DECIZIA nr. 601 din 24 noiembrie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 288 alin. (1) raportat la alin. (3) teza finală din Codul penal din 1969 și ale art. 320 alin. (1) raportat la alin. (3) teza finală din Codul penal, excepție ridicată de Radu Duță în Dosarul nr. 2.998/180/2016 al Judecătoriei Bacău – Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.229D/2019. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Se arată că criticile formulate de autorul excepției reprezintă apărări de fond ce pot fi supuse analizei instanței de judecată competente. Se susține, totodată, că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, nefiind susceptibile de o interpretare arbitrară.  … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 26 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.998/180/2016, Judecătoria Bacău – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 288 alin. (1) raportat la alin. (3) teza finală din Codul penal din 1969 și ale art. 320 alin. (1) raportat la alin. (3) teza finală din Codul penal, excepție ridicată de Radu Duță într-o cauză în care autorul excepției de neconstituționalitate a fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care și cea de instigare la fals în înscrisuri oficiale, în temeiul art. 47 raportat la art. 320 alin. (1) și (3) din Codul penal.  … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că principiul legalității incriminării are o valoare convențională și constituțională, dar că dispozițiile legale criticate contravin acestui principiu, întrucât nu îndeplinesc condițiile de claritate, precizie și previzibilitate specifice legii penale. În acest sens, se susține că este imposibil de determinat în mod obiectiv ce se înțelege prin sintagma „orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice“ din cuprinsul alin. (3) al art. 288 din Codul penal din 1969 și al alin. (3) al art. 320 din Codul penal. Se susține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, gradul de previzibilitate al legii trebuie apreciat potrivit „experienței juridice ordinare“, astfel încât marja de apreciere lăsată autorităților statului pentru interpretarea normelor juridice interne să fie una redusă, instanța de contencios al drepturilor omului impunând un nivel de prudență ridicat, în considerarea intereselor concurente. Se mai arată că previzibilitatea se apreciază pornind de la experiența juridică comună, aspect care este firesc, în condițiile în care, de regulă, legea se adresează tuturor persoanelor, nu doar celor care au un nivel de pregătire juridică superioară, și că, pentru a fi respectate exigențele legalității, este necesară îndeplinirea unei condiții alternative: fie norma juridică să fie enunțată cu suficient de multe detalii pentru a se putea anticipa situațiile concrete pe care le vizează, fie să existe o jurisprudență și o doctrină bine stabilite și accesibile care să prevadă criteriile și condițiile exacte în care textul legal devine incident. Aplicând principiile constituționale și convenționale anterior menționate la dispozițiile legale criticate, se arată că acestea nu sunt enunțate cu suficientă claritate pentru ca o persoană cu o experiență juridică comună să poată estima care înscrisuri pot fi încadrate în sfera oricăror „alte imprimate producătoare de consecințe juridice“. … 6.Se arată că, prin raportare la principiile ce rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului mai sus enunțate, în dreptul românesc nu există o jurisprudență constantă, uniformă și accesibilă care să stabilească potrivit unor criterii obiective domeniul de aplicabilitate al dispozițiilor legale criticate și că prevederile alin. (3) al art. 288 din Codul penal din 1969 și ale alin. (3) al art. 320 din Codul penal oferă câteva exemple de „înscris oficial asimilat“, respectiv biletele și tichetele – însă acestea creează premisele unei analogii, interzisă cu desăvârșire de principiul legalității incriminării. Se susține, prin urmare, că dispozițiile legale criticate permit organelor judiciare să stabilească, prin analogie, ce alte fapte pot fi catalogate ca fiind un fals material în înscrisuri oficiale, făcând ca norma să fie imprevizibilă, și că, în aceste condiții, este imposibil de anticipat obiectiv când există o astfel de infracțiune și când nu. Or, fără o determinare pe baza unor criterii obiective și previzibile a caracterului de „înscris oficial asimilat“, caracterul penal al faptelor se stabilește pe baza unor criterii subiective, de către fiecare organ însărcinat cu aplicarea legii. … 7.Judecătoria Bacău – Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.  … 8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit.d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 288 alin. (1) raportat la alin. (3) teza finală din Codul penal din 1969 și ale art. 320 alin. (1) raportat la alin. (3) teza finală din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul critică, în realitate, prevederile art. 288 alin. (1) și (3) din Codul penal din 1969 și ale art. 320 alin. (1) și (3) din Codul penal, care au următorul cuprins: – Art. 288 alin. (1) și (3) din Codul penal din 1969: (1)Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. […](3)Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.; … – Art. 320 alin. (1) și (3) din Codul penal: (1)Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. […](3)Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice. …  … 12.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea incriminării și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce reglementează același principiu.  … 13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută la art. 320 din Codul penal, are un conținut similar cu infracțiunea cu aceeași denumire marginală care a fost reglementată la art. 288 din Codul penal din 1969. În ambele coduri, infracțiunea analizată prezintă o variantă tip și o variantă agravată. În varianta tip, subiectul activ al infracțiunii nu este calificat, putând fi orice persoană, pe când în varianta agravată subiectul activ al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale are calitatea de funcționar public și comite faptele prevăzute în ipoteza normei de incriminare în exercițiul atribuțiilor de serviciu.  … 14.Obiectul juridic special al infracțiunii constă în relațiile sociale ce au la bază încrederea publică în autenticitatea, veridicitatea și realitatea înscrisurilor oficiale.  … 15.În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, dintre elementele acesteia prezintă relevanță, din perspectiva analizei prezentei excepții de neconstituționalitate, obiectul material al infracțiunii, care este reprezentat de înscrisul oficial supus contrafacerii scrierii sau subscrierii ori alterării sale în orice mod. … 16.Noțiunea de „înscris oficial“ este reglementată la art. 178 alin. (2) din Codul penal ca reprezentând orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 din Codul penal ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) din Codul penal sau care aparține unor asemenea persoane. În ceea ce privește art. 176 din Codul penal, acesta prevede că prin termenul „public“ se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică, iar art. 175 alin. (2) din Codul penal reglementează categoria funcționarilor publici, în sensul legii penale, respectiv persoanele care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.  … 17.Potrivit art. 150 alin. (2) din Codul penal din 1969, prin „înscris oficial“ se înțelegea orice înscris care emana de la o unitate dintre cele la care se referea art. 145 din același cod sau care aparținea unei asemenea unități. Dispozițiile art. 145 din Codul penal din 1969 reglementau termenul „public“ ca având semnificația de „tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public“. … 18.În aceste condiții, dispozițiile art. 320 alin. (3) din Codul penal asimilează înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice, iar prevederile art. 288 din Codul penal din 1969 conțineau, la alin. (3), o dispoziție legală similară. … 19.Referitor la sintagma „imprimate producătoare de consecințe juridice“, din analiza sa gramaticală rezultă că aceasta desemnează scrieri (în sens larg) tipărite pe suport material care produc consecințe juridice, acestea fiind două criterii exprimate în mod expres de legiuitor în cuprinsul normei juridice criticate, pentru a separa înscrisurile în privința cărora sunt aplicabile dispozițiile art. 320 din Codul penal de alte categorii de înscrisuri. Astfel, toate înscrisurile tipărite pe un suport material (și nu olografe) producătoare de efecte juridice sunt incluse în categoria celor la care fac trimitere la prevederile legale criticate.  … 20.În acest sens, referitor la dispozițiile art. 320 din Codul penal, s-a arătat în doctrină că „sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice dacă emană de la una dintre persoanele arătate în art. 176 din Codul penal ori de la persoana prevăzută la art. 175 alin. (2) din Codul penal“.  … 21.De asemenea, cu referire la dispozițiile art. 288 alin. (3) din Codul penal din 1969, doctrina a susținut că „biletele, tichetele sau imprimatele trebuie să emane de la una dintre organizațiile arătate în art. 145, fiindcă numai în acest caz acestea pot fi asimilate înscrisurilor oficiale. Intră în această categorie: biletele de intrare la spectacole, biletele loto sau pronosport, tichetele de tramvai sau alte mijloace de transport în comun“. … 22.Astfel, pe cale doctrinară a fost stabilit un alt criteriu de încadrare a unor înscrisuri în dispozițiile art. 320 alin. (3) din Codul penal și, respectiv, ale art. 288 alin. (3) din Codul penal din 1969, susținându-se că înscrisurile imprimate producătoare de consecințe juridice la care fac referire prevederile legale criticate trebuie să emane de la o persoană dintre cele prevăzute la art. 178 alin. (2) din Codul penal și, respectiv, la art. 150 alin. (2) din Codul penal din 1969.  … 23.De altfel, același criteriu de determinare rezultă și din interpretarea sistematică a normelor juridice criticate, prin raportarea acestora la ansamblul prevederilor art. 320 din Codul penal și, respectiv, ale art. 288 din Codul penal din 1969, articole ce poartă denumirea marginală de Fals material în înscrisuri oficiale. Or, includerea în cuprinsul denumirii marginale a celor două articole analizate a sintagmei „înscrisuri oficiale“ indică intenția legiuitorului de a incrimina prin dispozițiile art. 320 din Codul penal și, respectiv, ale art. 288 din Codul penal din 1969 doar acele fapte de fals care au ca obiect material înscrisuri dintre cele prevăzute la art. 178 alin. (2) din Codul penal și, respectiv, la art. 150 alin. (2) din Codul penal din 1969. De asemenea, folosind aceeași metodă de interpretare și raportând dispozițiile legale criticate la ansamblul prevederilor capitolului III – Falsuri în înscrisuri al titlului VI – Infracțiuni de fals al Părții speciale a Codului penal, respectiv la capitolul III – Falsuri în înscrisuri al titlului VII – Infracțiuni de fals al Părții speciale a Codului penal din 1969, Curtea constată că faptele de fals ce au ca obiect material înscrisurile sub semnătură privată sunt incriminate în articole distincte, respectiv la art. 322 din Codul penal și la art. 290 din Codul penal din 1969. Or, și din această manieră de reglementare rezultă intenția legiuitorului de a incrimina la art. 320 din Codul penal și la art. 288 din Codul penal din 1969 acele fapte de fals ce au ca obiect material înscrisuri oficiale, astfel cum acestea sunt definite potrivit legii penale.  … 24.Așadar, sintagma „alte imprimate producătoare de consecințe juridice“ din cuprinsul dispozițiilor legale criticate de autorul excepției de neconstituționalitate are în vedere înscrieri imprimate pe suport fizic, ce produc consecințe juridice și emană de la una dintre persoanele prevăzute la art. 178 alin. (2) din Codul penal, respectiv la art. 150 alin. (2) din Codul penal din 1969.  … 25.Pentru aceste motive, Curtea reține că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, fiind în acord cu principiul legalității incriminării, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la acestea din urmă, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a reținut, în repetate rânduri – spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31 -, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. De asemenea, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificația noțiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. S-a reținut, astfel, că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragraful 109). S-a constatat, prin aceeași jurisprudență, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. În acest context s-a arătat că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, s-a arătat că, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Pentru acest motiv s-a statuat că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, s-a reținut că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, sau Hotărârea din 21 octombrie 2013 pronunțată în Cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). … 26.Or, având în vedere considerentele mai sus menționate, precum și standardele jurisprudențiale anterior invocate, Curtea reține că dispozițiile art. 288 alin. (1) și (3) din Codul penal din 1969 și ale art. 320 alin. (1) și (3) din Codul penal sunt clare, precise și previzibile și că ele permit destinatarilor legii penale să își adapteze conduita la exigențele acesteia, prevăzând consecințele faptelor pe care le comit. … 27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Duță în Dosarul nr. 2.998/180/2016 al Judecătoriei Bacău – Secția penală și constată că dispozițiile art. 288 alin. (1) și (3) din Codul penal din 1969 și ale art. 320 alin. (1) și (3) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Bacău – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Marian Enache
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește