DECIZIA nr. 607 din 27 septembrie 2018

1.Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, obiecție formulată de 49 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România și 1 deputat neafiliat, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.  … 2.Cu Adresa nr. 2/6.963 din 11 iulie 2018, secretarul general al Camerei Deputaților a trimis Curții Constituționale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 6.313 din 12 iulie 2018 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.116A/2018. … 3.În motivarea obiecției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile „art. 2^2 alin. (2) și art. 2^3“ din lege, care stabilesc entitățile și modalitatea de participare la luarea deciziilor în cadrul organizațiilor de management al destinațiilor, prin raportare la dispozițiile art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, introduc un tratament juridic diferit unor categorii de persoane aflate in situații similare, contrar principiului egalității în fața legii, consacrat la art. 16 din Constituție. Astfel, potrivit art. 484 din Codul fiscal, obligația de plată a taxei speciale pentru promovare turistică a localității nu revine tuturor membrilor din cadrul destinației ai confederațiilor/ federațiilor patronale reprezentative, cu activitate în domeniul turismului, organizațiilor patronale, respectiv angajatorilor din cadrul destinației turistice. Deci, vor fi entități la nivelul destinației turistice care nu au obligația să plătească taxa specială pentru promovare turistică, pe criteriile reținute de Codul fiscal. Spre exemplu, organizațiile patronale, menționate la „art. 2^2 alin. (2) lit. b)“ din lege, nu se încadrează în categoria plătitorilor de taxe speciale, conform accepțiunii date de Codul fiscal, astfel că acestea vor fi membri ai organizației de management al destinației, dar nu vor putea participa la luarea deciziilor, așa cum precizează art. 2^3. … 4.În mod corelativ, vor fi entități la nivelul destinației turistice, care, deși plătesc taxa specială pentru promovare turistică, nu se regăsesc între cele trei categorii date de „art. 2^2 alin. (2) lit. a)-c)“ din lege. Un exemplu în acest sens sunt persoanele fizice care desfășoară activitate în turism (a se vedea art. 87 din Codul fiscal). Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, „principiul egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite“ (a se vedea Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017,Decizia nr. 117 din 14 martie 2018), astfel că „situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional“ (a se vedea Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 și Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014). … 5.În același sens, Curtea a mai reținut că sintagma „fără privilegii și fără discriminări“, din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituție, privește două ipoteze normative distincte, iar incidența uneia sau a alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancțiuni de drept constituțional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014). Astfel, nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se definește ca un avantaj sau ca o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat (a se vedea Decizia nr. 387 din 6 iunie 2017). … 6.De asemenea, consideră că prevederile „art. 2^3“ din lege sunt lipsite de previzibilitate, criteriul cuantumului taxei speciale pentru promovare turistică, stabilită și plătită conform art. 484 din Codul fiscal, fiind continuu supus schimbării. Or, acest aspect se răsfrânge și asupra modului de adoptare a deciziilor în cadrul organizației de management al destinației, astfel că ponderea fiecărui vot va fi diferită în funcție de momentul luării deciziei în cadrul adunării generale, creându-se, pe această cale, insecuritate juridică, fiind dificil de anticipat care va fi structura votului la momentul luării deciziilor. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat“ (Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014). … 7.Totodată, susțin că „art. 2^2 și 2^3“ din lege stabilesc doar componența organizației de management al destinației și modul de luare a deciziilor, fără a stabili cadrul procedural necesar desfășurării procesului de luare a deciziilor. Astfel, legea nu stabilește nimic altceva decât că toți ceilalți membri vor coopera și vor vota în baza unor ponderi date de taxele plătite pentru a decide cu privire la problemele destinației. Or, în condițiile în care „art. 2^2 alin. (2)“ din lege conferă vocația de a participa la decizie unui număr nedefinit de membri asociați afectați unei destinații, lipsa reglementării unui mecanism adecvat de luare a deciziilor creează imprevizibilitate, fiind susceptibilă de a crea blocaje logistice în activitatea organizației de management al destinației, în ipoteza existenței unui număr foarte ridicat de membri asociați cu drept de vot. … 8.Prin urmare, „art. 2^2 și 2^3“ din lege contravin principiului securității juridice, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. … 9.Referitor la prevederile art. I pct. 3 cu referire la art. 20 lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998, autorii susțin că acestea încalcă principiul autonomiei locale prevăzut de art. 120 din Constituție, potrivit căruia autoritățile administrației publice locale sunt cele în drept să decidă cu privire la gestionarea, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, a treburilor publice. Este invocată în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 888 din 16 decembrie 2015. În plus, consideră că dispoziția legală enunțată instituie obligația de asociere, contrar art. 40 din Constituție, dreptul la libera asociere implicând, în mod inerent, și dreptul de a refuza asocierea. … 10.În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere. … 11.Președintele Camerei Deputaților a transmis, cu Adresa nr. 2/8.015 din 10 septembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 7.723/10 septembrie 2018, punctul său de vedere prin care susține că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 2 din lege, respectiv art. 2^2 și art. 2^3 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998, se arată că aceasta nu poate fi primită. Potrivit art. 2^2, organizația de management al destinației se înființează prin asocierea autorității publice locale din componenta destinației cu plătitori de taxă specială pentru promovare turistică, textul enunțând entitățile recunoscute în care se regăsesc toți plătitorii de astfel de taxe, fără ca enumerarea să fie în mod expres și imperativ exhaustivă sau limitativă. În consecință, întrucât textul de lege criticat nu exclude niciun plătitor de taxă specială pentru promovare turistică de la a se asocia, potrivit legii, într-o organizație de management al destinației, apreciază că se respectă întru totul principiul constituțional al egalității în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, a tuturor subiecților vizați de norma juridică. … 12.Cu privire la pretinsa lipsă de previzibilitate a prevederilor art. 2^3 și la critica autorilor sesizării potrivit căreia criteriul cuantumului taxei speciale pentru promovare turistică stabilită și plătită conform art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal creează insecuritate juridică, fiind dificil de anticipat care va fi structura votului la momentul luării deciziilor, consideră că aceasta nu este întemeiată. Astfel, prevederile art. 2^3 răspund întru totul cerințelor privind claritatea, precizia și previzibilitatea normelor juridice. Normele criticate sunt redactate clar, într-un stil normativ dispozitiv, care prezintă norma fără explicații sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română. Noțiunile utilizate sunt configurate în concordanță cu dreptul pozitiv normativ, iar stabilirea soluțiilor este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil și univoc, conform prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. … 13.Cu privire la critica de neconstituționalitate privind art. I pct. 3 din lege, respectiv art. 20 lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998, apreciază că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, textul de lege supus controlului de constituționalitate nu instituie o obligație pentru autoritățile administrației publice locale de a înființa o organizație de management al destinației, respectiv o obligație de asociere cu alte entități în acest scop. Dimpotrivă, prevede că, dacă autoritățile administrației publice locale, exercitând această atribuție pe care o au în domeniul turismului, hotărăsc să constituie o astfel de asociație, au obligația să-și asigure o reprezentativitate de cel puțin 50% în cadrul acesteia. Această obligație de asigurare a unei reprezentativități este corelată și cu noile prevederi introduse în Ordonanța Guvernului nr. 58/1998, respectiv art. 20 lit. i) și ale art. 22^1, potrivit cărora autoritățile administrației publice locale care au hotărât înființarea unei organizații de management al destinației aprobă strategiile de marketing ale destinației, elaborate de organizația de management al destinației, în vederea promovării destinațiilor turistice, și, de asemenea, vor asigura finanțarea necesară funcționării acestei organizații. … 14.Totodată, apreciază că prevederile art. 40 din Constituție invocate nu au incidență în speță, întrucât se referă la dreptul cetățenilor de a se asocia liber în partide politice, sindicate, patronate și alte forme de asociere, iar dispozițiile legale criticate se referă la asocierea consiliilor locale/consiliilor județene – autorități ale administrației publice locale cu atribuții în domeniul turismului – cu alte entități locale, în scopul înființării organizațiilor de management al destinației. … 15.Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 121 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, autonomia locală se exercită numai în condițiile, pe baza și în limitele legii. Una dintre condițiile exercitării autonomiei locale în domeniul promovării destinațiilor turistice o constituie prevederile art. 20 lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998, potrivit cărora, dacă autoritățile administrației publice locale cu atribuții în domeniul turismului hotărăsc să constituie o organizație de management al destinației, au obligația să își asigure o reprezentativitate de cel puțin 50% în cadrul acesteia. … 16.Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.  … 17.La termenul de judecată stabilit pentru data de 20 septembrie 2018, Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 27 septembrie 2018, dată la care a pronunțat prezenta decizie. … 
CURTEA,examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1,10,15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate. … 19.Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România. Analizând motivarea obiecției de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta vizează, punctual, „art. I pct. 2 prin raportare la art. 2^2 și art. 2^3 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998“ și „art. I pct. 2 prin raportare la art. 20 lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998“. Cu privire la „art. I pct. 2 prin raportare la art. 20 lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998“, Curtea observă că, în realitate, sunt vizate „art. I pct. 3 prin raportare la art. 20 lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998“. Prevederile legale criticate în mod punctual au următorul cuprins: – Art. I pct. 2:La articolul unic, după punctul 1 se introduc două noi puncte, pct. 1^1 și 1^2, cu următorul cuprins:(…)1^2.După capitolul I se introduce un nou capitol, capitolul I^1, cu art. 2^1-2^3, cu următorul cuprins: + 
Capitolul I^1Organizația de management al destinației(…) + 
Articolul 2^2(1)Organizația de management al destinației se constituie ca asociație în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare.(2)Organizația de management al destinației se înființează prin asocierea autorității publice locale din componența destinației cu plătitori de taxă specială pentru promovare turistică, respectiv:a)membri din cadrul destinației ai confederațiilor/federațiilor patronale reprezentative, cu activități în domeniul turismului; … b)organizații patronale; … c)angajatori din cadrul destinației turistice. … (3)Pot adera la organizația de management al destinației în calitate de membru asociat, cu rol consultativ, și alte entități relevante, cum ar fi: asociații de promovare, asociații profesionale, administratori ai ariilor protejate, reprezentanți din mediul academic, din instituțiile de cercetare-dezvoltare, școli de formare profesională în turism, camere de comerț și industrie și alte asemenea entități care funcționează potrivit legii pe teritoriul destinației turistice. + 
Articolul 2^3Deciziile membrilor, plătitori ai taxei pentru promovare turistică, în vederea îndeplinirii obiectivelor organizației de management al destinației turistice, sunt luate prin vot, proporțional cu cuantumul taxei pentru promovare turistică stabilite și plătite conform art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie a anului precedent. Votul acestor membri se exprimă în adunarea generală conform deciziei luate. …  … – Art. I pct. 3:La articolul unic punctul 4, litera h) a articolului 20 se modifică și va avea următorul cuprins:h)asocierea în scopul înființării organizațiilor de management al destinației, cu obligația de a-și asigura o reprezentativitate de cel puțin 50%“. …  …  … 20.Dispozițiile din Constituție invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 40 privind dreptul de asociere și art. 120 privind principiile de bază pe care se întemeiază administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale. … 21.În vederea soluționării prezentei obiecții, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilității acesteia. Analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a obiecției trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori“. Astfel, Curtea constată că actul normativ supus controlului de constituționalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 49 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România și 1 deputat neafiliat, subiect de drept care întrunește, potrivit dispozițiilor legale, calitatea de titular al sesizării Curții Constituționale cu obiecția de neconstituționalitate. … 22.Analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a obiecției trebuie realizată și prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului și se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgență, termenul este de două zile“. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România a fost adoptată de Camera Deputaților, Cameră decizională, în data de 5 iulie 2018, la aceeași dată fiind depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituționalitatea legii. La data de 11 iulie 2018, legea adoptată a fost trimisă spre promulgare Președintelui României. Sesizarea formulată de un număr de 49 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România și 1 deputat neafiliat a fost înregistrată la Curtea Constituțională în data de 12 iulie 2018. Termenele reglementate prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sunt „termene care privesc desfășurarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice și, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere“ (Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999). În consecință, nu sunt aplicabile în această procedură dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, întrucât dreptul public este supus regulii în virtutea căreia termenele se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen și ziua în care acesta începe să curgă și ziua când se împlinește (Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010). Așa fiind, Curtea constată că sesizarea a fost formulată în afara termenului de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere însă că sesizarea Curții s-a realizat înainte de promulgarea legii, în interiorul termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituție, sesizarea astfel formulată este admisibilă. … 23.Prin urmare, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 1,10,15,16 și 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor legale criticate. … 24.Analizând obiecția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate stabilesc regimul juridic al organizației de management al destinației, în domeniul turismului, instituind unele reguli privind constituirea și funcționarea acestei organizații. Astfel, potrivit legii criticate, organizația de management al destinației este persoană juridică, având rol în realizarea politicii de dezvoltare turistică a destinației, inclusiv a politicii de marketing a destinației, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, fiind o asociație care se constituie în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, având un scop de utilitate publică. De asemenea, prevederile legale supuse controlului de constituționalitate stabilind componența acestei organizații, categoriile de membri și regulile privind luarea deciziilor de către membrii organizației, plătitori ai taxei pentru promovare turistică, reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în această materie. … 25.Din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a instanței de contencios constituțional referitoare la cerințele de calitate a legii, Curtea observă că aceasta a avut în vedere aspecte intrinseci actului normativ, și anume diferite deficiențe sau insuficiențe de redactare care afectează claritatea, precizia, previzibilitatea și accesibilitatea normei juridice, iar prin nerespectarea acestor cerințe se aduce atingere unor drepturi, libertăți sau principii fundamentale. Astfel, Curtea a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). … 26.Din jurisprudența mai sus indicată se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanța constituțională a principiului legalității, esențial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerințele clarității, preciziei, previzibilității și ale accesibilității normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăți sau principii de rang constituțional (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018). … 27.Examinând criticile de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză, privind încălcarea principiului legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că pretinsele vicii de constituționalitate invocate reprezintă, în realitate, o critică a unei opțiuni a legiuitorului și că acestea nu pot avea, în sine, o reală substanță constituțională, deoarece nu afectează, direct sau indirect, vreun drept, vreo libertate sau vreun principiu fundamental, așa cum este reflectată valoarea constituțională a principiului legalității în considerentele de principiu constatate în jurisprudența mai sus indicată. Prin urmare, aceste critici nu pot fi reținute, Curtea urmând să respingă, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate sub acest aspect. … 28.De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea precizează că situația diferită în care se găsesc persoanele și aplicarea, în consecință, a unui tratament juridic distinct nu încalcă dispozițiile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor. Astfel, contrar susținerilor formulate de autorii obiecției, Curtea constată că neincluderea persoanelor fizice care desfășoară activitate în turism în categoria membrilor organizației de management al destinației nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, deoarece deosebirea de statut juridic dintre persoanele fizice și persoanele juridice justifică în mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit în ceea ce privește posibilitatea dobândirii calității de membru al unei asemenea organizații. … 29.Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor care stabilesc reguli privind votul în cadrul organizației de management al destinației și modul de adoptare a deciziilor în cadrul organizației, Curtea observă că, potrivit legii criticate, deciziile membrilor plătitori ai taxei sunt luate prin vot, proporțional cu cuantumul taxei pentru promovare turistică stabilite și plătite conform art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie a anului precedent, ceea ce reprezintă, de asemenea, opțiunea legiuitorului, justificată de o serie de factori, precum eficiența activității desfășurate, fără ca prin aceasta să se încalce art. 16 din Constituție.  … 30.Totodată, nu poate fi reținută nici critica privind caracterul imprecis al art. I pct. 2 cu referire la art. 2^3 din lege, care, în opinia autorilor sesizării, ar determina variații în privința votului, criteriul stabilit de legiuitor fiind unul clar și precis, și anume cuantumul taxei speciale plătite anual. … 31.Referitor la critica de neconstituționalitate privind caracterul lacunar al prevederilor legale criticate, care, în opinia autorilor sesizării, nu stabilesc cadrul procedural necesar desfășurării procesului de luare a deciziilor la nivelul organizației, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, prevederile art. 10^1 dinOrdonanța Guvernului nr. 58/1998, cu modificările și completările ulterioare, în prezent în vigoare, stabilesc că „Ministerul Turismului elaborează procedura de înființare, funcționare, acreditare și reacreditare a organizațiilor de management al destinației, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului“. De asemenea, Curtea reține că, potrivit legii, organizația de management al destinației se constituie în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, act normativ care stabilește cadrul procedural referitor la organizarea și funcționarea acestora. … 32.În ceea ce privește invocarea încălcării principiului autonomiei locale, Curtea reține că dispozițiile art. 120 din Constituție consacră principiile de bază ale administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale, respectiv al descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice, cele ale art. 121 stabilesc care sunt autoritățile prin care se realizează autonomia locală, și anume consiliile locale și primarii aleși, iar art. 122 privește consiliul județean. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, „prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii“, iar, potrivit art. 4 alin. (1) și (2), „Autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege“ și „Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz.“ (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 888 din 16 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2016, paragrafele 15 și 16.) … 33.Principiul autonomiei locale consacrat la nivel constituțional prin art. 120 alin. (1) nu justifică existența unei autonomii de decizie în afara cadrului legal de funcționare a consiliilor locale, a cărui respectare este obligatorie (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.567 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010). În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, referitor la pretinsa încălcare a principiului autonomiei locale, că acest principiu nu presupune totală independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării, dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. În acest sens, art. 121 alin. (2) din Constituție prevede: „Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe.“ (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004.) … 34.Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea reține că modul de constituire a organizației de management al destinației nu pune în discuție autonomia autorităților administrației publice locale. Faptul că, potrivit legii, autoritățile administrației publice locale, reprezentate de consiliul local, consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București, se asociază în scopul înființării organizațiilor de management al destinațiilor nu aduce atingere principiului autonomiei locale, înscris în art. 120 alin. (1) din Legea fundamentală, ci conferă autorităților administrației publice locale menționate putere decizională, prin reprezentanții lor, în vederea susținerii intereselor comunității. … 35.Referitor la invocarea art. 40 din Constituție, Curtea precizează că dreptul de asociere este un drept fundamental, care cuprinde posibilitatea cetățenilor de a se asocia, în mod liber, în partide sau formațiuni politice, în sindicate și patronate sau alte tipuri de organizații, ligi, uniuni, cu scopul de a participa la viața politică, științifică, socială, culturală sau de a-și realiza o serie de interese legitime comune. Astfel, din examinarea conținutului acestui drept, astfel cum este reglementat prin norma fundamentală evocată, rezultă că doar cetățenii sunt titularii acestui drept fundamental, nu și persoanele juridice sau autoritățile publice. Prin urmare, Curtea constată că invocarea încălcării dreptului de asociere, cu referire la autoritățile administrației publice, este lipsită de temei juridic. … 36.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de 49 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România și 1 deputat neafiliat și constată că Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România este constituțională în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 septembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește