, respectiv Decretul nr. 167/1958. Deși actul normativ nu definea în mod expres noțiunea, art. 12 prevedea că „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită“. Prin urmare, Curtea remarcă faptul că noțiunea a fost consacrată normativ, astfel că jurisprudența și doctrina au utilizat-o și au dezvoltat-o până la data intrării în vigoare a noului Cod civil, oferindu-i un înțeles constant, de executare a unei obligații sau a unei plăți. Adoptarea noului Cod civil, în care, de asemenea, legiuitorul nu definește expres noțiunea, dar pe care o utilizează în cuprinsul a numeroase dispoziții ale legii, coroborată cu faptul că, în mod firesc, jurisprudența care vine în continuarea celei existente are drept reper cele statuate anterior, determină caracterul previzibil al noțiunii de „prestație“. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, așa cum susține autorul excepției, astfel că nu încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție. … 22.Cu privire la cel de-al doilea aspect, analizând dispozițiile legale criticate, Curtea observă că norma civilă distinge între prestațiile succesive individuale și cele care alcătuiesc un tot unitar. Astfel, dacă în cazul prestațiilor succesive individuale (de exemplu, dobânzi, penalități de întârziere) prescripția începe să curgă separat, pro rata temporis, de la data când scadența fiecărei obligații principale nu a fost respectată și până la data plății, în cazul prestațiilor succesive care alcătuiesc, potrivit legii sau convenției dintre părți, un tot unitar (de exemplu, plata eșalonată a unei datorii sau a ratelor unui preț), prescripția începe să curgă, pentru întreaga creanță, de la data scadenței ultimei prestații neexecutate. Prin urmare, în funcție de caracterul lor – individual sau de parte componentă a unui întreg, considerat unitar -, prestațiile succesive au o reglementare diferită sub aspectul momentului de la care se naște dreptul la acțiune și, implicit, de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă. Diferența de reglementare, deci de tratament juridic, este generată, așadar, de natura prestațiilor succesive, iar nu de modalitatea în care părțile se învoiesc să-și execute obligațiile contractuale. Cu alte cuvinte, un contract care prin natura sa este cu executare uno ictu (de exemplu, contractul de vânzare-cumpărare sau contractul de împrumut) nu își poate schimba natura juridică, devenind un contract cu executare succesivă, doar pentru că părțile agreează, ca modalitate de executare a obligațiilor, plata succesivă a prestațiilor. Restituirea împrumutului sau plata prețului în rate/tranșe nu este decât o modalitate de executare a obligațiilor, obligația de restituire, respectiv de plată a prețului fiind unică, iar ratele/tranșele succesive alcătuind un tot unitar. … 23.Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că susținerea autorului excepției, potrivit căreia norma criticată generează un privilegiu în favoarea creditorilor îndreptățiți la prestații succesive sub aspectul posibilității de a alege momentul de la care exercită acțiunea civilă, este neîntemeiată, întrucât o atare opțiune nu există în realitate, creditorul urmând a se conforma prevederii legale aplicabile creanței sale, în funcție de natura prestațiilor succesive, individuale sau părți ale unui tot unitar. În aceste condiții, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii (nemo ignorare legem censetur), se presupune că titularul unui drept are cunoștință de reglementarea care prevede că valorificarea dreptului său se circumscrie exigențelor legale, iar în măsura în care nu le respectă nu are decât a-și imputa propriei lipse de diligență consecințele negative pe care este ținut să le suporte și câtuși de puțin textului de lege criticat. … 24.Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 2.526 din Codul civil recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia într-un termen care începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă sau de la data la care ultima prestație devine exigibilă, după caz, deci într-un cadru precis determinat, impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea stării de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora. … 25.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Constantin în Dosarul nr. 2.792/94/2017 al Tribunalului Ilfov – Secția civilă și constată că prevederile art. 2.526 din Codul civil sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Ilfov – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Mihaela Senia Costinescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește