DECIZIA nr. 612 din 24 noiembrie 2022

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 26 mai 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 3REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 504 29/05/2007
ART. 7REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 9REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 1
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 16REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 16REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 17REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 18REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 7
ART. 20REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 1
ART. 20REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 21REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 13
ART. 22REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 185
ART. 23REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 1
ART. 24REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 1
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 26REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 27REFERIRE LADECIZIE 485 25/06/2020
ART. 27REFERIRE LADECIZIE 782 12/05/2009
ART. 27REFERIRE LADECIZIE 192 31/03/2005
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 28REFERIRE LADECIZIE 470 17/09/2019
ART. 28REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 31REFERIRE LADECIZIE 693 31/10/2019
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 32REFERIRE LADECIZIE 504 29/05/2007
ART. 32REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 139
ART. 33REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 139
ART. 33REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 37REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996
ART. 37REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 38REFERIRE LALEGE (R) 8 14/03/1996 ART. 188
ART. 40REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 40REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 40REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 40REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 40REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 40REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Marian Enache – președinte
Mihaela Ciochină – judecător
Cristian Deliorga – judecător
Laura-Iuliana Scântei – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Irina Loredana Gulie – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, excepție ridicată de Societatea Pro TV – S.R.L. din București în Dosarul nr. 29.258/3/2016 al Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 432D/2019.2.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, doamna avocat Mihaela Tudorache, din Baroul București, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată, în esență, că textul de lege criticat încalcă dispozițiile art. 16 și 44 din Constituție, deoarece, deși prevăzută în cuprinsul Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, posibilitatea de dezdăunare alternativă a titularului dreptului de autor încălcat prin utilizarea ilicită a fost transpusă în mod greșit în cadrul textului de lege criticat. Astfel, în loc să reglementeze despăgubirea sub forma unei sume forfetare, care să fie stabilită în funcție de criterii obiective, în cazul în care nu se poate stabili prejudiciul suferit de către titularul dreptului de autor încălcat, legiuitorul român a prevăzut plata triplului sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. În ceea ce privește acordarea despăgubirilor sub forma triplului sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, se arată că în acest mod se creează o discriminare între autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, față de autorii unor fapte ilicite de drept civil comun, unde despăgubirea pentru paguba suferită prin fapta ilicită trebuie să includă pierderea efectiv suferită de titularul dreptului încălcat. De asemenea, se susține că există o inegalitate de tratament juridic și între autori ai faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în funcție de împrejurarea posibilității de a proba câștigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, precum și între autorul faptei ilicite, pe de o parte, și titularul dreptului de autor încălcat, pe de altă parte, care se îmbogățește cu triplul sumei ce ar fi fost legal datorată.4.Se mai arată că, în ceea ce privește noțiunea de „sume legal datorate“, textul legal criticat este neclar, imprevizibil și arbitrar, aspect ce rezultă din practica instanțelor judecătorești, care au pronunțat soluții diferite, datorate faptului că nu există o definiție legală a acestei noțiuni.5.Se mai invocă și Decizia Tribunalului Constituțional din Polonia din 23 iunie 2015 (Cauza SK 32/14), în privința unui text de lege similar.6.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie, respectiv Decizia nr. 504 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7.Prin Încheierea din 11 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 29.258/3/2016, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Excepția a fost ridicată de Societatea Pro TV – S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, constând în încălcarea obligației de informare și neplata remunerațiilor datorate pentru difuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, precum și obligarea la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat.8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că modul în care legiuitorul român a înțeles să reglementeze cuantumul despăgubirilor datorate de autorul faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor, cuantum ce constă în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, nu respectă exigențele principiilor constituționale invocate.9.În acest sens, se arată că textul de lege criticat instituie un tratament diferit aplicabil autorilor faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, față de autorii unor fapte ilicite de drept civil comun, făcând trimitere la criteriile generale de evaluare a întinderii reparației cuprinse în art. 1.385 alin. (3) din Codul civil, potrivit căruia „(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.“10.De asemenea, se susține că există o inegalitate de tratament juridic și între autori ai faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, în funcție de împrejurarea posibilității de a proba câștigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită. Astfel, persoanele prejudiciate care își pot proba câștigul nerealizat beneficiază de un regim juridic mai puțin favorabil în raport cu cele care nu își pot proba câștigul nerealizat, întrucât acestea din urmă vor obține o reparație mult mai mare – triplul sumelor legal datorate, potrivit art. 188 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, republicată.11.Se mai susține că textul de lege criticat nu îndeplinește criteriile de claritate, accesibilitate și previzibilitate, în privința sintagmei „sume care ar fi fost legal datorate“, deoarece acordarea triplului sumelor care ar fi fost legal datorate nu ține cont de întinderea reală a prejudiciului suferit, fiind un criteriu arbitrar, care creează o situație disproporționată între patrimoniul autorului faptei ilicite și patrimoniul persoanei prejudiciate. Se arată, în acest sens, că sintagma criticată a condus, în practica instanțelor judecătorești, la o jurisprudență neunitară în interpretarea art. 188 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, întrucât poate fi interpretată literar, în sensul că suma legal datorată trebuie să fie prevăzută într-un act normativ, iar atunci noțiunea de „remunerație legal datorată“ se suprapune celei de „câștig nerealizat“, sau interpretată în sensul că „suma legal datorată“ este suma care rezultă din probatoriu. În acest din urmă caz, prejudiciul depinde de fapte neprevizibile pentru autorul faptei ilicite, care nu cunoaște întinderea prejudiciului la momentul săvârșirii faptei, iar prin acordarea triplului acelei sume se aduce un avantaj nejustificat persoanei prejudiciate.12.Se mai susține că textul de lege criticat contravine dreptului constituțional la proprietate privată, întrucât prin incertitudinea valorii pe care o va primi noțiunea de „sume legal datorate“, respectiv prin dezdăunarea cu triplul sumelor legal datorate, se cauzează în mod nejustificat o daună consistentă proprietății private a autorului faptei ilicite, care conduce doar la îmbogățirea fără justă cauză a persoanei prejudiciate. Astfel, cuantumul prejudiciului reglementat de dispozițiile legale criticate, respectiv triplul sumelor legal datorate, aduce o gravă atingere patrimoniului autorului faptei ilicite, atât prin raportare la stabilirea unui cuantum majorat nejustificat, dar și prin imprevizibilitatea pentru autorul faptei ilicite, care nu cunoaște care este cuantumul „sumelor legal datorate“ la care se referă textul de lege criticat (și care nu este suma constând în câștigul nerealizat de persoana prejudiciată) și, prin urmare, nu are previziunea întinderii prejudiciului cauzat titularului de drepturi. Se susține că măsura este disproporționată cu scopul urmărit – protejarea drepturilor autorilor și artiștilor, iar despăgubirea nu se raportează la criterii obiective, autorul faptei ilicite aflându-i întinderea abia la finalul procesului civil. Se invocă, în acest sens, și Decizia Tribunalului Constituțional din Polonia din 23 iunie 2015 (Cauza SK 32/14), în privința unui text de lege similar.13.Tribunalul București – Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susținerile părții prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 14 iunie 2018, potrivit cărora: „(2) La stabilirea despăgubirilor instanța de judecată ia în considerare: (…) b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).“ Textul de lege criticat face trimitere la lit. a) din același alineat, care are următorul conținut: „a) fie criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;“.18.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 – Dreptul de proprietate privată și ale art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se invocă încălcarea dispozițiilor art. 7 – Nicio pedeapsă fără lege paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cauza dedusă soluționării instanței judecătorești, s-a solicitat acordarea despăgubirilor legale pentru prejudiciul produs prin fapta ilicită constând în radiodifuzarea de către autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual fără a deține licență, în acest sens, din partea organismului de gestiune colectivă.20.Autoarea excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că modul în care legiuitorul român a reglementat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cuantumul despăgubirilor datorate de autorul faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor, cuantum ce constă în obligarea la plata triplului sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, este unul arbitrar, care nu ține seama de prejudiciul efectiv suferit de titularul dreptului de autor încălcat. Se susține că astfel textul de lege criticat instituie un tratament diferit aplicabil autorilor faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, față de autorii unor fapte ilicite de drept civil comun, făcând trimitere la criteriile generale de evaluare a întinderii reparației, cuprinse în art. 1.385 alin. (3) din Codul civil. De asemenea, se susține că există o inegalitate de tratament juridic și între autori ai faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în funcție de împrejurarea posibilității de a proba câștigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, întrucât acestea din urmă vor obține o reparație mult mai mare – triplul sumelor legal datorate, potrivit art. 188 lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, republicată, în ipoteza în care nu își pot proba câștigul nerealizat. Totodată, se susține că este încălcat dreptul constituțional la proprietate privată, deoarece prin dezdăunarea cu triplul sumelor legal datorate se cauzează în mod nejustificat o daună consistentă proprietății private a autorului faptei ilicite, care conduce doar la îmbogățirea fără justă cauză a persoanei prejudiciate.21.Analizând prevederile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, republicată, Curtea reține că acestea instituie modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către instanța judecătorească, pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe, și anume: prin utilizarea unor criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului [art. 188 alin. (2) lit. a)]; și, în mod subsidiar, atunci când nu se pot aplica criteriile mai sus enumerate, prin acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite [art. 188 alin. (2) lit. b) – textul de lege criticat în prezenta cauză].22.Curtea reține că, în domeniul proprietății intelectuale, drepturile morale și patrimoniale ale autorilor sunt drepturi necorporale, caracterizate de exclusivitate, potrivit art. 13 din Legea nr. 8/1996, republicată, iar orice încălcare a acestor drepturi exclusive atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. În acest sens, legea reglementează în mod specific măsuri tehnice de protecție (art. 185 și 186), proceduri și sancțiuni (art. 187-200), care au drept scop, pe lângă obținerea reparației pentru prejudiciul material și moral suferit, și prevenirea încălcării drepturilor exclusive. Astfel, potrivit art. 188 alin. (1), titularii drepturilor recunoscute și protejate prin lege pot solicita, pe lângă recunoașterea drepturilor și constatarea încălcării acestora (reparația în natură), și despăgubiri bănești pentru reparația prejudiciului produs prin fapta ilicită, la care se adaugă cumulativ și alte sancțiuni, cum sunt remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit, distrugerea echipamentelor și a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinație unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit, scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare și distrugere, a copiilor efectuate ilegal, precum și răspândirea informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, inclusiv afișarea hotărârii, precum și publicarea sa integrală sau parțială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta [art. 188 alin. (10)].23.În ceea ce privește dreptul comun în materia reparării prejudiciului cauzat în condițiile răspunderii delictuale pentru fapta ilicită proprie, acesta este reprezentat de dispozițiile art. 1.381-1.395 din Codul civil, care stabilesc patru condiții cumulative pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a vinovăției autorului faptei ilicite și prejudiciabile, condiții ce trebuie dovedite de cel care se consideră îndreptățit la repararea prejudiciului (art. 1.357 din Codul civil). Repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită proprie, potrivit art. 1.381 din Codul civil, se face prin acoperirea integrală a acestuia, cu scopul repunerii victimei în situația anterioară [alin. (1)], situație în care cuantumul despăgubirilor este determinat de stabilirea exactă a prejudiciului. De asemenea, potrivit art. 1.385 alin. (3), pentru stabilirea întinderii prejudiciului se au în vedere atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans); mai mult, potrivit aceluiași text de lege, în alcătuirea prejudiciului reparabil intră și cheltuielile pe care victima faptei ilicite le-a făcut în îndeplinirea obligației legale de a evita sau limita prejudiciul care este pe cale sau în curs să se producă. Prin urmare, regula generală în materia răspunderii civile delictuale presupune repararea integrală a prejudiciului suferit de victima faptei ilicite, așadar o corelație direct proporțională între întinderea despăgubirii datorate și evaluarea exactă a prejudiciului produs.24.Curtea reține, așadar, că modalitatea de despăgubire instituită la art. 188 alin. (1) lit. a) din legea criticată este similară celei instituite de dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale. Astfel, art. 1.385 din Codul civil instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, prin luarea în calcul a pierderii efectiv suferite (damnum emergens), a beneficiului nerealizat (lucrum cesans), precum și a cheltuielilor pe care victima faptei ilicite le-a făcut în îndeplinirea obligației legale de a evita sau limita prejudiciul, iar prevederile art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 reglementează evaluarea prejudiciului prin raportare la consecințele economice negative suferite de partea prejudiciată (în special câștigul nerealizat de către titularul dreptului, precum și beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor), precum și la prejudiciul moral cauzat titularului dreptului. 25.În subsidiar, potrivit textului de lege criticat, respectiv atunci când nu se pot aplica criteriile de evaluare a prejudiciului cuprinse la lit. a), instanța judecătorească ia în considerare acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. În legătură cu această ultimă modalitate de evaluare a prejudiciului, Curtea reține că, date fiind caracterul specific al drepturilor de proprietate intelectuală, ce poartă asupra unor bunuri necorporale (opere audiovizuale sau programe pentru calculator), precum și modalitatea facilă de utilizare ilegală, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicație electronică, rezultă că, în domeniul proprietății intelectuale, dovedirea întinderii exacte a prejudiciului este o veritabilă probatio diabolica, având în vedere numărul imposibil de cuantificat al încălcărilor produse prin intermediul mijloacelor de comunicație electronică. Prin urmare, este justificată instituirea unei despăgubiri, apelând la criteriul redevenței legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. În acest caz, este evidentă funcția preventivă a modalității de stabilire a despăgubirii, cu rol de combatere a pirateriei în domeniu, dat fiind faptul că obligarea doar la plata redevenței legal datorate ar fi favorabilă autorului faptei ilicite, care ar trebui să plătească aceeași sumă de bani, indiferent de utilizarea legală sau ilegală a dreptului de proprietate intelectuală. 26.Pe de altă parte, Curtea mai reține că includerea daunelor morale cauzate titularului dreptului de autor [art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996] este justificată de consecințele negative ale încălcării dreptului, care se pot întinde dincolo de limita pierderii materiale efectiv suferite, dat fiind faptul că, în acest domeniu, o operă audiovizuală adusă la cunoștința publicului fără consimțământul autorului poate duce la însăși deprecierea valorii intrinseci a acesteia.27.În concluzie, având în vedere situațiile diferite în care se află autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, spre deosebire de autorii faptei ilicite sancționate de dreptul civil comun, susținerile referitoare la încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi nu pot fi primite. Potrivit jurisprudenței Curții, egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituție, își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005). Ar fi contrar principiului egalității în fața legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferențe clare și obiective de situație sau, după caz, de regim juridic aplicabil (Decizia Curții Constituționale nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009, sau Decizia nr. 485 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1268 din data de 21 decembrie 2020, paragraful 22).28.În ceea ce privește pretinsa inegalitate de tratament juridic între autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, în funcție de împrejurarea posibilității de a proba câștigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, Curtea reține că în acest caz distincția făcută de autoarea excepției se referă la incidența aplicării de către instanța de judecată a criteriilor de determinare a despăgubirii cuprinse în art. 188 alin. (2) lit. a) și, respectiv, lit. b) din Legea nr. 8/1996. Astfel, potrivit criteriilor enumerate în art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, referitoare la consecințele economice negative aduse părții prejudiciate, instanța de judecată poate să dispună, între altele, remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit [art. 188 alin. (10) din lege]. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, discriminarea este rezultatul unui tratament juridic diferit aplicabil aceleiași categorii de subiecte de drept sau unor situații care nu se deosebesc în mod obiectiv și rezonabil (a se vedea Decizia nr. 470 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2020, paragraful 27). Or, în cazul de față, situațiile de fapt sunt diferite în mod obiectiv, în funcție de norma juridică aplicabilă, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi.29.În motivarea excepției se mai susține că textul de lege criticat nu îndeplinește criteriile de claritate, accesibilitate și previzibilitate, în privința sintagmei „sume care ar fi fost legal datorate“, deoarece acordarea triplului sumelor care ar fi fost legal datorate nu ține cont de întinderea reală a prejudiciului suferit. În acest mod, se mai arată că se mai cauzează în mod nejustificat o daună consistentă proprietății private a autorului faptei ilicite, care conduce doar la îmbogățirea fără justă cauză a persoanei prejudiciate.30.Analizând aceste susțineri, Curtea reține că înțelesul sintagmei „sume care ar fi fost legal datorate“ este precis determinat, prin raportare la criteriul obiectiv al redevenței datorate în mod legal pentru utilizarea obiectului dreptului de autor protejat, astfel încât nu sunt întemeiate susținerile privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție privind principiul legalității.31.Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată, vizând o încălcare a patrimoniului persoanei obligate la repararea prejudiciului produs prin săvârșirea faptei ilicite, Curtea reține că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut. Potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiași articol obligă proprietarul la respectarea sarcinilor care îi revin potrivit legii. Așa fiind, nu se poate susține că prin instituirea unei sancțiuni pentru încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în sarcina persoanelor fizice ori juridice, se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea obligației înseamnă diminuarea patrimoniului (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 693 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020, paragraful 19).32.De altfel, soluția legislativă criticată [cuprinsă anterior în art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996] a mai fost supusă controlului exercitat de instanța de contencios constituțional, prin raportare la dispozițiile constituționale privind garantarea și ocrotirea în mod egal a proprietății private. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate se referă la posibilitatea titularilor drepturilor de autor și drepturilor conexe de a solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente constatarea încălcării drepturilor recunoscute prin legea criticată și repararea prejudiciului cauzat și instituie o sancțiune civilă, și anume obligarea la repararea pagubei produse ca urmare a încălcării unui drept de autor sau a unor drepturi conexe, protejate prin lege, în deplină concordanță cu principiul constituțional al garantării și ocrotirii dreptului de proprietate privată, ce include și proprietatea intelectuală. S-a mai arătat, în decizia precitată, că autorul faptei ilicite nu este în situația unui debitor contractual, ținut să răspundă numai pentru prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, iar posibilitatea acordării de către instanța de judecată a unei despăgubiri reprezentând triplul sumei ce ar fi fost legal datorată pentru tipul de utilizare ce a făcut obiect al faptei ilicite reprezintă chiar transpunerea legală a dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, respectiv regula răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, atât pentru pagubele previzibile, cât și pentru cele neprevizibile. 33.De asemenea, în decizia precitată, s-a mai statuat că opțiunea legiuitorului de a institui posibilitatea acordării unui cuantum al despăgubirii echivalent cu triplul sumei ce ar fi fost legal datorată pentru utilizarea fără drept a operelor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu poate fi calificată ca o măsură arbitrară. Această posibilitate reprezintă doar alternativa pentru instanța de judecată, aplicabilă doar în cazul în care nu se pot lua în considerare criteriile stabilite prin art. 139 alin. (2) lit. a) din același act normativ [devenit art. 188 alin. (2) lit. a)], respectiv consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, foloasele patrimoniale realizate pe nedrept de făptuitor sau daunele morale cauzate titularului dreptului.34.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței, cele statuate prin decizia menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.35.În motivarea excepției de neconstituționalitate se invocă și Decizia Tribunalului Constituțional din Polonia din 23 iunie 2015 (Cauza SK 32/14), în privința unui text de lege similar. Tribunalul Constituțional din Polonia a declarat neconstituționale prevederile art. 79 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Legea din 4 februarie 1994 referitoare la drepturile de autor și drepturile conexe, în raport cu dispozițiile constituționale din Legea fundamentală poloneză referitoare la principiul proporționalității, egalitatea în drepturi și dreptul de proprietate. Potrivit textului de lege cuprins în legea poloneză a drepturilor de autor, autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor puteau fi obligați fie la plata unor despăgubiri egale cu dublul sumei datorate pentru utilizarea corectă a operelor protejate, dacă nu s-au aflat în culpă și numai dacă persoanele prejudiciate făceau dovada întinderii prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu [art. 79.1 (3a)], fie la plata unei despăgubiri egale cu triplul sumei care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care se proba utilizarea abuzivă, în acest caz persoana prejudiciată nemaifiind obligată să dovedească întinderea prejudiciului [art. 79.1 (3b)]. În practică, dat fiind faptul că nu mai trebuia dovedită întinderea prejudiciului, această ultimă posibilitate era cel mai des utilizată. 36.Tribunalul Constituțional din Polonia a declarat neconstituțională această ultimă prevedere legală, cu motivarea că sunt încălcate principiul egalității în drepturi și dreptul de proprietate privată, prin atingerea nejustificată adusă patrimoniului autorului faptei ilicite. S-a reținut, în principal, lipsa de proporționalitate a despăgubirii, dat fiind faptul că aceasta consta într-o sumă fixă (triplul sumei datorate pentru utilizarea legală), fără a avea legătură cu prejudiciul efectiv suferit de către titularul dreptului de autor încălcat.37.Așadar, Curtea reține că textul de lege cuprins în legislația corespondentă din Polonia diferă de cel cuprins în Legea nr. 8/1996, în ceea ce privește modalitățile alternative pe care instanța de judecată sesizată le poate aplica în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate. Potrivit art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, la stabilirea despăgubirilor instanța de judecată ia în considerare fie consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului [lit. a)], fie, numai în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a), triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite [lit. b)].38.De altfel, Curtea reține că prevederile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, republicată, reprezintă transpunerea în legislația internă a dispozițiilor Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. În conformitate cu art. 13 din această directivă, la stabilirea daunelor-interese, autoritățile judecătorești: a) „iau în considerare toate aspectele necesare, cum ar fi consecințele negative suferite de partea prejudiciată, inclusiv câștigul nerealizat, orice beneficiu fără justă cauză realizat de contravenient și, dacă este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului prin încălcarea drepturilor sale“ – [reglementare identică cu cea cuprinsă în art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996], sau, ca alternativă, b) „pot hotărî, dacă este cazul, să fixeze o sumă forfetară pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel puțin valoarea redevențelor sau a drepturilor care ar fi fost datorate în cazul în care contravenientul ar fi cerut autorizația de a utiliza dreptul de proprietate intelectuală respectiv“ – [similar art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996]. 39.În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia un titular de drepturi patrimoniale de autor încălcate poate impune autorului faptei ilicite să îl despăgubească pentru prejudiciul cauzat prin plata unei sume echivalente cu dublul valorii unei redevențe/taxe ipotetice, în cazul în care legislația națională aplicabilă prevede o astfel de posibilitate. S-a reținut că, în cazul în care a fost încălcat un drept de proprietate intelectuală, simpla plată a unei redevențe/taxe ipotetice nu poate garanta despăgubirea pentru întreg prejudiciul real suferit, dat fiind faptul că plata redevenței respective nu ar asigura, în sine, rambursarea niciunui cost legat de cercetarea și identificarea eventualelor fapte de încălcare, despăgubirea pentru posibilul prejudiciu moral sau plata de dobânzi pentru sumele datorate (Hotărârea Curții din 25 ianuarie 2017, pronunțată în Cauza C-367/15 – OTK, paragrafele 26, 30 și 32, precum și, de asemenea, Hotărârea Curții din 17 martie 2016, pronunțată în Cauza C-99/15 Liffers, paragraful 18). De asemenea, s-a reținut că utilizarea metodei forfetare înseamnă, în mod inerent, că este posibil ca daunele-interese astfel stabilite să nu fie exact proporționale cu prejudiciul real suferit și că cerința de cauzalitate nu trebuie interpretată și aplicată într-o manieră excesiv de strictă în această privință.40.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, excepție ridicată de Societatea Pro TV – S.R.L. din București în Dosarul nr. 29.258/3/2016 al Tribunalului București – Secția a IV-a civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x