DECIZIA nr. 6 din 26 aprilie 2018

Dosar nr. 375/1/2018

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 3.320/109/2016 prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968“.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.Ședința a fost prezidată de către președintele delegat al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, la ședința de judecată a participat doamna Simona Dănăilă, magistrat-asistent în cadrul Secției penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 375/1/2018 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, domnul judecător Marius Dan Foitoș, care a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la dosar nefiind depuse puncte de vedere din partea acestora privind chestiunea de drept supusă judecății.În continuare, magistratul-asistent a arătat că la dosar au transmis puncte de vedere curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara, instanțele arondate acestora și Direcția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.La data de 21 martie 2018, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus Adresa nr. 341/C/410/III-5/2018 prin care a comunicat că, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept supusă dezlegării.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezlegării. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 475 din Codul de procedură penală. A arătat că sesizarea urmărește deslușirea împrejurării dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicate dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968, text ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curții Constituționale, care din perspectiva art. 5 alin. (2) din noul Cod penal este susceptibil a fi aplicat, în măsura în care este vorba de infracțiuni săvârșite în perioada de timp în care aceste dispoziții legale erau în vigoare.A mai susținut că procedura reglementată de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală vizează interpretarea legii, demersul având ca premisă existența unei norme susceptibile a fi interpretate.Or, pentru calificarea unei infracțiuni particulare ca aparținând sau nu unei anumite categorii de infracțiuni, respectiv dacă este o infracțiune economică, ar fi fost necesar ca legiuitorul să fi indicat anumite criterii distinctive comune care să diferențieze aceste infracțiuni economice de alt gen de infracțiuni sau să fi stabilit criterii în baza cărora să se poată identifica trăsături comune din perspectiva obiectului juridic special sau general al infracțiunii sau din perspectiva valorilor sociale ocrotite.În opinia reprezentantului Ministerului Public, în lipsa unei definiții legale a infracțiunii economice, dar și în lipsa oricărei calificări în dispozițiile penale și extrapenale a unei fapte concrete ca fiind o infracțiune economică, față de care completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală să se raporteze, acest demers este inadmisibil, instanța neputând da curs unei astfel de sesizări.Concluzionând, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, deoarece, în lipsa unei definiții legale sau a unor criterii obiective stabilite de legiuitor, instanța supremă nu are repere în funcție de care să facă o astfel de interpretare.Pe fondul cauzei a arătat că atât jurisprudența, cât și doctrina au încercat să definească noțiunea de infracțiune economică, stabilind că este o faptă prin care se aduce atingere regimului legal privind desfășurarea unor activități economice, valoarea socială ocrotită este economia națională, iar obiectul juridic general vizează relațiile sociale privitoare la existența și dezvoltarea economiei naționale. Astfel, elementul comun este protejarea relațiilor sociale ce au loc în interiorul economiei naționale și, comparând această definiție cu reglementarea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, reiese că aceasta din urmă protejează relațiile economice europene, ocrotind interesele financiare ale Uniunii Europene, ceea ce depășește cadrul național, fiind vorba de un organism supranațional.A mai evidențiat că nu se verifică nici existența unui prejudiciu, condițiile de tipicitate ale infracțiunii fiind îndeplinite și în lipsa acestuia, fiind suficient ca persoana în cauză să fi obținut pe nedrept fonduri europene. În raport cu aceste criterii se poate trage concluzia că infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu este o infracțiune economică.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare asupra sesizării formulate.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEasupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I.Titularul și obiectul sesizăriiPrin încheierea de ședință din data de 4 decembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. 3.320/109/2016, Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: – dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968. …  … II.Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3.320/109/2016 al Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familieCurtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații M. I. C., R. F. și de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale/Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței penale nr. 235 din data de 15.05.2017 pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3.320/109/2016.Prin sentința penală sus-menționată s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, cu referire la Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, schimbarea, din oficiu, a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata M. I. C. din infracțiunile prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracțiunile prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și art. 20 din Codul penal din 1968 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1968.S-a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata M. I. C., prin apărător ales, din infracțiunile prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, în infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968.În temeiul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 5 din Codul penal, a fost condamnată inculpata M.I.C. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și i s-au interzis acesteia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.În baza art. 71 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1968 i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 20 din Codul penal din 1968 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 5 din Codul penal a fost condamnată inculpata M.I.C. la pedeapsa principală de 1 an închisoare și i s-au interzis acesteia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei.În baza art. 71 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1968, i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.În temeiul art. 33 lit. a),art. 34 lit. b),art. 35 alin. 1 din Codul penal din 1968, s-au contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpata M.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, ca pedeapsă principală, și i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1968, i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.În baza art. 81 din Codul penal din 1968 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale.În baza art. 82 din Codul penal din 1968, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani.I s-au pus în vedere inculpatei M.I.C. dispozițiile art. 83 din Codul penal din 1968.În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1968, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 5 din Codul penal cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, s-a schimbat, din oficiu, încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R. F. din infracțiunea prevăzută de art. 47 din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu aplicarea art. 5 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 25 din Codul penal din 1968 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.În temeiul art. 25 din Codul penal din 1968 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul R. F. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.În baza art. 71 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1968, i s-au interzis inculpatului R. F. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.În baza art. 81 din Codul penal din 1968 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale.În baza art. 82 din Codul penal din 1968, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.I s-au pus în vedere inculpatului R. F. dispozițiile art. 83 din Codul penal din 1968.În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1968, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.În temeiul art. 19, art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 și următoarele din Codul civil din 1864, s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, constatând că inculpata M. I. C. a achitat integral prejudiciul pe care l-a cauzat, în cuantum de 19.892,48 lei.În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicată prin Ordonanța nr. 91/P/2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești, instituit până la concurența sumei de 19.892,48 lei, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei M.I.C. (vol. 1 dup., fil. 239-241).În baza art. 274 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpații M. I. C. și R.F., la plata sumei de câte 3.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații M.I.C. și R. F., dar și partea civilă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.La termenul din data de 27 noiembrie 2017, apelanta inculpată, M. I. C., prin apărător, a sesizat instanța cu două cereri: una de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar cealaltă, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.Referitor la cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat că se impune sesizarea instanței supreme pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968.Instanța a amânat pronunțarea asupra cererilor la data de 4 decembrie 2017.Prin Încheierea din data de 4 decembrie 2017 instanța de apel a admis cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de inculpata M.I.C.În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a suspendat judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept puse în discuție.Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului PublicReprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că prezenta cauză se află în cursul judecății, în fața instanței de apel, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, însă nu este cazul unei chestiuni de drept a cărei lămurire este necesară curții de apel printr-o astfel de procedură. A mai susținut că textul invocat, art. 74^1 din Codul penal din 1968, face trimitere la infracțiunile expres și limitativ prevăzute în conținutul său și nu poate fi extins la alte infracțiuni, existând hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aceste chestiuni de drept, practică în acest sens fiind depusă la instanța de fond.Pentru toate aceste motive, a apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru o astfel de situație. Punctul de vedere al completului de judecatăInstanța de trimitere a constatat că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept puse în discuție este admisibilă, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, iar în acest sens a avut în vedere că o astfel de sesizare se realizează în cursul judecării cauzei, Curtea de Apel Pitești fiind învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, sesizarea are ca obiect o problemă de drept substanțial, instanța supremă urmând să stabilească dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție poate fi încadrată în enumerarea prevăzută de art. 74^1 alin. 1 din Codul penal din 1968, între chestiunea de drept supusă analizei și soluționarea pe fond a cauzei există o strânsă legătură, având în vedere faptul că inculpata a achitat prejudiciul reținut în actul de sesizare și a solicitat încetarea procesului penal, deoarece există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării și Înalta Curte nu s-a mai pronunțat anterior asupra chestiunii supuse dezbaterii printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.Cu privire la obiectul propriu-zis al sesizării, și anume chestiunea de drept efectivă la care urmează a da dezlegare instanța supremă, a rectificat cele reclamate în cerere de inculpată, și anume dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968, având în vedere, pe de o parte, principalele apărări formulate de inculpată pe parcursul judecării cauzei în conținutul căreia a făcut referire la posibila încadrare a infracțiunii imputate în rândul infracțiunilor economice, iar pe de altă parte, având în vedere că doar această categorie de infracțiuni se pretează la o extindere a aplicabilității art. 74^1 din Codul penal anterior dincolo de incriminările luate în considerare de acest text, aflate în partea specială a acestui act normativ, actualmente abrogat, dată fiind formularea pe care instanța a apreciat-o restrictivă, „prevăzute în prezentul cod“.În legătură cu problema dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este o infracțiune economică, a constatat că acest concept este lipsit de o definiție clară în legislația noastră, aspect subliniat și de Curtea Constituțională care, în Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011), a arătat că nu se desprinde cu suficientă claritate și precizie care pot fi acele „unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale“, putându-se ajunge la o înțelegere deficitară a conceptului de infracțiuni economice, acesta fiind unul din principalele motive pentru care textul a fost declarat neconstituțional. În acest sens a mai arătat că în literatura juridică s-a încercat o definire a infracțiunilor economice, ca parte a unei ramuri de drept numite drept penal al afacerilor, în funcție de criteriul întreprinderii, iar aici s-a considerat că ar trebui să se aibă în vedere, în ceea ce privește subiectul activ, principalele forme de asociere permise de lege care au ca scop atingerea unor obiective economice și răspunderea organelor de conducere din cadrul acestor organizații.Pe de altă parte, dincolo de încercările de definire a acestui concept, completul a apreciat, chiar din motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 573 din 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011), că instanța de contencios constituțional privește (sau cel puțin privea) cu reticență extinderea acestui concept la incriminări de genul celei puse în discuție, din moment ce în chiar conținutul motivării se menționa explicit că se poate ajunge la o înțelegere deficitară a conceptului de infracțiuni economice (cum ar fi, de pildă, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene ori infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție).A mai reținut că, în jurisprudență, soluțiile vizavi de chestiunea de drept pusă în discuție sunt diferite, după cum o arată și deciziile prezentate de inculpată, în cadrul Curții de Apel Pitești practica constantă fiind în sensul că dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968 nu sunt aplicabile infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.De asemenea, completul de judecată a apreciat că infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu poate fi considerată a fi o infracțiune economică, dat fiind, pe de o parte, obiectul juridic special al acestei infracțiuni, și anume relațiile sociale de natură patrimonială a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de buna gestionare a resurselor din bugetele Comunităților Europene, iar pe de altă parte, categoria de raporturi juridice care se stabilesc între subiectul activ și entitățile administrative care se interpun între acțiunile acestuia și deblocarea resurselor solicitate. Aceste relații juridice nu angajează doi agenți economici, aflați pe poziție de egalitate juridică, ci poartă mai degrabă amprenta unor raporturi juridice ce implică un factor de putere, specific dreptului administrativ, iar gravitatea unui astfel de ilicit este apreciată de legiuitor, în primul rând, în funcție de perturbarea unor astfel de raporturi și doar în mod subiacent, în funcție de prejudiciul suferit. A considerat totuși că o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 477 din Codul de procedură penală, ar înlătura controversele stârnite de o incriminare apreciată ca fiind deficitară și incompletă chiar de către Curtea Constituțională și ar da o dezlegare al cărei efect se va impune erga omnes, intervenția instanței supreme pe această cale fiind cu atât mai justificată cu cât este vorba de un text al unui act normativ abrogat și asupra căruia nu se mai poate interveni pe cale legislativă, ci doar pe cale jurisprudențială. … III.Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și de instanțele de judecată arondateAu comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Timișoara și Târgu Mureș care, după caz, au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate.În urma consultării instanțelor de judecată s-au evidențiat două opinii.Într-o primă opinie, s-a apreciat că infracțiunea împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nu este enumerată între infracțiunile de prejudiciu de la teza I a art. 74^1 din Codul penal din 1968 și nici nu reprezintă strict o infracțiune economică prevăzută de legi speciale, având în vedere relațiile sociale de natură patrimonială protejate și raporturile juridice stabilite, care sunt speciale, și nu între doi agenți economici, profesioniști în sensul noului Cod civil.În același sens s-a mai invocat obiectul juridic special al infracțiunii, și anume relațiile sociale de natură patrimonială a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de buna gestionare a resurselor din bugetele Comunităților Europene, pe de o parte, iar pe de altă parte, categoria de raporturi juridice care se stabilesc între subiectul activ și entitățile administrative care se interpun între acțiunile acestuia și deblocarea resurselor solicitate, aceste relații juridice neangajând doi agenți economici aflați pe poziție de egalitate juridică, ci poartă amprenta unor raporturi juridice ce implică un factor de putere, specific dreptului administrativ, iar gravitatea unui astfel de ilicit este apreciată de legiuitor în funcție de perturbarea unor astfel de raporturi și doar în mod subadiacent, în funcție de prejudiciul suferit.În acest sens au opinat curțile de apel: Bacău, Craiova, Brașov, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și Iași, tribunalele: Bacău, București și judecătoriile arondate, Călărași, Ialomița, Teleorman, Brașov, Maramureș, Tulcea, Vrancea și Prahova, precum și judecătoriile: Bacău, Moinești, Urziceni, Alexandria și Sinaia.Într-o a doua opinie, s-a considerat că infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968, având în vedere urmarea produsă, respectiv prejudicierea intereselor financiare ale Uniunii Europene.S-a susținut că fapta are natură patrimonială și este o infracțiune de rezultat, iar sumele de bani sunt acordate pentru desfășurarea unei activități comerciale.Relațiile derulate sunt specifice unor agenți economici și se bazează pe buna-credință și loialitatea partenerilor implicați.În acest sens au opinat curțile de apel: Cluj, București, Secția I penală, Ploiești, Suceava, Timișoara și majoritatea judecătorilor Curții de Apel Galați, tribunalele: Giurgiu, Bihor, Caraș-Severin, Arad, precum și judecătoriile: Sector 6 București, Bolintin-Vale, Zalău, Reghin, Harghita.S-a identificat jurisprudență la nivelul curților de apel Alba Iulia, Brașov, București și Ploiești.Nu au formulat puncte de vedere: curțile de apel Alba Iulia, Constanța, Oradea, Târgu Mureș, Judecătoria Buhuși, Judecătoria Podu Turcului, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Satu Mare. … IV.Jurisprudența națională în materieInstanțele la care au fost identificare hotărâri judecătorești în această materie sunt Curtea de Apel Alba Iulia și una dintre instanțele arondate, respectiv Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București și una dintre instanțele arondate, respectiv Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Craiova și una dintre instanțele arondate, respectiv Tribunalul Olt, Curtea de Apel Ploiești și una dintre instanțele arondate, respectiv Tribunalul Prahova.Hotărârile au fost pronunțate în conformitate cu punctele de vedere exprimate de curțile de apel și de instanțele de judecată arondate, menționate anterior la pct. III. … V.Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor OmuluiNu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept supusă dezlegării. … VI.Jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii EuropeneNu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept supusă dezlegării. … VII.Jurisprudența relevantă a Curții ConstituționaleAu fost identificate următoarele decizii ale Curții Constituționale:– prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011) Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968 sunt neconstituționale. … – prin Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din data de 28 martie 2016) Curtea Constituțională s-a referit, în considerente, la paragraful 23, la aspectul că art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție reglementează una dintre modalitățile de săvârșire a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a fost instituit de legiuitor în vederea ocrotirii relațiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente necesare obținerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.  …  … VIII.Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și JustițieDin categoria deciziilor în interesul legii trebuie menționată Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 2/2016 – publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016 prin care Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal anterior, respectiv art. 244 alin. (1) și (2) și art. 306 din Codul penal, a stabilit că fapta de a folosi, în cadrul autorității contractante, printr-o acțiune a autorului, documente ori declarații inexacte, ce a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.În ceea ce privește deciziile de speță, au fost identificate hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în calea de atac a recursului (Decizia nr. 3.301 din data de 16 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 6.365/120/2010, Decizia penală nr. 4.144 din data de 6 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 19.221/63/2010, Decizia penală nr. 4.202 din data de 19 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 17.139/3/2011 și Decizia nr. 3.752 din data de 16 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6.199/95/2011), hotărâri pronunțate în calea de atac a apelului (Decizia penală nr. 303/A din data de 2 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 595/43/2015, și Decizia penală nr. 2.080 din data de 19 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 17.136/3/2016), precum și o decizie pronunțată în calea extraordinară de atac a recursului în casație (Decizia penală nr. 507/RC din data de 22 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 6.199/95/2011). … IX.Opinia specialiștilor consultațiÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiștilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, care nu au înaintat la dosarul cauzei puncte de vedere. … X.Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciarăLa data de 21 martie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus concluzii privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării, iar prin Adresa nr. 341/C/410/III-5/2018 din data de 21 martie 2018 a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept supusă dezlegării.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că nu este îndeplinită condiția ca întrebarea adresată instanței supreme să constituie o problemă de drept, iar rezolvarea ce se solicită a fi dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție să fie una de principiu.Parchetul a apreciat, în esență, că excedează competenței instanței supreme să identifice trăsăturile distinctive pe care o faptă trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi calificată drept infracțiune economică, consecutiv acestui demers putându-se verifica dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este ori nu o infracțiune economică.În acest sens a arătat că, deși este scos din ordinea juridică, în urma constatării ca neconstituțional prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011), art. 74^1 alin. (1) din Codul penal va continua să se aplice și ulterior publicării în Monitorul Oficial a sus-amintitei decizii în cazul infracțiunilor comise în timpul cât textul legal s-a aflat în vigoare, ca efect al dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul penal. Așa fiind, cum faptele deduse judecății instanței de trimitere au fost comise în perioada 2007-2008, ca lege penală mai favorabilă, art. 74^1 din Codul penal ar putea fi aplicabil, în pofida constatării neconstituționalității sale.S-a mai susținut că în decizia instanței de contencios constituțional se reține că, din redactarea art. 74^1 alin. 1 din Codul penal din 1968 „nu se desprinde cu suficientă claritate și precizie care pot fi acele «unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale», putându-se ajunge la o înțelegere deficitară a conceptului de infracțiuni economice (cum ar fi, de pildă, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene ori infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție)“, din cele reținute desprinzându-se poziția Curții Constituționale cu privire la cel puțin două aspecte: pe de o parte, sintagma «unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale» este neclară și imprecisă, neputându-se determina care sunt infracțiunile economice cărora le este aplicabil textul, iar pe de altă parte, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene ar putea fi greșit incluse în categoria infracțiunilor economice prevăzute în legi speciale. De asemenea, că cele de mai sus justifică susținerea că problema de drept a cărei dezlegare i se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost deja lămurită de Curtea Constituțională. S-a mai susținut că, deși dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală nu indică printre condițiile de admisibilitate a sesizării și inexistența unei decizii a Curții Constituționale cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită, este totuși neîndoielnic că deciziile instanței de contencios constituțional sunt obligatorii și pentru instanța supremă, câtă vreme art. 147 alin. (4) din Constituție nu prevede norme derogatorii de la acest caracter.Ministerul Public a considerat că, prealabil examinării condițiilor de admisibilitate reglementate în art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are a verifica dacă demersul judiciar ce i se solicită se circumscrie competenței sale funcționale, astfel cum este aceasta prevăzută în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, și anume asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Sintagma „interpretarea legii“ pornește de la premisa existenței unei norme, chiar neclară sau susceptibilă de varii interpretări, deoarece în cauza ce formează obiectul prezentei dezlegări se solicită instanței supreme să lămurească dacă o infracțiune tip aparține unei categorii de infracțiuni, cea a infracțiunilor economice.A opinat că pentru a răspunde acestei întrebări este necesar să existe fie o definiție legală a infracțiunii economice sau măcar să fie stabilite trăsăturile, elementele distinctive pe care o faptă trebuie să le îndeplinească pentru a fi calificată ca infracțiune economică, fie o enumerare a infracțiunilor care intră în această categorie, aceste demersuri căzând în sarcina legiuitorului și excedând competenței judecătorului, care nu stabilește criteriile după care o infracțiune intră într-o categorie sau alta, nu definește infracțiuni și nu creează dispoziții legale. Judecătorul interpretează și aplică norma juridică. Cel care o creează este legiuitorul, care trebuie să indice acele criterii distinctive comune care le diferențiază de alte infracțiuni (cele contra patrimoniului, de serviciu etc.) și totodată le unește între ele (obiectul juridic special, prejudiciul etc.). În lipsa nu doar a unei definiții legale a infracțiunii economice, ci și a inexistenței în întreaga legislație penală și extrapenală a calificării explicite a unei fapte ca fiind infracțiune economică, demersului solicitat instanței supreme nu i se poate da curs fără ca prin aceasta instanța supremă să își încalce funcția de jurisdicție. Astfel cum s-a reținut și în decizia Curții Constituționale mai sus menționată, interpretările jurisprudențiale nu pot fi decât subiective și arbitrare. … XI.Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și JustițieDirecția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a opinat că includerea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție în sfera „infracțiunilor economice prevăzute în legi speciale“ și aplicarea dispozițiilor art. 74^1 din Codul penal anterior în cazul acestei infracțiuni ar contraveni dispozițiilor Deciziei nr. 573 din data de 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011).Prin decizia mai sus menționată Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968 sunt neconstituționale ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate, deoarece din redactarea articolului anterior menționat nu se desprinde cu suficientă claritate și precizie care sunt acele infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, putându-se ajunge la o înțelegere deficitară a conceptului de infracțiuni economice (ca, de exemplu, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene ori infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție).Ca atare, a susținut că prin considerentele deciziei antemenționate, Curtea Constituțională a exclus infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (în prezent, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene) din sfera infracțiunilor economice prevăzute în legi speciale la care se referă art. 74 alin. 1 din Codul penal din 1968, considerând că includerea acestei categorii de infracțiuni în sfera „infracțiunilor economice prevăzute în legi speciale“ reprezintă o înțelegere deficitară a conceptului de infracțiuni economice. … XII.Dispozițiile legale incidenteCodul penal din 1968 – Art. 74^1 alin. 1În cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.Codul penal – Art. 5Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei(1)În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.(2)Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție – Art. 18^1 alin. (1) (forma în vigoare la data faptelor)(1)Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.Art. 18^1 alin. (1) (forma în vigoare în prezent):(1)Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.Convenția pentru protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene – Art. 1(1)În sensul prezentei convenții, constituie fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene:a)în materie de cheltuieli, orice acțiune sau omisiune intenționată cu privire la:– folosirea sau prezentarea unor declarații sau documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect perceperea sau reținerea pe nedrept a unor fonduri care provin din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele gestionate de Comunitățile Europene sau în numele acestora; … – necomunicarea unei informații prin încălcarea unei obligații specifice, având același efect; … – deturnarea acestor fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate inițial, având același efect; …  … b)în materie de venituri, orice acțiune sau omisiune intenționată cu privire la:– folosirea sau prezentarea unor declarații sau documente false, inexacte sau incomplete, care au ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului general al Comunităților Europene sau ale bugetelor gestionate de Comunitățile Europene sau în numele acestora; … – necomunicarea unei informații prin încălcarea unei obligații specifice, având același efect; … – deturnarea unui avantaj obținut în mod legal, având același efect. …  … (2)Sub rezerva articolului 2 alineatul (2), fiecare stat membru ia măsurile necesare și adecvate pentru a transpune în dreptul penal intern dispozițiile alineatului (1) astfel încât comportamentele menționate să fie sancționate ca fapte penale.(3)Sub rezerva articolului 2 alineatul (2), fiecare stat membru ia, de asemenea, măsurile necesare pentru a se asigura că întocmirea sau furnizarea cu intenție a declarațiilor sau documentelor false, inexacte sau incomplete care au efectul menționat la alineatul (1) constituie fapte penale în cazul în care ele nu sunt pedepsite deja ca infracțiuni principale sau complicitate, instigare sau tentativă de fraudă astfel cum este definită la alineatul (1).(4)Caracterul intenționat al unei acțiuni sau al unei omisiuni dintre cele menționate la alineatele (1) și (3) poate decurge din împrejurări de fapt obiective.Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.828/2006 – Art. 27 lit. cPentru scopurile acestei secțiuni, se vor aplica următoarele definiții:c)«suspectare de fraudă» se referă la o neregulă ce duce la inițierea de demersuri administrative sau juridice la nivel național, pentru a stabili caracterul intenționat al comportamentului, în special existența fraudei, așa cum se menționează la punctul (a) al articolului 1 (1) din Convenția redactată pe baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene. … Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice naționale, aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011 – Art. 2 alin. (1) lit. b)c) și d)(1)În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:b)fraudă – infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, incriminată de Codul penal ori de alte legi speciale; … c)fonduri europene – sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; … d)fonduri publice naționale aferente fondurilor europene – sumele provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru: asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității/sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop. …  … XIII.Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegăriiOpinia judecătorului-raportor este în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este admisibilă.Pe fondul sesizării a apreciat că în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 573 din 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011) se reține că din redactarea dispozițiilor art. 74^1 din Codul penal din 1968 nu se desprinde cu suficientă claritate și precizie care ar putea fi infracțiunile economice prevăzute în legi speciale, putându-se ajunge la o înțelegere deficitară a conceptului de infracțiuni economice, fiind menționate în acest sens infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene ori infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.În acest caz instanța de contencios constituțional, prin considerentele deciziei, a stabilit faptul că textul este declarat neconstituțional, inclusiv datorită faptului că s-ar putea interpreta, în mod greșit, în sensul aplicării lui și în cazul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene.Judecătorul-raportor a apreciat faptul că nu există posibilitatea respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de către Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în condițiile în care dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală fac posibilă respingerea, ca inadmisibilă, a unei întrebări prealabile, doar atunci când chestiunea de drept a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii, nefiind menționată situația în care chestiunea de drept a primit rezolvarea printr-o decizie a Curții Constituționale. În aceste condiții a apreciat că sesizarea Curții de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, formulată în Dosarul nr. 3.320/109/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968, este admisibilă, urmând să se stabilească faptul că infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu este o infracțiune economică, în acest caz nefiind aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968“. … XIV.Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea formulată de către Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:Pentru a realiza unificarea practicii judiciare, legiuitorul a instituit în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționarea sesizărilor din partea instanțelor de judecată, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.Astfel, se constată că pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în cursul judecății în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de textul de lege anterior menționat, existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii și soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Pitești fiind învestită în Dosarul nr. 3.320/109/2016 cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații M. I. C., R. F. și de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale/Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței penale nr. 235 din data de 15.05.2017 pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3.320/109/2016.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată însă că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate, referitoare la existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție.Astfel, prin sesizarea formulată Curtea de Apel Pitești solicită lămurirea naturii infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 2/2016 – publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că fapta de a folosi, în cadrul autorității contractante, printr-o acțiune a autorului, documente ori declarații inexacte, ce a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.În considerentele deciziei anterior menționate, la pct. 31 se statuează că „din modul de incriminare a faptei de obținere pe nedrept de fonduri europene rezultă că această faptă penală reprezintă o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune“. De asemenea, la pct. 39 se apreciază că „din perspectiva conținutului său constitutiv, infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 implică, în esență, o inducere în eroare a autorităților contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, reprezentând, prin urmare, o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare, ce nu ar putea fi reținută simultan cu incriminarea generală prevăzută de art. 215 din Codul penal din 1969“.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că prin decizia menționată mai sus Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit natura juridică a infracțiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.În consecință, întrucât s-a dat o dezlegare de drept cu privire la natura infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate anterior analizată. Această constatare face inutilă analiza celeilalte condiții de admisibilitate, respectiv legătura dintre chestiunea de drept invocată și soluționarea pe fond a cauzei. … Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 475 și 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 3.320/109/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: ,,dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968“.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2018.
PREȘEDINTELE CU DELEGAȚIE AL SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător MIRELA SORINA POPESCU
Magistrat-asistent,
Simona Dănăilă––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește