DECIZIA nr. 622 din 10 octombrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative și, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta, excepție ridicată de Marius Lucian Talabur în Dosarul nr. 326/35/2017 al Tribunalului Bihor – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.932D/2017. … 2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 284 din 7 mai 2019. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 12 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 326/35/2017, Tribunalul Bihor – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 și, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 și, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Marius Lucian Talabur în cadrul soluționării acțiunii în contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a Ordinului nr. 835/2017 emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și acordarea sporului de 25% pentru risc și solicitare neuropsihică, precum și achitarea diferenței de 20% retroactiv, începând cu data de 1 martie 2017, pentru personalul Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, care ocupă funcții specifice de inspector antifraudă, inspector șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în primul rând, că prin Ordinul nr. 835/2017 al președintelui ANAF s-au dispus încetarea aplicării prevederilor art. 1 din Ordinul nr. 964/2015 al președintelui ANAF și neacordarea sporului de 25% pentru personalul Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, care ocupă funcții specifice de inspector antifraudă, inspector șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă. Ulterior, prin Ordinul nr. 836/2017 al președintelui ANAF, s-a acordat sporul pentru risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 5% aplicat la salariul brut lunar, fiind privat de 20% din salariu. … 6.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că normele criticate contravin art. 115 din Constituție, deoarece lipsește motivarea urgenței adoptării celor două ordonanțe de urgență ale Guvernului criticate. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, și anume Deciziile nr. 255 din 11 mai 2005 și nr. 366 din 25 iunie 2014, și arată că niciunul dintre motivele invocate de Guvern nu este de natură a justifica urgența adoptării celor două acte normative. … 7.Se mai arată că dispozițiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind adoptate cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece formula „prorogarea unor termene“, utilizată de textele criticate, nu este prevăzută de lege. Astfel, Legea nr. 24/2000 reglementează în cap. VI modificarea, completarea, abrogarea și alte evenimente legislative, fără a utiliza noțiunea de prorogare a unor termene. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, prorogarea înseamnă amânarea (din oficiu) pentru o dată ulterioară a activității unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. Niciunul dintre termenii definiți de lege nu poate fi interpretat în sensul „prorogării unor termene“. Termenul de prorogare nu se încadrează nici în categoria „modificării“, prevăzută de art. 59 din Legea nr. 24/2000, nici în categoria „completării“, prevăzută de art. 60 din aceeași lege, nici măcar în cea de „normă derogatorie“, prevăzută de art. 63 din lege, potrivit căruia „Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula «prin derogare de la…», urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază“. … 8.Se mai susține că modalitatea folosită de legiuitor în adoptarea celor două acte normative criticate, de prorogare a unor termene, este contrară și art. 78 din Constituție. Astfel, de la data prevăzută pentru intrarea sa în vigoare, legea se aplică în ansamblul său, și nu doar o parte din articolele legii. Dacă legiuitorul delegat ar fi dorit să abroge anumite texte dintr-o altă lege prin actele normative criticate, avea posibilitatea să folosească una dintre modalitățile prevăzute în Legea nr. 24/2000, respectiv abrogarea sau modificarea, dar în niciun caz prorogarea, așa cum a procedat. Câtă vreme legea este în vigoare nu poate fi amânat de la aplicare niciun articol din conținutul ei decât prin metodele arătate. … 9.Referitor la încălcarea dreptului de proprietate, autorul excepției arată că sporul în cuantum de 25% face parte din salariul lunar, nefiind o recompensă ocazională, și reprezintă un drept patrimonial, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale pe baza legislației în vigoare. Se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârile pronunțate în cauzele Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis împotriva Greciei, Andrejeva împotriva Letoniei, Buchen împotriva Cehiei, Muller împotriva Austriei), potrivit căreia noțiunea generică de „bun“ acoperă și dreptul de a fi beneficiar al unui drept salarial, iar limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi dreptul salarial, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar și o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o reducere substanțială a nivelului veniturilor ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe. Or, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu se poate aduce atingere drepturilor salariale aflate în plată fără respectarea dispozițiilor art. 15 paragrafele 1 și 3 din Convenție. Invocarea nevoii restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu se poate constitui într-un veritabil temei pentru a legitima reducerea veniturilor plătite din bugetul public. Criza economică, un cuantum prea ridicat al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituție și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental. Statul nu poate, în baza art. 15 din Convenție, să suspende drepturile și libertățile garantate decât în măsura în care exercitarea acestora ar fi de natură să-l împiedice să facă față pericolului public. Din această perspectivă, măsura de eliminare a sporului nu își găsește nicio justificare. … 10.Se mai susține că măsura eliminării sporului de 25% are semnificația unei suspendări parțiale a exercitării dreptului la încasarea salariului. Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, ceea ce conduce la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (a se vedea în acest sens hotărârile pronunțate în cauzele Ásmundsson împotriva Islandei, 2004, și Moskal împotriva Poloniei, 2009). Se susține că sporul de 25% face parte din indemnizație, astfel că este un drept fundamental, întrucât dreptul la salariu este un corolar al dreptului la muncă. Chiar dacă acest spor ar fi considerat un adaos la salariu, tot nu ar putea fi înlăturat, pentru că s-ar încălca art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia România este un stat social, în care dreptatea este valoare supremă. Prin urmare, acest spor nu poate fi condiționat de încadrarea în cheltuielile cu salariile, aprobate prin bugetul ANAF și, după caz, prin bugetele instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. Mai mult, legea salarizării nu condiționează acordarea sporurilor salariale de alocările bugetare. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, autorul excepției susține că, fiind beneficiar al dreptului salarial recunoscut printr-o lege, are o speranță legitimă privind stabilitatea și coerența legislativă, astfel încât trebuie să beneficieze neîngrădit de drepturile legal dobândite, cu precizarea că acestea țin intrinsec de cariera profesională. … 11.În final, referitor la discriminare, autorul excepției de neconstituționalitate susține că, deși se află în aceeași situație cu magistrații, având aceleași incompatibilități și interdicții, numai pentru categoria din care face parte s-a diminuat sporul, iar pentru magistrați s-a păstrat, ceea ce nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă și, prin urmare, constituie o discriminare ce conduce la încălcarea art. 14 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. … 12.Tribunalul Bihor – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât aduc atingere dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Constituție, respectiv drepturilor salariale care constituie un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dreptului la muncă al cetățenilor, drept protejat de art. 41 din Constituție. Astfel, în măsura în care printr-un act al puterii executive, cum sunt ordonanțele de urgență ale Guvernului criticate în speță, se restrâng exercițiul dreptului la muncă și plata drepturilor salariale ale angajaților, este afectat în mod direct și nejustificat dreptul de proprietate al acestora, ceea ce contravine dispozițiilor constituționale și reglementărilor internaționale asumate de România în această materie. … 13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 14.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituție, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate similare, de exemplu, prin Decizia nr. 291 din 23 mai 2013, pronunțată într-un dosar având ca obiect drepturi de natura celor solicitate în speța de față, prin care a stabilit că textele criticate se referă la beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional. Așa fiind, Curtea a constatat că drepturile afectate de textul de lege criticat nu sunt consacrate la nivel constituțional, neavând în consecință un caracter fundamental. De asemenea, prin deciziile nr. 170 din 19 martie 2015 și nr. 443 din 21 iunie 2016, Curtea a arătat că nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul invocă aspectele reținute în Preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017, aspecte care, în opinia acestuia, conduc la concluzia că, pe de o parte, au fost justificate urgența și situația extraordinară necesare adoptării unei ordonanțe de urgență, iar, pe de altă parte, că măsurile în cauză nu sufereau amânare, practic, neexistând alt instrument legislativ ce ar fi putut fi folosit în scopul evitării rapide a consecințelor negative sus-menționate. În final, cu privire la invocarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, consideră că acestea nu sunt încălcate de normele criticate, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 262 din 5 mai 2016, potrivit căreia principiul egalității în drepturi a cetățenilor presupune aplicarea unui tratament juridic identic persoanelor aflate în situații similare. Pe de altă parte, însă, acest principiu nu exclude instituirea unui tratament juridic diferențiat persoanelor aflate în situații diferite. … 15.Avocatul Poporului menționează că își păstrează punctul de vedere exprimat și reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 616 din 2 octombrie 2018, în sensul constituționalității normelor criticate.  … 16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, și, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, și, în special ale art. 1 alin. (3) din aceasta. Dispozițiile criticate în special au următorul conținut:– Art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016: „Dispozițiile alin. (4) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală și, după caz, prin bugetele instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională“; … – Art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017: „Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4,art. 5 alin. (2)-(4) și art. 6-11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.“ …  … 19.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 115 privind delegarea legislativă. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 dinConvenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, privind interzicerea generală a discriminării. … 20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 prevăd că alin. (4) al art. 7 din aceasta se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul ANAF și, după caz, prin bugetele instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. Dispozițiile art. 7 alin. (4) din ordonanța de urgență a Guvernului criticată au următorul conținut: „Prevederile art. 13 alin. (5)-(8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 12 alin. (6)-(11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017.“ Dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 au un conținut similar, dar aplicabil pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017. Analizând susținerile autorului excepției, Curtea constată că, în realitate, acesta este nemulțumit de reducerea sporului pentru risc și solicitare neuropsihică pentru personalul Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, care ocupă funcții specifice de inspector antifraudă, inspector șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă. … 21.Cu privire la aceste susțineri, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, în acest sens fiind considerentele deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 și nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 și nr. 99 din 8 februarie 2012. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor, în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57). … 22.Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea reține că, potrivit acestei norme constituționale, „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora“. Referitor la condițiile de adoptare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea Constituțională a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Sintagma „situații extraordinare“ a fost analizată în jurisprudența Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, a reținut implicațiile deosebirii terminologice dintre noțiunea de „caz excepțional“, utilizat în concepția art. 114 alin. (4) din Constituție anterior revizuirii, și cea de „situație extraordinară“, arătând că, deși diferența dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obișnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, același legiuitor a simțit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferență, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând astfel in terminis imperativul urgenței reglementării. Prin aceeași decizie, Curtea a reamintit jurisprudența sa pronunțată anterior revizuirii Legii fundamentale, prin care a precizat că de esența cazului excepțional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existența sa nu depinde de voința Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență“ (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că, pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție, este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cât privește condiția urgenței, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituție, prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că „urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare“. … 23.În cauză, Curtea constată că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 se menționează că reglementarea criticată a fost adoptată „Având în vedere faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 […] au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2016 a personalului din sectorul bugetar, precum și alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care își încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2016“ „și luând în considerare faptul că în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 ianuarie 2017 s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 […], ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii pe personal“. De asemenea în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 se menționează că aceasta a fost adoptată „având în vedere faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 […] au fost aprobate unele măsuri privind salarizarea personalului din sectorul bugetar și alte drepturi de care beneficiază anumite categorii de personal, doar pentru primele două luni ale anului 2017, ținând cont de faptul că în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 martie 2017, s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii de personal“. Având în vedere aceste precizări și ținând cont de jurisprudența sa, Curtea constată că împrejurările menționate în preambulul celor două ordonanțe de urgență ale Guvernului criticate se pot încadra în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții, ca stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pun în pericol un interes public, și anume salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2017. Pe de altă parte, Curtea reține că urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanțelor de urgență criticate, menționându-se că acestea au fost adoptate ținând cont că, în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010, ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii de personal. Prin urmare, critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție este neîntemeiată. … 24.Referitor la critica de neconstituționalitate intrinsecă privind încălcarea art. 1 alin. (5) și art. 78 din Constituție, deoarece, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, normele criticate au fost adoptate cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât formula „prorogarea unor termene“, utilizată de textele criticate, nu este prevăzută de lege, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, sintagma „prorogarea unor termene“ nu este prevăzută de textele criticate în special, fiind cuprinsă în titlurile celor două ordonanțe de urgență ale Guvernului criticate, ceea ce nu contravine nici prevederilor art. 1 alin. (5) și nici celor ale art. 78 din Constituție. Faptul că dispozițiile de lege criticate prevăd că, într-o anumită perioadă de timp, determinată, anumite prevederi de lege referitoare la sporuri și alte drepturi salariale nu se aplică sau se aplică în mod corespunzător nu poate conduce la neconstituționalitatea acestora, legiuitorul fiind în măsură să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. … 25.În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, autorul excepției susține că, deși se află în aceeași situație cu magistrații, având aceleași incompatibilități și interdicții, numai pentru categoria din care face parte s-a diminuat sporul, iar pentru magistrați s-a păstrat, ceea ce nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă și, prin urmare, constituie o discriminare ce conduce la încălcarea art. 14 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Referitor la aceste susțineri, Curtea constată că sunt neîntemeiate, deoarece deosebirile de tratament juridic dintre diferitele categorii socioprofesionale nu au de plano semnificația încălcării prevederilor art. 16 din Constituție. Astfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. (A se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). … 26.În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate, Curtea constată că, așa cum a reținut prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 425 din 8 iunie 2017, paragraful 18, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În același sens este și Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragrafele 15 și 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de Convenție, este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului respectă modul în care legiuitorul național percepe imperativele „utilității publice“, cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil. … 27.Referitor la critica privind încălcarea art. 41 din Constituție, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, precitată, paragraful 19, Curtea a reținut că, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituție, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială care privesc: securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, „precum și în alte situații specifice, stabilite prin lege“. Prin urmare, nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea anumitor sporuri. … 28.În final, Curtea observă că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată. … 29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Lucian Talabur în Dosarul nr. 326/35/2017 al Tribunalului Bihor – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative și, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bihor – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește