DECIZIA nr. 609 din 21 noiembrie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în Dosarul nr. 11.023/3/2019 al Curții de Apel București – Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.833D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt clare și neechivoce.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Decizia penală nr. 327 din 1 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 11.023/3/2019, Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației declarate de autorul excepției împotriva Sentinței penale nr. 842 din 20 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în Dosarul nr. 11.023/3/2019. Prin această din urmă sentință, Tribunalul București – Secția I penală a constatat că Sentința penală nr. 2.237 din 1 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în Dosarul nr. 28.565/3/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 580/A din 17 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, prin care cetățeanul bulgar Otravov Valeri Borislavov a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare, a fost recunoscută prin Ordonanța nr. 121 din 20 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Ruse – Secția penală, intrată în vigoare la data de 5 aprilie 2019, astfel încât a admis contestația la executare formulată de judecătorul delegat în cadrul Tribunalului București – Secția I penală și a reținut că pedeapsa aplicată condamnatului nu mai poate fi executată pe teritoriul României. Instanța de judecată, care a pronunțat Sentința penală nr. 2.237 din 1 noiembrie 2017, a fost sesizată la data de 12 iulie 2016 prin Rechizitoriul nr. 491/D/P/2015 din 12 iulie 2016 (Dosar de instanță nr. 28.565/3/2016) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, iar la ședințele de judecată în fond și în calea de atac a participat un procuror de la aceeași unitate de parchet. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia face referire la ordine interne ale Ministerului Public pentru a susține că se impune lămurirea noțiunii „executarea hotărârilor penale“, prin interpretarea noțiunii de „faza de executare a pedepsei“, care nu se confundă cu faza executării hotărârilor penale. Din această perspectivă, interpretând normele legale criticate, apreciază că în cauzele care au ca obiect modificarea pedepsei pentru acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, precum și în contestațiile la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală se impune participarea procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.), întrucât nu vizează executarea pedepsei, ci incidente cu privire la punerea în executare a hotărârilor penale definitive, în unele dintre aceste proceduri fiind evocat fondul cauzei, iar altele, deși nu pun în discuție aspecte care privesc fondul cauzei, vizează totuși asemenea aspecte, care, fiind incomplete, sunt stabilite pe calea contestației la executare. În același sens, apreciază că este discutabil dacă anularea renunțării la aplicarea pedepsei, în faza de executare, reprezintă o procedură care vizează exclusiv executarea pedepsei. Aceasta, întrucât în temeiul art. 80 și 81 din Codul penal, instanța de fond nu stabilește o pedeapsă, stabilirea pedepsei și condamnarea inculpatului având loc abia în procedura prevăzută de art. 581^1 din Codul de procedură penală. În consecință, consideră că această procedură, deși plasată în faza de executare a hotărârii penale, nu vizează executarea pedepsei, fiind similară cu cea de la judecata în fond și apel. De asemenea, cauzele având ca obiect înlăturarea sau modificarea pedepsei ca urmare a intervenirii unei legi penale noi (art. 585 din Codul de procedură penală), pentru ipoteza în care intervine o lege care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, nu reprezintă un aspect ce ține de executarea pedepsei, ci implică însuși temeiul acțiunii penale. În consecință, consideră că analiza și aprecierea cu privire la dispariția temeiului acțiunii penale ar trebui făcută tot de către procurorii care au exercitat acțiunea penală. Totodată, cât privește procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală, reține că aceasta implică și ipoteza în care se pune problema înlăturării totale/parțiale a executării unor măsuri educative. Or, măsurile educative, nefiind pedepse, nu intră în noțiunea de fază a executării pedepsei. Mai mult, apreciază că ansamblul procedurii prevăzute de art. 595 din Codul de procedură penală presupune, în mod necesar, o evaluare cu privire la legea penală mai favorabilă sau legea de dezincriminare. În concluzie, susține că interpretarea corectă a normei criticate este aceea că, în cauzele având ca obiect una dintre procedurile menționate, în care a participat în primă instanță procurorul D.I.I.C.O.T., se impune participarea tot a procurorului D.I.I.C.O.T., întrucât sentințele pronunțate de prima instanță în această materie sunt afectate de motivul de nulitate absolută, prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în sensul că judecata a avut loc fără participarea procurorului „competent“ potrivit legii. … 6.Curtea de Apel București – Secția I penală precizează, în prealabil, că participarea procurorului la ședințele de judecată este reglementată de dispozițiile art. 63 lit. e) și ale art. 67 alin. (1) și (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În concret, regula este aceea că la ședințele de judecată participă procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța care judecă respectiva cauză (fie în fond, fie în apel etc.). Altfel spus, la ședințele de judecată de la judecătorie participă un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie, chiar și în situațiile în care urmărirea penală a fost efectuată de către parchetul de pe lângă tribunal sau chiar parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ca urmare a preluării cauzei, de exemplu). De asemenea, la soluționarea apelurilor declarate împotriva sentințelor penale pronunțate de judecătorie participă de regulă un procuror de pe lângă curtea de apel. Precizează că regula menționată anterior nu are vreo consacrare legislativă, dar este de notorietate că aceasta este situația cel mai des întâlnită în practică. Singurele excepții se referă la dosarele instrumentate de structurile specializate de parchet – Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.), la ședințele de judecată în fond și în căile extraordinare de atac participând procurori din cadrul acestor structuri, existând, de altfel, și o consacrare legislativă a acestei excepții. Reține că, până la modificarea operată prin Legea nr. 120/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, procurorii D.I.I.C.O.T. participau inclusiv la ședințele de judecată în cauzele prin care se soluționau diverse situații apărute post sententiam – contestații la executare, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere etc. Observă că procurorul consideră că este neconstituțională sintagma cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 („cu excepția fazei de executare a pedepsei“), care exclude participarea la ședințe a procurorilor D.I.I.C.O.T. în aceste situații. Reține că, deși se face referire la anumite ordine interne ale Ministerului Public, pentru instanța de judecată acestea nu au nicio valoare, deoarece este strict problema parchetului cum își organizează activitatea din perspectiva principiului unității de acțiune care caracterizează activitatea sa. De asemenea, cu referire la invocarea „independenței“ D.I.I.C.O.T., arată că se omite faptul că și procurorul-șef al D.I.I.C.O.T. are la rândul său un procuror ierarhic superior, care nu face parte din cadrul structurii specializate, respectiv procurorul general al României (ierarhic superior și în raport cu prim-procurorul unui parchet de pe lângă judecătorie). În aceste condiții, apreciază că argumentele referitoare la încălcarea principiului controlului ierarhic, consacrat de art. 132 alin. (1) din Constituție, nu sunt valide. A considera că noțiunea de „independență“ din art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 exclude un control ierarhic asupra D.I.I.C.O.T. ar însemna o interpretare vădit neconstituțională, deoarece ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituție. Cât privește „competența materială“ a procurorului de ședință, reține că dispozițiile art. 55-63 din Codul de procedură penală nu se referă la „competența“ procurorului de ședință, iar art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu se referă la participarea procurorului „competent“, ci doar la participarea procurorului (la ședințele de judecată). În opinia instanței, nu ar fi neconstituțională nici eliminarea în totalitate a regulii conform căreia la ședințele de judecată, în dosarele instrumentate de structurile specializate, să participe procurorii „obișnuiți“, cu atât mai mult exceptarea unei anumite faze a procesului penal. Subliniază că argumentele autorului excepției de neconstituționalitate nu pot fi reținute, întrucât contestația la executare nu antamează niciodată fondul, deoarece altfel ar fi inadmisibilă. De asemenea, apreciază că nicio altă procedură din cele prevăzute în titlul V din Codul de procedură penală nu solicită o anumită specializare a procurorului (aceasta fiind oricum unica rațiune pentru care s-a adoptat soluția ca la ședințele de judecată în fond/căi de atac să participe procurori din structura specializată). Cu referire la sintagma „cu excepția fazei de executare a pedepselor“, reține că titlul V din Codul de procedură penală are denumirea „Executarea hotărârilor penale“ și apreciază că intenția legiuitorului a fost ca la toate procedurile derulate conform acestui titlu să participe procurori de pe lângă instanța competentă. Observă că exprimarea este una deficitară și, în acest sens, sunt adresele emise de D.I.I.C.O.T. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție [în prima susținându-se că la prezenta cauză nu poate participa un procuror D.I.I.C.O.T., în cea de-a doua apreciindu-se că, dacă ar fi vorba de o contestație la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, se impune ca la ședința de judecată să participe un procuror D.I.I.C.O.T.]. Observă că în cadrul Ministerului Public lucrurile nu sunt clare, iar „executarea pedepselor“ reprezintă doar o parte din executarea hotărârilor penale, iar sintagma menționată este în măsură să genereze interpretări diferite prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. … 7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, astfel cum au fost modificate prin articolul unic punctul 1 din Legea nr. 120/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 7 iunie 2018, având următorul conținut: „(1) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are următoarele atribuții: […] d) participarea la ședințele de judecată, cu excepția fazei de executare a pedepsei, în cauzele pentru care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au sesizat instanțele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în alte situații în care participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracțiunile date de prezenta ordonanță de urgență în competența direcției; […].“ … 11.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme în statul de drept și alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public și ale art. 132 privind statutul procurorilor.  … 12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 120/2018, stabilesc competența funcțională a procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) de a participa la ședințele de judecată în cauzele pentru care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) au sesizat instanțele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în alte situații în care participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracțiunile date de actul normativ anterior menționat în competența direcției, sub forma unei reguli constând în participarea la ședința de judecată a procurorilor D.I.I.C.O.T. și a unei excepții constând în participarea la ședința de judecată a procurorilor din celelalte structuri ale parchetului.  … 13.Totodată, Curtea reține că în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate au fost emise adrese de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.), respectiv de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în prima susținându-se că, în raport cu obiectul cauzei, la ședința de judecată nu poate participa un procuror D.I.I.C.O.T., în cea de-a doua apreciindu-se că, dacă ar fi vorba despre o contestație la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, s-ar impune ca la ședința de judecată să participe un procuror D.I.I.C.O.T.  … 14.De asemenea, Curtea observă că, prin Sentința penală nr. 842 din 20 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în Dosarul nr. 11.023/3/2019, instanța de judecată a apreciat că temeiul contestației la executare sunt dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, cu motivarea că pedeapsa aplicată condamnatului nu mai poate fi executată pe teritoriul României și calificând-o ca fiind o cauză de stingere a executării pedepsei, deși autorul excepției susține că, în realitate, temeiul contestației la executare sunt dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, a stabilirii temeiului contestației la executare, autorul excepției susține că în cauzele care au ca obiect modificarea pedepsei pentru acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, precum și în contestațiile la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală se impune participarea procurorului D.I.I.C.O.T., întrucât nu vizează executarea pedepsei, ci incidente cu privire la punerea în executare a hotărârilor penale definitive, în unele dintre aceste proceduri fiind evocat fondul cauzei, iar în altele, deși nu se pun în discuție aspecte care privesc fondul cauzei, vizează totuși asemenea aspecte, care, fiind incomplete, sunt stabilite pe calea contestației la executare. Pe de altă parte, în opinia formulată cu privire la excepția de neconstituționalitate, instanța de judecată susține că argumentele autorului excepției nu pot fi reținute, întrucât contestația la executare nu antamează niciodată fondul, deoarece altfel ar fi inadmisibilă. De asemenea, apreciază că nicio altă procedură din cele prevăzute în titlul V din Codul de procedură penală nu solicită o anumită specializare a procurorului.  … 15.În aceste condiții, Curtea constată că prin criticile formulate se susține lipsa de claritate și precizie a normei criticate, sub aspectul înțelesului sintagmei „fazei de executare a pedepsei“, critici care însă nu tind spre evidențierea unei reale contradicții între textul de lege supus controlului de constituționalitate și dispozițiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normei juridice. Astfel, în realitate, ceea ce a determinat ridicarea excepției de neconstituționalitate este problema vizând stabilirea procurorului care reprezintă Ministerul Public la ședințele de judecată cu ocazia soluționării unei contestații la executare, în raport cu temeiul de drept al acesteia, respectiv procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța care judecă respectiva cauză ori procurorul D.I.I.C.O.T. Or, asemenea aspecte țin de modalitatea de interpretare și aplicare a legii la situația individualizată a fiecărei spețe, iar clarificarea împrejurărilor cauzei și determinarea prevederilor de lege incidente revin competenței exclusive a instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, nefiind de resortul contenciosului constituțional. … 16.Instanța de control constituțional a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23).  … 17.Revenind la analiza aspectelor invocate de autorul excepției, care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, problema privind stabilirea procurorului care reprezintă Ministerul Public la ședințele de judecată cu ocazia soluționării unei contestații la executare, Curtea constată că aceste critici nu sunt de competența instanței de control constituțional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“. Curtea nu poate cenzura astfel de critici, întrucât, dacă ar proceda ca atare, ar săvârși o imixtiune în atribuțiile autorității judecătorești. De aceea, din această perspectivă, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 126 alin. (1) din Constituție, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, soluționarea sa excedând competenței instanței de control constituțional (a se vedea Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, și Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, și Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020). … 18.Având în vedere cele reținute anterior, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este inadmisibilă. … 19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în Dosarul nr. 11.023/3/2019 al Curții de Apel București – Secția I penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2023.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește