DECIZIA nr. 550 din 7 iulie 2020

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 11 noiembrie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 17 17/03/2017
ActulREFERIRE LAOUG 1 03/02/2016
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ActulREFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 1REFERIRE LALEGE 17 17/03/2017
ART. 1REFERIRE LAOUG 1 03/02/2016
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 1REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 4REFERIRE LALEGE 17 17/03/2017
ART. 4REFERIRE LAOUG 1 03/02/2016
ART. 4REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 4REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 5REFERIRE LADECIZIE 500 15/05/2012
ART. 8REFERIRE LALEGE 17 17/03/2017
ART. 9REFERIRE LADECIZIE 100 07/03/2017
ART. 10REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 12REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 12REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 13REFERIRE LALEGE 17 17/03/2017
ART. 13REFERIRE LAOUG 1 03/02/2016
ART. 13REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010
ART. 13REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 14REFERIRE LALEGE 17 17/03/2017
ART. 14REFERIRE LADECIZIE 766 15/06/2011
ART. 14REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 24
ART. 14REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 31
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 21
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 129
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 15REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 356 23/05/2019
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 862 18/12/2018
ART. 16REFERIRE LADECIZIE 100 07/03/2017
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 862 18/12/2018
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 100 07/03/2017
ART. 17REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 541
ART. 17REFERIRE LADECIZIE 919 16/09/2008
ART. 18REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 608
ART. 19REFERIRE LACOD PR CIVILĂ (R) 01/07/2010 ART. 613
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991
ART. 20REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 126
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 129
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ART. 22REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 129
ART. 24REFERIRE LADECIZIE 500 15/05/2012
ART. 24REFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
ART. 25REFERIRE LADECIZIE 100 07/03/2017
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ART. 25REFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 147
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ART. 25REFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 694 12/12/2023





Valer Dorneanu – președinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Andreea Costin – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe, excepție ridicată de Campeonatos Enterprises Limited din Nicosia, Cipru, în Dosarul nr. 6.878/2/2016/a3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.613D/2018.2.La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că nu există temeiuri pentru care instanța constituțională să își modifice jurisprudența în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4.Prin Încheierea din 20 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.878/2/2016/a3, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe, excepție ridicată de Campeonatos Enterprises Limited din Nicosia, Cipru, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile prin care au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile în anulare a unei sentințe arbitrale.5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă dreptul părților la un proces echitabil, instituie discriminări între acestea în ceea ce privește accesul la calea de atac a recursului și contravin principiului egalității de tratament între subiectele de drept. Apreciază că prin suprimarea căii de atac împotriva hotărârilor prin care acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost respinsă încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, menționând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012. Autoarea excepției de neconstituționalitate mai arată că nu se poate trage concluzia că hotărârile de respingere nu sunt supuse căii de atac prevăzute de lege în condițiile în care legea nu interzice în mod expres exercitarea căii de atac, iar derogarea de la regula generală trebuie să fie prevăzută expres, nu dedusă de judecător. În situațiile în care se prevede un regim juridic diferit de exercitare a căilor de atac împotriva unei încheieri, în funcție de decizia de admitere sau de respingere a acesteia, există o justificare dată în interesul public în protejarea imparțialității judecătorilor și de opțiunea legiuitorului de a stabili un regim juridic diferit care are la bază o logică ce ține de buna desfășurare a procesului civil.6.Textul legal criticat lipsește partea căreia i-a fost respinsă acțiunea în anulare de posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac și conferă doar părții potrivnice dreptul de a declara recurs împotriva sentinței de admitere, fiind creat astfel un tratament diferit și vădit discriminatoriu între părțile implicate în litigiu, în funcție de soluția adoptată de instanțe, infirmând principiul simetriei căilor de atac.7.Limitarea accesului la calea de atac a recursului este de natură să aducă atingere dreptului părților de a se adresa justiției, în însăși substanța sa, și creează un tratament discriminatoriu între justițiabili.8.Mai arată că prin adoptarea Legii nr. 17/2017 legiuitorul a reglementat ca hotărârea, indiferent dacă este de admitere sau de respingere a acțiunii în anulare, să poată fi supusă căii de atac extraordinare a recursului.9.Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017.10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017, care au următorul cuprins: „(4) Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3) [prin care curtea de apel admite acțiunea în anulare și anulează hotărârea arbitrală – s.n.], sunt supuse recursului.“14.Ulterior modificării aduse prin Legea nr. 17/2017, dispozițiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului.“ Însă, având în vedere dispozițiile art. 24 și 25 din Codul de procedură civilă, precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, se reține ca obiect al excepției art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017.15.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a mai analizat dispozițiile legale criticate prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora, spre exemplu prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017, Decizia nr. 862 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 28 martie 2019 sau Decizia nr. 356 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 26 noiembrie 2019.17.Astfel, prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, Curtea a reținut că, potrivit art. 541 din Codul de procedură civilă, arbitrajul este o jurisdicție alternativă, cu caracter privat, care constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii. Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printrun act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. În cazul în care părțile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 919 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, și Decizia nr. 862 din 18 decembrie 2018, precitată).18.Curtea a mai reținut faptul că hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie, putând fi desființată prin acțiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Prin convenția arbitrală părțile nu pot renunța la acțiunea în anulare decât după pronunțarea hotărârii arbitrale. Judecarea acțiunii în anulare este de competența curții de apel, care va judeca în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță. Acțiunea arbitrală constituie opțiunea părților, iar nu o obligație, prin care acestea decid asupra modalității de soluționare a litigiului, prin derogare de la dreptul comun, în cadrul căruia pot fi propuse și administrate probele apreciate utile și concludente, arbitrajul fiind organizat și desfășurându-se cu respectarea convenției arbitrale încheiate în baza principiului libertății de voință. Prin inserarea în contract a clauzei compromisorii părților li se limitează accesul la jurisdicția statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele și se limitează accesul la calea efectivă de atac cu privire la fondul litigiului. Însă legiuitorul a prevăzut dreptul părților de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrală, pe calea acțiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă, ce vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale și cauze de nelegalitate expres stabilite, și nu temeinicia acesteia. Instanțele judecătorești învestite cu soluționarea acțiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în fața tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei.19.Curtea a mai reținut că dispozițiile legale criticate reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curtea de apel în soluționarea acțiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunțate potrivit alin. (3) al art. 613 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârile prin care s-a admis acțiunea în anulare. Această opțiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acțiunii în anulare are ca efect apariția unei noi situații juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acțiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală și, potrivit art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunță în fond, în limitele convenției arbitrale, după caz. Prin admiterea acțiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanța superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situație.20.În schimb, Curtea a constatat că, în cazul respingerii acțiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curții de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunțată de instanța arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curții de apel ar însemna că părțile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei și o nouă decizie în privința lor, pronunțată de o instanță judecătorească, și nu de o instanță arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curții de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părțile au beneficiat de toate garanțiile oferite de aceasta. Așadar, incidența dispozițiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voință intervenit între părți, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluționarea litigiilor de către o instanță arbitrală, părțile trebuind să recunoască consecințele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituții, inclusiv dispozițiile procedurale care reglementează condițiile desființării hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalități de soluționare a litigiilor este să asigure o judecată imparțială, mai rapidă, în care părțile pot fi apărate și pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiții, Curtea a reținut că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituție, atât timp cât părțile sunt cele care decid prin convenția arbitrală cu privire la modalitatea de soluționare a litigiului.21.Astfel, normele legale criticate nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanță de judecată prin promovarea unei acțiuni în anulare, iar în situația respingerii acesteia, niciuna dintre părți nu are deschisă calea de atac a recursului. Însă admiterea acțiunii în anulare plasează părțile pe o poziție inegală; partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândește un avantaj prin admiterea acțiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului.22.Totodată, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații, în exercitarea mandatului său constituțional conferit de dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Așadar, în considerarea anumitor particularități, legiuitorul este îndreptățit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun. Accesul liber la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție, nu poate avea semnificația că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.23.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează aplicabilitatea și în prezenta cauză.24.Distinct de acestea, Curtea reține că nu are incidență în cauză jurisprudența prin care a constatat neconstituționalitatea eliminării controlului judecătoresc al hotărârii pronunțate de judecătorie în materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, întrucât aceasta reprezintă „acuzații în materie penală“ în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012), aspect care se constituie întro deosebire fundamentală față de prezenta cauză în materie arbitrală.25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi^1,^1 A se vedea opinia separată formulată la Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Campeonatos Enterprises Limited din Nicosia, Cipru, în Dosarul nr. 6.878/2/2016/a3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 iulie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x