DECIZIA nr. 617 din 21 noiembrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Grigore Codre în Dosarul nr. 109/197/2020/a1 al Judecătoriei Brașov – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 632D/2020. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 506 din 5 iulie 2016 și nr. 134 din 20 martie 2018. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 11 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 109/197/2020/a1, Judecătoria Brașov – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Grigore Codre în procedura de cameră preliminară. Din susținerile autorului excepției rezultă că, în cauză, organele de urmărire penală care au instrumentat dosarul de urmărire penală au procedat la audierea sa, atât în calitate de suspect, cât și în calitate de inculpat, în lipsa unui apărător din oficiu care să vegheze asupra respectării drepturilor și intereselor sale, având în vedere infracțiunea pentru care a fost cercetat, respectiv ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 90 lit. b) coroborate cu lit. c) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin prisma neincluderii obligativității asistenței juridice în faza de urmărire penală, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Totodată, susține că dispozițiile art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care sintagma „orice persoană“ nu include și persoana făptuitorului, respectiv persoana împotriva căreia există suspiciunea rezonabilă că este principalul răspunzător/unul dintre principalii răspunzători pentru săvârșirea infracțiunii ce urmează să fie cercetată. Din această perspectivă, susține că persoana împotriva căreia există suspiciunea rezonabilă că se va atrage răspunderea sa penală nu poate avea în mod legal capacitatea de a fi martor, deoarece aceasta ar însemna practic autoincriminarea sa. Mai mult, susține că actuala reglementare nu oferă un remediu efectiv de a fi înlăturată declarația de martor dată de persoana învinuită. Nici după dobândirea calității de suspect, această persoană nu poate solicita înlăturarea declarației sale acordate în calitate de martor, pe fondul lipsei cadrului legal necesar. … 6.Judecătoria Brașov – Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține, în acest sens, că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală reprezintă o opțiune a legiuitorului, care a considerat că până la finalizarea urmăririi penale suspectul, respectiv inculpatul se supun unor riscuri mai mici decât în cazul în care la finalizarea urmăririi penale se dispune o soluție de trimitere în judecată și este sesizată instanța de judecată. În funcție de materialul probator administrat, în urma cercetării judecătorești, a dezbaterilor și a deliberării, instanța poate dispune o soluție de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei sau de condamnare. În privința suspectului, audiat inițial în calitate de martor, apreciază că este oferit un remediu, component al dreptului la apărare, la art. 118 din Codul de procedură penală, care prevede că declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Consideră că suspectul, respectiv inculpatul au dreptul și posibilitatea de a se prevala de această dispoziție legală. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală invocă deciziile Curții Constituționale nr. 506 din 5 iulie 2016 și nr. 134 din 20 martie 2018. Cât privește dispozițiile art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală reține că norma procesual penală prevede în mod expres că părțile și subiecții procesuali principali nu pot fi citați sau audiați în calitate de martori, iar în ipoteza în care o persoană a fost audiată inițial în calitate de martor, însă ulterior aceasta dobândește calitatea de suspect sau inculpat, sunt incidente dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, care stipulează că declarația dată ca martor nu poate fi folosită împotriva sa. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 90 lit. b) și c): „Asistența juridică este obligatorie: […] b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea; c) în cursul procedurii în cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.“; … – Art. 115 alin. (1): „(1) Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.“ …  … 12.În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, cât și prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi și paragraful 3 lit. c) privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 234 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 4 august 2023, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut, în paragrafele 12-16 ale deciziei, că dispozițiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabilește și situațiile în care consideră că este necesar. Așadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de prevederile art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, cazurile în care asistența juridică este obligatorie fiind lăsate la aprecierea exclusivă a legiuitorului. Astfel, situațiile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului se caracterizează prin faptul că apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însuși textul de lege criticat. … 14.Totodată, prin decizia precitată, Curtea a constatat că persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat în cursul urmăririi penale și cele care au calitatea de inculpat în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății se află în situații juridice diferite, chiar dacă sunt acuzate de săvârșirea unor infracțiuni din aceeași categorie, respectiv infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau detențiunea pe viață. Diferența este determinată de specificul celor două faze procesuale invocate și de drepturile și obligațiile diferite pe care părțile procesului penal le au în cadrul acestor faze. Aceste aspecte justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul asigurării asistenței juridice din oficiu, fără ca, în acest fel, textul de lege criticat să contravină prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. De altfel, în cursul urmăririi penale, persoanele în sarcina cărora este reținută săvârșirea unor infracțiuni din categoria anterior menționată au dreptul de a-și angaja un avocat, fiindu-le asigurat, conform aceleiași jurisprudențe, dreptul la apărare (în același sens, a se vedea Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, Decizia nr. 506 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 20 octombrie 2016, Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, și Decizia nr. 519 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 27 ianuarie 2020). … 15.De asemenea, prin Decizia nr. 650 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 17 februarie 2022, paragraful 18, Curtea a constatat că dispozițiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici accesului liber la justiție, consacrat de prevederile art. 21 din Constituție. Așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, iar regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, și din cele ale art. 129 din Legea fundamentală, conform cărora „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Astfel, accesul liber la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, cu respectarea regulii consacrate de prevederile art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 22, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 24, și Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 24). … 16.Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea a reținut, în Decizia nr. 647 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2022, paragrafele 15-20, că normele procesual penale criticate reglementează unul dintre cazurile de asistență juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, și anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu șiar putea face singur apărarea, și, totodată, că art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. … 17.Curtea a reținut, totodată, că, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. … 18.De asemenea, Curtea a reținut și faptul că norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală – care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer – asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistența juridică este obligatorie, și anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală. … 19.Totodată, față de criticile formulate în cauză, Curtea a reținut că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a instanței de judecată existența în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanțele de natură să îl împiedice pe inculpat să își facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanțe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. De altfel, Curtea a reținut că modul de interpretare și aplicare de către organul judiciar a dispozițiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de instanța de control constituțional, fiind de competența instanțelor judecătorești. … 20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. … 21.În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională. În decizia menționată anterior, Curtea a reținut că, în forma în vigoare la data examinării, art. 118 din Codul de procedură penală reglementa „dreptul martorului de a nu se acuza“ ca obligație procesuală negativă a organului judiciar, care nu putea folosi declarația dată în calitate de martor împotriva persoanei care a avut sau a dobândit, ulterior declarației, calitatea de suspect sau de inculpat în aceeași cauză. Astfel, Curtea a constatat că art. 118 din Codul de procedură penală, în forma la data examinării, avea în vedere două ipoteze, și anume: (i) ipoteza în care persoana era audiată în calitate de martor după momentul începerii urmăririi penale cu privire la faptă, iar, ulterior, dobândea calitatea de suspect și (ii) ipoteza în care persoana avea deja calitatea de suspect sau inculpat și, ulterior, organul judiciar dispunea disjungerea cauzei, iar, în dosarul nou-format, persoana dobândea calitatea de martor (paragraful 62). … 22.Curtea constată că motivele de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză au în vedere prima ipoteză, menționată la paragraful anterior, cu privire la care instanța de control constituțional a reținut, în Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, precitată, că, în lipsa unei reglementări a dreptului martorului la tăcere și neautoincriminare, organele de cercetare penală nu sunt obligate să dea eficiență acestui drept în ceea ce îl privește pe suspectul de facto, care încă nu a dobândit calitatea de suspect de jure. Se ajunge, în acest mod, la punerea sub învinuire a persoanei audiate ca martor, chiar și în ipoteza în care, anterior audierii, organele de urmărire penală aveau date din care rezulta participarea acesteia la comiterea faptei ce a făcut obiectul audierii în calitate de martor, iar lipsa calității oficiale de suspect ar putea să derive din lipsa manifestării de voință a organelor judiciare, care nu emit ordonanța în condițiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală (paragraful 64). Totodată, persoana ascultată în calitate de martor – sub prestare de jurământ și sub sancțiunea penală a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, cu privire la fapte sau împrejurări de natură să o incrimineze – se confruntă cu (cel puțin) două alegeri dificile, respectiv (i) să furnizeze organelor judiciare informații incriminatoare sau (ii) să mintă și să riște să fie condamnată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă (paragraful 67). În aceeași decizie, Curtea a mai reținut că dreptul la tăcere și dreptul la neautoincriminare decurg direct din prezumția de nevinovăție, ce implică faptul că organele de urmărire penală sunt cele care trebuie să probeze vinovăția persoanei ce declară în calitate de martor (suspectului de facto), iar nu aceasta din urmă, așa încât constrângerea la autoincriminare, deși indirectă, are drept consecință ignorarea acestui principiu constituțional (paragraful 71). … 23.Ca urmare a publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 236 din 2 iunie 2020 în Monitorul Oficial al României, Partea I, art. 118 din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. I pct. 12 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, astfel că norma procesual penală în vigoare prevede că „(1) Martorul are dreptul să nu declare fapte și împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să îi aducă la cunoștință acest drept înainte de fiecare audiere, în condițiile art. 120. (2) Probele obținute cu încălcarea prevederilor alin. (1) nu pot fi folosite împotriva martorului în niciun proces penal. Dispozițiile art. 102 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător. (3) Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară. (4) Dacă martorul se prezintă la audiere însoțit de un avocat, acesta poate asista la audiere.“ … 24.Norma procesual penală criticată în prezenta cauză stabilește sfera persoanelor ce pot avea calitatea de martor în procesul penal, care este delimitată dintr-o dublă perspectivă prin coroborarea dispozițiilor art. 114 și 115 din Codul de procedură penală, în sensul că „Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.“ [art. 114 alin. (1)], respectiv că „Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.“ [art. 115 alin. (1)]. … 25.Or, în lumina celor statuate în jurisprudența recentă a instanței de control constituțional, menționată în paragrafele anterioare, având în vedere, în mod special, considerentele din paragraful 85 al Deciziei nr. 236 din 2 iunie 2020, Curtea reține că o persoană citată în calitate de martor nu poate refuza să se prezinte în fața organelor judiciare ori să depună jurământul de martor, urmând ca, ulterior, organul judiciar să o informeze cu privire la dreptul său la tăcere și la neautoincriminare și ca aceasta să beneficieze de toate garanțiile reținute de instanța de control constituțional în decizia precitată și transpuse prin modificarea normelor procesual penale ale art. 118. Având în vedere cadrul legal și jurisprudențial anterior menționat, Curtea nu poate reține criticile formulate de autor și urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală. … 26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Grigore Codre în Dosarul nr. 109/197/2020/a1 al Judecătoriei Brașov – Secția penală și constată că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 115 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Brașov – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește