DECIZIA nr. 553 din 14 septembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Timmobilia – S.R.L., cu sediul social în Timișoara, în Dosarul nr. 2.110/30/2018 al Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.808D/2018. … 2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.  … 3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Menționează, de asemenea, că autoritățile locale au posibilitatea prevăzută de lege de majorare a impozitelor și taxelor locale, însă nu se poate considera că această atribuție legală reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate al autoarei excepției. Precizează, totodată, că procedura de aplicare a acestor majorări de impozite și taxe este prevăzută în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016. … 
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4.Prin Sentința civilă nr. 1.538 din 31 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.110/30/2018, Tribunalul Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Timmobilia – S.R.L. cu sediul social în Timișoara, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ individual, respectiv a unei hotărâri din 2017 a consiliului local, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin primar Nicolae Robu. … 5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că reglementarea criticată contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind insuficient de precisă și clară în legătură cu criteriile care stau la baza supraimpozitării, proprietarii fiind puși în imposibilitatea de a prevedea în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, putând fi supraimpozitați în mod arbitrar, fără nicio justificare rezonabilă. Se arată că un impozit reprezintă o plată către stat, obligație a proprietarilor, raportat la valoarea intrinsecă a clădirii („averea“). Alte elemente (modul de exercitare de către proprietar a dreptului de proprietate și estetica imobilului) nu pot avea o influență în privința valorii impozitului. Majorarea impozitului nu este o plată datorată de proprietar pentru avere (valoarea imobilului), ci reprezintă o sancțiune contravențională deghizată, prin care se pedepsește un comportament pretins nelegal. Or, în opinia autoarei excepției, este vădit neconstituțională obligarea la plata unei sume de bani care, în realitate, nu are natura juridică a unui impozit. Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, impozitul este unic și pentru fiecare impozit se emite o singură declarație de impunere raportat la valoarea de impozitare a imobilului, însă, în privința impozitului majorat, se emite o declarație de impunere distinctă, ceea ce arată din nou că, în realitate, această sumă percepută suplimentar este o sancțiune. Totodată, se mai susține că, drept urmare a prevederilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, proprietarii de clădiri nu sunt egali în fața legii, ei putând să fie impozitați suplimentar fără niciun criteriu clar care să justifice un tratament diferit. Menționează că art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal utilizează termenul „neîngrijite“ fără a-l defini și fără o corelare a stării de neîngrijire a imobilului cu mărirea de până la 500% a impozitului, ceea ce are drept consecință o impozitare suplimentară pe baza unor criterii arbitrare, iar prin majorarea cu 500% a impozitului pentru unii proprietari se încalcă însuși dreptul de proprietate al proprietarului clădirii, precum și principiul așezării juste a sarcinilor fiscale. Așa fiind, fără o justificare rațională, unii proprietari de clădiri sunt obligați la o contribuție vădit exagerată și injustă (de până la 5 ori mai mare față de restul proprietarilor) la cheltuielile publice. În fine, apreciază ca fiind încălcate și dispozițiile art. 139 din Constituție, deoarece legea nu stabilește limitele și condițiile în care poate să fie majorat impozitul, ci se acordă posibilitatea ca acesta să fie stabilit în mod arbitrar de consiliile locale sau județene, prin acte juridice inferioare legii. … 6.Tribunalul Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neîntemeiată. Astfel, instanța arată că nu se poate susține că posibilitatea de majorare a impozitelor și taxelor locale, recunoscută autorităților locale prin acte administrative emise în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 215/2001, reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate al cetățenilor. O condiție esențială pentru ca o ingerință să fie considerată compatibilă cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este ca aceasta să fie legală, să urmărească un interes public legitim și să fie proporțională cu scopul urmărit. Or, din această perspectivă, instanța susține că în prezenta cauză aceasta este prevăzută de lege, respectiv în reglementarea privind majorarea impozitelor și taxelor locale în anumite situații, și urmărește un scop legitim, adică acela de a asigura existența sumelor în bugetele autorităților publice locale, precum și de a determina proprietarii de clădiri să le întrețină și să efectueze reparațiile ce se impun pentru a proteja siguranța celorlalți cetățeni.  … 7.Instanța apreciază că prevederile art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal nu aduc atingere nici principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, principiu care presupune existența unor situații de fapt identice, la care trebuie să se aplice un regim juridic identic, întrucât, în speță, această dispoziție se aplică tuturor persoanelor care se regăsesc în situațiile prevăzute de norma legală, fără nicio distincție.  … 8.De asemenea, apreciază că reglementarea criticată nu contravine nici dispozițiilor art. 1 alin. (5), ale art. 56 și ale art. 139 din Legea fundamentală, întrucât procedura de aplicare a majorării impozitelor și taxelor locale este prevăzută de normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016. … 9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. … 
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. … 12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Din examinarea notelor scrise depuse la dosar, Curtea constată însă că, în concret, autoarea excepției critică numai conținutul normativ cuprins în alin. (5) și (6) ale art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care constituie, astfel, obiect al excepției de neconstituționalitate. Potrivit textului de lege criticat, (5)Consiliul local poate majora impozitul pe clădiri și impozitul pe teren cu până la 500% pentru clădirile și terenurile neîngrijite, situate în intravilan.(6)Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor prevăzute la alin. (5) se adoptă prin hotărâre a consiliului local.“ … 13.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) – Egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (1) și (2) – Dreptul de proprietate privată, ale art. 56 – Contribuții financiare, precum și ale art. 139 alin. (2) – Impozite, taxe și alte contribuții. … 14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici identice celor invocate în prezenta cauză, fiind formulate de aceeași autoare a excepției, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, în acest sens fiind Decizia nr. 425 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 24 august 2021, prin care Curtea a constatat că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate. … 15.În decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că prin Decizia nr. 572 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 27 aprilie 2020, instanța de contencios constituțional a constatat că măsura instituită prin lege este proporțională cu scopul urmărit, respectiv constituirea de resurse financiare la bugetul local. Practic, dispozițiile legale criticate permit autorităților locale să majoreze cotele de impozitare pe baza unor criterii cum sunt cele economice, sociale, geografice, precum și în funcție de necesitățile bugetare locale. Legea fixează, în același timp, și o limită maximă la care pot apela autoritățile locale. Astfel, se poate avea în vedere împărțirea pe zone a unui oraș (zonă centrală – periferie, zone prospere din punct de vedere economic – zone defavorizate). Atât timp cât criteriile folosite se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, astfel de prevederi legale nu sunt afectate de vreun viciu de neconstituționalitate, legiuitorul având o largă marjă de apreciere în materie fiscală. … 16.Curtea, având în vedere jurisprudența sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui „just echilibru“ între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49).  … 17.Principiile constituționale amintite implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993). Din cele de mai sus, rezultă că stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puțin patru criterii: echitate, proporționalitate, rezonabilitate și nediscriminare. Întrunirea cumulativă a acestor patru criterii legitimează din punct de vedere constituțional stabilirea unui impozit. Printr-o atare conduită, legiuitorul respectă întru totul dispozițiile art. 56 și 139 din Constituție, fără a afecta alte drepturi și libertăți fundamentale, în schimb, nerespectarea acestor criterii cu valoare constituțională duce implicit la încălcarea dreptului fundamental aplicabil în cauză (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010). … 18.Cu privire la rezonabilitatea și echitabilitatea impozitului, Curtea, în jurisprudența sa, a constatat că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant și ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenție atunci când stabilește materia impozabilă (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, precitată). De asemenea, așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice. Astfel, din evaluarea cadrului legal cu privire la impozitul pe clădiri, la impozitul pe teren și la impozitul pe mijloacele de transport, ca regulă generală, se prevede că orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire [art. 455 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal], orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual [art. 463 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal] sau orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru acesta [art. 468 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal], exceptând cazul în care în lege se prevede diferit. … 19.Or, în concordanță cu ceea ce instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situații juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situații similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Curtea a constatat că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidența lor, de la momentul de referință stabilit de legiuitor, respectiv începutul anului calendaristic, și pe tot parcursul anului calendaristic. Ca atare, o asemenea măsură, instituită prin normele criticate, este expresia obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, fiind o măsură de protecție a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, după caz, măsură care ține seama de complexul de circumstanțe care pot exista. … 20.Având în vedere principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, coroborat cu dreptul de proprietate privată, Curtea a observat că, pe de o parte, aspectele referitoare la impozite și taxe implică un complex de condiții de care legiuitorul, deși are o marjă de apreciere, trebuie să țină seama atunci când instituie anumite contribuții financiare în sarcina contribuabililor și, pe de altă parte, că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, limite care, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. De principiu, o sarcină fiscală determină diminuarea patrimoniului celui în sarcina căruia cade obligația fiscală, dar această diminuare nu conduce la suprimarea dreptului de proprietate. … 21.Curtea, în jurisprudența sa, a constatat că, potrivit art. 44 din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituție, legiuitorul ordinar are competența de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul art. 44 alin. (1) din Constituție cuprinde expres o dispoziție în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate. Justificarea trebuie analizată și prin prisma unei cerințe generale, care se referă, în mod esențial, la principiul proporționalității. Conform acestui principiu, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului și proporțională – corespunzătoare scopului urmărit. Astfel, măsurile legale criticate au un scop legitim, acela de a asigura alimentarea bugetelor locale și disciplinarea contribuabililor. Ele sunt adecvate, întrucât corespund scopului urmărit, și necesare într-o societate democratică, legiuitorul apelând la un set de măsuri rezonabile. De asemenea, ele păstrează justul echilibru între interesele colective și cele individuale. … 22.Prin urmare, Curtea a constatat că această orientare legislativă în materie fiscală a ținut seama de realitățile socioeconomice existente, aspect cu privire la care, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul are o largă marjă de apreciere (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 293 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 7 noiembrie 2018). … 23.Referitor la susținerea potrivit căreia reglementarea criticată din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituțională întrucât acordă posibilitatea ca impozitele să fie stabilite în mod arbitrar de către consiliile locale sau județene, peste limitele și condițiile legii, prin Decizia nr. 826 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 8 martie 2021, Curtea a observat că, în ceea ce privește cota concretă a impozitului pe clădiri, legiuitorul lasă această posibilitate autorităților deliberative de la nivel local, respectiv această cotă se stabilește prin hotărâre a consiliului local, iar la nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București. Or, consiliul local este parte a autorităților administrației publice locale, prin care se realizează autonomia locală (a se vedea Decizia nr. 822 din 7 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008). În acest sens, prevederile art. 120 și 121 din Constituție consacră principiul autonomiei locale și stabilesc că autoritățile administrației publice prin care acesta se realizează funcționează ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe în condițiile legii. Față de această împrejurare, Curtea a constatat că soluția legislativă criticată este o aplicare a prevederilor constituționale ale art. 120 și 121, coroborate cu cele ale art. 137 alin. (1), referitoare la formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale autorităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice, precum și cu cele ale art. 139, potrivit cărora impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, iar impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii. … 24.Totodată, din analiza ansamblului legislativ ce reglementează taxele și impozitele locale, Curtea a observat că prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, impozitele și taxele pe proprietate – impozitul pe clădiri și impozitul pe terenuri – sunt venituri proprii care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București. Prin urmare, Curtea a reținut că autoritățile administrației publice locale, prevăzute la nivel atât constituțional, cât și legal, cunosc cel mai bine situația financiară a unităților administrativ-teritoriale, problemele economice și sociale concrete ce necesită cheltuieli de la bugetele locale și, implicit, nevoile privind alimentarea prin taxe și impozite a acestor bugete locale, precum și situația și capacitatea financiară a contribuabililor, context în care trebuie să aibă în vedere un just echilibru între interesul public local sau general și interesul individual, respectiv posibilitățile materiale ale contribuabililor comunității locale respective. … 25.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează aplicabilitatea și în prezenta cauză. … 26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, … 
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Timmobilia – S.R.L., cu sediul social în Timișoara, în Dosarul nr. 2.110/30/2018 al Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 489 alin. (5) și (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiș – Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește