DECIZIA nr. 563 din 16 septembrie 2021

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 15/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1177 din 13 decembrie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 319
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 319
ART. 1REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 319
ART. 3REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 57
ART. 3REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 58
ART. 5REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 319
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ART. 11REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 11REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 319
ART. 13REFERIRE LALEGE 76 24/05/2012
ART. 13REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 13REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 13REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 506
ART. 13REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948
ART. 13REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 319
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 11
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 20
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ART. 14REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 14REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 14REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 13
ART. 16REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948
ART. 17REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 103
ART. 19REFERIRE LADECIZIE 398 10/06/2021
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 20REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 319
ART. 22REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 22REFERIRE LACOD PR. CIVILA (R) 24/02/1948 ART. 319
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 808 03/06/2010
ART. 23REFERIRE LADECIZIE 184 08/05/2003
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 24REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 24REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Valentina Bărbățeanu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Alexandrina Adriana Volintiru în Dosarul nr. 3.564/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 665D/2018.2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Magistratul-asistent învederează Curții Constituționale că, pentru judecarea acestui dosar, s-a stabilit un termen inițial pentru data de 17 iunie 2021, la care, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 29 iunie 2021, când a dispus repunerea pe rol a dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, precizează că termenul de un an, criticat în cauză, este imperativ a fi respectat în ceea ce privește introducerea contestației în anulare, nu și motivarea acesteia. Prin urmare, orice persoană poate introduce o contestație în anulare respectând termenul de un an, fără să fie nevoie să o motiveze, urmând să expună motivele de contestație în anulare la momentul la care dosarul va fi primit de instanța care va judeca această cale de atac, când va avea posibilitatea să își precizeze motivarea.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5.Prin Încheierea din 19 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.564/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Alexandrina Adriana Volintiru într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât termenul de un an în care se poate introduce contestația în anulare curge de la data pronunțării, iar nu de la data redactării deciziei împotriva căreia este formulată. Arată că este cunoscut faptul că instanțele de judecată motivează cu întârziere deciziile definitive, dat fiind și volumul mare de lucru, situație în care justițiabilul suportă consecințele fără să aibă o culpă și fără alte posibilități de a beneficia de un remediu efectiv, în condițiile în care însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului are ca reper data la care este redactată și motivată decizia contestată.7.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că asupra textului de lege criticat Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, constatând conformitatea acestuia cu dispozițiile constituționale.8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9.Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora „Contestația [în anulare] se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă“. Curtea observă că, deși sesizarea a fost făcută cu referire la întregul text citat, din motivarea scrisă a excepției rezultă că a fost criticată doar teza a doua din acesta. Ca atare, obiect al excepției îl reprezintă dispozițiile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865.13.Totodată, Curtea reține că, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat. În prezent, textul se regăsește într-o redactare diferită în art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă“. În cauză este incident însă art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, în funcție de acesta fiind pusă în discuția părților excepția tardivității căii de atac a contestației în anulare ce formează obiectul procesului, astfel că, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, acesta urmează să fie reținut ca obiect al excepției de neconstituționalitate.14.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației puterilor în stat și supremația Constituției, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității, art. 16 privind egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și art. 129 privind folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Prin prisma art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern și a art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, se invocă și prevederile art. 6 – Dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 – Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate fixează ca moment de început al termenului de un an pentru formularea contestației în anulare, în ipoteza hotărârilor irevocabile care nu se duc la îndeplinire pe cale de executare silită, momentul în care partea interesată a luat cunoștință de conținutul hotărârii atacate. Autoarea excepției susține însă că acest termen ar începe să curgă de la data pronunțării, deși, în opinia sa, ar trebui să înceapă să se calculeze de la data redactării deciziei împotriva căreia este formulată contestația în anulare. Curtea observă că, în realitate, prevederile de lege supuse controlului nu conțin ipoteza normativă pe care autoarea excepției o critică, ci se referă la momentul „luării la cunoștință“. Afirmația că acesta ar fi momentul pronunțării, așa cum se pretinde în motivarea excepției, nu se poate susține, pentru că atunci partea va lua cunoștință doar de dispozitivul hotărârii, consemnat în minuta acesteia, care se pronunță în ședință publică, din care nu se poate deduce dacă instanța a comis sau nu vreo neregularitate procedurală, susceptibilă de a fi invocată pe calea contestației în anulare. Partea va lua efectiv cunoștință de hotărârea pe care intenționează să o atace doar în momentul în care va afla motivarea soluției pronunțate, argumentată în considerentele hotărârii.16.În cazul hotărârilor irevocabile – care, sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, nu se comunicau din oficiu -, acest moment al luării la cunoștință putea fi dovedit prin orice mijloc de probă atât de contestator, cât și de intimat. Astfel, momentul luării la cunoștință poate fi dovedit de către contestator prin orice mijloc de probă, iar odată dovedit momentul cunoașterii hotărârii a cărei anulare se cere revine intimatului să dovedească faptul că termenul de depunere a contestației în anulare începea să curgă, în realitate, de la un alt moment la care contestatorul aflase conținutul hotărârii. Luarea la cunoștință de hotărârea atacată este o problemă de fapt, susceptibilă de a fi dovedită prin orice mijloc de probă.17.Curtea reține, totodată, că prevederile de lege criticate trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care instituie o excepție de la regula decăderii din dreptul de a exercita oricare dintre căile de atac în cazul depășirii termenului prevăzut de lege pentru aceasta, și anume atunci când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei (art. 103 alin. 1: Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei). Sub acest aspect, s-a apreciat că, în practică, motivele care justificau repunerea în termen erau orice motive care excludeau culpa părții, așa cum este și neredactarea în mai puțin de un an de la data la care a rămas irevocabilă hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația în anulare.18.Așadar, contrar susținerilor autoarei excepției, există un remediu procesual eficace inclusiv pentru situația în care redactarea hotărârii nu s-a făcut în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, întrucât nu i se poate imputa în niciun fel părții interesate pasivitatea în neexercitarea căii de atac a contestației în anulare, neredactarea datorându-se exclusiv culpei judecătorului.19.De altfel, în lumina prevederilor referitoare la posibilitatea repunerii în termen, pentru ipoteza antamată de autoarea excepției, în care hotărârea nu a fost redactată în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, Curtea Constituțională a statuat că partea nu va putea fi decăzută din termenul de formulare a contestației în anulare, ci va putea solicita repunerea în termen, arătând că nedepunerea contestației în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii. Ca atare, Curtea a considerat că nu se poate reține susținerea potrivit căreia justițiabilul ar fi pus în situația de a suporta consecințele neredactării hotărârii fără să aibă vreo culpă și fără alte posibilități de a beneficia de un remediu efectiv (Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 20 septembrie 2019, paragraful 25).20.De asemenea, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea a constatat că, în ceea ce privește termenul fixat pentru contestația în anulare – ca de altfel în orice materie unde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen -, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, ci pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.21.Așa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor, contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.22.Curtea a mai observat că reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.23.În sensul celor de mai sus sunt, de exemplu, Decizia nr. 184 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, sau Decizia nr. 808 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 august 2010, ale căror considerente își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandrina Adriana Volintiru în Dosarul nr. 3.564/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 septembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x