DECIZIA nr. 59 din 24 septembrie 2018

Redacția Lex24
Publicat in ICCJ: DECIZII, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 24 octombrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 2 01/02/2013 ART. 19
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 521
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ActulINTERPRETARELEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ActulREFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ActulREFERIRE LAREGULAMENT (R) 21/09/2004 ART. 27
ActulREFERIRE LAREGULAMENT (R) 21/09/2004
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 6 30/01/2017
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 21 13/06/2016
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 10 04/04/2016
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 31 19/10/2015
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 24 29/06/2015
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 20 22/06/2015
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 399 08/10/2013
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 356 24/09/2013
ART. 1REFERIRE LADECIZIE 149 07/03/2013
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 520
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
ART. 1REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004 ART. 1
ART. 1REFERIRE LALEGE 554 02/12/2004
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004 ART. 47
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 317 01/07/2004
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 303 28/06/2004
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 303 28/06/2004 ART. 99
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 52
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 1REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 1REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 47REFERIRE LADECIZIE 397 03/07/2014
ART. 48REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 521
ART. 48REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 519
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 53 21/10/2024
ActulREFERIT DEDECIZIE 6 20/01/2020





Dosar nr. 1.315/1/2018

Corina-Alina Corbu – președintele Secției de contencios administrativ și fiscal – președintele completului
Adriana Florina Secrețeanu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Marius Ionel Ionescu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Mădălina-Elena Grecu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Horațiu Pătrașcu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Cezar Hîncu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Daniel Gheorghe Severin – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Angelica Denisa Stănișor – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Virginia Filipescu – judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit conform dispozițiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, și ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.La ședința de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secțiile Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J.Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4.506/2/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că rezoluția de respingere a sesizării, prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. c), poate fi contestată la Curtea de Apel București doar de către persoana care a formulat sesizarea sau și de către o altă persoană care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau întrun interes legitim privat, cum ar fi, spre exemplu, magistratul împotriva căruia a fost formulată sesizarea la Inspecția Judiciară, sesizare ce a fost respinsă

Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, numai câteva instanțe au transmis puncte de vedere sau simple opinii referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la respectiva problemă de drept; se arată, de asemenea, că raportul întocmit în cauză a fost comunicat, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părților, dintre care numai petenții și-au exprimat punctul de vedere.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:I.Titularul și obiectul sesizării1.Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 23 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.506/2/2017, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:Dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că rezoluția de respingere a sesizării, prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. c), poate fi contestată la Curtea de Apel București doar de către persoana care a formulat sesizarea sau și de către o altă persoană care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim privat, cum ar fi, spre exemplu, magistratul împotriva căruia a fost formulată sesizarea la Inspecția Judiciară, sesizare ce a fost respinsă.II.Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina2.Prin Rezoluția nr. 7.871/IJ/4.136/DIJ/2016, emisă în data de 15 mai 2017, în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 317/2004), Inspecția Judiciară – Direcția de inspecție judiciară pentru judecători a respins sesizarea formulată, între alții, împotriva judecătorilor A și B, sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004).3.În motivarea acestei soluții s-a arătat, în esență, că în cadrul cercetării disciplinare efectuate s-a constatat că, în cauză, lipsește forma de vinovăție cerută de lege pentru a atrage răspunderea disciplinară a judecătorilor.4.Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.06.2017, reclamanții A și B, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, au solicitat desființarea Rezoluției nr. 7.871/IJ/4.136/DIJ/2016, constatarea inexistenței abaterii disciplinare sub aspectul laturii obiective și subiective și, în subsidiar, înlăturarea motivării inspectorului judiciar și înlocuirea acesteia cu apărările învederate prin contestație.5.Prin întâmpinare, pârâta Inspecția Judiciară a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, susținând că, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată în instanță doar de către persoana care a formulat sesizarea, nu și de către magistrații vizați de această sesizare.6.Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții au apreciat că excepția lipsei calității procesuale active trebuie calificată drept excepția inadmisibilității și au solicitat respingerea acesteia, susținând că se pot adresa instanței de judecată în temeiul dreptului de acces garantat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (C.E.D.O.), întrucât sunt nemulțumiți de argumentele prezentate de inspectorul judiciar în cuprinsul rezoluției și de modul în care au fost analizate și soluționate apărările lor.7.Prin Încheierea din data de 8 februarie 2018 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată de reclamanți cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în raport cu prevederile art. 16 și 21 din Constituție.8.La termenul de judecată din 8 februarie 2018, din oficiu, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus citarea părților cu mențiunea de a formula un punct de vedere asupra sesizării instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) și art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în sensul lămuririi aspectului dacă titularul contestației împotriva rezoluției de respingere a sesizării privind săvârșirea unor abateri disciplinare de către judecători și procurori, emisă de Inspecția Judiciară, poate fi și magistratul împotriva căruia a fost formulată sesizarea.III.Dispozițiile legale supuse interpretării9.Legea nr. 317/2004: + 
Articolul 47(1)În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:a)admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;b)*) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;*) Sintagma „rezoluția de clasare este definitivă“ din cuprinsul lit. b) a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b).c)respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.(2)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.(3)Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.(4)Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).(5)Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.(6)Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:a)respingerea contestației;b)admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.(7)Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.
IV.Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept10.Atât reclamanții, cât și pârâta au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că:– chestiunea invocată nu reprezintă o problemă de drept, în accepțiunea art. 519 din Codul de procedură civilă, ci o chestiune care privește neconstituționalitatea dispozițiilor legale în discuție;– problema de drept invocată nu este una nouă, până în prezent fiind soluționate de către Curtea de Apel București alte două cauze similare, în care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active (Dosarul nr. 698/2/2016, în care a fost pronunțată Sentința nr. 2.972 din 10.10.2016, și Dosarul nr. 1.855/2/2016, în care a fost pronunțată Sentința nr. 2.714 din 23.09.2016), astfel încât nu există o controversă cu privire la interpretarea dispozițiilor legale respective.V.Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizareaA.Cu privire la admisibilitatea sesizării11.Curtea de Apel București a apreciat că sunt îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât cauza în care a fost invocată sesizarea se află în curs de judecată pe rolul acestei instanțe, în ultimă instanță, conform prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de lămurirea problemei de drept depinzând soluționarea pe fond a cauzei.12.Cu privire la această condiție, instanța de trimitere a invocat jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme, în care s-a statuat că „obiectul sesizării îl poate constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecății“.13.Curtea de Apel București susține că sesizarea întrunește condiția privind raportul de dependență dintre lămurirea problemei de drept și soluționarea pe fond a cauzei, „întrucât a admite că textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 se interpretează în sensul că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată în instanță doar de către persoana care a formulat sesizarea, nu și de către magistrații vizați de această sesizare, înseamnă a împiedica soluționarea pe fond a cauzei de față, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active“.14.De asemenea, instanța de trimitere a apreciat că este îndeplinită și condiția noutății chestiunii de drept, arătând că asupra acesteia instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Curtea de Apel București a arătat că, pe lângă cele două hotărâri menționate de pârâta Inspecția Judiciară, la nivelul Secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost identificată și o soluție în sensul recunoașterii calității procesuale a magistratului în contestarea rezoluției, litigiul fiind soluționat pe fond (Sentința nr. 1.276 din 12.03.2013, pronunțată în Dosarul nr. 517/1/2012).B.Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării15.Instanța de trimitere a apreciat că dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării nu trebuie interpretate și aplicate formal și restrictiv, în sensul de a se recunoaște calitatea procesuală activă în contestarea rezoluției de respingere a sesizării doar persoanei care a formulat sesizarea, întrucât o atare soluție este de natură a înfrânge nejustificat și neproporțional principiul liberului acces la justiție al unei alte persoane, care ar putea justifica, de asemenea, un interes legitim privat în contestarea rezoluției.16.Dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 trebuie interpretate și aplicate în coroborare cu dreptul comun în materie, respectiv Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), care, la art. 1 alin. (1), prevede că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ (…), se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată“.17.O atare interpretare nu este de natură a nesocoti principiul specialia generalibus derogant, întrucât dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu derogă de la prevederile de drept comun ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă tocmai o aplicare concretă a acestora în materia răspunderii disciplinare a magistraților. Cu alte cuvinte, legiuitorul a identificat, prima facie, că persoana care poate justifica un interes personal și direct în contestarea rezoluției de respingere este persoana care a formulat sesizarea, însă pot exista și alte situații în care o altă persoană să poată justifica un interes legitim privat în contestarea acestei rezoluții, chiar dacă soluția dată de inspectorul judiciar îi este, la prima vedere, favorabilă. Aceasta este situația magistratului vizat de sesizarea disciplinară, care poate fi nemulțumit de faptul că Inspecția Judiciară nu a pronunțat o soluție de clasare a sesizării sau, după caz, de aspectele ce au fost reținute de inspectorul judiciar în justificarea soluției de respingere a sesizării.18.Recunoașterea calității magistratului de a contesta rezoluția de respingere a sesizării se impune cu atât mai mult cu cât aspectele reținute de inspectorul judiciar pot constitui elemente care urmează a fi analizate de Comisia de evaluare din cadrul instanței/parchetului (aceasta este situația în cauză, întrucât un exemplar al rezoluției contestate a fost comunicat Comisiei de evaluare constituite la nivelul Tribunalului Dolj).VI.Jurisprudența instanțelor naționale în materie19.Competența de soluționare a cauzelor în materia supusă analizei aparține, în exclusivitate, Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.20.La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, numai câteva instanțe au transmis puncte de vedere sau simple opinii referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, potrivit cărora rezoluția de clasare, precum și cea de respingere a sesizării, prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 317/2004, pot fi contestate nu numai de persoana care a formulat sesizarea, ci și de persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim privat.21.Au opinat în acest sens secțiile de contencios administrativ și fiscal din cadrul curților de apel Galați, Suceava, Târgu Mureș și București (instanța de trimitere), precum și cele din cadrul tribunalelor Galați, Bihor și Suceava.22.S-a susținut că dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 ar trebui interpretate și aplicate în coroborare cu cele ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.23.În aceste condiții s-a arătat că magistratul vizat de sesizarea disciplinară poate formula contestație, dacă este nemulțumit de unele aspecte reținute de inspectorul judiciar în justificarea soluției de respingere a sesizării, situația fiind similară cu cea a persoanei care a obținut o hotărâre favorabilă, însă solicită înlăturarea anumitor considerente din hotărâre, care cuprind anumite constatări de fapt ce ar fi în măsură să o prejudicieze.24.Totodată, s-a susținut că recunoașterea calității magistratului de a contesta rezoluția de respingere a sesizării se impune cu atât mai mult cu cât aspectele reținute de inspectoratul judiciar pot constitui elemente care urmează a fi analizate de Comisia de evaluare din cadrul instanței/ parchetului.25.Un punct de vedere nuanțat au formulat judecătorii Secției a II-a civile și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău, care au apreciat că textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 are o redactare clară, în sensul că subiect activ al contestației este doar persoana care a formulat sesizarea, această formă putând limita, însă, excesiv accesul la justiție al altor persoane care se consideră vătămate prin rezoluția contestată, punând, astfel, probleme de constituționalitate sau compatibilitate cu prevederile art. 6 paragrafului 1 din C.E.D.O.VII.Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție26.Prin Adresa nr. 1.385/C/1.849/III-5/2018 din 14 iunie 2018, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII.Jurisprudența Curții Constituționale27.Prin Decizia nr. 149 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 206 din 11 aprilie 2013, instanța de contencios constituțional a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, a căror critică viza încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute la art. 21, referitor la accesul liber la justiție, și art. 52, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se susținea, prin excepția de neconstituționalitate, că dispozițiile legale criticate dau dreptul de a contesta rezoluția de respingere a sesizării numai persoanei care a formulat-o, nu și celei împotriva căreia a fost formulată, aceasta din urmă neavând, astfel, posibilitatea de a ataca conținutul motivării rezoluției de respingere, care, chiar dacă este pronunțată în favoarea sa, poate conține afirmații incorecte, de natură a afecta evoluția profesională viitoare a celui în cauză.28.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că „autorul excepției de neconstituționalitate critică, în realitate, o omisiune legislativă, aceea de a nu fi incluse printre titularii dreptului de a contesta rezoluția de respingere a sesizării ce are ca obiect săvârșirea unor abateri disciplinare de către un judecător sau procuror și alte persoane interesate, în afara autorului acestei sesizări. Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, «Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»“.29.De asemenea, pot prezenta relevanță deciziile Curții Constituționale nr. 399 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013, și nr. 356 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 17 decembrie 2013.IX.Raportul asupra chestiunii de drept30.Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din același cod, pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluția respingerii sesizării.X.Înalta Curte de Casație și Justiție31.Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:32.Înainte de cercetarea în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să analizeze dacă sesizarea îndeplinește cerințele legale privind admisibilitatea mecanismului procedural în discuție, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.33.Din cuprinsul dispozițiilor legale menționate, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ:– existența unei chestiuni de drept; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite;– chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de „soluționare pe fond“ trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei;– chestiunea de drept să fie nouă;– chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.34.Instanța de trimitere solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) și alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în ceea ce privește subiectul activ al dreptului de a formula contestație împotriva rezoluției de respingere de către Inspecția Judiciară a sesizării în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, în sensul dacă acest subiect poate fi doar persoana care a formulat sesizarea sau poate fi și o altă persoană care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim privat, cum ar fi, spre exemplu, magistratul împotriva căruia a fost formulată sesizarea la Inspecția Judiciară.35.Verificând obiectul sesizării, raportat la condițiile impuse de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, se constată existența anumitor neregularități de natură a contura neîndeplinirea acestora, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.36.În ceea ce privește condiția referitoare la necesitatea ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, în doctrină s-a arătat că declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare presupune existența unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări.37.În mod similar, în jurisprudența dezvoltată la nivelul instanței supreme în legătură cu pronunțarea unei hotărâri prealabile s-a statuat că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, și Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016).38.În cazul sesizării supuse analizei de față, această condiție nu este îndeplinită, întrucât dispozițiile legale supuse interpretării sunt complete, clare și concise, astfel încât o interpretare corectă a lor în vederea soluționării cauzei nu impune decât realizarea unei analize de conținut, fiind atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, prin aplicarea, în acest scop, a metodelor de interpretare a actelor normative, consacrate doctrinar și jurisprudențial, și corelarea lor cu alte dispoziții legale, în ipoteza în care cele în discuție nu sunt complete și această corelare este permisă, precum și cu cele statuate de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 149 din 7 martie 2013 și prin celelalte decizii relevante.39.Totodată, pentru a evita transformarea mecanismului procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă într-o cauză nejustificată de prelungire a procedurii judiciare și pentru a nu se deturna această procedură de la scopul său firesc, acela al unificării practicii judiciare prin rezolvarea de către instanța supremă a unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere trebuie să arate în încheierea de sesizare care este problema de drept punctuală care necesită cu pregnanță a fi lămurită și în ce constă dificultatea de interpretare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.40.Caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte o oarecare dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică.41.Această încheiere trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția judecătorului din complet asupra respectivei chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, iar în final să conțină opțiunea provizorie, pentru o dezlegare pe care o consideră preferabilă, toate acestea pentru justificarea declanșării mecanismului de unificare a jurisprudenței consacrat prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.42.Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea acestui mecanism de unificare jurisprudențială, considerându-se imperios necesar ca punctul de vedere al instanței de trimitere să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilității sesizării, nu numai sub aspectul condițiilor de procedură, cât mai ales asupra circumstanțierii condiției privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016).43.În cauză, încheierea de sesizare nu cuprinde o argumentare temeinică a admisibilității sesizării instanței supreme, sub aspectul îndeplinirii condiției privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.44.Mai mult decât atât, competența de soluționare a cauzelor în materia supusă analizei aparține, în exclusivitate, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.45.Această instanță este și cea care a formulat cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile supuse analizei, făcând referire la jurisprudența sa în materie, care se rezumă la sentințele nr. 2.972 din 10.10.2016, pronunțată în Dosarul nr. 698/2/2016, și nr. 2.714 din 23.09.2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.855/2/2016.46.Prin aceste singure hotărâri pronunțate în materie a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a petenților – magistrați, subiecți ai unor sesizări privind săvârșirea unor abateri disciplinare – care formulaseră contestație împotriva rezoluției de clasare/respingere a sesizării, astfel încât nu există o controversă cu privire la interpretarea dispozițiilor legale respective, cu atât mai mult cu cât competența de soluționare a acestor cauze aparține unei singure instanțe.47.Argumentul instanței de trimitere, potrivit căruia, pe lângă cele două hotărâri, menționate mai sus, ar mai exista și o altă soluție, în sensul recunoașterii calității procesuale active a magistratului în contestarea rezoluției, consacrată prin Sentința nr. 1.276 din 12.03.2013, pronunțată în Dosarul nr. 517/1/2012, nu poate fi reținut, chiar raportat numai la împrejurarea că, prin hotărârea respectivă, au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 317/2004 într-o altă redactare, în vigoare în anul 2011, substanțial diferită de forma supusă interpretării prin sesizarea analizată.48.Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din același cod,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4.506/2/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că rezoluția de respingere a sesizării, prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. c), poate fi contestată la Curtea de Apel București doar de către persoana care a formulat sesizarea sau și de către o altă persoană care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim privat, cum ar fi, spre exemplu, magistratul împotriva căruia a fost formulată sesizarea la Inspecția Judiciară, sesizare ce a fost respinsăObligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2018.
PREȘEDINTELE SECȚIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Aurel Segărceanu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x