DECIZIA nr. 59 din 13 februarie 2018

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 08/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 488 din 13 iunie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ActulREFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 9
ART. 1RESPINGE NECONSTITUTIONALITATEALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ART. 1REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 5
ART. 1REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 8
ART. 1REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ART. 1REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 3
ART. 1REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 1
ART. 1REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 1REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ART. 2REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 2REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ART. 3REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 53
ART. 6REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 1
ART. 6REFERIRE LAOUG 50 09/06/2010
ART. 6REFERIRE LAOUG 60 03/06/2009
ART. 6REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 6REFERIRE LALEGE 190 09/12/1999
ART. 6REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864
ART. 7REFERIRE LAOUG 60 03/06/2009
ART. 8REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 9REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 3
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 9REFERIRE LAPROTOCOL 20/03/1952 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 10REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 12REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ART. 12REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 13REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 1
ART. 14REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 15REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ART. 15REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 17REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 17REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 6
ART. 18REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 19REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 1
ART. 19REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 19REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 20REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ART. 20REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 20REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 21REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 23REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 45
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 45
ART. 27REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 27REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 45
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 135
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 45
ART. 27REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 135
ART. 29REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 29REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 30REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 31REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 45
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 34REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 36REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 36REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 36REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 37REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 37REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ART. 38REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ART. 39REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 39REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 39REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ART. 40REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ART. 40REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 10
ART. 40REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 3
ART. 40REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 1
ART. 40REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 40REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ART. 40REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 5
ART. 40REFERIRE LALEGE 368 26/11/2009
ART. 40REFERIRE LAOUG 60 03/06/2009
ART. 40REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 45
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 135
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 41REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 42REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 3
ART. 42REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ART. 42REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 43REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 43REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 3
ART. 43REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 43REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864
ART. 44REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 44REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 44REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 45REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 45REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ART. 45REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 8
ART. 46REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 46REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 11
ART. 46REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 46REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 47REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 391 06/06/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 367 30/05/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 359 11/05/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 358 11/05/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 357 11/05/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 240 06/04/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 238 06/04/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 95 28/02/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 94 28/02/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 93 28/02/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 92 28/02/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 35 19/01/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 15 17/01/2017
ART. 48REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 49REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 49REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 49REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 15
ART. 49REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 49REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864
ART. 49REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 969
ART. 50REFERIRE LADECIZIE 35 19/01/2017
ART. 50REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 50REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 50REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 51REFERIRE LADECIZIE 192 31/03/2005
ART. 51REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 51REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 52REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 52REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 52REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 1
ART. 52REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 0
ART. 52REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 52REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 53REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 53REFERIRE LAOUG 60 03/06/2009
ART. 53REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 0
ART. 53REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 53REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 54REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 54REFERIRE LAOUG 60 03/06/2009 ART. 1
ART. 54REFERIRE LAOUG 60 03/06/2009
ART. 54REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 54REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 55REFERIRE LADECIZIE 571 19/09/2017
ART. 55REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 55REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 55REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 56REFERIRE LADECIZIE 571 19/09/2017
ART. 56REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 56REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 56REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 57REFERIRE LADECIZIE 571 19/09/2017
ART. 57REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 57REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 57REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009 ART. 0
ART. 57REFERIRE LACOD CIVIL (R) 17/07/2009
ART. 57REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 969
ART. 57REFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864
ART. 58REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 4
ART. 58REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 59REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 59REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 59REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 16
ART. 60REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 60REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 60REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 7
ART. 60REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 60REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 24
ART. 60REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 124
ART. 60REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 60REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 24
ART. 61REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 61REFERIRE LADECIZIE 245 19/04/2016
ART. 61REFERIRE LADECIZIE 270 07/05/2014
ART. 61REFERIRE LADECIZIE 59 17/02/2004
ART. 61REFERIRE LADECIZIE 19 08/04/1993
ART. 61REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 44
ART. 61REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 44
ART. 62REFERIRE LADECIZIE 35 19/01/2017
ART. 62REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016
ART. 62REFERIRE LADECIZIE 282 08/05/2014
ART. 62REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 45
ART. 62REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 135
ART. 62REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 45
ART. 63REFERIRE LADECIZIE 623 25/10/2016
ART. 63REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 63REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 53
ART. 64REFERIRE LALEGE 77 28/04/2016 ART. 5
ART. 64REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 64REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 64REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 64REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 64REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 64REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 148 04/03/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 372 03/06/2021





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Cosmin-Marian Văduva – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3,art. 4 alin. (1),art. 5 alin. (1) și alin. (3),art. 7, art. 10 și art. 11, cu excepția tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Bancpost – S.A. din București în Dosarul nr. 4.517/327/2016 al Judecătoriei Tulcea – Secția civilă și penală. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.863D/2017.2.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.3.Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 2.880D/2017, nr. 2.881D/2017, nr. 2.898D/2017 și nr. 2.908D/2017, având ca obiect excepții de neconstituționalitate privind dispoziții ale Legii nr. 77/2016, excepții ridicate de Societatea Bancpost – S.A. din București în dosarele nr. 3.939/327/2016, nr. 4.516/327/2016 și nr. 4.741/327/2016 ale Judecătoriei Tulcea – Secția civilă și penală, precum și de către Alexandru Viorel Burdea, Adriana Burdea si Tedy Crestin în Dosarul nr. 25.422/302/2016 al Tribunalului București – Secția a VI-a civilă.4.La apelul nominal, în Dosarul Curții nr. 2.898D/2017, se prezintă autorii excepției de neconstituționalitate, asistați de avocat Ioan Lungu, cu împuternicire depusă la dosar, precum și, în calitatea de reprezentant al părții Societatea Banca Comercială Română – S.A. din București, avocat Mihaela Ceaușescu, cu împuternicire depusă la dosar.5.Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 2.880D/2017, nr. 2.881D/2017, nr. 2.898D/2017 și nr. 2.908D/2017 la Dosarul nr. 2.863D/2017. Reprezentantul Ministerului Public și avocații prezenți sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.880D/2017, nr. 2.881D/2017, nr. 2.898D/2017 și nr. 2.908D/2017 la Dosarul nr. 2.863D/2017, care a fost primul înregistrat.6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepției de neconstituționalitate care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016. Domnul avocat arată că destinatarii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima casă sunt discriminați față de cetățenii care au contractat credite în temeiul Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Codului civil de la 1864 și Codului civil, care reglementează împrumutul de consumațiune și contractul de credit, întrucât nu pot beneficia de teoria impreviziunii, așa cum este aceasta reglementată de Legea nr. 77/2016. Domnul avocat susține că și consumatorii care au contractat credite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 au dreptul de a beneficia de teoria impreviziunii, așa cum este aceasta reglementată de Legea nr. 77/2016 și că, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (4) ale acesteia sunt discriminatorii. La final depune și concluzii scrise.7.În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantei părții Societatea Banca Comercială Română – S.A. din București, care solicită respingerea excepției, pentru că debitorii care au contractat credite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 nu se află în aceeași situație juridică și economică cu debitorii care au contractat credite pentru achiziția de locuințe în temeiul altor acte normative. Astfel, creanțele rezultate din executarea silită a creditelor acordate prin Programul Prima Casă sunt creanțe bugetare, și nu creanțe obișnuite, așa cum sunt creanțele din celelalte acte normative în temeiul cărora se pot acorda credite pentru consumatori.8.Doamna avocat face trimitere la preambulul Legii nr. 77/2016, potrivit căruia aceasta reprezintă o implementare a Directivei 2014/17/UE care exceptează de la aplicare anumite categorii de credite cărora li se subsumează și Programul Prima Casă, întrucât acesta a fost destinat facilitării accesului persoanelor la achiziția de imobile, contractul de credit se încheie numai ulterior aprobării garanției de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și creditele respective vizează un public restrâns, format din persoane fizice care nu dețin în proprietate locuințe cu suprafață mai mare de 50 m^2.9.Dacă, ipotetic, s-ar admite că pot fi date în plată și bunurile achiziționate în cadrul Programului Prima Casă, ar fi imposibil din punct de vedere juridic, având în vedere că banca nu este singurul titular al dreptului de ipotecă de rang I. Proprietarul ar trebui să transfere către stat proprietatea acestuia, având în vedere că statul, ca titular al ipotecii legale, este primul înscris în cartea funciară. Într-o atare situație, statul plătește băncii 50% din valoarea creditului, conform contractului de garantare, iar banca nu ar mai avea, în temeiul art. 3 din Legea nr. 77/2016, dreptul de a cere împrumutatului vreo compensație nici cu privire la restul de 50% din valoarea principalului sumei împrumutate și nici a dobânzilor și comisioanelor. Prin urmare, o asemenea eventualitate contravine dreptului de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituție, precum și de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.10.În încheiere, doamna avocat mai arată că beneficiarii programului Prima Casă se află și din punct de vedere economic într-o situație diferită de cei care au contractat credite în baza altor acte normative, cum ar fi obligația de a achita un avans de numai 5% din suma împrumutată, față de avansul de minimum 15% dintr-un contract de credit ipotecar obișnuit și dobânda care este jumătate din dobânda care se percepe într-un contract de credit ipotecar obișnuit. În aceste condiții, nu se încalcă prevederile art. 16 din Constituție și, ca atare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. La final depune și concluzii scrise.11.Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că nu se creează discriminare între diferitele categorii de persoane care au contractat credite, acestea aflându-se în situații distincte.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:12.Prin sentințele civile nr. 1.413 din 22 mai 2017, nr. 1.148 din 28 aprilie 2017, nr. 1.147 din 28 aprilie 2017 și nr. 1.166 din 2 mai 2017, pronunțate în dosarele nr. 4.517/327/2016, nr. 3.939/327/2016, nr. 4.516/327/2016 și nr. 4.741/327/2016, Judecătoria Tulcea – Secția civilă și penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3,art. 4 alin. (1),art. 5 alin. (1) și alin. (3),art. 7, art. 10 și art. 11, cu excepția tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“, din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepțiile de neconstituționalitate formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 2.863D/2017, nr. 2.880D/2017, nr. 2.881D/2017 și nr. 2.908D/2017.13.Prin Încheierea din 16 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 25.422/302/2016, Tribunalul București – Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.898D/2017.14.Excepțiile au fost invocate de Societatea Bancpost – S.A. din București, în cauze având ca obiect soluționarea contestațiilor referitoare la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016, iar, în Dosarul Curții nr. 2.898D/2017, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, în faza apelului, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni formulate, în temeiul Legii nr. 77/2016, de către Alexandru Viorel Burdea, Adriana Burdea și Tedy Crestin, în calitate de consumatori.15.În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 8 alin. (5) și art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât consacră efectul retroactiv al legii, în totalitatea sa. Astfel, Legea nr. 77/2016 este aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum și executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor.16.Autoarele excepției susțin că legea nouă adaugă raportului juridic născut sub imperiul legii vechi o instituție juridică cu caracter de noutate față de dispozițiile legale aplicabile la data încheierii raportului juridic avute în vedere de părți. Prin aplicarea legii noi se ajunge, așadar, la o altă consecință, la alte efecte ale contractului și la un alt mecanism de stingere a obligațiilor, decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate contractele. Atunci când s-a încheiat contractul de credit, părțile au convenit ca debitorul să se oblige să restituie sumele de bani primite cu titlu de împrumut. Ulterior, în viața contractului intervine legiuitorul și, împotriva voinței creditorului, conferă debitorului dreptul ca acesta să se libereze de obligația sa față de creditor printr-un alt bun decât cel la care s-a așteptat și se așteaptă în mod legitim creditorul, fără să distingă după cum bunul este afectat sau nu de alte sarcini ori de stadiul în care acesta se găsește, ori să solicite creditorului stingerea tuturor obligațiilor în cazul în care bunul imobil afectat garanției creditorului a fost, deja, supus procedurii de executare silită.17.În continuare, se susține că art. 6 alin. (6) din Codul civil a clarificat noțiunea de „situație juridică“, valorificând experiența doctrinară și jurisprudențială în materie, iar ipoteza reglementată de art. 3 din Legea nr. 77/2016 nu poate să fie calificată drept o situație juridică, respectiv un „statut“ personal sau real. Prin urmare, în cazul în care contractele au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu se poate aplica art. 11 în forma actuală, adică nu se poate institui în sarcina profesionistului obligația de a prelua cu titlu de dare în plată imobilul afectat garanției, cu efect liberatoriu pentru întreaga creanță, pentru că un asemenea efect al contractului nu era prevăzut de lege la data stabilirii obligațiilor, respectiv la data încheierii contractului. Or, dacă art. 11 prevede că dispozițiile noii legi se aplică inclusiv contractelor în curs de derulare, adică și celor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, înseamnă că textul este neconstituțional pentru că înfrânge principiul neretroactivității legii noi. În concluzie, pentru contractele încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu pot fi avute în vedere alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea sub imperiul căreia au fost încheiate.18.Autoarele excepției apreciază că se încalcă și art. 16 alin. (1) din Constituție. Prin Legea nr. 77/2016 se instituie un tratament discriminatoriu al creditorilor față de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât acestea pun creditorul într-o poziție de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiționat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaște dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanție, fără a ține cont de interesul și opțiunea creditorului, situație de natură să îl plaseze într-o poziție privilegiată pe debitor, cu nesocotirea dispozițiilor constituționale.19.De asemenea, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 încalcă prevederile art. 16 din Constituție. Astfel, prin excluderea creditelor acordate prin programul Prima casă de la aplicarea prevederilor Legii nr. 77/2016, se creează o vădită discriminare între cetățenii care au contractat credite prin acest program și ceilalți cetățeni, care au contractat credite în baza altor acte normative, fără o justificare rezonabilă.20.Neconstituționalitatea art. 7 din Legea nr. 77/2016 decurge, în primul rând, din încălcarea dreptului la apărare și a accesului la justiție, având în vedere că obiectul contestației este limitat strict la condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 – dispoziții care sunt neconstituționale în raport cu libertatea economică și dreptul de proprietate. Practic, deși creditorul are dreptul de a contesta notificarea cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului afectat garanției, prin darea în plată, acesta nu poate formula nicio apărare cu privire la drepturile sale și cu privire la aspectele particulare ale speței care ar putea conduce, eventual, la o inadmisibilitate a notificării. Având în vedere că, față de condițiile de admisibilitate prevăzute în lege, se conferă un drept general tuturor consumatorilor, fără a se avea în vedere o reechilibrare a contractului, în contextul în care executarea acestuia ar deveni prea oneroasă pentru consumator, din diverse circumstanțe excepționale, limitarea obiectului contestației strict la aceste motive echivalează, în cele din urmă, cu o îngrădire nejustificată a dreptului la apărare și a accesului la justiție, care, în aceste condiții, devin ineficace și iluzorii. Aceasta reprezintă și o încălcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.21.Autoarele excepției mai susțin că, prin dispozițiile criticate, se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate privată al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate, ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Or, creditorii dețin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispozițiile legale prin care se prevede recuperarea creanței numai în limita valorii imobilului adus în garanție și supus transferului forțat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispozițiile constituționale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanței nu este compensată de o prealabilă și dreaptă despăgubire, și nici nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii.22.În speță, dreptul consumatorului este unul discreționar, deoarece acesta poate alege în orice moment obligarea instituției creditoare la achiziționarea imobilului. Privarea de bun nu are loc pe baza unui act al vreunei administrații, ci pe temeiul voinței unui particular, ceea ce face ca această ingerință să fie una arbitrară, întrucât particularul, respectiv consumatorul nu este obligat să urmărească vreun interes public, ci numai interesele sale private, atunci când solicită privarea instituției creditoare de bunul său.23.Limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de art. 53 din Constituție, pierderea dreptului de proprietate nefiind proporțională cu scopul urmărit, elementul de protecție socială neregăsindu-se în condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.24.În consecință, prin instituirea dării în plată cu efect liberatoriu, în lipsa consimțământului creditorului, la deplina discreție a consumatorului și fără a fi prevăzute condiții minime de admisibilitate care să se refere la dificultățile financiare ale consumatorului, se încalcă dreptul de proprietate privată a creditorului.25.Deși accesul liber la o activitate economică și libera inițiativă sunt garantate prin art. 45 din Constituție, dispozițiile legale criticate limitează această garanție sub două aspecte. Operațiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activitățile principale ale creditorilor, sunt limitate sub aspectul operațiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele și executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forțată a creditorului într-un „vehicul imobiliar“, deși nu a exprimat liber o astfel de inițiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfășurarea activităților comerciale privitoare la imobile, iar, prin transferul forțat al proprietății asupra imobilelor, va fi obligată să desfășoare această activitate neprevizionată.26.Nu are relevanță faptul că instituția de credit a primit un bun imobil drept garanție a obligației de rambursare a creditului, ori, în cazul executării silite a bunului, prețul de adjudecare, întrucât intenția de la momentul constituirii ipotecii nu este aceea de a dobândi acest imobil în proprietate, ci doar de a avea o preferință înaintea altor creditori în ceea ce privește sumele valorificate din vânzarea respectivul bun ipotecat, indiferent în mâinile cui s-ar afla la momentul valorificării. Dreptul de ipotecă, înțeles ca drept real accesoriu, nu schimbă obiectul creanței pe care o garantează, în speță, fiind un drept real garantând executarea unei obligații de a da o sumă de bani, ci îl pune pe creditor în poziția unui creditor preferat. Este adevărat că aceste persoane juridice pot deține imobile în proprietate, dar astfel de imobile sunt deținute ca bază a exercitării comerțului lor specific și nu ca un scop în sine al comerțului lor.27.Din prisma art. 45, în coroborare cu art. 135 din Constituție, statul are obligația de a nu schimba sau altera scopul activității unui actor la viața economică, altfel se încalcă libertatea comerțului. Darea în plată potrivit Codului civil, respectiv preluarea în contul creanței, potrivit Codului de procedură civilă, sunt situații de excepție. Cât timp măsura se menține în limitele unei excepții este rezonabilă și proporțională scopului executării obligațiilor. Transformarea ei în regulă, prin instituirea unui drept unilateral, potestativ al consumatorului și a unei obligații corelative a creditorului de a accepta darea în plată, sub sancțiunea pronunțării unei hotărâri de către instanța de judecată, încalcă în mod evident libertatea economică a creditorului, care este silit să accepte o altă modalitate de valorificare a creanței decât aceea care rezultă din scopul activității sale și natura contractelor încheiate în realizarea acestuia (împrumuturi bănești care, potrivit principiului nominalismului, presupun restituirea întocmai a sumelor împrumutate).28.Libera inițiativă ar însemna libertatea persoanei de a desfășura activitatea economică în modalitatea pe care aceasta o consideră cea mai potrivită pentru a-și atinge scopul, uzând de mijloacele juridice pe care le are la dispoziție. În desfășurarea activității sale economice, persoana este liberă să își aleagă partenerii contractuali și clienții. Ca o consecință, deși libertatea contractuală nu are valențe constituționale exprese, ea ar putea fi subsumată conceptului de liberă inițiativă, deoarece mijlocul juridic prin care persoana participă la viața economică este contractul ca formă de manifestare a libertății contractuale.29.Se mai susține că, atunci când este vorba despre un raport dintre particulari, statul trebuie să reglementeze justa exercitare a drepturilor concurente și nu să supună un particular la voința arbitrară a unui alt particular. Nu sunt prevăzute condițiile în care libertatea prevăzută de art. 53 poate fi îngrădită prin instituirea dreptului consumatorului de a proceda la darea în plată, ceea ce înseamnă că dreptul consumatorului ce restrânge libertatea economică este discreționar. Măsurile propuse sunt disproporționate față de scopul urmărit. Scopul este protejarea debitorilor aflați în dificultate financiară pe când Legea nr. 77/2016 – art. 4 alin. (1) – nu prevede o astfel de condiție pentru aplicarea dării în plată cu efect liberatoriu.30.Protejarea consumatorilor și simpla calitate de consumator a uneia dintre părțile contractului nu poate conduce la un asemenea efect drastic de încălcare a libertății economice și contractuale, cu atât mai mult cu cât elementul de protecție socială lipsește cu desăvârșire din cadrul condițiilor de admisibilitate din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Aceasta cu atât mai mult cu cât acordarea de drepturi generale unei categorii largi de consumatori, fără a exista criterii clare în ce privește necesitatea consumatorului de protecție socială, poate da naștere la abuzuri din partea consumatorilor.31.În final, se afirmă că, întrucât Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1)-(3), art. 45 și art. 53 din Constituție, este evidentă încălcarea art. 1 din Constituție.32.Judecătoria Tulcea – Secția civilă și penală apreciază că excepțiile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate.33.Tribunalul București – Secția a VI-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.34.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.35.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile părților, precum și pe cele depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:36.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.37.