DECIZIA nr. 62 din 21 octombrie 1993

Notă …
*) Definitivă prin nerecurare. Ion Filipescu – preşedinteMiklos Fazakas – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat – asistent.Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de Vacca Vicenzo s.a. în dosarul nr. 1/1993 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia contencios administrativ.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 octombrie 1993, concluziile reclamanţilor, a Comitetului Roman pentru Adoptii şi a procurorului fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, pronunţarea fiind amînată pentru 21 octombrie 1993.Reclamanţii au solicitat admiterea excepţiei susţinând, prin avocatul Octavian Rădulescu, ca prevederile art. 3 şi 4 din Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei sunt neconstituţionale deoarece ele nu au în vedere interesele copilului, ci dau prioritate adopţiei naţionale.Din partea Comitetului Roman pentru Adoptii, consilierul juridic Elena Constantinescu a solicitat respingerea excepţiei, dispoziţiile legale contestate fiind în concordanta cu prevederile constituţionale.Procurorul Raul Petrescu a cerut, de asemenea, respingerea excepţiei, dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 11/1990 fiind conforme prevederilor Constituţiei României, precum şi pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Reclamanţii Vacca Vicenzo s. a. au chemat în judecata Comitetul Roman pentru Adoptii, solicitând ca prin hotărâre judecătorească pârâtul să fie obligat:○sa ia în evidenta cererile de adopţie formulate, să le propună copii pentru adopţie potrivit ordinii de înregistrare a cererilor, sa li se permită accesul la evidenta centralizata a copiilor adoptabili pentru a putea verifica dacă se respecta ordinea de înscriere. Totodată, au mai solicitat să se constate ca refuzul pârâtului de a le inregistra cererile cu îndrumarea de a se adresa anumitor societăţi particulare de adopţie, "agreate" de pârât, este nelegal.Cererea a fost înregistrată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia contencios administrativ, la data de 4 ianuarie 1993 şi a format obiectul dosarului nr. 1/1993.La termenul din 3 februarie 1993, reclamanţii, prin avocatul Rădulescu Octavian, au invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei, care vin în contradictie nu numai cu interesul copilului, dar şi cu dispoziţiile din Constituţia României, respectiv art. 16, 23, 25, 43, 45, 26 alin. (1) şi (2), precum şi cu prevederile tratatelor şi pactelor internaţionale, respectiv art. 2 alin. (1), 13 alin. (2), 25 alin. (2) şi art. 30 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.Reprezentanta Comitetului Roman pentru Adoptii a susţinut ca pe fond susţinerile nu sunt întemeiate şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea ei.Tribunalul a aminat pronunţarea la 15 februarie 1994 şi, prin încheierea din aceeaşi dată, a sesizat Curtea Constituţională exprimindu-şi opinia în sensul că ar fi neconstitutionala numai prevederea potrivit căreia înregistrarea este condiţionată de adresarea solicitanţilor la anumite societăţi particulare de adopţie "agreate" de Comitetul Roman pentru Adoptii şi a dispus suspendarea judecaţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.În vederea soluţionării excepţiei au fost solicitate, în baza art. 24 din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului.Guvernul a opinat în avizul sau ca Legea nr. 11/1990, modificată prin Legea nr. 48/1991, respecta în întregul ei litera şi spiritul prevederilor constituţionale. Celelalte organe solicitate nu şi-au exprimat punctul de vedere.În raport cu susţinerile părţilor, cu actele şi lucrările dosarului, CURTEA CONSTITUŢIONALĂretine ca sesizarea este neîntemeiată, urmînd a fi respinsă.Constituţia României, reglementind ocrotirea ce trebuie acordată copiilor şi tinerilor, prevede în art. 45 alin. (1) ca aceştia se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor.În alin. (3) al aceluiaşi articol se proclama ca exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea morala sunt interzise.Principiul totalei egalitati în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări, proclamat de art. 16 alin. (1) al legii fundamentale, asigura egalitatea de tratament juridic atât pentru adoptatori, cît şi pentru adoptati.Un document internaţional care interesează direct în cauza este Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990, convenţie care stipulează în art. 21 ca în materie de adopţie criteriul fundamental este interesul superior al copilului. De altfel, Codul familiei stabilea, încă din anul 1954, în art. 66 ca „Adoptia se face numai în interesul celui adoptat”.La rindul lor, prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului se găsesc integrate în dreptul intern, atât în temeiul prevederilor art. 11 alin. (2) din Constituţie care stabilesc ca "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", cît şi ale art. 20 din legea fundamentală care dispune ca dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. În alineatul secund al aceluiaşi text constituţional se prevede chiar ca, dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.Rezultă, asadar, fără echivoc, ca principiul cardinal în materie, căruia trebuie să-i dea expresie atât legiuitorul, cît şi judecătorul, este promovarea interesului superior al copilului. Acest criteriu trebuie să fie decisiv pentru soluţionarea cererilor de adopţie.Cu privire la asa-numita adopţie internationala, Convenţia cu privire la drepturile copilului prevede în art. 21 lit. b), c) şi d) ca o astfel de adopţie trebuie să reprezinte o soluţie subsidiară, adoptabila numai atunci când copilul nu poate fi încredinţat în ţara sa unei familii de adopţie sau plasament sau dacă nu poate fi îngrijit în mod corespunzător. O grija deosebită a convenţiei este ca prin adopţie internationala sa nu se urmărească realizarea unui profit material necuvenit de către persoanele implicate în adopţie.Textul art. 21 lit. b) din convenţie prevede: "… recunosc ca adoptia în străinătate poate fi concepută ca un alt mijloc de a asigura îngrijire necesare copilului, dacă acesta nu poate în ţara sa de origine să fie plasat într-o familie care să-l întreţină sau sa-l adopte, unde să poată fi crescut în mod convenabil".Trebuie notate şi prevederile Rezoluţiei Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 41/85 din 6 februarie 1987 cuprinzând " Declaraţia asupra principiilor sociale şi juridice, aplicabile la protecţia şi bunăstarea copiilor, privită îndeosebi sub aspectul practicii în materie de adoptiune şi de plasament familial pe plan naţional şi internaţional".În art. 17 din acest document se stipulează: "Dacă copilul nu poate, în ţara sa de origine, să fie plasat într-o familie care să-i asigure întreţinerea sau sa-l adopte, sau să fie crescut în mod convenabil, adoptia în străinătate poate fi luată în consideraţie ca un mijloc potrivit de a-i asigura o familie".Dind urmare acestor principii, art. 3 din Legea nr. 11/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 48/1991, stabileşte ca „străinii sau cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot adopta numai copii aflaţi în evidenta Comitetului Roman pentru Adoptii şi care nu au putut fi încredinţaţi sau adoptati în ţara în intervalul de cel puţin 6 luni de la luarea în evidenta”, fapt care se dovedeşte cu confirmarea data de Comitetul Roman pentru Adoptii.Preluind aceasta reglementare, Legea nr. 11/1990, modificată prin Legea nr. 48/1991, stabileşte aceleaşi condiţii. Se da astfel expresie unuia dintre principiile de baza ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului, aceea ca interesul acestuia dicteaza sa nu fie desprins din mediul sau naţional, lingvistic sau religios.Sub acest aspect, stabilirea subsidiarităţii adopţiei internaţionale faţă de cea naţionala, nu numai că nu da expresie unei discriminări, ci reprezintă o puternica garanţie a ocrotirii intereselor copilului.Faptul ca prin lege se stabileşte o anumită ordine de preferinta nu reprezintă o discriminare. O atare discriminare ar presupune excluderea totală a unei anumite categorii de persoane de la dreptul de a adopta, pentru motivul ca ei sunt cetăţeni străini sau cetăţeni români domiciliaţi în străinătate. Or, legea nu exclude dreptul acestor persoane de a adopta copii români, ci, dimpotriva, îl recunoaşte, în condiţiile arătate.Subsidiaritatea presupune aici o măsura de politica familială, care este perfect compatibila cu principiul interesului major al minorului care urmează a fi adoptat.Nici sub aspectul celorlalte texte invocate de reclamant legea nu apare contrară Constituţiei, astfel că nu pune în discuţie libertatea individuală, căci adoptia naţionala nu aduce nici o atingere libertăţii minorului, nu atinge nici dreptul de emigrare, pentru ca ratiunea adopţiei nu poate fi în nici un caz emigrarea (dacă acesta ar fi scopul real al adopţiei ne-am găsi în faţa unei fraude de lege), nu afectează nici principiul ca statul trebuie să asigure un nivel de trai decent, deoarece acest principiu constituţional se realizează prin mijloace de protecţie socială în ţara noastră, nicidecum prin exportarea copiilor în tari cu un nivel de trai superior.Desigur, aceste consideratiuni, care vizează aspectele de constituţionalitate invocate de reclamant, nu sunt de natura sa dispenseze instanţele ordinare de soluţionare a celorlalte capete de acţiune formulate de reclamanţi.Faţa de aceste consideratiuni, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate privind art. 3 şi 4 din Legea nr. 11/1990 invocată de Vacca Vincenzo, de Rosa Claudia, Salvi Varissa, Meddaloni Rachele, Mutto Ottaviano şi Ana, Dr. Sarletti, Scotto Arturo, Brogi Marco, Lipari Guglielmo, Morelli Renzo şi Loretta, Sestito Salvadore, Calogero Maria, Caccialupi Fausto, Datolo Giovanna, Bertolini Pier Paolo, Giananti Giovanna, Maninni Sandro, Maniconi Aura, Cecchi Celso, Ragazzini Vândă, Lauretti Viller, Pangrazi Daniela, Mendito Francesco, Riganello Maria, Gaetano Romeo, Foresta Carmela, Frederico Carlo, Foresta Anna Maria, Giuseppe Sestito, Castelli Patrizia, Petruci Riccardo, Paclini Maria Cristina, Melone Vincenzo, Fiano Carmen, Bizzari Gulielmo, Martino Rosana, Calbi Francesco şi Disignano şi Calbi Isabella în dosarul nr. 1/1993 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia contencios administrativ, cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 15 februarie 1993.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 21 octombrie 1993. PREŞEDINTE,Ion FilipescuMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește