DECIZIA nr. 551 din 13 iulie 2017

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 8 decembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 18 18/05/2016
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ActulREFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ActulREFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ActulREFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 31
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 1REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 1REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 31
ART. 3REFERIRE LADECIZIE 23 20/01/2016
ART. 3REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 4REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016
ART. 4REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 5REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 5REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 5REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 5REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 31
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 23 20/01/2016
ART. 6REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016
ART. 6REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 6REFERIRE LADECIZIE 1354 10/12/2008
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 6REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 7REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016
ART. 7REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 8REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 23 20/01/2016
ART. 9REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016
ART. 9REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 9REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 10REFERIRE LADECIZIE 90 23/02/2016
ART. 10REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 11REFERIRE LAHOTARARE 03/02/2009
ART. 11REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 2
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 13REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 14REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010
ART. 14REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 14REFERIRE LACODUL PENAL 17/07/2009
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 304 28/06/2004 ART. 31
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 23 20/01/2016
ART. 16REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 17REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 18REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 2
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 1
ART. 18REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 1
ART. 19REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016 ART. 2
ART. 19REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 318
ART. 20REFERIRE LAOUG 18 18/05/2016 ART. 2
ART. 21REFERIRE LADECIZIE 23 20/01/2016
ART. 23REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 305
ART. 24REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 16
ART. 24REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 309
ART. 25REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 16
ART. 26REFERIRE LACOD PR. PENALA 01/07/2010 ART. 16
ART. 30REFERIRE LADECIZIE 23 20/01/2016
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 30REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 31REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 31REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 548 17/11/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 104 23/02/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 769 18/11/2021
ActulREFERIT DEDECIZIE 618 22/09/2020
ActulREFERIT DEDECIZIE 111 28/02/2019
ActulREFERIT DEDECIZIE 99 01/03/2018
ActulREFERIT DEDECIZIE 241 19/04/2018
ActulREFERIT DEDECIZIE 802 06/12/2018





Valer Dorneanu – președinte
Marian Enache – judecător
Petre Lăzăroiu – judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Daniela Ramona Marițiu – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Dumitru Melcete în Dosarul nr. 8.691/ 288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.259D/2016.2.La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepției. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care arată că legiuitorul nu a ținut seama de Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Astfel, sintagma „interes public“ este lipsită în continuare de claritate. În final, referă asupra considerentelor reținute de instanța de contencios constituțional în decizia de admitere.4.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Acesta arată că art. 318 din Codul de procedură penală a fost modificat de legiuitor, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, introducându-se patru criterii noi, care trebuie avute în vedere în evaluarea interesului public. Așa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că legiuitorul s-a conformat deciziei Curții Constituționale, în prezent sintagma „interes public“ beneficiind de suficiente criterii pentru a putea fi definită.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5.Prin Încheierea din 11 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 8.691/288/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Dumitru Melcete cu ocazia soluționării unei cauze penale.6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispoziția criticată, chiar și după modificarea acesteia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, nu respectă cerințele de claritate și previzibilitate care decurg din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. Susține că noile dispoziții procesual penale nu respectă Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Astfel, sintagma „interes public“ este lipsită în continuare de claritate și previzibilitate. Totodată, autorul excepției apreciază că dispozițiile criticate nu respectă nici Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008.7.Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că dispozițiile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, sunt constituționale. Susține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2006, prevederile declarate neconstituționale au fost puse de acord cu Legea fundamentală, cu luarea în considerare și respectarea întocmai a deciziei Curții Constituționale. Astfel, art. 318 din Codul de procedură penală a fost modificat substanțial, atât sub aspectul cazurilor și condițiilor de dispunere a soluției de renunțare la urmărirea penală, cât și sub aspectul supunerii acesteia din oficiu controlului și încuviințării instanței de judecată, fiind instituită procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță a tuturor soluțiilor de renunțare la urmărirea penală adoptate de procuror, în camera de consiliu, cu citarea persoanei care a făcut sesizarea/părților/subiecților procesuali/ persoanelor interesate.8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9.Guvernul susține că autorul excepției de neconstituționalitate s-a mărginit să enumere o serie de prevederi constituționale, despre care a afirmat că ar fi încălcate de dispozițiile legale criticate, fără a arăta concret în ce constă contradicția între acestea și Constituție, astfel că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, drept urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul reglementând un control al judecătorului asupra ordonanței procurorului. Având în vedere dispozițiile art. 318 alin. (12)-(16) din Codul de procedură penală, texte care se coroborează cu celelalte dispoziții din același act normativ referitoare la renunțarea la urmărirea penală, Guvernul consideră că prevederile legale criticate sunt conforme cu dispozițiile art. 126 din Constituție, așa cum au fost acestea interpretate în Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016. De asemenea apreciază că textele legale criticate, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, îndeplinesc standardele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii penale, respectând și principiul legalității procesului penal, fiind conforme cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.10.Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 1.574D/2015, fiind reținut în Decizia nr. 90 din 23 februarie 2016, în sensul că dispozițiile art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală contravin principiului egalității în fața legii și principiului accesului liber la justiție. Susține că dispozițiile legale criticate creează o disproporție vădită între interesele generale ale societății (noțiune căreia i se circumscrie interesul public) și celelalte valori constituționale a căror apărare intră tot în competența procurorului, fără să existe o justificare rezonabilă și echitabilă pentru această lipsă de proporționalitate. Astfel, renunțarea la urmărirea penală ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, fapt ce ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale.11.Totodată, persoana vătămată ale cărei drepturi trebuie protejate pe calea procesului penal se poate afla în imposibilitatea de a cunoaște criteriile de stabilire a interesului public, valoare apărată de autoritățile judiciare în defavoarea drepturilor sale vătămate prin săvârșirea faptei pentru care s-a declanșat urmărirea penală. Dispozițiile criticate nu permit judecătorului identificarea normei aplicabile, analiza conținutului și adaptarea acesteia la faptele juridice stabilite, trăsături menite să asigure înfăptuirea justiției în numele legii. În continuare arată că, în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2009, pronunțată în Cauza Voiculescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că art. 2 din Convenție impune statului obligația de a asigura dreptul la viață prin implementarea unei legislații penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracțiuni contra persoanei și care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica și pedepsi încălcările sale.12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispozițiile criticate au următorul conținut:(1)În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.(2)Interesul public se analizează în raport cu:a)conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire a faptei;b)modul și mijloacele de săvârșire a faptei;c)scopul urmărit;d)urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii;e)eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia;f)atitudinea procesuală a persoanei vătămate;g)existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii.“15.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, și art. 126 alin. (1), potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, a verificat dacă dispozițiile art. 318 cuprind suficiente elemente de determinare a conținutului sintagmei „interes public“.17.Cu acel prilej Curtea a reținut că enumerarea în cuprinsul prevederilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală a elementelor referitoare la conținutul faptei, la modul și mijloacele de săvârșire, la scopul urmărit, la împrejurările concrete de săvârșire și la urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, în completarea cărora art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală arată că, atunci când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita acestuia anterioară săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, nu este de natură a clarifica înțelesul sintagmei criticate. Astfel, Curtea a constatat că sintagma „interes public“ nu este determinată de legiuitor prin prevederile art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, iar elementele enumerate în cuprinsul acestora drept criterii de determinare a „interesului public“, nu sunt de natură a defini noțiunea anterior referită, acestea constituind criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanță de judecată a săvârșirii unor infracțiuni.18.În consecință, Curtea a constatat că textul criticat nu îndeplinește standardele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii penale, încălcând principiul legalității procesului penal, reglementat la art. 2 din Codul de procedură penală, și, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, care reglementează obligativitatea respectării în România a Constituției, a supremației sale și a legilor.19.Curtea constată că, ulterior, prin art. II pct. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, legiuitorul a modificat dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală. În acest context, având în vedere criticile de neconstituționalitate aduse de către autorul excepției, Curtea urmează să analizeze în ce măsură dispozițiile modificate au înlăturat viciul de neconstituționalitate constatat.20.Astfel, comparând cele două reglementări, Curtea constată că legiuitorul, prin art. II pct. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, pe lângă criteriile avute în vedere la momentul adoptării reglementării inițiale, a adăugat criterii noi, și anume: atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârșirea infracțiunii; eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia; atitudinea procesuală a persoanei vătămate; existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii.21.În acest context, Curtea reține că din paragraful 15 al Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016 rezultă că elementele comune avute în vedere în cele două variante ale textului nu sar putea circumscrie criteriilor care pot sta la baza analizării existenței interesului public, instanța de contencios constituțional reținând că „acestea constituie criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanță de judecată a săvârșirii unor infracțiuni“.22.Cu alte cuvinte, luate singular, aceste elemente, comune celor două reglementări, nu pot sta la baza analizării existenței interesului public în cazul renunțării la urmărirea penală. În completarea acestora legiuitorul a reglementat însă, astfel cum s-a arătat, alte elemente ce trebuie avute în vedere, iar, pe lângă acestea, a reglementat inclusiv modalitatea de control al soluției procurorului de renunțare la urmărirea penală. Astfel, legiuitorul a prevăzut că ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior. Ordonanța astfel verificată se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părților, suspectului, persoanei vătămate și altor persoane interesate și se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare și hotărăște, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală.23.Totodată, în ceea ce privește exercitarea funcției de urmărire penală de către procuror, Curtea reține că, potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. Potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din același act normativ, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.24.De asemenea, potrivit art. 309 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) din același act normativ, punerea în mișcare a acțiunii penale fiind comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia.25.În continuare, Curtea observă că din modul de reglementare a instituției renunțării la urmărirea penală rezultă că aceasta poate fi dispusă în faza urmăririi penale in rem, în faza urmăririi penale in personam, precum și după ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Cu alte cuvinte, renunțarea la urmărirea penală va putea fi dispusă în condițiile în care procurorul constată că nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece existența acestora determină în sarcina procurorului obligația pronunțării unei alte soluții, nu cea de renunțare la urmărirea penală.26.Totodată, Curtea constată că trebuie distins în funcție de momentul pronunțării soluției de renunțare la urmărirea penală. Astfel, dacă soluția de renunțare la urmărirea penală a fost pronunțată în cursul urmăririi penale in rem, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a existenței unei minime evidențe că fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, dacă soluția de renunțare la urmărirea penală a fost pronunțată în cursul urmăririi penale in personam sau după punerea în mișcare a acțiunii penale, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a constatării existenței unei bănuieli rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta, respectiv că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune. Curtea constată că analiza realizată de procuror și, subsecvent, de instanța care verifică soluția de renunțare la urmărirea penală este diferită de cea realizată de instanța chemată să hotărască asupra învinuirii aduse inculpatului. Dacă în primul caz sunt avute în vedere, în funcție de momentul pronunțării soluției de renunțare la urmărirea penală, fie minima existență a elementelor care determină concluzia că fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, fie bănuielile rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta, fie existența probelor din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune, în cel de-al doilea caz instanța va constata, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.27.Ulterior acestei etape, procurorul va avea de analizat în ce măsură continuarea urmăririi penale este în favoarea interesului public. Referitor la acest concept, Curtea observă că, într-adevăr, acesta nu este definit de legislația în vigoare. Curtea reține, în schimb, că acesta este utilizat în legătură cu diverse materii; de exemplu, există interes public în protejarea drepturilor fundamentale, cum, în egală măsură, poate exista un interes public pentru restrângerea exercițiului acestor drepturi, există interes public, de exemplu, în domeniul legislativ, cum, în egală măsură, există interes public în alte sfere ale societății (sănătate, finanțe etc.).28.Cu alte cuvinte, există concepte, interesul public fiind unul dintre acestea, pentru care oferirea unei definiții abstracte, atotcuprinzătoare, este un deziderat imposibil de realizat. Aceasta deoarece, în funcție de materia în legătură cu care interesul public este analizat, elementele luate în considerare vor fi diferite.29.Astfel, Curtea constată că, în materie penală, chiar dacă prima facie interesul public este salvgardat prin sancționarea tuturor faptelor penale, protejarea acestuia comportă, de fapt, nuanțări în funcție de elementele specifice fiecărei cauze. Dacă, spre exemplu, în cazul prescripției răspunderii penale, legiuitorul a avut în vedere un element obiectiv în analiza subzistenței interesului public, în cazul renunțării la urmărirea penală, având în vedere momentul în care aceasta poate fi dispusă, pe lângă elemente obiective, legiuitorul a reglementat și elemente subiective ce trebuie avute în vedere.30.Astfel, Curtea apreciază că, prin noua reglementare, care combină aceste elemente, legiuitorul a respectat cele statuate prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, precitată, punând de acord dispozițiile criticate cu prevederile Legii fundamentale. Elementele ce trebuie avute în vedere de procuror sunt de natură a clarifica înțelesul sintagmei interes public, legiuitorul prevăzând cu exactitate obligațiile pe care le are fiecare organ judiciar, circumscrise modului concret de realizare a atribuțiilor acestora, prin stabilirea, în mod neechivoc, a operațiunilor pe care acestea le îndeplinesc în exercitarea atribuțiilor lor.31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Melcete în Dosarul nr. 8.691/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și constată că dispozițiile art. 318 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x