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 3,art. 4 alin. (1),art. 5 alin. (1) și (3),art. 7, art. 10 și art. 11, cu excepția tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.38.Se constată că motivarea autoarelor excepțiilor de neconstituționalitate nu vizează, în fapt, și dispozițiile alineatului (4) al articolului 7 din Legea nr. 77/2016, ci exclusiv alineatele (1)-(3) și (5)-(6) ale acestuia. Prin urmare, în soluționarea prezentei cauze, Curtea constată că este învestită exclusiv cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1)-(3) și (5) și (6) din Legea nr. 77/2016, și nu se va pronunța cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016.39.De asemenea, verificând dispozitivele actelor de sesizare ale Judecătoriei Tulcea –- Secția civilă și penală, Curtea observă că obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă și prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016, cu excepția tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“. Prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 conțin, într-adevăr, două teze, respectiv teza potrivit căreia Legea nr. 77/2016 se aplică contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare și teza potrivit căreia Legea nr. 77/2016 se aplică contractelor încheiate după această dată. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat, însă, neconstituționalitatea sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 și nu a prevederilor tezei întâi a art. 11 din Legea nr. 77/2016. În aceste condiții, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie inter alia prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 și nu se va considera sesizată și cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi al Legii nr. 77/2016.40.Prevederile supuse controlului de constituționalitate au, astfel, următorul conținut:– Art. 1 alin. (4):Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima casă“, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare.;– Art. 3:Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.;– Art. 4:(1)Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:a)creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;b)cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;c)creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;d)consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi;– Art. 5 alin. (1) și (3):(1)În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.(…)(3)Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.– Art. 7:(1)În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2)Cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul.(3)Apelul împotriva hotărârii pronunțate în conformitate cu dispozițiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare și se judecă cu celeritate.(…)(5)În situația în care se admite contestația formulată de creditor, părțile vor fi puse în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(6)În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestației, creditorul are obligația să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispozițiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informațiilor și a înscrisurilor, cât și în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată;– Art. 10:(1)La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului față de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.(2)De dispozițiile prezentului articol beneficiază și codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligația debitorului principal.;– Art. 11:În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit […] prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.41.În opinia autorilor excepțiilor de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul supremației Constituției, art. 15 alin. (2), care prevede principiul neretroactivității, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul de apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 care consacră libertatea economică, în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi și a unor libertăți, și în art. 135 privind economia.42.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor […] privind neconstituționalitatea […] unei dispoziții dintr-o lege […] care are legătură cu soluționarea cauzei[…]“.43.Se observă, astfel, ca element comun situației de fapt din cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepției au invocat neconstituționalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze, în mod distinct, așa cum a procedat Curtea în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv cea care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] și cea care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil.44.Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în aceste dosare au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant și în examinarea admisibilității, de asemenea din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a excepției de neconstituționalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Astfel, potrivit primei teze a acestuia, dispozițiile Legii nr. 77/2016 se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11,Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.45.Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reținut că dispozițiile art. 11 teza întâi, raportate la dispozițiile art. 3 teza a doua, art. 4,art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească are posibilitatea și obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte.46.Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, faptul că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că prevederile menționate în prealabil sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească, în condițiile manifestării opoziției creditorului, poate și trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum și faptul că decizia precitată a fost publicată în Monitorul Oficial anterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituțională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la dispozițiile art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1) și art. 7 alin. (1)-(3) și (5)-(6) din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca inadmisibilă.47.În continuare, Curtea va examina pretinsa contrarietate dintre, pe de o parte, principiile și dispozițiile constituționale invocate în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate și, pe de altă parte, celelalte dispoziții ale Legii nr. 77/2016 criticate.48.În analizarea acestor critici, vor fi avute în vedere considerentele reținute de Curte în jurisprudența sa anterioară, în acest sens fiind, spre exemplu, deciziile nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, nr. 15 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 7 aprilie 2017, nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017, nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, nr. 94 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 4 august 2017, nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, nr. 238 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 11 august 2017, nr. 240 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 29 mai 2017, nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, nr. 358 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017, nr. 359 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 1 noiembrie 2017, nr. 367 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 17 iulie 2017 și nr. 391 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 31 octombrie 2017.49.În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut, în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 și art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ [paragraful 115].50.Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituție referitor la principiul egalității, pe lângă cele reținute de Curte în paragraful 112 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituțional a prevederilor criticate, se observă și că, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 [paragraful 64], Curtea a reținut că deosebirile obiective dintre categoria profesioniștilor și cea a consumatorilor sunt suficient de relevante și semnificative încât să justifice opțiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct.51.Așa cum, în mod repetat, a precizat Curtea Constituțională, tratamentul este discriminatoriu atunci când, unor situații care, din perspectiva criteriilor de relevanță, sunt similare, se aplică o reglementare diferită, iar unor situații care, din perspectiva criteriilor de relevanță, sunt distincte, li se aplică un tratament nediferențiat. Totodată, Curtea a precizat că „Egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituție, își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat“ [A se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005].52.În analiza conformității prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 cu dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, Curtea reține, mai întâi, că problema pentru a cărei rezolvare a fost adoptată reglementarea criticată este indicată în prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 – „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit“. Aceste riscuri reprezintă o particularizare a fenomenului general descris de prevederile art. 1.271 alin. (2) din Codul civil care fac referire la schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorilor la executarea obligației. Legiuitorul ordinar a înțeles să echilibreze riscurile izvorând din contractul de credit prin instituirea, în favoarea consumatorului afectat de acestea, a dreptului de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului (art. 3 din Legea nr. 77/2016), precum și a unor remedii judiciare, respectiv drepturile la acțiune reglementate de prevederile art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016. Toate aceste drepturi pot fi exercitate, însă, numai în condițiile și limitele astfel cum au fost stabilite de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precum și în jurisprudența ulterioară prin care a verificat compatibilitatea cu Constituția a Legii nr. 77/2016.53.Odată clarificate scopul legiuitorului ordinar, precum și modalitatea prin care a înțeles să îl urmărească, Curtea observă, pe de o parte, că, în fapt, și beneficiarii Programului Prima Casă se pot confrunta, ulterior încheierii contractului de credit, cu „schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea lor la executarea obligației“, așa cum dispune art. 1271 alin. (2) din Codul civil sau, în termenii Legii nr. 77/2016, cu dezechilibrarea riscurilor care izvorăsc din contractele de credit încheiate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 și, pe de altă parte, că aceștia sunt excluși de la aplicabilitatea Legii nr. 77/2016. Cu alte cuvinte, deși beneficiarii programului Prima Casă se află în aceeași situație în care se află persoanele care au contractat credite în temeiul altor acte normative și în întâmpinarea căreia legiuitorul a adoptat Legea nr. 77/2016, acesta le interzice, într-o manieră neechivocă, drepturile prevăzute de aceasta. Prin urmare, se ridică, în mod legitim, problema justificării excluderii beneficiarilor programului Prima Casă de la prevederile acesteia. Astfel, dacă se pot identifica rațiuni obiective în temeiul cărora legiuitorul ordinar a exclus de la folosința unui drept o categorie care, sub aspecte relevante, se află în aceeași situație cu titularii acestuia, atunci această excludere nu reprezintă o discriminare interzisă de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție.54.Curtea reține că, deși este indiscutabil că destinatarii programului Prima Casă se pot afla în acea situație care a determinat intervenția legiuitorului ordinar, respectiv dezechilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, aceștia, în egală măsură, sunt beneficiarii unei protecții speciale din partea statului. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, „Se aprobă programul «Prima casă», denumit în continuare Programul, ca program guvernamental care are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția sau construirea unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.“ Instituirea posibilității de a contracta credite garantate de stat îi transformă, deci, pe destinatarii acestui program guvernamental într-o categorie special protejată, prin raportare la categoria largă a persoanelor fizice care contractează credite, fără să se fi prevalat de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009. În concluzie, garantarea de către stat a unor credite, solicitate de persoanele fizice în vederea achiziției sau construirii unei locuințe reprezintă o deosebire suficient de relevantă încât să îndeplinească criteriile de raționalitate și obiectivitate necesare pentru a constata conformitatea cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție a măsurii legiuitorului de excludere a beneficiarilor Programului Prima Casă de la prevederile Legii nr. 77/2016.55.Curtea mai observă că, în cauza soluționată prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, a fost pusă în discuție conformitatea cu art. 16 din Constituție a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, potrivit cărora „(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: […] c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.“.56.În stabilirea conformității prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, sunt aplicabile mutatis mutandis rațiunile reținute de Curte în respingerea, în decizia antereferită, a excepției de neconstituționalitate vizând prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016. Astfel, în ambele cauze sunt criticate dispoziții care, în economia Legii nr. 77/2016, au aceeași natură, respectiv norme care instituie condiții care trebuie îndeplinite în vederea aplicării, de către instanțele judecătorești, a prevederilor Legii nr. 77/2016, iar dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. c) și, respectiv, art. 1 alin. (4) sunt criticate din perspectiva aceluiași standard constituțional, respectiv art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, în Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, s-a invocat instituirea unui privilegiu în favoarea destinatarilor Legii nr. 77/2016, iar în prezenta cauză se susține că prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 instituie o vădită discriminare între cetățenii care au contractat credite prin programul Prima Casă și ceilalți cetățeni, care au contractat credite în baza altor acte normative, fără o justificare rezonabilă.57.La paragrafele 18 și 19 ale Deciziei nr. 571 din 19 septembrie 2017, Curtea a reținut că, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementării vechiului Cod civil sau a celei din actualul Cod civil, și independent de incidența Legii nr. 77/2016 (sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege), instanța judecătorească care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Așadar, în lipsa acordului părților și în temeiul art. 969 și art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al art. 1.271 din actualul Cod civil, instanța judecătorească va pronunța o hotărâre prin care va dispune fie păstrarea contractului de credit în forma agreată de părți la data semnării sale, fie adaptarea contractului în forma pe care instanța o decide, fie încetarea sa.58.Așa fiind, a continuat Curtea, critica de neconstituționalitate care vizează încălcarea principiului egalității în drepturi, întrucât textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidența art. 4 și, implicit, a Legii nr. 77/2016, nu este întemeiată, orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, având deschisă calea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispozițiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile.59.Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea reține că, în condițiile în care destinatarii programului Prima casă au asigurat accesul la remediul impreviziunii de drept comun, excluderea acestora din câmpul de aplicare a prevederilor Legii nr. 77/2016, în interpretarea obligatorie dată acestora de către Curtea Constituțională, nu are semnificația unei discriminări interzise de art. 16 alin. (1) din Constituție.60.În ceea ce privește criticile formulate din perspectiva art. 21 și art. 24 din Constituție, și care vizează prevederile art. 7 din Legea nr. 77/2016, Curtea reamintește că, în paragraful 116 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, a reținut că instituția impreviziunii aplicabilă ope legis, pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu poate fi recunoscută, fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiției.61.În ceea ce privește criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 44 din Constituție, Curtea reiterează cele reținute în paragraful 128 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituție, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul art. 44 din Constituție cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea a reținut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție; însă, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condițiile exercitării sale cu bună-credință (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituțiilor de credit nu cunoaște nicio limitare în condițiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate.62.Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 și art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, Curtea a reținut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 [paragraful 65], că însuși textul art. 45 din Constituție dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Or, dispozițiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie – în condițiile legii – legiuitorul constituant însuși acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și pe cel al liberei inițiative. De altfel, Curtea Constituțională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor.“.63.Cu privire la criticile formulate în această excepție de neconstituționalitate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituție, pentru identitate cu rațiunea avută în vedere de Curte în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 [paragraful 130], Curta reține că acestea nu au incidență în soluționarea prezentei cauze.64.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, și cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziții legale,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza a doua, precum și a dispozițiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispozițiile art. 3,art. 4 alin. (1) și ale art. 7 alin. (1)-(3) și (5)-(6) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Bancpost – S.A. din București în dosarele nr. 4.517/327/2016, nr. 3.939/327/2016, nr. 4.516/327/2016 și nr. 4.741/327/2016 ale Judecătoriei Tulcea – Secția civilă și penală, precum și de către Alexandru Viorel Burdea, Adriana Burdea și Tedy Crestin în Dosarul nr. 25.422/302/2016 al Tribunalului București – Secția a VI-a civilă.2.Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziții din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe, și constată că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Tulcea – Secția civilă și penală și Tribunalului București – Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 februarie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cosmin-Marian Văduva

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x