DECIZIA nr. 597 din 26 septembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1004 din 18 decembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ActulREFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 531 05/07/2016
ART. 3REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003
ART. 4REFERIRE LADECIZIE 907 16/09/2008
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 124
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 4REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 5REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ART. 6REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 6REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 20
ART. 6REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003
ART. 6REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 9
ART. 9REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 1031 09/07/2009
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 872 16/06/2009
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 907 16/09/2008
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LALEGE 486 18/11/2003
ART. 13REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ART. 14REFERIRE LALEGE 76 24/05/2012 ART. 8
ART. 14REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 14REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 531 05/07/2016
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 1074 13/12/2012
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 1009 14/07/2011
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 1031 09/07/2009
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 251 10/05/2005
ART. 16REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 288 03/07/2003
ART. 17REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 3
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 17REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 17REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 17REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 18REFERIRE LADECIZIE 1 08/02/1994
ART. 19REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 19REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 20
ART. 19REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 19REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003
ART. 19REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ART. 20REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ART. 20REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003
ART. 22REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003
ART. 22REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 9
ART. 23REFERIRE LAOUG 27 18/04/2003 ART. 11
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 194 03/04/2018





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Andreea Costin – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Adrian Dumitriu în Dosarul nr. 15.494/3/2015 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 754D/2017.2.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Municipiul București, doamna avocat Eleonora Rațiu, din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, lipsind autorul excepției de neconstituționalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, invocând, în acest sens, Decizia nr. 531 din 5 iulie 2016, prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. Arată că autorul excepției de neconstituționalitate nu invocă aspecte noi față de cele asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat deja. Mai susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 reglementează o procedură specială, care stabilește un singur grad de jurisdicție, hotărârile pronunțate în această materie fiind definitive, ceea ce nu contravine prevederilor Legii fundamentale invocate. Depune concluzii scrise.4.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că instanța constituțională a mai răspuns criticilor formulate prin raportare la art. 16 și art. 21 din Legea fundamentală, constatând constituționalitatea dispozițiilor legale criticate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 907 din 16 septembrie 2008. Referitor la critica formulată prin raportare la art. 124 alin. (2) din Constituție, apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât toți cei care apelează la procedura aprobării tacite beneficiază de aceleași drepturi procesuale, inclusiv în materia căilor de atac.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Decizia civilă nr. 5.668 din 24 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 15.494/3/2015, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Adrian Dumitriu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe a Tribunalului București prin care a fost respinsă acțiunea privind constatarea aprobării tacite a unei cereri de obligare a Municipiului București la eliberarea unei noi autorizații pentru efectuarea transportului în regim de taxi.6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că, prin norma legală criticată, este înfrântă egalitatea în drepturi, întrucât, pentru situații similare, tratamentul legal este vădit diferențiat, în detrimentul apărării drepturilor reclamanților, într-un domeniu cu totul special, în care se confruntă cu abuzul autorităților statului. Discriminarea rezultă și din compararea cu regimul acțiunilor întemeiate pe normele de drept comun în materie, respectiv cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în temeiul acestei legi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 reprezintă o reglementare specială în materia contenciosului administrativ, cauzele având ca obiect cereri de chemare în judecată pentru constatarea aprobării tacite fiind soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor/curților de apel, cu respectarea competenței stabilite de Legea nr. 554/2004, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 9 alin. (2) din ordonanța de urgență menționată.7.Or, prin inexistența dublului grad de jurisdicție, consacrat atât în materia contenciosului administrativ, în care se încadrează și procedura constatării aprobării tacite, cât și prin Codul de procedură civilă, care reglementează cel puțin o cale de atac, respectiv apelul, se încalcă dreptul la un proces echitabil. În aceste condiții, nu se poate susține că justiția este egală pentru toți, întrucât, pentru situații similare, regimul legal al căilor de atac este diferit, prin privarea unei categorii de justițiabili de dreptul de a beneficia de dublul grad de jurisdicție.8.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.10.Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, care a fost reținut de Curtea Constituțională în deciziile nr. 1.031 din 9 iulie 2009, nr. 872 din 16 iunie 2009 sau nr. 907 din 16 septembrie 2008.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: „Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunțare și sunt irevocabile.“14.Analizând însă criticile formulate de autorul excepției, Curtea constată că acestea vizează exclusiv caracterul „irevocabil“ al hotărârii judecătorești. Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din data de 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă și irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓. Aceste dispoziții sunt aplicabile și în prezenta cauză, întrucât litigiul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a început ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Prin urmare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, doar dispozițiile art. 11 alin. (3) teza a doua din ordonanța de urgență menționată, referitoare la caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate în condițiile procedurii aprobării tacite.15.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparțial și egal al justiției.16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite criticate din perspectiva unor critici asemănătoare, spre exemplu, prin Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005, Decizia nr. 1.031 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 22 septembrie 2009, Decizia nr. 1.009 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 28 septembrie 2011, Decizia nr. 1.074 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, sau Decizia nr. 531 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 2 septembrie 2016.17.Respingând excepția, Curtea, prin jurisprudența indicată la paragraful precedent, a reținut, în esență, că prevederea legală criticată, potrivit căreia hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procedura aprobării tacite sunt definitive, nu încalcă prevederile Constituției și nici pe cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare, în principal, la dreptul de acces la justiție, invocate și în prezenta cauză, având în vedere, pe de o parte, că Legea fundamentală nu cuprinde norme care să stabilească felul și numărul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind doar, în art. 129, că acestea se exercită „în condițiile legii“; pe de altă parte, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de Convenție (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157) și, în consecință, „nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac“ (Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Or, în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administrației publice, prin neemiterea unei autorizații prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003, se poate adresa unei instanțe judecătorești pentru soluționarea plângerii sale, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerințele impuse de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.18.Totodată, Curtea a statuat, de principiu, în jurisprudența sa, că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).19.Curtea a mai reținut că procedura de judecată prevăzută de ordonanța de urgență criticată pentru constatarea aprobării tacite este una specială, ce derogă de la procedura specifică contenciosului administrativ, derogatorie, la rândul său, de la normele dreptului comun, respectiv Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea a observat că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, prevede, la art. 20, recursul, ca și cale de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță. Examinând dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003, atât cele care precizează scopul actului normativ, cât și cele de natură procedurală, Curtea a reținut că această ordonanță de urgență urmărește să soluționeze cu celeritate acele situații ce nu și-au găsit rezolvarea în conformitate cu prevederile actelor normative ce reglementează tipologia autorizațiilor la care se poate aplica procedura aprobării tacite. Așadar, în scopul soluționării cu celeritate și al simplificării procedurilor administrative în atare situații (când reclamantul a parcurs și a respectat procedurile și termenele administrative prevăzute de lege), legiuitorul a prevăzut termene scurte de soluționare a cererii de constatare a aprobării tacite (30 de zile) sau de redactare a hotărârii (10 zile), a reglementat posibilitatea accesului direct la instanță, pentru obținerea documentului oficial prin care se permite desfășurarea activității, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei – art. 7 alin. (2) și a înlăturat, de asemenea, posibilitatea exercitării vreunei căi de atac – art. 11 alin. (3) teza a doua. Scopul special al actului normativ criticat justifică, prin urmare, și condițiile de procedură speciale, specifice constatării aprobării tacite.20.Totodată, Curtea a constatat că soluția legislativă consacrată prin textul criticat este determinată și de tipul de acțiune promovată la instanță, acesta fiind în constatarea, și nu în realizarea unui drept. Astfel, acțiunea în constatare urmărește, în cazul de față, constatarea existenței unui drept subiectiv al reclamantului față de pârât. De aceea, soluțiile pe care le poate pronunța instanța judecătorească sunt, și acestea, prevăzute în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003, la art. 11 alin. (1) și (2), astfel: „(1) Dacă instanța constată existența răspunsului autorității administrației publice sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin. (4), purtând data poștei de la locul de expediere a corespondenței sau data la care solicitantul a luat cunoștință de răspuns, anterioare expirării termenului legal pentru emiterea autorizației, respinge cererea reclamantului. (2) În cazul în care instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență privind aprobarea tacită, pronunță o hotărâre prin care obligă autoritatea administrației publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.“21.Soluționarea acțiunii în constatare a aprobării tacite se face pe baza documentelor depuse de părți, respectiv: din partea reclamantului, copia cererii de autorizare purtând numărul și data înregistrării la autoritatea administrației publice pârâte, iar din partea pârâtului, răspunsul sau notificarea adresate solicitantului autorizației, în termenele prevăzute de lege. Confruntând aceste documente cu normele legale incidente, instanța de judecată constată o situație de drept, adică dacă au fost sau nu respectate termenele în care autoritatea publică avea obligația să răspundă reclamantului, fără a administra, ca în cazul altor tipuri de acțiuni judecătorești, un alt fel de probatoriu, deci fără a se pronunța asupra unei situații de fapt. Astfel, instanța va respinge cererea, dacă în cauză constată că autoritatea publică și-a îndeplinit, în termenul legal, obligația de a-i răspunde sau a-l notifica pe solicitantul autorizației; în caz contrar, când aceste termene sunt depășite sau nu există niciun fel de răspuns sau notificare a autorității publice pârâte, instanța judecătorească va admite cererea și va obliga autoritatea să emită documentul oficial solicitat.22.Potrivit art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003, instanța competentă a soluționa această acțiune în constatare este tribunalul – secția de contencios administrativ. O eventuală cale de atac ar fi fost de competența curții de apel, care, reluând soluționarea pe fond a cauzei, nu ar fi făcut nimic altceva în plus față de prima instanță decât să confrunte, încă o dată, aceleași documente depuse de părți, ajungând la una dintre soluțiile prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din ordonanță. Or, un asemenea demers ar fi contrar însuși scopului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003, acela de a soluționa cu celeritate cauza, finalitatea urmărită de reclamant fiind emiterea și, respectiv, obținerea actului administrativ vizat.23.Așadar, măsura reglementată la art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003, referitoare la caracterul definitiv al hotărârii judecătorești, își găsește pe deplin justificarea și nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate în susținerea acesteia.24.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, argumentele reținute prin deciziile mai sus indicate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Dumitriu în Dosarul nr. 15.494/3/2015 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 septembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x