DECIZIA nr. 59 din 22 ianuarie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Iulian-Costin Văduvan în Dosarul nr. 737/64/2016 al Curții de Apel Brașov – Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 648D/2018. … 2.La apelul nominal răspunde personal autorul excepției de neconstituționalitate. Magistratul-asistent învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată. La primul termen de judecată din data de 6 decembrie 2018, având nevoie de timp pentru a studia înscrisurile depuse la dosar în ziua anterioară dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a solicitat acordarea unui nou termen de judecată. Curtea a admis cererea acestuia, acordând termen în data de 22 ianuarie 2019. Autorul excepției de neconstituționalitate și reprezentantul Ministerului Public au avut termen în cunoștință. … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. Susține că dispozițiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, principiul egalității de arme și principiul nevinovăției. Arată că instituția „martorului-denunțător“ este o creație a practicii, acesta fiind la rândul său o persoană care a comis fapte penale pentru care este cercetat sau judecat. Apreciază că această persoană prezintă un mare grad de subiectivitate, deoarece, pe de o parte, are în vedere beneficiul pe care legea i-l acordă (cauza specială de reducere a pedepsei) și, pe de altă parte, calitatea de denunțător determină păstrarea poziției acuzatoriale adoptate. Arată că legea nu condiționează valorificarea cauzei speciale de reducere a pedepsei de condamnarea persoanei denunțate, fiind suficient un simplu denunț urmat de facilitarea tragerii la răspundere penală a făptuitorilor. Mai mult, reducerea pedepsei nu este înlăturată nici în situația în care persoana denunțată este achitată. Apreciază că în cazul modificării declarațiilor, denunțătorul se poate expune și la consecințe pe plan penal, putând fi acuzat de exemplu pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, favorizarea făptuitorului. Aceste aspecte determină ca „martorii-denunțători“, în ciuda evidenței probatorii, să își păstreze poziția acuzatorie, care are o foarte mare greutate în ansamblul probator al cauzei. … 4.Susține că art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală reprezintă el însuși o excepție de la principiul libertății aprecierii probelor. Acest principiu are o dublă componentă, prima se referă la faptul că nicio probă nu are o valoare probatorie prestabilită, iar cea de-a doua se referă la evaluarea validității mijlocului de probă de către judecătorul cauzei. În acest context, arată că legiuitorul, în alte situații similare, de exemplu declarațiile investigatorilor, colaboratorilor și martorilor protejați, a limitat puterea de apreciere a judecătorului din perspectiva valorii probante a declarațiilor acestor persoane. Apreciază că denunțătorul este un martor care, la rândul lui, a săvârșit fapte de natură penală și vrea să își ușureze propria situație. Este evident că în spatele acestei situații se pot ascunde interese care nu sunt concordante cu exigențele principiului fundamental al aflării adevărului. Așa fiind, apreciază că legiuitorul ar trebui să prevadă în cuprinsul dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală și declarațiile „martorului-denunțător“. … 5.Susține că este încălcată și prezumția de nevinovăție, deoarece se ajunge la situația în care o persoană să fie condamnată fără ca regula „dincolo de orice dubiu rezonabil“ să fie satisfăcută. Apreciază că se impune admiterea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate încălcând prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) și art. 24 alin. (1). Totodată apreciază că este încălcat și principiul potrivit căruia România este stat de drept și democratic, caracteristici încălcate de dispozițiile criticate. … 6.Învederează că instanța de contencios constituțional poate pronunța și o decizie interpretativă prin care să constate că noțiunea de „colaborator“ utilizată în art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală este constituțională în măsura în care se referă și la „martorul-denunțător“. Având în vedere că noțiunea de „colaborator“ nu este definită de dispozițiile procesual penale, apreciază că aceasta trebuie să se refere la termenul general acceptat de limba română, care include și „martorul-denunțător“ în condițiile în care denunțând și facilitând tragerea la răspundere a făptuitorului, în fapt, colaborează în strânsă legătură cu procurorul. … 7.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Solicită instanței de contencios constituțional să realizeze o limitare a obiectului excepției de neconstituționalitate prin excluderea din analiză a dispozițiilor din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. Arată că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în cauză este vorba despre un denunțător al infracțiunii de dare de mită și o persoană despre care se pretinde că ar fi primit mită. Din rechizitoriu rezultă că a fost aplicată persoanei care a dat mită cauza de nepedepsire prevăzută de prevederile art. 290 alin. (3) din Codul penal, fără a exista în cauză referire la existența vreunei persoane căreia să i se fi aplicat cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. Așa fiind, apreciază că legea anterior menționată nu are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, drept care excepția poate fi examinată doar în ceea ce privește neincluderea în dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală a declarațiilor date de o persoană care denunță o faptă și beneficiază de o cauză de nepedepsire. Arată că reglementarea cauzelor de nepedepsire era realizată și în vechea legislație penală, nefiind o inovație a noilor reglementări. … 8.În ceea ce privește susținerile autorului excepției, reprezentantul Ministerului Public apreciază că acesta pleacă de la o premisă greșită, neexistând nicio condiționare a persoanei care denunță fapta de dare de mită sau de cumpărare de influență de a da declarație, ci această persoană se prezintă de bunăvoie la organul de urmărire penală. Aceste persoane răspund, eventual, pentru mărturie mincinoasă în condițiile în care răspunde orice fel de martor care face afirmații mincinoase. De asemenea, apreciază că autorul excepției pleacă de la o premisă greșită și în ceea ce privește rațiunea reglementării din cuprinsul art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. Acest articol atenuează forța probantă a anumitor categorii de martori în modalitatea recunoscută de însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta a arătat că hotărârea de condamnare nu se poate baza în exclusivitate pe depozițiile martorilor anonimi pentru că s-ar încălca prevederile art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, spre exemplu, aceștia sunt audiați în condiții speciale, neputându-li-se adresa anumite întrebări. Așa fiind, depoziția acestor martori anonimi trebuie să aibă o forță probantă redusă tocmai din cauza limitării dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție. … 9.Având în vedere aceste aspecte, apreciază că limitările anterior subliniate nu subzistă și în cazul depozițiilor denunțătorilor. Aceștia vor fi audiați ca martori în condițiile prevăzute de lege, aplicabile audierii oricărui martor, identitatea sa fiind cunoscută. Prin urmare, în cazul unui denunțător nu există situația care a stat la baza aprecierilor Curții Europene a Drepturilor Omului și a hotărârii acesteia de a limita forța probantă a declarațiilor martorilor a căror identitate nu este cunoscută. Apreciază că, în ceea ce privește investigatorii și colaboratorii, aceștia pot fi cu identitate protejată sau cu identitate reală. În această ultimă situație, reprezentantul Ministerului Public apreciază că rațiunea legiuitorului pentru atenuarea forței probante a declarațiilor acestora este că aceștia acționează ca agenți ai statului. Or, nici această rațiune nu se regăsește în cazul unui denunțător. Astfel, premisele de la care se pleacă sunt greșite, denunțătorul nefiind condiționat în vreun fel, el fiind răspunzător, în aceleași condiții ca martorii obișnuiți, pentru declarațiile mincinoase. Totodată, rațiunile ce se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 6 din Convenție nu sunt incidente, denunțătorul fiind o persoană care este audiată în aceleași condiții ca orice martor. … 10.Judecătorul cauzei poate aprecia dacă un martor este sau nu subiectiv sau dacă acesta este condiționat în vreun fel. Acestea sunt elemente ce țin de aprecierea probelor de către judecătorul cauzei, nefiind o chestiune abstractă. … 11.În ceea ce privește categoria colaboratorilor, arată că aceștia sunt definiți la art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală prin trimiterea la alin. (1) al aceluiași articol care reglementează folosirea investigatorilor sub acoperire. Susține că, deși în anumite situații un martor denunțător poate deveni colaborator al organului de urmărire penală, aceasta nu este însă cazul în dosarul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. În situația în care, după formularea denunțului, organul de urmărire penală folosește denunțătorul drept colaborator sunt în mod evident aplicabile dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, în sensul că acea declarație va fi valorificată ca o declarație a unui colaborator. … 12.Susține că o soluție legislativă precum cea solicitată de autorul excepției nu există în niciunul dintre statele membre ale Consiliului Europei. De asemenea, nicio instanță de control constituțional ce funcționează în statele membre ale Consiliului Europei nu a pronunțat o hotărâre în sensul celor dorite de autorul excepției de neconstituționalitate. Arată că în Malta se reglementează expres că nu va fi admisă nicio obiecție cu privire la competența unui martor pe motiv că acesta a făcut denunțul pe baza căruia a fost începută urmărirea penală. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:13.Prin Încheierea din 20 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 737/64/2016, Curtea de Apel Brașov – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Iulian-Costin Văduvan, cu ocazia soluționării unei cauze penale. … 14.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că, în practică, din combinația dispozițiilor Legii nr. 682/2002 s-a creat instituția „martorului denunțător“, ca „subspecie“ a două instituții autonome, și anume „denunțătorul“ (reglementat de dispozițiile art. 290 din Codul de procedură penală) și „martorul“ (reglementat de dispozițiile art. 114 din Codul de procedură penală). Apreciază că „martorul denunțător“ nu oferă aceleași garanții de obiectivitate și imparțialitate ca martorul obișnuit, deoarece este un martor condiționat de o dublă subiectivitate, una derivând din statutul său de denunțător, iar cealaltă derivând din beneficiul pe care i-l acordă legea, și anume reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege pentru infracțiunile pe care le-a comis. … 15.Susține că, pe de o parte, persoana care formulează un denunț penal cu rea-credință este pasibilă de angajarea răspunderii penale atât pentru comiterea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, cât și pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar, pe de altă parte, „martorul denunțător“ este o persoană profund interesată de obținerea beneficiului reducerii de pedeapsă. Apreciază că aceste două elemente dublate de presiunea exercitată de procuror determină lipsa de obiectivitate și bună-credință a „martorului denunțător“. … 16.Arată că, în practică, deși „martorul denunțător“ și-a reconsiderat declarațiile date anterior, instanțele judecătorești au valorizat primele declarații ale acestuia, aceste declarații fiind considerate suficiente pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție. Apreciază că, în acest mod, se ajunge ca soluția de condamnare să se întemeieze „în mod exclusiv sau determinant“ pe declarațiile „martorului denunțător“, cu afectarea principiilor procesului echitabil și prezumției de nevinovăție. Totodată, este încălcat principiul egalității de arme între acuzare și apărare. … 17.Dacă legiuitorul a limitat de o manieră absolută libertatea judecătorului de apreciere a probatoriului în ipotezele altor martori, potențial subiectivi, ca o măsură eficientă de contrabalansare și de menținere a echilibrului între diferitele principii fundamentale, care guvernează procesul penal, aceeași măsură trebuie reglementată și cu privire la „martorul denunțător“. Or, nereglementarea de către legiuitor în acest sens determină încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5),art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1) și art. 53. … 18.În completarea criticilor de neconstituționalitate, autorul excepției susține că prin art. 148 din Codul de procedură penală este permisă folosirea de către organul de urmărire penală a investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor, în scopul obținerii de probe în procesul penal. Arată că noțiunea de „colaborator“ nu este definită de nicio dispoziție de drept material sau procedural. Ca atare, apreciază că neavând un sens tehnic, autonom, dat de normele incidente, sensul noțiunii de „colaborator“ este cel colocvial, specific vorbirii curente. Prin urmare, solicită Curții să constate că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale numai dacă prin „colaborator“ se înțelege inclusiv „martorul denunțător“. … 19.Curtea de Apel Brașov – Secția penală arată că este opțiunea legiuitorului să nu includă declarațiile „martorului denunțător“ între cele în privința cărora trebuie să existe rezerve de libertate de apreciere (cum este cazul investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați). Denunțătorul are calitatea de martor în procesul penal, iar, potrivit art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, martorul este persoana care se află, printre altele, în situația de a avea calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, într-un proces penal și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni. Acesta este audiat în fața instanței de judecată în condiții de contradictorialitate, iar instanța va pronunța o hotărâre doar dacă declarația acestuia se coroborează cu restul materialului probator. Deși este adevărat că persoana respectivă poate fi interesată de aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, un anume interes se poate regăsi și în ceea ce privește persoana vătămată sau partea civilă din cauză. Cu toate acestea, declarațiile acestora nu pot fi înlăturate, acestea constituind, potrivit art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, mijloace de probă ce vor fi evaluate și valorificate doar în măsura în care se coroborează cu restul materialului probator de la dosar. … 20.Pe de altă parte, instanța judecătorească apreciază că neincluderea declarațiilor „martorului denunțător“ între cele la care face referire art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală are în vedere tocmai împrejurarea că, pentru a beneficia de calitatea de martor prevăzută de art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, acesta trebuie să furnizeze informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni. Așadar, caracterul determinant al informațiilor furnizate de acest martor încă din cursul urmăririi penale în vederea aflării adevărului cu privire la infracțiuni grave a determinat legiuitorul să excludă declarația sa dintre cele ale persoanelor menționate la art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. … 21.Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, este evident că instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cauze în care se ridică o astfel de problemă are obligația de a evalua toate probele administrate în cursul urmăririi penale și readministrate în instanță și să pronunțe o hotărâre de condamnare doar atunci când o astfel de declarație se coroborează cu alte probe de la dosar, iar instanța și-a format convingerea pe baza evaluării și administrării tuturor probelor de la dosar că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. … 22.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 23.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:24.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 25.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014. Dispozițiile criticate au următorul cuprins:– Art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală: „Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.“; … – Art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002:În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:a)martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situații:1.are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni. …  …  … – Art. 19 din Legea nr. 682/2002: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.“ …  … 26.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) potrivit căruia România este stat de drept, art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. … 27.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, la data de 16 mai 2016, respectiv 11 iulie 2016 au fost înregistrate două denunțuri prin care se sesizau anumite fapte comise de autorul excepției, în concret săvârșirea infracțiunii de luare de mită și trafic de influență. Cu referire la cei doi denunțători, prin același rechizitoriu s-a dispus „clasarea în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de dare de mită/cumpărare de influență, prevăzute de art. 290 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost începută urmărirea penală in rem, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege și anume denunțarea faptei mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate cu privire la aceasta“. … 28.Totodată, Curtea reține că art. 19 din Legea nr. 682/2002 reglementează o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Or, Curtea constată, astfel cum s-a arătat anterior, că în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate au fost aplicate dispozițiile referitoare la cauzele de nepedepsire, prevăzute de art. 290 alin. (3) și de art. 292 alin. (2) din Codul penal. … 29.Așa fiind, Curtea reține că dispozițiile art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor nu au legătură cu soluționarea cauzei, în accepțiunea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Pentru aceste motive, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. … 30.În continuare, în ceea ce privește forța probantă a declarației de martor dată de denunțător – critica ce vizează art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală -, Curtea observă că, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză“. … 31.Curtea constată că noul Cod de procedură penală consacră, ca și legea veche, sistemul liberei aprecieri a probelor. În baza principiului liberei sau intimei convingeri a judecătorului, acesta va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză, neexistând o ordine de preferință, referitor la forța probantă a acestora. Totodată, organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate, cât și credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanța acestora rezultând în urma aprecierii lor de organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în mod legal și loial în cauză. În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei se dispun doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. … 32.În acest context, Curtea observă că legiuitorul, prin dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. … 33.Curtea constată că în doctrină s-a menționat că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, rezultă că celelalte mijloace de probă prin care au fost obținute probe directe pot conduce autonom, în mod determinant, la pronunțarea uneia dintre soluțiile enumerate mai sus, care conțin constatarea faptului că o persoană a comis o infracțiune. … 34.În acest context, Curtea reține că autorii excepției apreciază că dispozițiile anterior menționate sunt neconstituționale din perspectiva faptului că, pe lângă declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați, nu sunt menționate și declarațiile denunțătorului audiat în calitate de martor. Așa fiind, Curtea apreciază necesar a se stabili scopul instituirii dispoziției de lege criticate. … 35.Din această perspectivă, Curtea reține că, în ceea ce privește investigatorii, aceștia, potrivit art. 148 alin. (8) din Codul de procedură penală, pot fi audiați ca martori în cadrul procesului penal în aceleași condiții ca martorii amenințați. Totodată, potrivit art. 148 alin. (10) din același act normativ, în situații excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) al art. 148, iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor sau informațiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală. Dispozițiile art. 148 alin. (8) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. … 36.De asemenea, potrivit art. 150 alin. (3) din Codul de procedură penală, activitățile autorizate pot fi desfășurate de un organ de cercetare penală, de un investigator cu identitate reală, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator, iar, potrivit alin. (6) al aceluiași articol, persoana care a desfășurat activitățile autorizate poate fi audiată ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozițiilor privind audierea martorilor amenințați, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară. … 37.Referitor la martorul protejat, Curtea constată că, din coroborarea art. 125-129 din Codul de procedură penală, rezultă că odată acordat statutul de martor amenințat se dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute de dispozițiile procesual penale. În condițiile în care una dintre măsurile de protecție este cea prevăzută de art. 126 alin. (1) lit. d) și art. 127 lit. d) din Codul de procedură penală, audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar, subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora putând adresa întrebări martorului audiat în aceste condiții, fiind respinse întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului. Această modalitate de audiere este cea aplicabilă și în cazul investigatorilor și colaboratorilor. … 38.Totodată, potrivit art. 149 alin. (1) din Codul de procedură penală, identitatea reală a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor cu o altă identitate decât cea reală nu poate fi dezvăluită. … 39.Curtea observă că au fost exprimate opinii în sensul că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală preiau în dreptul intern un standard clasic al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căruia, în anumite circumstanțe, autoritățile judiciare pot apela la declarațiile administrate în faza „instrucției“ (urmăririi penale), în special în cazul refuzului persoanelor care le-au dat de a le reitera în public de teama consecințelor pe care acestea le-ar putea avea pentru siguranța lor. Necesitatea protecției nu poate aduce atingere substanței dreptului la apărare, astfel că, și în aceste situații, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că drepturile apărării sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atunci când o condamnare se fondează în întregime sau într-o măsură determinantă pe mărturia făcută de o persoană pe care acuzatul nu a putut-o interoga direct sau prin altă persoană în numele său, nici în faza de urmărire penală, nici în faza dezbaterilor. … 40.Pe de altă parte, s-a arătat că sfera martorilor protejați ale căror declarații nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. În această categorie sunt incluși investigatorii cu identitate reală sau protejată, colaboratorii cu identitate reală sau protejată, martorii amenințați, martorii vulnerabili, dar și persoana vătămată și partea civilă cu privire la care s-au luat măsuri de protecție similare martorilor amenințați. Din acest punct de vedere, persoana vătămată protejată și partea civilă protejată se află în aceeași situație faptică și au același regim juridic ca cel al martorilor protejați, prin urmare, și efectele declarațiilor lor trebuie să fie asemănătoare cu cele ale acestora din urmă. Restrângerea valorii probante a declarațiilor acestor persoane are la bază temerea că atât investigatorii, colaboratorii, cât și martorii protejați (în sens larg) sunt supuși unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală și astfel pot fi influențați în declarații, fie pentru că unii sunt agenți executivi ai statului, fie că alții au anumite interese (colaboratorii pot avea interesul de a obține o remunerație sau de a li se reduce pedeapsa în propriul dosar, de a beneficia de un acord de recunoaștere a vinovăției sau de renunțare la urmărirea penală etc.) în a acționa conform dorinței organului judiciar sau sunt îndatorați moral de efortul de protejare a lor și reacționează în consecință etc. Deși utilizarea tehnicilor sub acoperire nu poate încălca în sine dreptul la un proces echitabil, riscul pe care îl implică instigarea de către poliție prin asemenea tehnici presupune ca folosirea acestor metode să fie menținută în limite bine determinate. Astfel, în scopul evitării unei erori judiciare bazate pe astfel de probe, precum și având în vedere condițiile derogatorii de audiere a acestor persoane, care restrâng într-o oarecare măsură posibilitățile de apărare, legea a restrâns, la rândul ei, valoarea probantă a declarațiilor investigatorului, colaboratorului, martorului protejat. … 41.Curtea apreciază că, într-adevăr, sfera de cuprindere a persoanelor ale căror declarații nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. Cu toate acestea, dacă legiuitorul ar fi instituit această dispoziție legală având în vedere cele enunțate anterior (paragraful 40), ar fi însemnat ca restrângerea valorii probante a declarațiilor acestor persoane să se răsfrângă asupra procesului penal, indiferent de modalitatea de audiere a acestora. Aceasta, deoarece existența unui control de autoritate din partea organului de urmărire penală asupra investigatorilor, colaboratorilor și martorilor protejați (în sens larg) nu este determinată de modalitatea de audiere a acestor persoane. Totodată, existența anumitor interese ale colaboratorului, ale persoanei vătămate etc. subzistă indiferent de cunoașterea sau necunoașterea de către inculpat a identității acestor persoane. … 42.De altfel, prin comparație, Curtea observă că în art. 75 din Codul de procedură penală din 1968, legiuitorul reglementase expres că „Declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză“. Iar, referitor la acest aspect, Curtea Constituțională constatase că rezerva manifestată de legiuitor în ceea ce privește forța probantă a declarațiilor învinuitului sau inculpatului este justificată din punct de vedere psihologic prin poziția procesuală a acestuia în proces, după cum este justificată în cazul declarațiilor părții civile, ale părții vătămate și ale părții responsabile civilmente, față de care se manifestă aceeași rezervă (Decizia nr. 151 din 23 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 8 iulie 2002). … 43.Astfel, dacă opțiunea legiuitorului s-ar fi întemeiat pe aceste elemente, ar fi însemnat că declarațiile persoanelor anterior menționate ar fi trebuit să aibă o forță probantă mai scăzută decât alte mijloace de probă indiferent de acordarea calității de martor protejat (în sens larg) și indiferent de cunoașterea identității investigatorilor sau colaboratorilor. … 44.Totodată, Curtea observă că instanța de contencios european a acordat o atenție deosebită cauzelor ce aveau ca obiect folosirea martorilor anonimi de către organele de urmărire penală pentru administrarea probatoriului în acuzare; prin martori anonimi instanța europeană are în vedere persoanele care au fost audiate cu protejarea identității sau prin includerea în programe speciale de protecție și care au dat declarații cu privire la faptele de care este acuzată o persoană și a căror identitate nu este cunoscută apărării. În cadrul acestei noțiuni sunt incluși și agenții infiltrați care sunt reprezentanți ai organelor de anchetă și care, prin activitatea desfășurată sub protecția anonimatului, contribuie la strângerea de mijloace de probă în acuzarea unei persoane. Curtea de la Strasbourg a apreciat că folosirea declarațiilor acestor persoane pentru a dispune condamnarea nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile convenției. Însă, dacă se menține anonimatul martorului acuzării, apărarea va fi confruntată cu dificultăți deosebite. Astfel, în acest caz, dezavantajul cu care se confruntă apărarea trebuie să fie în mod suficient contrabalansat prin procedura urmată de autoritățile judiciare. Probele obținute de la martori în condițiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel normal cerut de Convenția europeană trebuie analizate cu extremă atenție, iar condamnarea unui acuzat nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (Hotărârea din 28 februarie 2006, pronunțată în Cauza Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 76-79; Hotărârea din 14 februarie 2002, pronunțată în Cauza Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46). … 45.Așa fiind, Curtea apreciază, luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că, reglementând dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenței unor situații în care persoanele anterior menționate nu sunt prezente pentru a fi audiate într-un proces public și contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanțiile procedurale, iar nu atât faptul că aceste persoane au anumite interese legate de tragerea la răspundere penală a propriei persoane. … 46.Or, din perspectiva denunțătorului, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și acesta dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile. … 47.În cazul în care denunțătorul nu dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile, denunțătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică și contradictorie, cu respectarea dispozițiilor referitoare la audierea martorilor. … 48.În acest din urmă caz, Curtea distinge două situații, după cum există sau nu există un interes în obținerea unui beneficiu din perspectiva tragerii acestora la răspundere penală. … 49.Astfel, în cazul în care denunțătorul nu are niciun beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, declarația sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declarația oricărui alt martor, beneficiind de același tratament. … 50.În cazul în care denunțătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, apare că, din această perspectivă, poziția sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente. Referitor la aceștia din urmă, s-a precizat că, fiind interesați în proces, aceștia acționează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declarațiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susținerea poziției pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declarații necorespunzătoare adevărului. … 51.Or, astfel cum s-a arătat, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declarațiile părții (persoanei) vătămate, părții civile și părții responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepția declarațiilor prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declarații au o valoare probatorie necondiționată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declarației martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca și serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezășie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declarațiilor făcute de martori. … 52.De asemenea, Curtea constată că în majoritatea țărilor membre ale Consiliului Europei nu există vreo dispoziție legală care să reglementeze valoarea probantă predefinită a declarației denunțătorului dată în calitate de martor, fiind aplicabil principiul liberei aprecieri a probelor de către instanța judecătorească. În acest sens, Norvegia, Moldova, Cehia, Croația, Letonia, Polonia, Macedonia. Totodată, Curtea constată că țări precum Croația și Macedonia au în propria legislație dispoziții similare celei din art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală din România, după cum urmează: în temeiul articolului 298 din Codul de procedură penală, hotărârea de condamnare a inculpatului nu se poate baza exclusiv pe mărturia martorului protejat (Croația); articolul 231 din Legea privind procedura penală prevede că hotărârea nu se poate baza numai pe declarația martorului protejat a cărui identitate a fost ascunsă (Macedonia). … 53.În concluzie, având în vedere cele anterior expuse, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată în raport cu criticile formulate. … 54.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a) pct. 1 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Iulian-Costin Văduvan în Dosarul nr. 737/64/2016 al Curții de Apel Brașov – Secția penală. … 2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Brașov – Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 ianuarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește